Contestaţie la măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă penală nr. 38 din data de 22.07.2014
Prin încheierea nr. 61 din 18 iulie 2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Alexandria a fost respinsă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria de arestare preventivă a inculpatului I.G. ca neîntemeiată și în baza art. 227 alin. 1 C. proc. pen. s-a dispus punerea în libertate a inculpatului reținut, făcându-se și aplicarea art.2 75 alin. 3 C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin propunerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.07.2014 sub nr. 3264/740/2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpatului I.G., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și tâlhărie calificată, prev. de art. 233 - 234, alin. (1) lit. d) din CP. cu aplic. art. 113 - 116 din CP. și art. 233 - 234, alin. (1), lit. d) din CP., cu aplic. art. 77 lit. a) din CP. și art. 113 - 116 din CP., toate cu aplic. art. 38, alin. (1) din CP.
În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 13.03.2014, în jurul orei 23:30, împreună cu minorul P.A.F. în timp ce se aflau pe str. București din mun. Alexandria, jud. Teleorman, a deposedat-o pe persoana vătămată B.A.C. prin întrebuințarea de amenințări cu acte de violență, de un telefon mobil iar, în seara zilei de 04.07.2014, în jurul orei 21:30, în timp ce se afla pe o alee din apropierea Instituției Prefectului Teleorman de pe str. Dunării din mun. Alexandria, jud. Teleorman, cu ajutorul minorului P.A.F. și a unei alte persoane, neidentificate până în prezent, prin întrebuințarea de amenințări cu acte de violență, a deposedat persoanele vătămate C.M.F. și R.V.D.S.A. de bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu total de 9.900 lei.
A mai reținut că din actele de urmărire penală efectuate în cauză nu rezultă că există probe sau indicii temeinice că la săvârșirea celor două fapte inculpatul a întrebuințat violențe sau amenințări, ori că a pus victima în stare de inconștiență sau neputința de a se apăra, în sensul art. 233 cod penal. Prin urmare nu rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit două infracțiuni de tâlhărie calificată, așa cum se reține în propunerea de arestare preventivă. Există într-adevăr indicii temeinice că inculpatul a săvârșit două infracțiuni într-o modalitate similară, însă nu rezultă în mod temeinic că infracțiunile respective se încadrează la tâlhărie calificată, activitatea de urmărire penală fiind în opinia instanței neconcludentă în acest sens.
S-a constat că prima faptă a fost săvârșită atunci când inculpatul avea vârsta de 15 ani și conform art. 113 alin. 2 C.p., minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. Conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 605/D/2014 din 28.04.2014, filele 38 - 40 din dosarul de urmărire penală, numitul I.G. are discernământul faptelor sale. Acest raport însă stabilește faptul că inculpatul are discernământul faptelor sale la data de 28.04.2014. Nu precizează dacă inculpatul a avut discernământ atunci când a săvârșit fapta, respectiv 13.03.2014. Prin urmare, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 605/D/2014 din 28.04.2014 nu rezultă că inculpatul a avut discernământ la data săvârșirii faptei. Pe cale de consecință, nu rezultă că acesta răspunde penal pentru fapta săvârșită. Cu privire la acest aspect instanța a avut în vedere și prevederile art. 202 alin 2 c.p.p., conform cărora nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.
Conform art. 243 alin. 2 c.p.p., reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse și față de un inculpat minor, în mod excepțional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii.
În propunerea de arestare preventivă, procurorul nu a făcut referiri cu privire la caracterul excepțional al arestării preventive a minorului, motivând propunerea ca și cum s-ar fi solicitat arestarea unui major.
De asemenea, prin propunerea de arestare preventivă, nu s-a făcut nicio referire concretă în sensul dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării minorului sunt sau nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii. Cu privire la scopul urmărit prin luarea măsurii, propunerea procurorului nu este suficient de clară. Cu privire la efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării minorului, nu se face însă nicio precizare concretă, nu se arată care ar fi aceste efecte. Cu atât mai mult nu este analizată proporționalitatea între cele două elemente.
Față de actele de urmărire penală și actele de la dosar, instanța nu poate stabili dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării minorului sunt sau nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii. Conform principiului in dubio pro reo această situație de îndoială va profita inculpatului minor.
Coroborând prevederile art. 243 alin. 2 c.p.p., cu prevederile art. 37, lit. b din legea nr. 18/1990, rezultă că arestarea preventivă a unui minor este o măsură extremă și poate fi dispusă numai în mod excepțional. Față de actele de urmărire penală efectuate în cauză, s-a considerat că această situație nu este una excepțională în sensul art. art. 243 alin. 2 c.p.p. și nu se impune dispunerea unei astfel de măsuri extreme, precum este arestarea preventivă a minorului.
