Diferenţa între infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 215¹ vechiul cod penal şi folosire cu rea credinţă, de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriz

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 89/A din data de 01.03.2017

Art. 2151 alin. 1 vechiul Cod penal , art 272 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990

Potrivit art. 2151 alin. 1 din vechiul C. pen, infracțiunea de delapidare poate fi săvârșită în una sau mai multe dintre cele trei modalități alternative, respectiv însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.

Infracțiunea incriminată în art. 272 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep, poate fi săvârșită într-o singură modalitate, respectiv folosirea, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Astfel, ceea ce determină încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de delapidare sau în cea de folosire cu rea credință a bunurilor societății, este tocmai modalitatea aleasă de inculpat dintre cele alternative prevăzute în textele de lege.

Prin urmare, elementul material al infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal din 1969 s-a realizat prin acțiunile inculpatului de a-și însuși sumele de bani rezultate în urma vânzării și de a beneficia de alte bunuri și servicii de la terți cărora le-a cedat gratuit piesele componente ale bunurilor casate ale societății dizolvate, precum și de a scoate din patrimoniul societății dizolvate bunuri imobile, pe care apoi le-a exploatat, în vederea obținerii de avantaje materiale în lunile decembrie 2006, martie 2007, mai 2007 și decembrie 2007.

Urmarea imediată a faptelor inculpatului a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții civile, iar probatoriul administrat în cauză dovedește existența legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpatului și urmările produse.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș la data de 24.08.2016 sub nr. 3074/289/2015 PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REGHIN, inculpații B. I. G. și I. G. și părțile civile P.V. A., B.I. C. și B. M. O. au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 130/07.07.2016 pronunțată de Judecătoria Reghin.

În motivarea apelului procurorul susține că sentința este nelegală, sub aspectul suspendării sub supraveghere dispusă de prima instanță pentru pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, cu încălcarea disp. art. 861 alin. 2 din vechiul C. pen. sentința este criticată și în privința temeiniciei, deoarece judecătorul fondului a omis să cuprindă în operațiunea de contopire pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată inculpatului B. I. G. pentru săvârșirea unei infracțiuni concurente cu cele din prezenta cauză. se contestă și cuantumul pedepselor stabilite, solicitându-se majorarea acestora raportat la gravitatea infracțiunilor, numărul acestora și la persoana inculpaților.

Inculpatul B. I.G. a solicitat în principal pronunțarea unei hotărâri în sensul încetării procesului penal pentru toate infracțiunile pentru care inculpatul B.I.G. a fost trimis în judecată, conform art. 396 alin.6 raportat la art 16 alin.l lit.f din Codul de procedură penală, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale, raportat la cererea noastră de schimbare a încadrării juridice a celor trei fapte de delapidare reținute în rechizitoriu, prevăzute de art. 2151 din Codul penal, în infracțiunea de folosire cu rea intenție a creditului societății, faptă prevăzută și pedepsită de art. 272 alin.l lit.b din Legea 31/1990;

În subsidiar. în situația în care veți respinge cererea noastră de schimbare a încadrării juridice, Vă solicităm să dispuneți:

- încetarea procesului penal în temeiul conform art. 396 alin.6 raportat la art. 16 alin.l lit.f din Codul de procedură penală încetarea procesului penal pentru cele patru fapte de folosire cu rea credință a creditului societății, astfel cum sunt reținute în rechizitoriu și

- achitarea inculpatului B. I. G. în temeiul art. 396 alin.5 raportat la art. 16 alin.l lit.b din Codul, de procedură penală, pentru cele 3 fapte de delapidare astfel cum sunt reținute în rechizitoriu.

Inculpatul I. G. a solicitat în principal - în temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, faptă prev. și ped. de art. 2151 din Vechiul Cod penal.

În subsidiar - în temeiul art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, încetarea procesului penal, raportat la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la delapidare prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 2151 vechiul Cod penal, în infracțiunea de folosire cu rea - credință a creditului societății, faptă prev. și ped. de art. 272 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

In temeiul art. 421 alin.l lit.b din Codul de procedură penală s-a solicitat respingerea apelurilor formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin și de către părțile civile P. V. A., B. I. C. și B.A. O., ca nefondate.

