CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII PRIN CARE S-A RESPINS CEREREA INCULPATULUI PRIVIND ÎNLOCUIREA MĂSURII ARESTĂRII PREVENTIVE CU MĂSURA ARESTULUI LA DOMICILIU, ÎN PROCEDURA CAMEREI PRELIMINARE
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă penală nr. 2 din data de 20.02.2014
Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu, la data de 07.02.2014, de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Zimnicea a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul G.V.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut că față de inculpatul G.V. s-a luat măsura arestării pe o durată de 29 de zile prin încheierea nr. 9 pronunțată de Judecătoria Zimnicea la data de 18.12.2013 în dos. nr. 3537/339/2013, rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat.
Din cuprinsul materialului probator s-a reținut că la data de 17.12.2013 lucrătorii din cadrul Poliției oraș Z. au fost sesizați despre faptul că în aceeași zi, o persoană necunoscută, a pătruns, fără drept, în curtea numitului D.G. și prin exercitarea unor acte de violență asupra nepoatei sale D.A.E. în vârstă de 15 ani, i-a sustras acesteia telefonul mobil.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că autorul faptelor sesizate este inculpatul G.V. și a fost stabilită următoarea situație de fapt:
Inculpatul G.V. își are domiciliul în mun. G. iar în ziua de 17.12.2013 s-a deplasat pe raza orașului Z. unde, potrivit susținerilor sale, se afla în vizită la sora sa. In jurul orelor 14:00 în timp ce se afla pe stradă, a observat-o pe minora D.A.E. în vârstă de 15 ani și a hotărât să-i sustragă telefonul mobil, pe care aceasta îl avea în mână. Astfel, în baza hotărârii infracționale luate, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată pe tot traseul parcurs de aceasta în drumul spre casă. Pentru a nu crea suspiciuni părții vătămate, tot timpul inculpatul a păstrat față de aceasta o distanță de cea. 3-4 metri, însă comportamentul acestuia a trezit bănuieli martorului P.V.S. care, deplasându-se cu autoturismul pe stradă, a văzut că partea vătămată era urmărită de acel tânăr ce se comporta "ciudat, uitându-se în toate părțile, ca și cum s-ar fi ferit de cineva", motiv pentru care martorul susmenționat i-a urmărit pe cei doi. In momentul în care partea vătămată a intenționat să intre în curtea locuinței, inculpatul a intrat în discuție cu aceasta, după care i-a pulverizat în față un spray iritant-lacrimogen și a încercat să-i smulgă din mână telefonul mobil, marca Samsung Galaxy S II, dar nu a reușit, după care a urmat-o pe fată în curte și după ce a tras-o de păr și a trântit-o la pământ, a reușit să-i ia telefonul și a părăsit în fugă locul infracțiunii. În acest timp, inculpatul, a fost urmărit, atât de rudele fetei care au auzit strigătele de ajutor ale acesteia, dar și de martorul P.V.S. Pentru a nu fi prins, inculpatul G.V. a sărit gardul în curțile învecinate, împrejurare în care a ascuns telefonul sustras într-o magazie din curtea imobilului cu nr.157 de pe str. Z., dar și-a pierdut propriul telefon mobil, marca Nokia 2630, negru cu gri, precum și geaca din fâș, de culoare neagră cu dungi și mănușile. În , scurt timp a fost imobilizat în stradă de către lucrătorii de poliție, sosiți la locul incidentului.
Conform raportului de expertiză medico-legală nr.2.534/B/2013 din 18.12.2013 emis de Serviciul de Medicină Legală Teleorman, rezultă că D.A.E. prezintă conjunctivită posttraumatică după contactul cu o substanță iritantă (posibil spray lacrimogen), ce poate data din 17.12.2013 și pentru care necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit art. 242 alin. 2 din C.proc.pen.,";măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1.";
Analizând actele și lucrările cauzei cu privire la cererea inculpatului G.V. s-a constat că arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în mod legal, iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru asigurarea scopului măsurii preventive, acela de prevenire a săvârșirii altei infracțiuni și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă în concordanță cu gravitatea acuzației aduse inculpatului și ținând cont în aprecierea îndeplinirii condițiilor pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, s-a apreciat că fapta pentru care este cercetat prezintă un pericol social ridicat care ar determina o reacția publică negativă față de acest gen de fapte, încurajând alte persoane să comită fapte similare în lipsa unei reacții energice, adecvate, a organelor abilitate să restabilească legalitatea.
S-a constatat astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 242 și art. 218 C.proc.pen., motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară a respins cererea inculpatului ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii menționate inculpatul a formulat contestație, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând admiterea contestației și desființarea încheierii atacate și rejudecând pe fond cererea, să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Analizând contestația formulată în raport de actele și lucrările dosarului, precum și prin prisma art. 205 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 9 pronunțată de Judecătoria Zimnicea la data de 18.12.2013 în dos. nr. 3537/339/2013, rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea și în baza art.1491 Cod pr. pen. rap. la art. 148 lit. f Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 zile, cu începere de la 18.12.2013 până la data de 15.01.2014, a inculpatului.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1523 P/2013 din 06.01.2014, fixându-se termen pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive la data de 09.01.2014, când prin încheierea pronunțată de Judecătoria Zimnicea s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă împotriva inculpatului și a fost menținută în continuare această măsură.
La data de 04.02.2014, inculpatul a formulat cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu iar prin încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Zimnicea din data de 07.02.2014 aceasta a fost respinsă.
Potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1.
Conform acestui ultim text de lege invocat, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Inculpatul G.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. 1 Cod penal din 1969 și art. 211 alin. 21 lit. b și c Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art. 37 lit. b Cod penal din 1969.
Având în vedere mijloacele de probă aflate la dosar, se apreciază că în cauză există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și se constată îndeplinită și cea de-a doua cerință impusă de dispozițiile art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv cea referitoare la cuantumul pedepsei (care se menține și în condițiile art. 233 Cod penal). Astfel se constată că arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în mod legal, iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru asigurarea scopului măsurii preventive, acela de prevenire a săvârșirii altei infracțiuni și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Pe de altă parte, deși starea de recidivă în care se află inculpatul nu este în sine un temei pentru arestarea preventivă, dar astfel cum art. 223 Cod procedură penală o prevede, aceasta se apreciază alături de alte elemente, respectiv mediul din care provine inculpatul, modalitatea concretă de comitere a infracțiunii, aceasta poate constitui un element în aprecierea necesității menținerii persoanei în stare de arest preventiv pentru a înlătura pericolul pentru ordinea publică.
În acest context, se apreciază că starea de recidivă a inculpatului are o anumită pondere în considerarea ultimei condiții impusă de art.223 Cod procedură penală și nu este de neglijat împrejurarea că, în cauză, partea vătămată este o minoră în vârstă de 15 ani, faptele sunt reprobabile, iar temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive se mențin în continuare, nu s-au schimbat și impun privarea de libertate în continuare.
Tribunalul constată că, singura schimbare intervenită în cauză a fost dată de noua legislație penală care prevede limite mai mici de pedeapsă pentru fapta inculpatului-contestator, însă acest aspect nu interesează la acest moment procesual.
Astfel, în contextul în care fapta cu privire la care există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit-o este îndreptată contra unei valori importante, este o infracțiune cu un impact psihologic puternic asupra comunității, în sânul căreia se naște un sentiment puternic de oprobiu pentru adoptarea unei astfel de conduite infracționale, tribunalul apreciază, în acord cu prima instanță, că scopul măsurii preventive nu poate fi garantat decât prin privarea de libertate a acestuia.
În consecință, se apreciază că în mod just, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 242 și art. 218 Cod procedură penală, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a respins contestația formulată de inculpat, ca nefondată, urmând a obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală .
