Desfacerea căsătoriei. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)

Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 2050 din data de 11.12.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.03.2017, sub nr. 1368/260/2017, reclamanta A R a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A D, desfacerea căsătoriei încheiată între cei doi în data de 12.01.2008 după o separare în fapt mai mare de doi ani, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei-R, stabilirea locuinței minorilor A R A născut la data de 25.11.2008 și A V-D născut la data de 12.09.2007, la locuința mamei, exercitarea în comun a autorității părintești, obligarea pârâtului la pensie de întreținere, cu cheltuieli de judecată..

În motivare, reclamanta a arătat că părțile s-au căsătorit la 12.01.2008 și din căsătorie au rezultat doi copii, care acum sunt minori. La data de 19.02.2012 pârâtul a părăsit domiciliul comun în urma unui scandal casnic și nu a mai revenit. Anterior acesta era violent verbal și consuma alcool în exces. Reclamanta s-a ocupat singură de creșterea și îngrijirea copiilor.

Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 373 lit. c, art. 397, 383, art. 400, art. 402 Cod civil, art. 915 CPC.

În probațiune au fost depuse înscrisuri și a fost solicitată administrarea probei testimoniale cu 2 martori.

A fost achitată o taxă de timbru de 200 lei.

Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Instanța a admis și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii R E, E A.

S-a efectuat anchetă socială la domiciliul reclamantei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 12.01.2008 părțile au încheiat căsătoria înregistrată sub nr. 1/12.01.2008 în registrul stării civile al Primăriei loc. Măgirești, soția purtând numele soțului după căsătorie (f.9). Din relația părților s-au născut minorii A R A născut la data de 25.11.2008 și A V-D născut la data de 12.09.2007.

Ultima locuință comună a soților a fost în loc. Măgirești, județul Bacau.

Din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta solicită desfacerea căsătoriei în baza prevederilor art. 373 lit. c cod civil pentru o separare în fapt mai mare de doi ani, situație în care divorțul se pronunță din culpa reclamantului.

În acest caz, în baza prevederilor art. 935 NCPC, instanța va verifica doar existența și durata despărțirii în fapt.

Din declarațiile martorilor R E, E A rezultă că părțile sunt despărțite în fapt de 5 ani, din 2012 și la acest moment a plecat în Belgia la muncă.

În aceste condiții, reținând că raporturile existente între soți nu sunt conforme relațiilor ce trebuie să caracterizeze viața de familie, în care buna înțelegere și afecțiunea reciprocă trebuie să se afle pe primul plan și constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 935 NCPC, instanța va admite cererea reclamantei și va dispune desfacerea căsătoriei din culpa acesteia. Asadar, instanta urmeaza sa dispuna desfacerea casatoriei încheiate între părți la data de 12.01.2008 în fața delegatului de stare civilă al Primăriei Măgirești, jud. Bacău, și înregistrată sub nr. 1 din 12.01.2008, din culpa exclusivă a reclamantei.

Cu privire la cererea reclamantei de revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, instanța va admite cererea și în baza art. 383 alin.3 Cod civil va dispune ca reclamanta să revină la numele său anterior, acela de "R ".

Cu privire la capătul de cerere privind stabilirea domiciliului minorilor A R A născut la data de 25.11.2008 și A V-D născut la data de 12.09.2007, la locuința mamei, la locuința mamei, exercitarea în comun a autorității părintești, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 397 din Cod Civil: " După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel";.Conform art. 400 (1) Cod civil "În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copi¬lului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.";

Principiile instituite de Cod civil în privința raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori sunt aplicabile în prezenta speță, judecată după intrarea în vigoare a noului Cod Civil.

Astfel, ca principiu de bază, de la care se derogă doar în cazurile excepționale, pentru motive întemeiate, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, iar stabilirea locuinței minorilor la unul dintre părinți, se face pe baza acordului părților, în lipsa acestui acord sau când el contravine interesului superior al minorului, instanța stabilind domiciliul minorului la părintele cu care locuiește în mod statornic.

Instanța nu mai dispune astfel încredințarea minorului unuia dintre părinți ci, grevat pe principiul exercitării de ambii părinți a autorității părintește, dispune doar cu privire la locuința stabilă a minorului la unul din părinți, în condițiile în care părinții locuiesc separat după divorț, pe baza acordului lor sau, în lipsa acestui acord sau când el contravine interesului superior al minorului, pe baza aprecierii instanței, bazată pe dovezile administrate în cauză.

În speță, nu s-a făcut dovada existenței vreunui motiv temeinic pentru care pârâtul să fie decăzut din dreptul de exercitare a autorității părintești asupra minorelor rezultate din căsătorie, astfel că autoritatea părintească va fi exercitată în comun de ambii părinți.

Cu privire la locuința minorilor, instanța, având în vedere lipsa acordului pârâtului cu privire la cererea reclamantei, care nu poate fi prezumat ci trebuie să fie expres, va stabili locuința minorilor pe baza dovezilor administrate în cauză, subordonat principiului interesului superior al acestora.

Astfel, instanța reține, din depozițiile martorilor audiați că minorii au fost permanent în îngrijirea și supravegherea reclamantei, că aceștia locuiesc cu reclamanta.

De asemenea, instanța reține, din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantei că minorii locuiesc la bunicii materni împreună cu mama. Beneficiază de condiții bune de trai și igienă și sunt atașate emoțional de membrii familiei.

În interesul superior al minorilor, având în vedere că reclamanta este cea care s-a ocupat efectiv de creșterea și educarea acestora, este ca minorii să locuiască în continuare, în mod statornic, la locuința mamei.

Cu privire la contribuția pârâtului la cheltuielile de creștere și întreținere a minorei, instanța reține următoarele :

Potrivit art. 402 din Noul Cod Civil " Instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuie¬lile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. Dispozițiile titlului V privind obligația de întreținere se aplică în mod corespunzător.";

Potrivit art. 499 Cod Civil, (1)Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

(4) În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.

Conform art. 530 din Noul Cod civil: " Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională. Dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de între¬ținere, stabilită în bani. Pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează între¬ținere. Dispozițiile art. 529 alin. (2) și (3) rămân aplicabile.

La stabilirea cuantumului acesteia, instanța va avea în vedere că potrivit art.529 din Noul Cod Civil "când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii";.

Instanța va stabili o pensie de întreținere în favoarea minorilor de până la 1/3 din venitul net al pârâtului, prin raportare la venitul minim pe economia națională.

Cuantumul lunar al pensiei de întreținere trebuie stabilit astfel încât să asigure un just echilibru între nevoile de întreținere ale minorului și cheltuielile obiectiv necesare pe care le are pârâtul, instanța considerând că stabilirea unui cuantum al pensiei de întreținere de 1/3 din venitul net al pârâtului, este de natură a asigura păstrarea acestui echilibru, motiv pentru care va dispune în acest sens.

In consecința, instanța va admite cererea formulata de reclamantă si va dispune obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor A R A născut la data de 25.11.2008 și A V-D născut la data de 12.09.2007 în cuantum de 177 lei lunar pentru fiecare din cei doi minori, începând cu data depunerii acțiunii-de 29.03.2017 și până la majoratul acestora.

Prezenta hotărâre judecătorească se va trimite Serviciului de Stare Civilă al loc. Măgirești și Registrului Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale organizat la nivelul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, la data rămânerii definitive.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Desfacerea căsătoriei. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)