Părțile civile au solicitat, pe latura penală, condamnarea inculpatului B. I.-G., în temeiul art. 396, alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură penală, pentru săvârșirea a două fapte folosire cu rea credință a creditului societății prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 31/1990 si 5 fapte de delapidare prevăzute de art. 215A1 din C.pen din 1968, iar pedeapsa să fie orientată spre maxim și cu executare efectivă, având în vedere faptul că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru o altă faptă pe parcursul urmăririi penale în prezenta cauză;

Pe latură civilă, s-a solicitat, obligarea inculpatului B. I.-G., în solidar, cu partea responsabilă civilmente SC I. P. COM SRL reprezentată de lichidator B. I. D., la plata următoarelor despăgubiri:

- suma de 272.710 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând cota de 1/2 parte din valoarea activului societății de la data când s-a dispus dizolvarea acesteia, respectiv din data de 17.12.2006;

- suma de 146.971 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2015, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei de 272.710 lei, în continuare până la achitarea acesteia;

Obligarea inculpaților în solidar la cheltuieli de judecată suportate în primă instanță, constând în onorariu avocat.

S-a asigurat asistența juridică prin apărători aleși.

Inculpații nu au dorit să facă noi declarații în fața instanței de apel.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr. 130/07.07.2016 pronunțată de Judecătoria Reghin, s-au hotărât următoarele:

În baza prevederilor art. 386 Cod procedură penală și art. 5, alin. 1 din noul Cod penal, s-a admis cererea formulată de persoana vătămată B. I. (decedat în 05.02.2016) prin moștenitorii P. V.-A., B. I. C. și B. M. O., ambii prin reprezentant legal B. A.-M. și, în consecință: a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul BA. I. G. în luna decembrie 2006 (vânzarea autoutilitarei Volkswagen și vânzarea autoturismului Mercedes) din infracțiunile de folosire cu rea credință a creditului societății, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată în infracțiunile de delapidare, prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal (două fapte).

În baza prevederilor art. 386 Cod procedură penală și art. 5, alin. 1 din noul Cod penal, s-a respins cererea inculpatului B.I. G. de schimbare a încadrării juridice a faptelor comise în mai 2007, decembrie 2007 și în martie 2007 din infracțiunile de delapidare, prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal, în infracțiunile de folosire cu rea credință a creditului societății, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată.

În baza prevederilor art. 386 Cod procedură penală și art. 5, alin. 1 din noul Cod penal, s-a respins cererea inculpatului I. G. de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal, în infracțiunea de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată.

În baza art. 396, alin. 6, raportat la art. 16, alin. 1, lit. f Cod procedură penală, s-a încetat încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. I. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire cu rea credință a creditului societății, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată (2 fapte, respectiv casarea unui camion ROMAN și a unui TAF 650, în valoare totală de 14.650 lei și casarea unui funicular pasager, raboteză, motoferăstrău 026, betonieră, motoferăstrău 390 și ferăstrău panglică, în valoare totală de 17.001,15 lei).

În baza art. 25, alin. 5 Cod procedură penală, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă BOARU IOAN (decedat în 05.02.2016) și continuată de moștenitorii P. V.-A., domiciliată în xxx, B. I. C. și B. M.O., ambii domiciliați în comuna xxx, ambii prin reprezentant legal B. A.-M., domiciliată în xxx privind prejudiciul cauzat de inculpatul Barta Ioan Gheorghe prin infracțiunile de folosire cu rea credință a creditului societății.

În baza art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. I. G. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, comisă în decembrie 2006 (vânzarea autoutilitarei marca Volkswagen).

În baza art. 71 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b și c din vechiul Codul penal.

În baza art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. I. G. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, comisă în decembrie 2006 (vânzarea autoturismului marca Mercedes).

În baza art. 71 Cod penal i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b și c din vechiul Codul penal.

În baza art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. I. G. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, comisă în mai 2007 (casarea IFRON-ului, a TAF-ului 650 și a autotrenului rutier).

În baza art. 71 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b și c din vechiul Codul penal.

În baza art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. I. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, comisă în decembrie 2007 (vânzarea clădirii cu centrală termică).

În baza art. 71 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b și c din vechiul Codul penal.

În baza art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. I. G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, comisă în anul 2007 (scoaterea din patrimoniul societății a bunurilor imobile, folosite ulterior în interes propriu).

În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b și c din vechiul Codul penal.

În baza prevederilor art.34 lit. b din vechiul Cod penal, raportat la art.36 alin. 1 din vechiul Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea dintre acestea, cea de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o până la 4 ani închisoare, stabilind o pedeapsă rezultantă finală de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b și c din vechiul Cod penal (respectiv al dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, al dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și al dreptului de a fi administrator la societăți comerciale).

În temeiul art.861 și art.862 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 4 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

• să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș;

• să anunțe acest serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

• să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

• să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A fost desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpatului.

I-a fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art.864, alin.1 și 2 din vechiul Cod penal cu referire la art.83 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care acesta ar săvârși, din nou, o infracțiune în cursul termenului de încercare de 5 ani.

În temeiul art.71 alin.5 din vechiul Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza a 2-a și lit. b și c Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 26 raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul I. G., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută și sancționată de art. 26 raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal.

În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal (adică al dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și al dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

În temeiul art.861 și art.862 din vechiul Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art.863 alin.1 din vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul I. G. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

• să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș;

• să anunțe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

• să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

• să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A fost desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpatului.

I-a fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art.864, alin.1 și 2 din vechiul Cod penal cu referire la art.83 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care inculpatul va săvârși din nou o infracțiune în cursul termenului de încercare de 3 ani.

În temeiul art.71 alin.5 din vechiul Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art.64 lit. a teza a 2-a și lit. b Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă B. I. (decedat în 05.02.2016) și continuată de moștenitorii P. V.-A., B. I. C. și B. M. O. ambii prin reprezentant legal B. A.-M.

În baza art. 19 și art. 25, alin. 2 Cod procedură penală, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. I. P. S.R.L., societate în lichidare, prin lichidator judiciar B. I.D. și s-a dispus anularea contractului de împrumut din data de 30.04.2004 și a procesului-verbal de recuperare pe cale amiabilă a creanței din data de 06.03.2007, încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc Olteanu Radu, precum și anularea facturii nr. 5483899/02.12.2007, emisă de S.C. I. PROD S.R.L. și restabilirea situației anterioare, respectiv întoarcerea în patrimoniul societății I. PRODS S.R.L. a următoarelor bunuri: clădire atelier tâmplărie, hală gater, casa portarului, atelier circular, magazie cherestea, uscător cherestea și clădire camere uscare situate la punctul de lucru al societății din xxx (toate în valoare totală de 165.170 lei, conform procesului-verbal de custodie nr. 404/06.03.2007, încheiat între inculpați), precum și a clădirii cu centrală termică, vândută către S.C. M. C. S.R.L. a fost obligat inculpatul să restituie societății I. PROD S.R.L. suma de 45.117 lei, la care s-a adăugat dobânda legală, calculată de la data săvârșirii faptelor.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul B. I. G. la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 800 de lei era aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 200 de lei era aferentă fazei de judecată.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul I. G. la plata sumei de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei este aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 100 de lei este aferentă fazei de judecată.

În baza art. 274, alin. 1, teza finală Cod procedură penală, onorariul parțial al avocatului din oficiu numit în faza de judecată, în sumă de 280 de lei a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 08.02.2008, persoana vătămată B. I. a formulat plângere penală împotriva inculpatului B. I. G., aceasta fiind înregistrată al Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, plângere prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de bancrută frauduloasă, înșelăciune și fals intelectual, prevăzute de art. 143, alin. 2, lit. b și c din Legea nr. 85/2006, de art. 289 Cod penal, de art. 215 Cod penal, precum și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 272, pct. 2 și art. 275, pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată. Plângerea a fost înregistrată sub număr dosar 59/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.

Prin Ordonanța din data de 28.10.2010 emisă în dosarul nr. 59/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș (filele 17-18, vol. II) s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina învinuitului B. I. G. din infracțiunile de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143, alin. 2, lit. b și c din Legea nr. 85/2006, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal și folosirea cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 272, pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, toate cu aplicarea art. 33, lit. a Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art. 272, pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal și folosirea cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 272, pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, toate cu aplicarea art. 33, lit. a Cod penal. Totodată, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, dosarul fiind astfel înregistrat la această din urmă instituție sub numărul 2621/P/2010.

În fapt, instanța a reținut că, astfel cum s-a reținut în rechizitoriu și cum rezulta din înscrisurile aflate în copie la filele 60-74 (Vol. II) dosar, în data de 16.06.1994, prin contractul de societate autentificat sub nr. 12102/1994 de către notarul de stat C. D. s-a înființat S.C. I. P. S.R.L. de către asociații B. I. G. și B. I. jr., cu un capital social de 500.000 de lei (ROL), aceștia deținând fiecare un număr de 25 de părți sociale, ambii având totodată și calitatea de administratori cu puteri depline de a reprezenta societatea.

Societatea și-a desfășurat activitatea în această formulă până în data de 02.01.1995, când asociatul și administratorul societății B. I. jr. a decedat, în data de 13.02.1995 eliberându-se Certificatul de moștenitor nr. 174/1995 (fila 75 - Vol.II), prin care întreaga avere mobilă și imobilă a defunctului B. I. a fost acceptată de către tatăl acestuia, B. I. sr., restul moștenitorilor renunțând la moștenire. Ulterior, în data de 03.07.1998 s-a solicitat și s-a obținut și Certificatul de moștenitor suplimentar cu același număr, prin care numitul B. I. sr. devine proprietarul a ½ din capitalul social, reprezentând 25 de părți sociale (fila 80 - Vol.II).

Ulterior întocmirii certificatului de moștenitor suplimentar, în data de 03.07.1997 s-a încheiat înscrisul notarial intitulat Act Adițional nr. 1, prin care s-a modificat capitalul social al societății I. P. SRL, cu un aport în natură al asociatului B. I. G. în cuantum de 72.000.000 lei (ROL), reprezentând un autoturism marca Mercedes Benz D 124, modificându-se pe cale de consecință și numărul de părți sociale deținute de către fiecare asociat, numitul B. I. G. deținând un număr de 578 de părți sociale, iar B. I. un număr de 2 părți sociale (fila 100 - Vol. II).

În data de 20.12.2004 s-a încheiat un nou act adițional, prin care cei doi asociați au hotărât deschiderea unui punct de lucru în com. xxx, f.n.a. și tot odată ca administratorul să aibă un mandat pe durată nedeterminată, modificare care a fost depusă la Oficiul Registrului Comerțului în data de 20.05.2005.

În data de 08.09.2005, s-a încheiat un nou act adițional între cei doi asociați (fila 91 - Vol.II), prin care aceștia au hotărât prelungirea duratei de constituire a societății comerciale S.C. I. P. SRL pe o durată de 99 de ani.

Conform înscrisurilor aflate la filele 309-325, Vol. II din dosarul de urmărire penală, în data de 22.06.2005 asociatul B. I. a chemat în judecată S.C. I. P. SRL și pe coasociatul administrator B. I. G., solicitând constatarea nulității absolute a actelor adiționale sub semnătură privată încheiate în data de 08.12.2004 și 20.12.2004, constatarea nulității absolute a procesului verbal încheiat în data de 15.06.1998 prin care numitul B. I. G. și-a majorat cota de aport la capitalul social, cât și a actului subsecvent, respectiv actul adițional nr. 1 autentificat sub numărul 1605 din 03.07.1998. Prin aceiași acțiune s-a mai solicitat și constatarea dizolvării de drept a societății SC. I. P. SRL și deschiderea procedurii de lichidare a societății și împărțirea patrimoniului.

Prin sentința comercială nr. 30 din data de 17.01.2006, instanța a admis în parte acțiunea introdusă de reclamantul B. I., dispunând următoarele: nulitatea absolută a actelor adiționale de modificare a statutului constitutiv al pârâtei S.C I. P. SRL, a actelor adiționale încheiate în data de 08.12.2004 și 20.12.2004 și restabilirea situației anterioare a actului constitutiv al societății ca urmare a anulării actelor adiționale menționate. Instanța a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 1, autentificat sub nr. 1605/03.07.1998 de notarul public V. A. Totodată, prin aceeași sentință, s-a dispus dizolvarea de drept a S.C. I. P. SRL, desemnând prin tragere la sorți pe lichidatorul judiciar H. I.P.

