Decizie pronunţată de instanţa de recurs într-o contestaţie în anulare. Calea de atac împotriva deciziei
| Comentarii |
|
Având în vedere normele procesuale speciale privind judecarea contestaţiei în anulare şi a căii de atac, precum şi dispoziţiile legale generale referitoare la caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, decizia dată de instanţa de recurs în soluţionarea contestaţiei în anulare este definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac.
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 42 din 19 ianuarie 2011
Prin decizia penală nr. 825 din data de 13 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul P a fost respinsă ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorii SC CP SA și MN, împotriva deciziei penale nr. 77/20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul P, prin care a fost admis recursul declarat de petentul DN împotriva sentinței penale nr. 2004/25 septembrie 2007 a Judecătoriei P.
Prin aceeași decizie au fost obligați contestatorii să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de câte 300 de lei fiecare.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, în motivarea contestației, contestatorul MN a solicitat admiterea contestației în anulare pe care a formulat-o, precum și admiterea contestației formulată de contestatoarea SC CP SA, desființarea deciziei nr. 77/2010 a Tribunalului P, menținerea ordonanței nr. 4958/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P, a rezoluției prim procurorului nr. 3673/II/2/2006 și rejudecarea recursului, fiind incidente cazurile prevăzute de art. 386 lit. a), b), c), d) C.proc.pen.
Contestatorul a mai precizat că la termenul din 06.01.2010 nu a fost citat la domiciliul din SUA, iar contestatoarea SC CP SA nu a fost citată la sediul din București.
Contestatoarea SC CP SA a solicitat admiterea contestației în anulare formulată, precum și a celei formulată de contestatorul MN, desființarea deciziei penale nr. 77/2010 a Tribunalului P, menținerea ordonanței nr. 4958/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P, a rezoluției nr. 3673/II/2/2006 a prim - procurorului, rejudecarea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, menținerea sentinței Judecătoriei P nr. 2004/2007 dată în dosarul nr. 6659/281/2006.
De asemenea, tribunalul a analizat admisibilitatea în principiu a contestației, conform art. 391 alin. (1) C.proc.pen., și a constatat că, prin decizia penală nr. 77/20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul P, a fost admis recursul declarat de petentul DN, a fost casată sentința penală nr. 2004/25.09.2007 a Judecătoriei P și, pe fond, în baza dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) Cod procedură penală, a fost admisă plângerea petentului formulată împotriva Ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria P cu nr. 4958/P/2003 din 21.09.2006 și a Rezoluției nr. 2673/II/2/2006 din 15.01.2007 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria P, au fost desființate ordonanța și rezoluția atacate și trimisă cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria P în vederea redeschiderii urmăririi penale față de intimații MD, MAC și MN, și efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 291 și art. 215 alin. (1, 2, 3) Cod penal, potrivit considerentelor deciziei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat la ambele instanțe au rămas în sarcina acestuia.
A fost înlăturată obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare și a onorariului pentru apărători, dispusă de instanța de fond în sarcina sa către intimații MN și MAC.
A fost respinsă cererea de obligare a petentului la cheltuieli judiciare din faza de recurs către intimatul MAC, ca neîntemeiată.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 386 Cod procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împrejurare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art.10 alin.1 lit.f)-i)1C.proc.pen., cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin.11 ori art. 385 16 alin. (1) Cod procedură penală.
Totodată, a reținut că în cauza de față ipotezele legale prevăzute de acest text nu se regăsesc. Astfel, lit. a) din art. 386 Cod procedură penală, prevede lipsa de procedură pentru termenul la care s-a judecat recursul. Recursul s-a judecat în cauză la termenul din data de 6 ianuarie 2010, când procedura de citare cu intimatul MN a fost îndeplinită, iar pronunțarea a fost amânată succesiv până la data de 20 ianuarie 2010, când Tribunalul P a pronunțat decizia nr. 77 a cărei anulare se solicită.
A mai reținut că nu este incident nici cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) Cod procedură penală, care prevede ipoteza imposibilității de prezentare și de înștiințare a instanței.
în privința cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) Cod procedură penală, acesta presupune o judecată pe fond, în care există o acțiune penală pusă în mișcare, or obiectul dosarului nr. 16659/281/2006 l-a constituit o plângere împotriva soluției procurorului de scoatere de sub urmărire penală, plângere întemeiată pe dispozițiile art. 2781 Cod procedură penală, în care practic nici nu se putea pronunța soluția încetării procesului penal.
De asemenea, tribunalul a reținut că nici cazurile de contestație în anulare prevăzute de art.386 lit. d și e Cod procedură penală nu sunt incidente în cauză, nu s-au pronunțat două hotărâri definitive împotriva unei persoane pentru aceeași faptă, iar legea nu prevede obligativitatea ascultării părților în cadrul procedurii prevăzute de art. 2781 Cod procedură penală. Deși contestatorul a indicat ca și motiv de contestație în anulare că la termenul din data de 06.01.2010 nu a fost citat la domiciliul din SUA, iar contestatoarea SC CP SA nu a fost citată la sediul din București, aceste aspecte nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de contestație în anulare menționate de acesta, respectiv lit. a), b), c) sau e) ale art. 386 Cod procedură penală.
Prin urmare, tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatori.
împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii SC CP SA și MN, arătând că motivele le vor depune la dosar după redactarea hotărârii atacate.
Deși au fost legal citați și, la solicitarea recurenților, instanța de recurs a amânat soluționarea cauzei pentru a da posibilitatea acestora să-și angajeze apărători, la dosar nu au fost depuse motivele de recurs.
Curtea, verificând hotărârea atacată cu prioritate sub aspectul legalității exercitării acestei căi de reformare, dar și din oficiu sub toate aspectele potrivit art. 3856 alin.3 C. proc. pen., a constatat că recursul declarat este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea a reținut că, potrivit art. 392 alin. (4) Cod procedură penală, numai sentința dată în soluționarea contestației în anulare este supusă căilor ordinare de atac. în cazul contestației în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a), b) și c) Cod procedură penală - precum în cauza de față - instanța de recurs este competentă să soluționeze cererea, iar hotărârea acesteia se numește decizie.
Potrivit art. 417 Cod procedură penală, hotărârea instanței de recurs este definitivă la data pronunțării acesteia când, printre altele, cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare.
Așadar, în raport de normele procesuale speciale relative la judecarea contestației în anulare și a căii de atac, precum și în raport de dispozițiile legale generale referitoare la caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de instanța de recurs, decizia dată de instanța de recurs în soluționarea contestației în anulare este definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac.
Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (l) pct. 1 lit. a) teza a II-a Cod procedură penală, recursurile declarate de contestatorii SC CP SA și MN au fost respinse ca inadmisibile, întrucât contestatorii au exercitat o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege.
în baza art. 192 alin. (2) și art. 193 alin. (6) Cod procedură penală, contestatorii au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat și către intimatul DN.
(Judecător Lucian Crăciunoiu)