Conform art. 114 alin. 1 c.p., față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. În anumite situații, prevăzute în art. 114, alin. 2 c.p., față de minor se poate lua o măsură educativă privativă de libertate. În toate situațiile față de minor se ia o măsură educativă.
Paradoxal, ca și măsură preventivă, se poate dispune arestarea preventivă a minorului, care presupune de fapt o sancțiune mai grea ca și conținut decât orice măsură educativă. Cu alte cuvinte în ipoteza în care un minor este găsit vinovat și condamnat, se va lua față de acesta o măsură educativă. Există posibilitatea ca această măsură să fie luată după ce minorul a stat o bună perioadă de timp în arest, cu caracter preventiv. Cu toate că filozofia noului cod penal este în sensul neaplicării unei pedepse față de minor, se poate dispune arestarea preventivă a acestuia, care de fapt pentru minor nu poate reprezenta altceva decât o pedeapsă.
Față de aceste considerente, în baza art. art. 202 C. proc. pen. și art. 227 alin. 1 C. proc. pen., a fost respinsă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria de arestare preventivă a inculpatului, ca neîntemeiată și în baza art. 227 alin. 1 C. proc. pen., s-a dispus punerea în libertate a inculpatului reținut, dacă nu este reținut ori arestat în altă cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând admiterea contestației și desființarea încheierii atacate și rejudecând cauza, admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului I.G.
În motivarea contestației, parchetul a arătat că în mod greșit judecătorul de drepturi și libertăți a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului I.G. deși în cauză erau îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 223 alin. 1 C.pr.pen. deoarece din probatoriile administrate în cursul urmăririi penale a rezultat fără putință de tăgadă suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea de către inculpat a infracțiunilor pentru care de altfel s-a și pus în mișcare acțiunea penală față de susnumit (infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, fapte de tâlhărie calificată care, implicit, fiind infracțiuni complexe, presupun o gravitate însemnată), respectiv a pericolului concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu prevederile art. 223 alin. 1 Cod procedura penala, pentru a putea dispune arestarea preventiva a unei persoane se cer întrunite în mod cumulativ trei condiții, si anume: sa rezulte din probe suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune, sa se constate incidența uneia din situațiile prevăzute în cuprinsul literelor a,b și c ale alineatului 1și 2 al 223 Cod procedura penala și arestarea inculpatului sa fie necesara în interesul urmăririi penale.
Apreciază că în cauza dedusă judecății au fost îndeplinite condițiile cerute de legiuitor iar măsura arestării preventive se impunea pentru prezervarea ordinii de drept si justa soluționare a cauzei.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă ca persoana față se care se efectuează acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Pentru a stabili daca în cauză se poate reține "presupunerea rezonabila" că inculpatul a săvârșit fapta de care este acuzat judecătorul trebuie sa prelucreze datele existente și care constituie rezultatul cercetărilor efectuate iar pe baza deducțiilor si raționamentelor logice să stabilească dacă se poate admite în mod prealabil, drept posibil si real, ca persoana fața de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.
În cauza dedusă judecății presupunerea rezonabilă a comiterii faptelor de către inculpat rezultă din plângeri, declarațiile persoanelor vătămate, coroborate cu depozițiile tuturor martorilor audiați în cauză, proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dovezi de predare - primire, raport de expertiză medico - legală psihiatrică, procese - verbale de identificare după fotografie.
Ca atare, existența faptelor reclamate este dovedită cu probe certe , astfel că în mod greșit judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că nu rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit două infracțiuni de tâlhărie calificată, așa cum se reține în propunerea de arestare preventivă.
Așadar, judecătorul de drepturi și libertăți, în mod greșit procedând la analizarea fondului cauzei, apreciază în mod nejustificat, în această fază procesuală, că s-ar impune o eventuală schimbare a încadrării juridice a faptelor, fară a ține seama de aspectul că din probele aflate la dosarul cauzei există presupunerea rezonabilă că acesta a comis fapte penale care au adus atingere patrimoniului persoanei și integritării psihice a victimelor, care sunt minore ,cu consecința unei prejudicieri pecuniare însemnate a acestora. Instanța nu era învestită cu soluționarea pe fond a cauzei, pentru a fi în situația de a stabili cu exactitate încadrarea juridică corectă a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, în contextul în care este de notorietate că la momentul efectuării unei propuneri de arestare preventive nu se impune finalizarea urmărirea penală, fiind suficientă existența din probatoriul administrat până la acea dată existența unei presupuneri rezonabile cu privire la comiterea unor fapte reprobabile și care să impună, cu îndeplinirea condițiilor legale, luarea unor măsuri preventive, pentru restabilirea ordinii de drept.
Se menționează, de asemenea că judecătorul de drepturi și libertăți nu face de altfel trimitere la probatoriul administrat în cauză pentru a justifica susținerea că" faptele nu se încadrează la tâlhărie calificată,, , ci face o apreciere generalizată . De altfel, există și aspecte nelămurite în ceea ce privește motivarea instanței, în sensul că , deși se reține în motivarea hotărârii că nu există probe sau indicii temeinice că la săvârșirea celor două fapte inculpatul ar fi întrebuințat violențe sau amenințări, totuși precizează că inculpatul " a săvârșit două infracțiuni într-o modalitate similară,, , fară a aduce concret argumente care să susțină judecata de valoare.
În mod greșit judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că nu s-a dovedit că inculpatul I.G. ar fi comis faptele cu discernământ, în contextul în care , este excesivă motivarea că nu s-a menționat concret, în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, că la data comiterii ambelor fapte pentru care este cercetat ar fi păstrat dicernământul comiterii faptelor.
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică atestă starea de discernământ a inculpatului pe toată perioada în care s-au comis faptele, mai mult acesta nu a fost contestat de inculpat, prin apărător. De altfel, la dosarul cauzei nu sunt depuse acte medicale din care să rezulte eventuale probleme psihice ale inculpatului I.G. care de altfel frecventează și cursurile unei unități de învășământ (cu precizarea că , conform susținerii inculpatului acesta are și corijente aferente anului școlar 2013-2014).
De altfel, nici nu se impunea ca raportul de expertiză medico-legală psihiatrică să precizeze concret dacă inculpatul a avut dicernământul la data comiterii fiecărei fapte, aspect ce ,in extenso, ar presupune efectuarea unei astfel de expertize după comiterea fiecărei fapte de către o persoană cercetată, chiar dacă aceasta ar comite faptele chiar și la un interval de o zi, astfel că a fost satisfăcută de organul de urmărire penală cerința stipulată în cuprisnul art. 113 alin.2 C.pen., privind dovedirea existenței discernământului la data comiterii ambelor fapte.
În mod greșit judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că în speța de față nu s-ar impune arestarea inculpatului minor I.G. și datorită faptului că arestarea preventivă nu poate fi dispusă față de un minor decât în mod excepțional și, având în vedere și disp. art 243 alin. 2 C.pr.pen. - " numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii.,, , or în cauză inculpatul a comis două fapte de tâlhărie calificată în contextual în care deja mai fusese cercetat și în alte dosare penale instrumentate de această unitate de parchet, sens în care depunem copie de pe soluțiile date de procuror. De asemenea, menționează că față de acest inculpat a fost pusă în mișcare acțiunea penală de către procuror și în dosarul penal nr. 959 P/2014, în care lucrătorii de poliție au finalizat cercetările și au întocmit referatul cu propunerea de trimitere a sa în judecată pentru o fapte de furt calificat comise împreună și cu numitul P.A.F., astfel că, deși era cercetat într-un alt dosar penal susnumitul a continuat să comită fapte penale contra patrimoniului.
Ca atare, inculpatul I.G. a dat dovadă de perseverență infracțională și chiar de "evoluție,, în activitatea sa infracțională, în contextual în care anterior față de același inculpat fusese pusă în mișcare acțiunea penală pentru o faptă mai puțin gravă, dar având același obiect juridic general. De notat că și în dosarul instrumentat anterior de aceeași unitate de parchet, inculpatul din cauza de față a comis fapte penale însoțit fiind de același minor cu care a participat și la comiterea faptelor de tâlhărie calificată, de unde rezultă anturajul acestuia care denotă o sporire a încrederii în perpetuarea comiterii unor fapte în vederea obțierii unor avantaje bănești pentru satisfacearea viciilor.
În aceeași idee, se impunea intervenția promptă a organelor abilitate ale statului pentru constrângerea acestuia la adoptarea unui comportament civilizat , chiar cu privarea sa de libertate, în împrejurarea în care inculpatul nu și-a revizuit comportamentul infracțional, ci a comis două fapte de tâlhărie calificată, la un interval relativ scurt între acestea, context în care se reține că această unitate de parchet și-a motivate propunerea de arestare preventivă și sub aspectul la care face referire instanța de fond.