Instanța a mai reținut că sentința Tribunalului Comercial Mureș nr. 30 din data de 17.01.2006, fiind dată în materie comercială, era executorie conform dispozițiilor art.278, alin. 1, pct. 8, raportate la art. 720 ind. 8 din vechiul Cod de procedură civilă, care prevedeau că "Hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea";. În consecință, hotărârea comercială fiind executorie, rezultă că lichidatorul judiciar numit de instanță era singurul în măsură să efectueze în continuare toate operațiunile necesare pentru lichidarea societății, inculpatul B. I. G. nemaiavând dreptul de a reprezenta societatea sau de a efectua vreo operațiune în contul acesteia, astfel de operațiuni fiind în mod imperativ prohibite de art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul B., cât și societatea I. P. SRL, iar prin Decizia nr. 41/A din data de 30.05.2006 a Curții de Apel Tg. Mureș (filele 313-315 - Vol. II) a fost respins apelul declarat de către societate și admis cel declarat de numitul B. I. și a fost modificată în parte Sentința Comercială nr. 30/2006, constatându-se în plus și nulitatea absolută a procesului verbal încheiat în data de 15.06.1998 și a actului adițional nr. 1 din data de 03.07.1997, autentificat sub numărul 1605/1998 de către notarul public V. A., prin care s-a adus un aport în natură al asociatului B. I.G. (un autoturism Mercedes) cu o valoare de 72.000.000 lei și s-a modificat pe cale de consecință numărul de părți sociale deținute de fiecare asociat, dispunându-se revenirea la situația anterioară, fiecare dintre asociați urmând să dețină un număr egal de părți sociale (respectiv 50% fiecare din capitalul social).

Împotriva sentinței Curții de Apel Tg. Mureș a formulat recurs numitul B. I. G., recurs care a fost respins prin decizia nr. 4189 din data de 15.12.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (fila 316 - Vol. II).

Instanța a reținut că, deși prin sentința Tribunalului Comercial Mureș nr. 30 din data de 17.01.2006, executorie conform prevederilor art.278, alin. 1, pct. 8, raportat la art. 720 ind. 8 din vechiul Cod de procedură civilă fusese numit un lichidator judiciar în persoana practicianului în insolvență H.I.P., inculpatul B. I. G. și-a exercitat în continuare funcția de administrator, efectuând mai multe acte în această calitate, deși acesta nu mai avea dreptul legal de a efectua vreo operațiune în contul și numele societății.

Astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 233 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data pronunțării sentinței comerciale executorii a Tribunalului Comercial Mureș nr. 30/17.01.2006:

"(1) Dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societății sau în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot întreprinde noi operațiuni; în caz contrar, ei sunt personal și solidar răspunzători pentru operațiunile pe care le-au întreprins.

(3) Interdicția prevăzută la alin. (2) se aplică din ziua expirării termenului fixat pentru durata societății ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea generală sau declarată prin sentință judecătorească";.

Astfel, având în vedere prevederile art.278, alin. 1, pct. 8, raportat la art. 720 ind. 8 din vechiul Cod de procedură civilă și prevederile art. 233, alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 31/1990, de la data pronunțării sentinței comerciale executorii a Tribunalului Comercial Mureș nr. 30/17.01.2006, administratorul statutar al societății dizolvate - inculpatul B. I. G. nu mai avea dreptul de a întreprinde în mod legal nicio operațiune în contul societății, toate operațiunile pentru lichidarea societății trebuind să fie întreprinse doar de lichidatorul judiciar numit prin sentința judecătorească, iar administratorul care încalcă prevederile imperative ale art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990, urmează să fie ținut personal răspunzător pentru prejudiciul crea prin operațiunile întreprinse. În cauză, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, inculpatul B. I. G. a efectuat mai multe operațiuni în contul societății, continuând să-și exercite calitatea de administrator, pe care acesta a învederat cu ocazia declarațiilor date în faza de urmărire penală (de ex, declarația de la fila 20, vol. I) că a considerat că o deținea în continuare, încălcând dispozițiile imperative ale art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990. Or, instanța reține că faptul că inculpatul a "considerat";, împotriva legii, că deținea în continuarea calitatea de administrator cu drepturi depline al societății, până în data de 28.04.2008, dată la care s-a publicat în Monitorul Oficial numirea în calitate de lichidator judiciar a lui B. I. D. nu îl scutea pe acesta de răspundere, inculpatul neputând invoca necunoașterea legii pentru a fi scutit de răspundere, respectiv necunoașterea prevederilor legale menționate anterior.

Astfel, conform actelor contabile aflate la dosarul cauzei, inculpatul B. I. G., în calitate de administrator al S.C. I. P. S.R.L. a efectuat următoarele operațiuni în contul societății lichidate, deși nu mai avea dreptul de a face aceste operațiuni, după cum urmează: a casat în data de 31.07.2006 următoarele bunuri ale societății: funicular pasager, raboteză, moto fierăstrău 026, betonieră, motoferăstrău 390 și ferăstrău panglică, în valoare de 17.001,15 lei; a casat un TAF 650 și un camion Roman în valoare de 14.650 lei, în data de 31.07.2006; a casat un IFRON, un TAF 650 și un auto tren forestier în valoare de 34.050 lei, în data de 30.05.2007; a vândut o autoutilitară marca Volkswagen în decembrie 2006 la prețul de 17.319 lei, sumă încasată în numerar, cu chitanță; a vândut în calitate de administrator al societății un autoturism Mercedes în decembrie 2006, vânzare care s-a făcut către sine ca persoană fizică, la prețul de 8.925 lei, plata făcându-se în compensare cu împrumutul acordat societății; a vândut în decembrie 2007, cu factură fiscală, centrala termică la prețul de 25.000 lei, către o altă societate pe care inculpatul o administra.

Efectuarea acestor operațiuni de către inculpat a rezultat atât din actele contabile aflate la dosarul cauzei, din copiile facturilor aflate la dosar, cât și din rapoartele lichidatorului judiciar și din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală și din declarațiile martorului B. I. D.

În ceea ce privea operațiunile de casare a următoarelor bunuri: funicular pasager, raboteză, moto fierăstrău 026, betonieră, motoferăstrău 390 și ferăstrău panglică (din data de 31.07.2006) și TAF 650 și un camion Roman (din aceeași dată de 31.07.2006), efectuate de inculpatul B. I. G. (casările bunurilor amortizate integral), instanța a reținut că acestea încălcau prevederile art. 272, alin. 1, pct. 2 din legea nr. 31/1990 republicată, care statua că "Se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății, care: folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect. Astfel, având în vedere faptul că societatea era dizolvată și era numit lichidator, inculpatul nu mai avea dreptul de a efectua operațiuni de casare, prin aceste operațiuni încălcând interesele societății aflate în lichidare și obligațiile impuse de legiuitor prin dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind efectuarea lichidării în exclusivitate de către lichidatorul judiciar. Or, prin încălcarea art. 233 din Legea nr. 31/1990, inculpatul a acționat cu evidentă rea-credință, nerezultând cu certitudine din probatoriul administrat soarta materialelor componente ale bunurilor casate, din declarațiile inculpatului (filele 20-21 Vol. I) și ale martorilor G. C. și M. V. rezultând că cel puțin parțial aceste bunuri existau, astfel că era posibil să fi putut fi valorificate prin obținerea unui profit cât de puțin însemnat din vânzarea pieselor componente.

Instanța a pus în discuția contradictorie a părților aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, privind legea penală mai favorabilă inculpatului, precum și necesitatea schimbării încadrării juridice a faptelor deduse judecății, la solicitarea părților, astfel: la solicitarea inculpaților, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute la paragrafele 5, 6, 7 și 8 din rechizitoriu (de la capitolul IV, privind încadrarea juridică), din infracțiunile de delapidare, prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal și complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal în infracțiunile de folosire cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, iar la solicitarea părții civile B. I., prin moștenitori, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute la paragrafele 2 și 3 din rechizitoriu (de la capitolul IV, privind încadrarea juridică) în infracțiunile de folosire cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată în infracțiunile de delapidare, prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal.

În ceea ce privea legea mai favorabilă aplicabilă în cauză, instanța a apreciat incidența art. 5 din Codul penal, în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, precum și raportat la dispozițiile art. art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, ale art. 2151, art. 124, raportat la art. 122, alin. 1, lit. b și d din Codul penal din 1969 și art. 308, raportat la art. 295, alin. 1 și ale art. 155, alin. 4 raportat la art. 154, alin. 1, lit. d din noul Cod penal și având în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 1092/2012.

Astfel, în ceea ce privea aceste infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, instanța a reținut că în cauză legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului era legea veche, având în vedere, pe de o parte numărul mare de fapte reținute în sarcina acestuia și faptul că prin noul Cod penal concursul de infracțiuni era pedepsit mult mai drastic decât prin dispozițiile Codului penal din 1969, iar pe de altă parte având în vedere și faptul că dispozițiile vechiului Cod penal erau mai favorabile inculpatului în ceea ce privea prescripția răspunderii penale.

