Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Tribunalul BACĂU Sentinţă penală nr. 76 din data de 07.03.2013

Prin adresa nr. 6736/2006 din 05.02.2013 Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bacău a formulat contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 419 Cod procedură penală cu art. 461 lit. d Cod procedură penală.

În motivarea contestației a solicitat instanței constate că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 528/D/2006 din 13.12.2006, emis pe numele condamnatului A.R., stabilit în Italia, de 4 ani, este în imposibilitate de a fi executat, pe considerentul că prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă a autorităților italiene s-a dispus ca pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată de Tribunalul Bacău, prin sentința penală nr. 443/D/27.09.2006, pronunțată în dosarul nr. 6736/2006, să fie executată în Italia.

Mai mult decât atât s-a constatat că pedeapsa de mai sus a fost și grațiată potrivit legii italiene.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău la nr. 843/110/2013 la data de 05.02.2013.

Alături de contestația la executare au fost atașate și actele vizând corespondența purtată între Tribunalul Bacău și Ministerul Justiției din Italia, pentru punerea în executare a Mandatului European de Arestare nr. 26/17.12.2007 emis de Tribunalul Bacău.

De asemenea, au fost atașate dosarele nr. 6736/2005 al Tribunalului Bacău, nr. 6090/2003 al Judecătoriei Bacău, nr. 1607/32/2006 al Curții de Apel Bacău, precum și dosarul nr. 6736/2005 al Tribunalului Bacău.

Instanța urmează să admită contestația la executare formulată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 8/29.11.2012 Curtea de Apel din Caltanissetta - Italia a dispus cu privire la extrădarea cetățeanului român A.R., solicitat de statul român, prin mandatul de arestare nr. 26/17.12.2007 emis de Tribunalul Bacău. S-a luat spre analiză acest mandat de arestare, emis la rândul său, în baza sentinței penale definitive nr. 443/27.09.2006 de către Tribunalul Bacău, când a fost condamnat pentru "tentativă de omor calificat"; prevăzută de art. 20 Cod penală raportat la art. 174-175 lit. i Cod penal și condamnat la trei ani închisoare.

În motivarea sentinței penale italiene, s-a arătat faptul că, intervievat, cetățeanul A.R. (care este și rezident în Italia) a refuzat să execute pedepsea în România, că, deține acte din care rezultă că are un domiciliu stabilit în Italia, are loc stabil de muncă, și propria familie. Din acest considerent s-a luat act de refuzul acestuia de a fi transferat în România.

Mai departe, potrivit normei penale italiene, în speță, Legea nr. 241/2006, pedeapsa ce o are de executat - de trei ani închisoare este grațiată în totalitate, drept pentru care s-a dispus eliberare imediată a numitului A.R., dacă nu este reținut s-au arestat în altă cauză.

Această sentință penală a rămas irevocabilă la data de 10.12.2012 și transmisă autorităților române la data de 28.12.2012 (potrivit informațiilor aflate la dosarul de executare nr. 6736/2005, filele 121-140, al Tribunalului Bacău).

Potrivit art. 461 lit. d Cod procedură penală, contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

De asemenea, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu precădere art. 147 "Executarea pedepsei încetează de îndată ce statul român a fost informat de către statul de condamnare despre orice hotărâre sau măsură care atrage imposibilitatea continuării executării"; (după republicarea de la 31.05.2011, actualul art. 160 al Legii 302/2004).

În consecință, constatând întrunite în cauză cele două condiții, ale dreptului procesual penal și legii speciale, Tribunalul, urmează a se admite contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bacău și în consecință, în temeiul art. 461 lit. d Cod procedură penală coroborat cu art. 147 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, se va constata că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A.R., prin sentința penală nr. 443/D/27.09.2006 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6736/2006 a fost grațiată potrivit Legii nr. 241/2006 din Italia, așa cum rezultă din sentința penală nr. 7/12 RS a Curții de Apel din Firentze, rămasă irevocabilă la 10.12.2012.

Se vor anula formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 443/D/27.09.2006 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6736/2006.

Se va constata că inculpatul A.R. a avut apărător ales.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Admite contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bacău și în consecință:

În temeiul art. 461 lit. d Cod procedură penală coroborat cu art. 147 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, constată că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A.R., prin sentința penală nr. 443/D/27.09.2006 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6736/2006 a fost grațiată potrivit Legii nr. 241/2006 din Italia, așa cum rezultă din sentința penală nr. 7/12 RS a Curții de Apel din Firentze, rămasă irevocabilă la 10.12.2012.

Anulează formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 443/D/27.09.2006 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6736/2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare