Curatelă. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)

Judecătoria DOROHOI Decizie nr. 2 din data de 11.07.2018

Document finalizat

Dosar nr. XXX/222/2018 curatelă

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DOROHOI JUDEȚUL BOTOȘANI

Î N C H E I E R E

Ședința Camerei de Consiliu din xx.xx.xxxx

Completul de judecată constituit din:

Președinte:

Grefier:

La ordine judecarea acțiunii având ca obiect curatelă, formulată de reclamanta xxx în contradictoriu cu pârâta xx

La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă reclamanta și pârâta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată obiectul dosarului, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul judecății și faptul că s-a primit ancheta psihosocială.

Instanța aduce la cunoștința părților faptul că s-a primit ancheta psihosocială de la Direcția de asistență socială. Califică înscrisul de la fila 11 dosar ca fiind întâmpinare.

Părțile având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte probe de solicitat.

Nemaifiind cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța apreciază că este lămurită asupra procesului, și raportat la art. 392 Cod procedură civilă, închide faza de cercetare judecătorească și deschide dezbaterile asupra fondului.

Reclamanta solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Pârâta arată că este de acord cu cererea formulată de reclamantă.

Instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță în data de xx.xx.xxxx sub numărul de dosar XXX/222/20018 la Judecătoria Dorohoi, petenta xx a solicitat instituirea curatelei cu privire la minora xx născută la data de xx și numirea în calitate de curator a intimatei xx pentru ca minora să poată primi pensia de urmaș în urma decesului tatălui său, numitul xx soțul petentei, decedat la data de xx, precum și pentru a dezbate succesiunea după acesta.

În motivarea cererii, petenta a arătat că soțul său a decedat la data de xx.xx.xxxx, iar bunurile care formează masa succesorală ce urmează a fi dezbătură sunt un apartament și o mașină. Petenta a mai arătat că propune a fi numită curator, intimata xx, aceasta fiind soția fratelui petentei.

În drept, petenta a invocat art. 178 și urm. Cod civil.

În probațiune a anexat înscrisuri ( filele 6-10 dosar).

Intimata, xx a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că este de acord să fie numită curator pentru minora xx ( fila 11 dosar). Totodată, la termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, a arătat în fața instanței că este de acord să fie numită curator pentru minoră.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și a dispus, din oficiu, efectuarea unei anchete psihosociale la domiciliul intimatei.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, petenta xx este mama minorei xx conform certificatului de naștere de la fila 7 dosar.

Tatăl minorei a decedat la data de xx.xx.xxxx, astfel cum rezultă din certificatul de deces de la fila 8.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă numirea unui curator pentru minoră în vederea dezbaterii succesiunii după defunctul xx, precum și pentru ca aceasta să poată primi pensia de urmaș după acesta.

Acordul curatorului a fost luat în ședința din data de xx.xx.xxxx.

Cu privire la capătul de cerere privind numirea unui curator în vederea reprezentării minorei la dezbaterea succesiunii, instanța reține următoarele:

În drept, cu privire la reprezentarea minorilor, instanța va reține incidența prevederilor art. 501 Cod civil, potrivit cărora: ";părinții au dreptul și îndatorirea de a administra bunurile copilului minor precum și de a-l reprezenta în actele juridice civile sau de a-i încuviința aceste acte, după caz";.

Tot astfel, în temeiul prevederilor art. 144 alin. 2 din Codul civil, tutorele [părintele] nu poate, fără autorizarea instanței de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărțeală etc. și să încheie în mod valabil acte de depășesc dreptul de administrare.

Verificând actele menționate anterior, instanța reține că acceptarea unei succesiuni reprezintă un act de dispoziție, astfel că este necesară autorizarea instanței în vederea acceptării de către minoră a moștenirii.

Ca atare, petenta, mama minorei, are îndatorirea de a o reprezenta la încheierea de acte juridice, cu autorizarea instanței de tutelă.

Instanța va reține că, datorită vocației succesorale a minorei la moștenirea după defunctul xx există posibilitatea ca la un moment dat între ele să intervină un conflict de interese în gestionarea acestei succesiuni.

Drept consecință, cu referire la reprezentarea intereselor minorei, instanța reține că potrivit art. 150 alin. 1 cod civil " Ori de câte ori între tutore și minor există interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanța de tutelă va numi un curator special, iar potrivit alin. 2 Cod civil, dacă din cauza bolii sau din alte motive tutorele [părintele] este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului, se va numi un curator special.

Tot astfel, potrivit art. 182 Cod civil., curatela se poate institui la cererea celui ce urmează să fie reprezentat, a soțului sau a rudelor, putând fi numit curator, în condițiile art. 180 Cod civil, orice persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu și care este în măsură sa îndeplinească această sarcină.

În prezenta speță, petenta fiind reprezentantul intereselor patrimoniale ale minorei, există posibilitatea să nu o mai poată reprezenta în condiții de completă obiectivitate.

Astfel, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru numirea unui curator special care să reprezinte interesele materiale ale minorei, atât timp cât mama sa este împiedicată de posibilitatea apariției unor interese contradictorii, să reprezinte minora la dezbaterea succesiunii după soțul său..

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă și împrejurarea că numita xx este o persoană cu deplină capacitate de exercițiu, care este în măsură să îndeplinească această sarcină și să reprezinte interesele materiale ale minorei la dezbaterea succesiunii după tatăl acesteia.

Instanța va ține cont la soluționarea cauzei și de voința petentei care a solicitat în mod expres numirea ca și curator a numitei xx

În consecință, instanța va admite cererea petentei și va dispune instituirea curatelei pentru minora xx născută la data de xx CNP xx, cu domiciliul în xx și va dispune numirea în calitate de curator special al minorei pe intimata xx CNP xx, identificată cu xx, cu domiciliul în xx în vederea reprezentării intereselor minorei xx la dezbaterea moștenirii după tatăl său xx decedat la data de xx.xx.xxxx. Instanța va autoriza acceptarea de către minoră a succesiunii tatălui său xx decedat la data de xx.xx.xxxx.

În temeiul art. 182 Cod civil, instanța va dispune afișarea prezentei încheieri la sediul instanței și la sediul Primăriei mun. Dorohoi. Totodată, va atrage atenția curatorului că nu va putea folosi eventualele sume de bani încasate decât în interesul minorului reprezentat.

Cu privire la capătul de cererea privind numirea unui curator în vederea ridicării de către minoră a pensiei de urmaș, instanța reține următoarele:

În drept, cu privire la reprezentarea minorilor, instanța va reține incidența prevederilor art. 501 Cod civil, potrivit cărora: ";părinții au dreptul și îndatorirea de a administra bunurile copilului minor precum și de a-l reprezenta în actele juridice civile sau de a-i încuviința aceste acte, după caz";. De asemenea, art. 507 Cod civil, prevede " dacă unul dintre părinți este decedat… celălalt părinte exercită autoritatea părintească de unul singur";.

Art. 502 din Codul civil prevede că, "drepturile și îndatoririle părinților cu privire la bunurile copilului sunt aceleași cu ale tutorelui, dispozițiile care reglementează tutela aplicându-se în mod corespunzător";.

Tot astfel, în temeiul prevederilor art. 144 alin. 2 din Codul civil, tutorele [părintele] nu poate, fără autorizarea instanței de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărțeală etc. și să încheie în mod valabil acte de depășesc dreptul de administrare. Instanța reține că potrivit art. 150 alin. 1 Cod civil " Ori de câte ori între tutore și minor există interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanța de tutelă va numi un curator special.

Din coroborarea acestor dispoziții, rezultă că, ori de câte ori se ivesc interese contrare între minor și părinți, se va numi un curator special. Noțiunea de interese contrare cuprinde nu numai pe acelea care au dat naștere unui conflict, ci și acele interese concurente care sunt susceptibile de a intra în conflict.

Din coroborarea dispozițiilor art. 144 alin. 2 Cod civil, rezultă că, părintele, în acest caz mama minorei, nu poate să încheie în mod valabil acte ce depășesc dreptul de administrare. Prin act juridic de administrare se urmărește să se realizeze o normală punere în valoare a unui bun sau patrimoniu, cum ar fi încasarea veniturilor sau închirierea unui bun. Instanța reține faptul că, încasarea pensiei de urmaș de către mamă, în calitate de reprezentant, legal al minorei xx reprezintă un act de administrare, aceasta putând să încaseze pensia de urmaș, în calitate de reprezentant legal al minorei, neexistând în această situație interese contrare între părinte și minor, pentru a fi necesară numirea unui curator în acest sens.

De altfel, art. 76 alin. 1 lit. c din Hotărârea nr. 257/2011 din 20 martie 2011, pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prevede următoarele acte necesare pentru pensia de urmaș: - cerere pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 8); - actele menționate la lit. a), pentru cazurile în care susținătorul decedat nu avea calitatea de pensionar; - actele de stare civilă ale urmașilor și ale reprezentantului legal, după caz (original și copie); - decizia medicală asupra capacității de muncă (original); - decizia de pensie/talon de plată a pensiilor, pentru cazurile în care susținătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie); - adeverința de studii, în cazul urmașilor copii în vârstă de peste 16 ani (original); - actul doveditor al cauzei decesului, cu excepția situațiilor în care susținătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie); - copie FIAM, pentru decesul cauzat de accident de muncă; - copie BP2 și copie certificat medical constatator al decesului, pentru decesul cauzat de boală profesională.

Astfel, drepturile privind pensia de urmaș trebuie plătite de către casa județeană de pensii lunar tutorelui, respectiv numitei xx, mama minorei, urmând ca, în situația în care aceasta nu răspunde cererii formulate de către petentă ori refuză nejustificat plata pensiei, să se sesizeze instanța competentă cu o cerere prin care să fie obligată casa de pensii să soluționeze cererea.

În raport de motivele expuse, instanța urmează să respingă, ca inadmisibil, capătul de cerere privind numirea unui curator special pentru minora xx, în vederea ridicării pensiei de urmaș de care aceasta are dreptul să beneficieze ca urmare a decesului tatălui său, numitul xx

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite, în parte, cererea formulată de petenta xx având CNP xx cu domiciliul în xx

Dispune instituirea curatelei pentru minora xx, născută la data de xx CNP xx cu domiciliul în xx

Dispune numirea în calitate de curator special al minorei xx pe intimata xx CNP xx identificată cu CI sxx, cu domiciliul în xx în vederea reprezentării intereselor minorei xx, la dezbaterea moștenirii după tatăl său xx decedat la data de xx.xx.xxxx.

Autorizează acceptarea de către minoră a succesiunii tatălui său xx decedat la data de xx.xx.xxxx.

Dispune afișarea prezentei încheieri la sediul instanței și la sediul Primăriei Dorohoi.

Respinge,ca inadmisibil, capătul de cerere privind numirea unui curator special pentru minora xx în vederea ridicării pensiei de urmaș de care aceasta are dreptul să beneficieze ca urmare a decesului tatălui său, numitul xx

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea se va depune la Judecătoria Dorohoi.

Pronunțată în ședință publică, azi, xx.xx.xxxx.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Curatelă. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)