Ca atare, nu exista o disproporționalitate între efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia față de scopul urmărit prin luarea măsurii.
De notat în acest sens și aspectul că, deși judecătorul de drepturi și libertăți aduce critici, neîntemeiat de altfel, în motivarea hotărârii în sensul că nu s-ar fi făcut referire în cuprinsul referatului cu propunere de arestare preventivă despre efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării minorului, totuși nici judecătorul de drepturi și libertăți nu aduce argumente în sprijinul susținerii sale cum că nu poate stabili dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării minorului sunt sau nu disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii, limitându-se doar a face referire la aplicabilitatea în acest context, de altfel nejustificată, a principiului in dubio pro reo, favorabil inculpatului minor. În acest context, aprecierea judecătorului de drepturi și libertăți excede atribuțiunilor acestuia, or este de notorietate că aplicarea principiului susmenționat își găsește aplicabilitatea la soluționarea pe fondul cauzei.
De menționat în acest sens și aspectul că judecătorul de drepturi și libertăți nu numai că face aprecieri asupra oportunității luării măsurii arestării preventive față de inculpatul minor dar analizează și soluțiile care ar putea fi luate pe fondul cauzei cu privire la un inculpate minor, eludând astfel etape procesuale ale cercetării inculpatului din prezența cauză cu privire la fapte pentru care nu este nici măcar finalizată urmărirea penală.
Ca atare, în cauza dedusă analizei, erau suficiente indicii , motive plauzibile, bazate chiar pe elemente de fapt concrete, că inculpatul ar fi comis infracțiunile pentru care s-a solicitat luarea măsurii preventive, astfel încât , ținându-se seama de gravitatea faptelor comise (infracțiuni complexe, în număr de două și comise la interval relativ scurt între ele), comiterea acestora împreună cu alte persoane, pe timpul nopții, asupra unui număr relativ mare de victime (în număr de trei), care sunt minore , cu consecința cauzării unui prejudiciu total de 9.900 de lei - nerecuperat doar parțial (cu referire doar la telefonul mobil).
Ca modalitate de comitere a faptelor este relevant și faptul că inculpatul I.G. și minorul P.A.F. sunt cunoscuți ca fiind persoane violente, folosindu-se de superioritatea fizică asupra victimelor, alese la întâmplare și prin intimidarea acestora, pe timp de noapte, astfel încât se impunea luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul minor I.G.
S-a precizat totodată și aspectul că incupatul s-a sustras cercetărilor, după comiterea faptelor, fiind depistat pe raza municipiului Alexandria, jud. Teleorman abia la data de 04.07.2014, când s-a dispus și reținerea acestuia și ulterior prezentarea la instanța de judecată , cu propunerea efectuată de această unitate de parchet în vederea arestării sale preventive. Coautorul P.A.F. se sustrage cercetărilor, iar identitatea celui de al treilea coautor a fost dezvăluită de inculpatul I.G. cu ocazia audierii sale de către instanța de judecată la data de 18.07.2014. Mai mult, în privința bijuteriilor luate de la părțile vătămate C.M.F. și R.V.D.S.A., inculpatul și însoțitorii săi au apelat la un taximetrist, cu care s-au deplasat pe raza municipiului București, pentru a amaneta aceste obiecte, întrucât inculpatul și celelalte persoane erau minori.
Se va reține și existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului I.G, întrucât s-a arătat că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează cu fermitate, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Cercetarea inculpatului în stare de libertate ar încuraja și alte persoane să comită infracțiuni de o asemenea gravitate. Ca atare, față de persistența unei conduite ilicite, în contextul în care, deși nu s-a soluționat cauza pentru care s-a propus de către lucrătorii de poliție trimiterea sa în judecată, rezultă fară îndoială pericolul social al inculpatului pentru ordinea publică, lăsarea sa în libertate atrăgând oprobriul public.
Cu privire la condiția existenței pericolului real concret pentru ordinea publică, acesta rezultă din modul, împrejurările, circumstanțele și consecințele săvârșirii faptelor; mai mult se reține și pedeapsa aspră cu care se sancționează faptele din cauza de față, aspect ce denotă însăși gravitatea acestora.
Examinând cererea, prin prisma motivelor din contestație și în baza art. 4251 Cod procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Teleorman constată următoarele:
Potrivit art. 202 alin.1 Cod procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Din analiza coroborată a mijloacelor de probă, se constată că rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, acesta fiind cadrul procesual reglementat în această fază de dispozițiile art. 223 Cod procedură penală, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria întrunind cerințele prev. de disp. art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.