Astfel, instanța a reținut că, în ceea ce privea infracțiunile de folosire cu rea credință a creditului societății, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, având în vedere faptul că legea pedepsește aceste infracțiuni cu o pedeapsă cu limita specială maximă de 3 ani, rezulta că, potrivit vechiul Cod penal, termenul de prescripție este de 7 ani și jumătate, acesta împlinindu-se încă dinainte de data trimiterii în judecată a inculpatului, respectiv în anul 2014. Instanța a reținut aceste concluzii, având în vedere dispozițiile art. 124, raportat la art. 122, alin. 1, lit. d din vechiul Cod penal și Decizia Curții Constituționale nr. 1092/2012. Astfel, conform art. 124, raportat la art. 122, alin. 1, lit. d din vechiul Cod penal, în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, termenul de prescripție era de 7 ani și jumătate, fiind împlinit în anul 2014. Instanța nu a putut primi concluziile reprezentantului Ministerului Public privind calculul termenului de prescripție conform prevederilor art. 124 din vechiul Cod penal, astfel cum acestea au fost modificate prin dispozițiile Legii nr. 63/2012, deoarece dacă ar fi astfel aplicate s-ar încălca principiul aplicării legii mai favorabile inculpatului, care era legea în vigoare la data săvârșirii faptelor (care prevedea că prescripția răspunderii penale operează dacă termenul de prescripție este depășit cu încă jumătate). Totodată, instanța a avut în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 1092/2012, prin care s-a statuat că termenul de prescripție specială are valențe constituționale în măsura în care ultraactivează, aplicându-se faptelor comise sub imperiul său și care, în acord cu principiul securității juridice, nu au fost judecate definitiv până la apariția legii noi. Astfel, C. a statuat că "împlinirea termenului de prescripție specială începe să curgă, indiferent de câte întreruperi ar interveni, de la data săvârșirii faptei și se împlinește, în acord cu principiul legii penale mai favorabile, la data prevăzută de aceasta. Prin urmare, câtă vreme prescripția specială este o cauză care înlătură răspunderea penală, este evident că împlinirea sa sub imperiul legii vechi este mai favorabilă decât împlinirea prevăzută de legea nouă, deoarece aceasta din urma mărește intervalul de timp ce poate genera neaplicarea unei pedepse";.

În consecință, instanța a constatat că, în ceea ce privea infracțiunile de folosire cu rea credință a creditului societății, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, legea penală mai favorabilă inculpatului era cea de la data săvârșirii faptelor. În consecință, văzând că pentru infracțiunile de folosire cu rea credință a creditului societății s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, instanța a dispus încetarea procesului penal în ceea ce priveau aceste infracțiuni, în baza art. 396, alin. 6, raportat la art. 16, alin. 1, lit. f Cod procedură penală.

Totodată, și în ceea ce privea infracțiunile de delapidare, legea penală mai favorabilă era legea veche, deoarece, deși aceasta prevede o limită maximă specială mai mare decât legea nouă, totodată prevedea o limită minimă specială mai mică, iar prevederile aplicabile concursului de infracțiuni sunt mai favorabile inculpatului în vechiul Cod penal, cu atât mai mult cu cât legea mai favorabilă se stabilea prin comparația globală a regimului represiv al fiecăreia din legile penale aplicabile în cazul acuzatului (metoda comparației globale), conform Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014.

În ceea ce privea elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, instanța a reținut că acestea erau întrunite în cauză, în ceea ce privea toate faptele săvârșite de inculpați, cu excepția celor prevăzute la paragrafele 1 și 4 din capitolul IV din rechizitoriu, privind încadrarea juridică (cele privind casările din data de 31.07.2006).

