CONTESTAŢIE LA MĂSURA ARESTĂRII PREVENTIVE ÎN CURSUL URMĂRIRII PENALE
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă penală nr. 44 din data de 01.08.2014
Prin încheierea nr. 64/29.07.2014 pronunțată în dosarul nr. 3508/740/2014, judecătorul de drepturi și libertăți al Judecătoriei Alexandria a respins propunerea Parchetului de pe lângă aceeași instanță privind arestarea preventivă a inculpaților P.A.F. și și D.P.M. ca neîntemeiată.
În baza art. 227 alin. 1 Cpp. a dispus punerea în libertate a inculpaților reținuți.
În baza art. 275 alin. 3 Cpp, a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu, să se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi și libertăți al primei instanțe a reținut că la data de 29.07.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpaților PAF cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 233 - 234 alin. 1 lit. d din C. pen, cu aplic. art. 113 - 116 din C. pen. și art. 48 alin. 1 din C. pen rap. la art. 233 - 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a și art. 113 - 116 C. pen, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C. pen., și DPM cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. C. pen rap. la art. 233 - 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a și art. 113 - 116 C. pen.
În fapt, s-a reținut că, în ceea ce-l privește pe inculpatul PAF în seara zilei de 13.03.2014, în jurul orei 23:30 împreună cu inculpatul minor I.G. în timp ce se aflau pe str. București din mun. Alexandria, județul Teleorman, a deposedat-o pe persoana vătămată BAC prin întrebuințarea de amenințări cu acte de violență, de un telefon mobil, iar în seara zilei de 04.07.2014, în jurul orei 21:30, în timp ce se afla pe o alee din aproprierea Prefecturii Teleorman împreună cu inculpatul minor DPM, l-a ajutat pe inculpatul minor IG ca, prin întrebuințarea de amenințări cu acte de violență, să deposedeze persoanele vătămate CMF și RVDSA de bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu total de 9900 lei.
În privința inculpatului minor DPM s-a reținut că, în seara zilei de 04.07.2014, în jurul orei 21:30, în timp ce se afla pe o alee din aproprierea Prefecturii Teleorman împreună cu inculpatul PAF, l-a ajutat pe inculpatul minor IG ca, prin întrebuințarea de amenințări cu acte de violență, să deposedeze persoanele vătămate CMF și RVDSA de bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu total de 9900 lei.
Inculpații au fost reținuți pentru 24 de ore.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria din data de 29.07.2014 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații PAF și DPM, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 233 - 234 alin. 1 lit. d din C. pen, cu aplic. art. 113 - 116 din C. pen. și art. 48 alin. 1 din C. pen rap. la art. 233 - 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a și art. 113 - 116 C. pen, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C. pen., respectiv complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. C. pen rap. la art. 233 - 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a și art. 113 - 116 C. pen..
Analizând actele si lucrările dosarului și având în vedere dispozițiile art. 202 alin. 1 - 3 Cpp., judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Astfel, referitor la inculpatul PAF cu privire la fapta din 13.03.2014, nu rezultă că există probe sau indicii temeinice că inculpatul este autorul infracțiunii, neputându-se stabili în mod satisfăcător care este forma de participație a fiecăruia dintre cei doi inculpați la săvârșirea faptei, respectiv dacă cei doi sunt coautori sau numai unul este autor iar celălalt este complice, precum și în mod concret prin ce se materializează fie actele de coautorat, fie actele de complicitate.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză nu rezultă că există probe sau indicii temeinice că la săvârșirea faptei din 13.03.2014 inculpatul a întrebuințat violențe sau amenințări, ori că a pus victima în stare de inconștiență sau neputința de a se apăra, în sensul art. 233 cod penal., sau a fost complice la săvârșirea unor asemenea acte. Prin urmare nu rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie calificată, așa cum se reține în propunerea de arestare preventivă. Există întradevăr indicii temeinice că inculpatul a participat la săvârșirea infracțiunii din 13.03.2014, însă nu rezultă în mod temeinic că infracțiunea respectivă se încadrează la tâlhărie calificată, activitatea de urmărire penală fiind neconcludentă în acest sens.
Cu privire la fapta din 04.07.2014:
Propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria este în sensul complicității la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din materialul de urmărire penală, coroborat cu declarația inculpatului din data de 29.07.2014 dată în fața instanței, rezultă că inculpatul a fost prezent la momentul și la locul unde s-a săvârșit infracțiunea, dar nu rezultă indicii temeinice că acesta a participat la săvârșirea infracțiunii în calitate de complice. Simpla prezență a inculpatului la locul faptei nu naște prezumția că acesta a și participat la săvârșirea infracțiunii, aspect ce trebuie dovedit.