Se poate constata astfel, greșita soluție a instanței de fond atunci când a constatat că în cauză nu sunt administrate probe de organele de urmărire penală din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele ce i se impută, atâta timp cât însuși inculpatul, în declarațiile sale, inclusiv în cea dată în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Alexandria a recunoscut, în principiu, săvârșirea celor două fapte.
În ceea ce privește fondul acuzațiilor (săvârșirea celor două infracțiuni, încadrarea juridică a lor etc.), este de remarcat că judecătorul de drepturi și libertăți, în această fază a procesului, este îndrituit a verifica propunerea parchetului doar din perspectiva disp. art. 223 Cod procedură penală, respectiv dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și se află în una din situațiile prevăzute în alin. 1 literele a - d sau alin. 2 ale textului suscitat.
În raport de dispozițiile acestui articol, concluzia care se impune și care este acceptată de altfel și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este aceea că în cadrul examinării propunerii de arestare preventivă nu trebuie stabilită vinovăția inculpatului, acesta fiind scopul procesului penal, în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (a se vedea în acest sens și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 11.01.2001, în cauza N.C. contra Italiei), ci trebuie să se stabilească dacă există sau nu date, informații, de natură sa convingă un observator obiectiv și imparțial că persoana pentru care s-a solicitat arestarea preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 30.08.1990, în cauza Fox, Campbell si Hartley contra Marii Britanii). În acest sens, art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a stipulat că una dintre condițiile prevăzute pentru măsurile preventive de libertate este să existe " motive verosimile,, de a bănui că persoana a săvârșit o infracțiune, ceea ce este cazul în speță.
Pe de altă parte, luând în considerare gravitatea faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora (prin amenințări cu violența, asupra unor persoane minore, seara, în locuri mai retrase, împreună cu alte persoane minore), a anturajului și a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia care are o situație școlară deficitară, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În acest sens, se apreciază ca fiind relevantă împrejurarea că inculpatul a dat dovadă de perseverență în activitatea infracțională comițând, la intervale relativ scurte de timp, două infracțiuni de tâlhărie calificată împreună cu aceeași persoană, respectiv minorul P.A.F., ambii cunoscuți cu antecedente penale.
Se reține, sub acest aspect că, la data la care se presupune că au fost săvârșite faptele, împotriva celor doi fusese pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiuni de furt calificat.
În ceea ce privește alegerea uneia dintre măsurile preventive, prev. de art. 202 alin. 4 Cod procedură penală, se constată că, în speță, față de împrejurările reținute anterior, este necesară luarea măsurii arestului preventiv a inculpatului I.G., pentru realizarea scopului măsurii preventive, prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
Astfel, se apreciază că, deși inculpatul este minor, nu se justifică luarea unei alte măsuri preventive față de acesta, decât arestarea preventivă, având în vedere perseverența sa infracțională, scopul urmărit, persoana acestuia, anturajul pe care îl frecventează și genul de infracțiuni comise, deși împotriva sa au fost dispuse, în repetate rânduri, de către parchet, o serie de măsuri administrative pentru săvârșirea unor furturi din locuințe sau din incinta unor societăți comerciale și prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia, alături de alte persoane, pentru săvârșirea a mai multor infracțiuni de furt calificat.
Scopul măsurii restrictive de libertate nu este disproporționat față de interesul public urmărit și nici nu poate afecta în mod negativ dezvoltarea inculpatului minor, având în vedere preocupările și profilul psihologic al acestuia așa cum rezultă din aspectele prezentate anterior, constatându-se astfel și întrunirea cerințelor impuse de dispozițiile art. 243 Cod procedură penală.
De asemenea, se apreciază că în mod greșit judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul I.G. ar fi comis faptele cu discernământ, în contextul în care, în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, se menționează inculpatul are discernământul faptelor sale.
De altfel, cu privire la infracțiunea presupus a fi fost săvârșită la data de 04.07.2014, dată la care inculpatul a împlinit vârsta de 16 ani, nici nu se impunea expertizarea acestuia medico legală, sub aspectul discernământului faptelor sale, legea instituind o prezumție relativă a existenței discernământului.
Față de aceste considerente, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Teleorman va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria și în baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va desființa încheierea nr. 61 din data de 18.07.2014 a Judecătoriei Alexandria, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți și rejudecând, va dispune:
În baza art. 226 Cod procedură penală cu referire la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală și art. 243 Cod procedură penală, admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria privind pe inculpatul minor I.G. și arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
