Fals privind identitatea. Latura subiectivă
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a se prezenta organelor de poliţie cu numele altei persoane, cu ocazia depistării sale într-un autoturism, cu scopul de a le induce în eroare şi a evita efectuarea de cercetări împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prevăzute de art. 293 alin. 1 din Codul penal.
Inculpatul a acţionat cu intenţie directă, în scopurile cerute de art. 293 alin. 1 din Codul penal - inducerea în eroare şi producerea unei consecinţe juridice, infracţiunea subzistând chiar dacă acestea nu au fost realizate.
(Decizia nr. 2276 din 20 noiembrie 2002 - Secţia a ll-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1056 din 23.04.2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, inculpatul A.V. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală, cu privire la infracţiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. 1 din Codul penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza probelor administrate că inculpatul, deşi a făcut o declaraţie falsă, nu a urmărit producerea unei consecinţe juridice.
împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că existenţa infracţiunii nu este subordonată scopului urmărit, respectiv producerea, în mod efectiv, a unei anumite consecinţe juridice.
Prin Decizia penală nr. 1470/A din 18.09.2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a il-a penală a respins ca nefondat apelul declarat de parchet, pentru următoarele considerente:
în momentul în care cei doi subofiţeri de poliţie l-au depistat pe inculpat în autoturismul proprietate personală, cumpărat fără acte, de la vânzătorul G.R.D., acesta le-a spus că nu a condus autoturismul, fiindcăjiu poseda permis de conducere auto, şi că vroia numai să ia din autoturism un radio, pentru că, dacă l-ar fi lăsat în autoturism, exista posibilitatea ca cineva să-l sustragă.
în discuţia contradictorie pe care a avut-o cu cei doi lucrători de poliţie care l-au acuzat că a condus autoturismul fără să posede permis de conducere auto, inculpatul, care nu avea asupra sa acte de identitate, şi-a declinat identitatea nereală - a celui de la care cumpărase autoturismul - explicând ulterior că a procedat astfel datorită stării de nervozitate pe care i-au produs-o poliţiştii care îl acuzau, pe nedrept, că a condus autoturismul pe drum public.
în momentul în care a fost condus la sediul secţiei de poliţie, inculpatul şi-a declinat imediat adevărata identitate, însă a negat că a condus autoturismul pe drum public.
Este de observat că probele administrate în cauză, sub acest aspect, au confirmat susţinerile inculpatului, fapt ce a condus la soluţia - adoptată de procuror- de scoatere a sa de sub urmărire penală, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat.
S-a dovedit astfel că cele consemnate de cei doi subofiţeri în procesul-verbal şi în Raportul din 22.04.2002 şi, respectiv, 23.04.2002, privitoare la "am oprit auto marca ...", "a condus autoturismul pe str. ...", nu au suport real.
Martorii audiaţi în cauză - L.l. şi A.A.P. - au declarat, primul că nu a fost la locul faptei şi că nu are cunoştinţă dacă inculpatul a comis sau nu faptele imputate, însă a declarat ceea ce i-a spus subofiţerul, care îl legitimase într-un loc de parcare şi îi oprise actele, iar al doilea că el, şi nu inculpatul, a condus în seara respectivă autoturismul.
Faptul că inculpatul şi-a declinat adevărata identitate chiar în momentul conducerii sale la sediul secţiei de poliţie, coroborat cu împrejurarea că nu condusese autoturismul pe drumul public şi deci nu avea motive de temere, demonstrează că nu a încercat să inducă pe poliţişti în eroare şi nici nu a urmărit producerea vreunei consecinţe juridice.
împotriva ambelor hotărâri în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticându-le sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 293 din Codul penal.
Recursul este fondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. 1 din Codul penal, reţinându-se în fapt că la data de 22.04.2000, fiind depistat pe str. R., sectorul 4, în timp ce se afla în autoturismul marca Dacia 1310, s-a prezentat sub o identitate falsă, cu scopul de a induce în eroare organele de poliţie.
Astfel, inculpatul a declarat că se numeşte G.R.D., fiul lui F. şi G., născut la 6.12.1976 în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti.
Ulterior, fiind condus la sediul organelor de poliţie, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor date, precizând care este adevărata sa identitate.
Din cercetările efectuate a rezultat că numitul G.R.D. este persoana care îi vânduse inculpatului autoturismul în interiorul căruia a fost găsit.
Inculpatul recunoaşte că s-a prezentat sub o identitate falsă, însă a susţinut în apărare că a făcut acest.lucru întrucât era nervos, organele de poliţie încercând să-l acuze pe nedrept de săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
Faţă de situaţia de fapt reţinută în mod greşit, instanţele au apreciat că fapta inculpatului nu e prevăzută de legea penală, întrucât nu a încercat să inducă sau să menţină în eroare organele de poliţie şi nici nu a urmărit producerea unei consecinţe juridice, aceasta cu atât mai mult cu cât s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută de art. 293 din Codul penal se săvârşeşte cu intenţie directă, iar făptuitorul urmăreşte un dublu scop: inducerea sau menţinerea în eroare a unui organ, o instituţie de stat sau altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 şi, respectiv, producerea unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul.
Existenţa infracţiunii nu este însă subordonată realizării acestor scopuri.
Organele de poliţie l-au legitimat pe inculpat în momentul în care acesta a fost depistat în autoturism, suspectându-l pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis.
Declinându-şi o identitate falsă, inculpatul a încercat să inducă în eroare organele de poliţie, cu scopul de a nu fi cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, folosindu-se tocmai de numele persoanei de la care cumpărase autoturismul, ştiind că posedă permis de conducere.
Infracţiunea s-a consumat în momentul prezentării sub o identitate falsă, neavând relevanţă împrejurarea că ulterior inculpatul a revenit asupra declaraţiei sale.
în consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, Curtea va admite recursul, va casa în totalitate ambele hotărâri şi îl va condamna pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 293 din Codul penal.