Conform art. 48 alin.1 cod penal, complicele este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Din materialul de urmărire penală, coroborat cu declarația inculpatului din data de 29.07.2014 dată în fața instanței, nu rezultă indicii temeinice că inculpatul ar fi înlesnit sau ajutat în vreun mod la săvârșirea faptei din data de 04.07.2014.
Faptul că ulterior săvârșirii infracțiunii, inculpatul a participat la valorificarea produsului infracțiunii și a primit o parte din banii obținuți, nu reprezintă un act de complicitate la săvârșirea infracțiunii din data de 04.07.2014.
S-a mai reținut că inculpatul PAF este născut în data de 25.07.1996. La data săvârșirii celor două fapte, respectiv 13.03.2014 și 04.07.2014, era încă minor, devenind major la data solicitării arestării preventive.
Cu toate acestea, în cazul său se va face aplicarea dispozițiilor speciale privind minoritatea. Astfel pentru un major care a săvârșit fapta atunci când era minor se va lua o măsură educativă.
Conform art. 243 alin. 3 Cpp., la stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii acestei măsuri. Nu se prevede însă ce vârstă trebuie avută în vedere atunci când judecătorul stabilește dacă se impune sau nu arestarea preventivă. În schimb după ce judecătorul a hotărât că minorul devenit major va fi arestat, va avea în vedere la stabilirea duratei, vârsta inculpatului de la acel moment, respectiv de la data săvârșirii faptei, iar nu vârsta de la momentul judecării propunerii de arestare preventivă.
Conform art. 243 alin. 2 Cpp., reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse și față de un inculpat minor, în mod exceptional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproportionate față de scopul urmărit prin luarea măsurii.
Judecătorul de drepturi și libertăți a menționat că față de actele de urmărire penală și actele de la dosar, nu poate stabili dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării minorului sunt sau nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii. Conform principiului in dubio pro reo această situație de îndoială va profita inculpatului minor.
S-a concluzionat astfel că această situație nu este una excepțională în sensul art. art. 243 alin. 2 Cpp. și nu se impune dispunerea unei astfel de măsuri extreme, precum este arestarea preventivă a minorului.
Cu privire la inculpatul DPM cercetat pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, din materialul de urmărire penală, coroborat cu declarația inculpatului din data de 29.07.2014, rezultă că inculpatul a fost prezent la momentul și la locul unde s-a săvârșit infracțiunea. Nu rezultă însă indicii temeinice că acesta a participat la săvârșirea infracțiunii în calitate de complice. Și în acest caz, simpla prezență a inculpatului la locul faptei nu naște prezumția că acesta a și participat la săvârșirea infracțiunii, aspect ce trebuie dovedit.
Ceea ce rezultă din materialul probator este că ulterior săvârșirii faptei inculpatul a participat la valorificarea produsului infracțiunii și a primit o parte din banii obținuți din produsul infracțiunii. Acest fapt însă, prin el însuși, nu reprezintă un act de complicitate la săvârșirea infracțiunii din data de 04.07.2014.
Este reluat raționamentul că și în cazul acestui minor de 17 ani, nu se poate stabili dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării sale sunt sau nu disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii, situație de îndoială ce îi va profita inculpatului.
S-a concluzionat că această situație nu este una excepțională în sensul art. 243 alin. 2 Cpp. și nu se impune dispunerea unei măsuri extreme, precum arestarea preventivă a minorului.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.
Se motivează în mod nejustificat judecătorul de drepturi și libertăți a respins ca neîntemeiată propunerea parchetului privind arestarea preventivă a inculpaților, deși în cauză erau îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 223 alin. 1 Cpp.
Din probatoriile administrate în cursul urmăririi penale a rezultat fără putință de tăgadă suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea de către inculpați a infracțiunilor pentru care de altfel s-a și pus în mișcare acțiunea penală față de aceștia, respectiv fapte de tâlhărie calificată, pedepsite cu închisoarea mai mare de 5 ani și care presupun o gravitate însemnată și un pericol concret pentru ordinea publică. Cerințele impuse de art. 223 alin. 1 - 3 Cpp., erau îndeplinite, iar măsura arestării preventive se impunea pentru prezervarea ordinii de drept si justa soluționare a cauzei.
În raport de dispozițiile acestui articol, concluzia care se impune si care este acceptată de altfel si în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este aceea ca în cadrul examinării propunerii de arestare preventiva nu trebuie stabilită vinovăția inculpatului, acesta fiind scopul urmăririi penale, în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (a se vedea în acest sens și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 11.01.2001, în cauza N.C. contra Italiei), ci trebuie să se stabilească daca există sau nu date, informații, de natură sa convingă un observator obiectiv si imparțial că persoana pentru care s-a solicitat arestarea preventivă a comis o fapta prevăzută de legea penală (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 30.08.1990, în cauza Fox, Campbell si Hartley contra Marii Britanii); în acest sens, art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a stipulat că una dintre condițiile prevăzute pentru măsurile preventive privative de libertate este să existe "motive verosimile de a bănui că persoana a săvârșit o infracțiune";.
În același sens Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis în mai multe hotărâri (de ex. cauza Brogan s.a. contra Marii Britanii din 29.11.1998, cauza O Hara contra Marii Britanii din 16.10.2001) că prevederile art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenție fac referire la noțiunea de suspiciuni întrucât nu este necesar ca la momentul arestării anchetatorii să aiba suficiente probe care sa justifice o condamnare.
Pentru a stabili daca în cauză se poate reține "presupunerea rezonabila" că inculpatul a săvârșit fapta de care este acuzat judecătorul trebuie sa prelucreze datele existente și care constituie rezultatul cercetărilor efectuate iar pe baza deducțiilor si raționamentelor logice să stabilească dacă se poate admite în mod prealabil, drept posibil si real, ca persoana fața de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.
In cauza dedusă judecății presupunerea rezonabilă a comiterii faptelor de către inculpați rezultă din plângeri, declarațiile persoanelor vătămate, coroborate cu depozițiile tuturor martorilor audiați în cauză, proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dovezi de predare- primire, raport de expertiză medico- legală psihiatrică, procese - verbale de identificare după fotografie, existența faptelor reclamate fiind dovedită cu probe certe.
Or, este de observat că, deși judecătorul de drepturi și libertăți nu reține existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la comiterea de către inculpați a infracțiunilor de tâlhărie calificate, respective complicitate la tâlhărie calificată, astfel cum sunt reținute în propunerea de arestare preventivă, întrucât nu există probe sau indicii temeinice că la săvârșirea celor două fapte s-au întrebuințat violențe sau amenințări, ori nu s-a pus victima în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, în sensul art.233 C.pen., totuși face aprecieri în sensul existenței indiciilor temeinice cu privire la faptul că același inculpat " a săvârșit două infracțiuni într- o modalitate similară,,, însă nu rezultă în mod temeinic că " infracțiunile respective se încadrează la tâlhărie calificată. Judecătorul de drepturi și libertăți, în mod greșit procedând la analizarea fondului cauzei, apreciază în mod nejustificat, în această fază procesuală, că s-ar impune o eventuală schimbare a încadrării juridice a faptelor, fără a ține seama de aspectul că din probele aflate la dosarul cauzei există presupunerea rezonabilă că acesta a comis fapte penale care au adus atingere patrimoniului persoanei și integritării psihice a victimelor, care sunt minore ,cu consecința unei prejudicieri pecuniare însemnate a acestora.
Instanța nu era învestită cu soluționarea pe fond a cauzei, pentru a fi în situația de a stabili cu exactitate încadrarea juridică corectă a faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, în contextual în care este de notorietate că la momentul efectuării unei propuneri de arestare preventive nu se impune finalizarea urmăririi penale, fiind suficientă existența din probatoriul administrat până la acea dată, a unei presupuneri rezonabile cu privire la comiterea unor fapte reprobabile și care să impună, cu îndeplinirea condițiilor legale, luarea unor măsuri preventive, pentru restabilirea ordinii de drept.
În mod greșit judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că în speța de față nu s-ar impune arestarea inculpaților minori și datorită faptului că arestarea preventivă nu poate fi dispusă față de un minor decât în mod excepțional și, având în vedere și disp. art 243 alin. 2 Cpp - " numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii. Cu toate acestea, inculpatul PAF a comis două fapte de tâlhărie calificată în contextual în care deja mai fusese cercetat și în alte dosare penale instrumentate de această unitate de parchet.
De asemenea, față de același inculpat a fost pusă în mișcare acțiunea penală și în dosarul penal nr. 959/P/2014, în care lucrătorii de poliție au finalizat cercetările și au întocmit referatul cu propunerea de trimitere a sa în judecată pentru o faptă de furt calificat comisă împreună cu inculpatul IG, astfel că, deși era cercetat într-un alt dosar penal susnumitul a continuat să comită fapte penale contra patrimoniului.
Nu in ultimul rand, inculpatului PAF i-au mai fost aplicate în 5 (cinci) rânduri amenzi administrative, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, pentru infracțiuni de furt calificat.
Ca atare, inculpatul PAF a dat dovadă de perseverență infracțională, în contextual în care anterior față de el fusese pusă în mișcare acțiunea penală pentru o faptă mai puțin gravă, dar având același obiect juridic general. De notat că și în dosarul instrumentat anterior de aceeași unitate de parchet, inculpatul din cauza de față a comis fapte penale însoțit fiind de același minor cu care a participat și la comiterea faptelor de tâlhărie calificată, respectiv IG, de unde rezultă anturajul acestuia care denotă o sporire a încrederii în perpetuarea comiterii unor fapte în vederea obținerii unor avantaje bănești.
Ca atare, nu exista o disproporționalitate între efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia față de scopul urmărit prin luarea măsurii.
De menționat în acest sens și aspectul că judecătorul de drepturi și libertăți nu numai că face aprecieri asupra oportunității luării măsurii arestării preventive față de inculpați, dar analizează și soluțiile care ar putea fi luate pe fondul cauzei cu privire la un inculpat minor, eludând astfel etape procesuale ale cercetării inculpatului din prezența cauză cu privire la fapte pentru care nu este nici măcar finalizată urmărirea penală.
De notat și aspectul că în cauză inculpatul PAF s-a sustras cercetărilor.
Mai mult, în privința bijuteriilor luate de la părțile vătămate, inculpații au apelat la un taximetrist, cu care s-au deplasat pe raza municipiului București, pentru a amaneta aceste obiecte, întrucât inculpații erau minori.
Ca atare, în cauza dedusă analizei, erau suficiente indicii, motive plauzibile, bazate chiar pe elemente de fapt concrete, că inculpații ar fi comis infracțiunile pentru care s-a solicitat luarea măsurii preventive, astfel încât , ținându-se seama de gravitatea faptelor, comiterea acestora împreună cu alte persoane, pe timpul nopții, asupra unui număr relativ mare de victime, care sunt minore, cu consecința cauzării unui prejudiciu total de 9.900 de lei -recuperat doar parțial (cu referire doar la telefonul mobil).
In cauza dedusă analizei se va reține și existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, întrucât s-a arătat că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles ca o reacție colectivă fată de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează cu fermitate, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Cercetarea inculpaților în stare de libertate ar încuraja și alte persoane să comită infracțiuni de o asemenea gravitate. Ca atare, față de persistența unei conduite ilicite (v. dos 959 P/2014), în contextul în care, deși nu s-a soluționat cauza pentru care s-a propus de către lucrătorii de poliție trimiterea sa în judecată, rezultă fără îndoială pericolul social pentru ordinea publică, lăsarea inculpaților în libertate atrăgând oprobriul public.
Cu privire la condiția existenței pericolului real concret pentru ordinea publică, acesta rezultă din modul, împrejurările, circumstanțele și consecințele săvârșirii faptelor; mai mult se reține și pedeapsa aspră cu care se sancționează faptele din cauza de față, aspect ce denotă însăși gravitatea acestora.
Este criticabil si faptul că, desi a considerat că față de inculpați ar fi disproporționată măsura arestării preventive, nu ales o altă măsur preventivă, mai blândă (arest la domiciliu, control judiciar), existând posibilitatea, reală, ca inculpații, puși in libertate si necondiționați de anumite obligații si restricții, să ia legătura cu persoanele vătămate minore ori să încerce influențarea acestora, aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.
Examinând cererea, prin prisma motivelor din contestație și în baza art. 425/1 Cpp., judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Teleorman constată următoarele:
Potrivit art. 202 alin.1 Cod procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
La data de 29.07.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpaților PAF cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 233 - 234 alin. 1 lit. d din C. pen, cu aplic. art. 113 - 116 din C. pen. și art. 48 alin. 1 din C. pen rap. la art. 233 - 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a și art. 113 - 116 C. pen, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C. pen., și DPM, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. C. pen rap. la art. 233 - 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a și art. 113 - 116 C. pen.
Faptele descrise prin referatul organului de urmărire penală și reținute în sarcina inculpaților sunt susținute de următoarele probe administrate: plângeri, declarații persoane vătămate, declarații martori, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dovezi de predare-primire, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, procese-verbale de identificare după fotografie, declarații inculpat.
