Delapidare. Administrator al asociaţiei de locatari

Alin. 2 din Codul penal, întrucât, în accepţiunea acestui text de lege, sunt vizate şi acele persoane care, în virtutea unui raport juridic cu o persoană juridică, au atribuţii de gestionare sau administrare.

Administratorul nu efectuează doar acte de administrare, ci şi acte de gestiune, prin încasarea de bani, efectuarea de plăţi, emiterea de chitanţe etc., toate aceste activităţi fiind specifice gestionarului.

(Decizia nr. 1417 din 16 octombrie 2001 - Secţia Ipenală)

Prin Sentinţa penală nr. 419 din 15.02.2001, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 214 din Codul penal, din infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
în baza art. 214 alin. 1 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul O.l. la 2 ani închisoare.

în baza art. 81 şi 82 din Codul penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani.

A făcut aplicarea art. 359 din Codul de procedură penală.

A constatat că partea vătămată - asociaţie de locatari - nu s-a constituit parte civilă, pentru prejudiciul în cuantum de 23.648.456 lei, acesta fiind integral recuperat.

Instanţa a reţinut că, la data de 13.10.1997, partea vătămată (asociaţia de locatari) a depus o plângere la Secţia 18 Poliţie, împotriva administratorului O.I., arătând că, în primăvara anului 1997, furnizorii R.A.D.E.T. şi R.G.A.B. au sistat livrarea de apă caldă şi apă rece, ca urmare a faptului că inculpatul nu a achitat facturile către aceştia.

Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a stabilit că inculpatul a avut o lipsă în gestiune de 21.976.982 lei, la care se adaugă şi restanţa acestuia la întreţinere - 1.671.474 lei -, în total suma de 23.648.456 lei.

Instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 214 alin. 1 din Codul penal, deoarece administratorul nu are calitatea de funcţionar, în sensul art. 147 din Codul penal.

împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Prin Decizia penală nr. 1026/A din 03.07.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

împotriva acestei deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Decizia a fost criticată sub aspectul nelegalei schimbări juridice din infracţiunea de delapidare, în infracţiunea de gestiune frauduloasă.

Curtea constată că recursul este fondat, în limitele ce vor fi expuse în continuare.

Deşi instanţele au reţinut o corectă situaţie de fapt, au dat o greşită încadrare juridică faptei săvârşite de inculpat.

Fapta nu este gestiune frauduloasă, întrucât administratorul angajat al unei asociaţii de locatari are calitatea de "funcţionar", în sensul art. 147 alin. 2 din Codul penal.

în accepţiunea acestui text, noţiunea de "funcţionar" este destul de cuprinzătoare, însă este circumscrisă numai la acele persoane care, în virtutea unui raport juridic cu persoana juridică, au atribuţii de gestionare sau administrare. Administratorul nu efectuează numai acte de administrare, ci şi acte de gestiune, prin încasarea de bani, efectuarea de plăţi, emiterea de chitanţe, toate aceste activităţi specifice gestionarului.

Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 din Codul de procedură penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a casat total decizia şi parţial sentinţa şi, rejudecând, în fond, a înlăturat prevederile art. 334 din Codul de procedură penală, iar în baza art. 2151 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 şi 82 din Codul penal. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. 

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Delapidare. Administrator al asociaţiei de locatari