Delapidare. Gestiune frauduloasă. Faptă săvârşită de administratorul asociaţiei de locatari
Comentarii |
|
Insuşirea de către administratorul asociaţiei de locatari a unor sume de bani încasate de la locatari, şi care erau destinate achitării facturilor emise de furnizori, constituie infracţiunea de delapidare prevăzută în art. 2151 din Codul penal, iar nu aceea de gestiune frauduloasă prevăzută în art. 214 din Codul penal.
(Decizia nr. 1061 din 30 mai 2002 - Secţia a 11-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 2670 din 25.10.2001 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, s-a dispus, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, în infracţiunea de gestiune frauduloasă în formă continuată, prevăzută de art. 214 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, text în baza căruia inculpata S.F. a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
De asemenea, inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpata S.F. a ocupat funcţia de administrator al unei asociaţii de locatari în perioada 1994 - septembrie 2000.
în tot acest interval inculpata nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile cu care a fost însărcinată, reţinând sume care trebuiau depuse şi întocmind pentru ascunderea acestor operaţiuni chitanţe false pentru sume mai mici decât cele încasate de la locatari. De asemenea, nu a achitat în termen facturile emise de către furnizori, care au impus asociaţiei penalităţi de întârziere. întreaga activitate a inculpatei a pricinuit asociaţiei o pagubă de 177.683.272 lei, aşa cum aceasta a fost stabilită prin expertizele efectuate în cauză.
în drept, instanţa de fond a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi gestiune frauduloasă.
Instanţa a reţinut că infracţiunile de gestiune frauduloasă şi delapidare fac parte din grupa infracţiunilor contra patrimoniului, incriminate în Titlul III al Codului penal, obiectul juridic generic fiind comun.
Autorul delapidării trebuie să aibă dublă calitate, de funcţionar şi de gestionar sau administrator de bani, valori sau alte bunuri. Aceste două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, lipsa oricăreia excluzând existenţa delapidării.
în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. 2 din Codul penal, prin funcţionar se înţelege persoana care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei persoane juridice, alta decât o unitate din cele la care se referă art. 145 din Codul penal.
Inculpata nu a fost funcţionar public, astfel cum noţiunea a fost definită prin textul reprodus mai sus, fiind un simplu mandatar al asociaţiei de locatari. Din cuprinsul probatoriului administrat a rezultat că adunarea asociaţiei a decis să atribuie inculpatei putere de reprezentare în ceea ce priveşte întreţinerea imobilului în sens larg. Printre sarcinile legate de imobil, inculpata calcula cotele de întreţinere aferente fiecărui apartament, colecta banii de la locatari şi achita facturile emise de către furnizori.
în nici un caz inculpata nu se afla în "serviciul" unei persoane juridice în înţelesul art. 147 din Codul penal, ceea ce presupune un raport de subordonare specific contractului de muncă.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin care se solicita condamnarea inculpatei pentru infracţiunea de delapidare, a fost respins de Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală, prin Decizia nr. 411 din 18.03.2002.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând greşita condamnare a inculpatei pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă, prin schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu şi solicitând condamnarea acesteia pentru infracţiunea de delapidare.
Recursul este întemeiat.
Din actele şi lucrările de la dosar rezultă că inculpata a fost aleasă de asociaţia de locatari în funcţia de administrator, având, între alte atribuţii, pe cele privind încasarea cotelor de întreţinere de la locatari şi achitarea diferitelor facturi şi servicii.
Din coroborarea acestor date rezultă că inculpata are calitatea de funcţionar, astfel cum este ea definită în art. 147 din Codul penal, care se referă la "oricare alt salariat" (în afara celui prevăzut de art. 147 alin. 1 din Codul penal) care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, alta decât cele prevăzute în acelaşi text de lege, indiferent dacă această însărcinare este temporară, retribuită sau nu, fără a interesa modul sau titlul cu care a fost învestită persoana respectivă.
Pentru a avea calitatea de funcţionar, subiect activ al infracţiunii de delapidare, o persoană trebuie să aibă calitatea de gestionar sau administrator al bunurilor încredinţate, iar modificările art. 147 din Codul penal au lărgit sfera acestei noţiuni fără a distinge, de la caz la caz, funcţie de raporturile de subordonare cu angajatorul, existenţa vreunui contract de muncă, dacă este sau nu retribuită, iar acolo unde legea nu distinge nici noi nu putem distinge.
în calitatea de administrator retribuit pe care o îndeplinea, inculpata gestiona diferite sume de bani încasate de la locatari, pe care trebuia să le depună în contul unor furnizori, iar însuşirea lor în scop personal, astfel cum s-a dovedit prin probele administrate, îmbracă elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, şi nu de gestiune frauduloasă.
în consecinţă, Curtea va admite recursul şi va dispune condamnarea inculpatei pentru infracţiunea de delapidare.
NOTA:
Prin Decizia nr. III din 2.12.2002, pronunţată de Secţiile unite ale Curţii Supreme de Justiţie, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în aplicarea prevederilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 2151 din Codul penal, stabilindu-se că:
"1. Administratorul asociaţiei de proprietari sau locatari are calitatea de funcţionar.
2. Fapta acestuia, de însuşire, folosire sau traficare, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, constituie infracţiunea de delapidare."