De menționat că înșiși inculpații au avut o poziție parțial sinceră în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță, recunoscând faptele, dar justificându-le prin aceea că victimele le-ar fi remis bunurile din proprie inițiativă, fără ca ei să recurgă la amenințări sau violențe.
Ulterior, audiați de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunal, ei au înțeles să revină asupra declarațiilor, recunoscând faptele întocmai cum au fost descrise de către organul de urmărire penală.
Din analiza coroborată a acestor mijloace de probă, se constată că rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor, acesta fiind cadrul procesual reglementat de dispozițiile art. 223 Cpp., propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria întrunind cerințele prev. de disp. art. 223 alin. 2 Cpp.
În raport de dispozițiile acestui articol, concluzia care se impune și care este acceptată de altfel și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este aceea că în cadrul examinării propunerii de arestare preventivă nu trebuie stabilită vinovăția inculpatului, acesta fiind scopul procesului penal, în urma căruia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (a se vedea în acest sens și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 11.01.2001, în cauza N.C. contra Italiei), ci trebuie să se stabilească dacă există sau nu date, informații, de natură sa convingă un observator obiectiv și imparțial că persoana pentru care s-a solicitat arestarea preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 30.08.1990, în cauza Fox, Campbell si Hartley contra Marii Britanii). În acest sens, art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a stipulat că una dintre condițiile prevăzute pentru măsurile preventive de libertate este să existe " motive verosimile,, de a bănui că persoana a săvârșit o infracțiune, ceea ce este cazul în speță.
Pe de altă parte, luând în considerare gravitatea faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora (prin amenințări cu violența, asupra unor persoane minore, seara, în locuri mai retrase, împreună cu alte persoane minore), a anturajului și a mediului din care provin inculpații, a antecedentelor penale ale inculpatului PAF, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În acest sens, se apreciază ca fiind relevantă împrejurarea că inculpatul a dat dovadă de perseverență în activitatea infracțională comițând, la intervale relativ scurte de timp, două infracțiuni de tâlhărie calificată împreună cu aceeași persoană, respectiv minorul IG, ambii cunoscuți cu antecedente penale, la care s-a adăugat și inculpatul DPM pentru fapta din seara zilei de 04.07.2014, orele 21:30.
Referitor la alegerea uneia dintre măsurile preventive, prev. de art. 202 alin. 4 Cpp., se constată că, față de împrejurările reținute anterior, este necesară luarea măsurii arestului preventiv a inculpaților pentru realizarea scopului măsurii preventive, prev. de art. 202 alin. 1 Cpp.
Astfel, se apreciază că, deși inculpații erau minori la data presupuselor fapte, devenind însă majori în cursul acestui an, nu se justifică luarea unei alte măsuri preventive, având în vedere perseverența infracțională, scopul urmărit, persoana fiecărui inculpat, anturajul pe care îl frecventează și genul de infracțiuni comise.
Scopul măsurii restrictive de libertate nu este disproporționat față de interesul public urmărit - protejarea unei întregi comunități care trebuie să se bucure de inviolabilitate personală atât fizică, dar și a bunurilor proprii, încrederea că se poate deplasa nestingherită pe stradă, fără riscuri, la orice oră și nici nu poate afecta în mod negativ dezvoltarea inculpaților minori, constatându-se și întrunirea cerințelor impuse de dispozițiile art. 243 Cpp.
În cadrul prezentei contestații formulate de parchet, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Teleorman va respinge susținerea apărătorului inculpaților de constatare a nulității sesizării privind arestarea preventivă, pentru lipsa referatului de evaluare a inculpaților minori.
Pe de o parte, dispozițiile art. 281 Cpp., referitoare la nulitatea absolută sunt de strictă interpretare, neprevăzându-se în cuprinsul textului că absența referatului de evaluare în această fază procesuală ar atrage o atare sancțiune. Pe de altă parte, potrivit art. 506 Cpp., în faza urmăririi penale, organele de urmărire pot solicita referatul de evaluare a inculpaților minori, numai atunci când consideră necesar, nefiind absolut obligatoriu, în considerarea rapidității cu care se impune luarea unei măsuri preventive.
Față de aceste considerente, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Teleorman v admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria și în baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a desființat încheierea nr. 64 din data de 29.07.2014 a Judecătoriei Alexandria, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți și rejudecând, a dispus:
În baza art. 226 Cpp., cu referire la art. 223 alin. 2 Cpp și art. 243 Cpp., admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria privind pe inculpații PAF și DPM și arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării.
În baza art. 275 alin. 3 Cpp., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