În fapt, în ceea ce privea faptele reținute în sarcina inculpatului B. I. G. privind vânzarea de către acesta în data de 21.12.2006 a autoutilitarei Volkswagen și a autoturismului Mercedes (paragrafele 2 și 3 din capitolul IV din rechizitoriu), instanța a apreciat că, în rechizitoriu, s-a reținut în mod întemeiat, faptul că acestea au fost săvârșite de către inculpat, această situație de fapt rezultând atât din declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală (filele 20-21 Vol. I), din rapoartele lichidatorului judiciar, cât și din copiile facturilor aflate la filele 55 și 57 din Vol. II al dosarului de urmărire penală. Astfel, din factura nr. 5483890/21.12.2006 rezulta că inculpatul a vândut de la societatea I. P. S.R.L., dizolvată și aflată în lichidare, după data rămânerii irevocabile a sentinței comerciale nr. 30/2006 (sentință irevocabilă din data de 15.12.2006), către sine însuși, autoturismul Mercedes Benz, la valoarea de 8.925 lei. Din factura nr. 5483888/21.12.2016 rezulta că inculpatul a vândut numitului V. I. autoutilitara marca Volkswagen la prețul de 2.142 lei. Totodată, din balanțele contabile ale societății pe luna decembrie 2006 (vol. III - f.288) rezultă, pe de o parte, că inculpatul a efectuat vânzarea celor două mașini, această operațiune reflectându-se în contul 7583 - venituri din vânzarea activelor și alte operațiuni de capital (fila 291, Vol. III), cont în care a fost înregistrată valoarea cumulată a celor două mașini, fără TVA (1800 lei + 7500 lei), respectiv de 9.300 lei. Totodată, din balanțele contabile ale societății pe luna decembrie 2006 mai rezultă și faptul că inculpatul a restituit de la societate către sine (prin debitarea contului împrumut asociat) suma de 4.510,00 lei, deși nu mai avea dreptul să i se restituie sume dintre cele împrumutate către societate, deoarece această societate era dizolvată și aflată în lichidare și doar lichidatorul judiciar putea face astfel de operațiuni; totodată, conform balanței pe luna ianuarie 2007, inculpatul a mai ridicat din societate și suma de 3.500 lei, tot prin contul 4551 împrumuturi asociați, deși nu avea dreptul să ridice nici această sumă, pentru aceleași motive. În consecință, din balanțele societății a rezultat că inculpatul a vândut după data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești privind dizolvarea societății I. P. S.R.L. și lichidarea acesteia o autoutilitară Volkswagen și un autoturism Mercedes, aparținând societății dizolvate și aflate în lichidare, după care și-a însușit în decembrie 2006 și ianuarie 2007 suma totală de 8.010 lei, deși, chiar deținând în continuare calitatea de administrator al societății, conform actului constitutiv (și deci de subiect activ al infracțiunilor de delapidare), era doar un simplu administrator de fapt al unei societăți aflate în lichidare, adică fără dreptul de a dispune de bunurile societății, acest drept fiindu-i prohibit în mod expres și imperativ de dispozițiile art. 233 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, în virtutea calității lui de administrator, deși nu mai avea dreptul de a dispune de bunurile societății, inculpatul a ignorat prevederile art. 233 din Legea nr. 31/1990 care îi interziceau să dispună de bunurile societății și a vândut atât autoutilitara Volkswagen, cât și autoturismul Mercedes, însușindu-și sumele provenite din vânzare (astfel cum s-a arătat anterior, conform balanțelor contabile pe lunile decembrie 2006 și ianuarie 2007), deși nu mai avea acest drept, societatea fiind în lichidare și numai lichidatorul judiciar având dreptul de a distribui între asociați sumele rămase în urma lichidării. Astfel, inculpatul B. I.G. a ignorat prevederile imperative ale legii societăților comerciale, fără a putea invoca necunoașterea legii, cu atât mai mult cu cât avea calitatea de administrator al unei societăți comerciale și era obligat să cunoască toate dispozițiile legii societăților comerciale, denotă reaua-credință a inculpatului și intenția acestuia de a scoate bunurile respective din patrimoniul societății, în folosul său propriu și în scopul evident al fraudării intereselor societății aflate în lichidare.

În consecință, în ceea ce privea faptele reținute în sarcina inculpatului B. I. G. la paragrafele 2 și 3 din capitolul IV din rechizitoriu, instanța a admis cererea persoanei vătămate B. I., prin moștenitori și a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiuni de folosire cu rea credință a creditului societății, prevăzute de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată în infracțiuni de delapidare, prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal (două fapte).

Totodată, instanța a mai reținut că din declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală și din rapoartele lichidatorului judiciar rezulta și faptul că inculpatul B. I. G. a casat în data de 30.05.2007, la mult timp după rămânerea irevocabilă a sentinței comerciale nr. 30/2006 prin care s-a dispus dizolvarea și lichidarea societății și deși nu mai avea dreptul de a efectua astfel de operațiuni, conform prevederilor art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990, un IFRON, un TAF 650 și un auto tren forestier în valoare de 34.050 lei; totodată, din declarațiile inculpatului B. I. G. (filele 20-21 Vol. I) și din declarațiile martorilor audiați (M. V. - fila 1271) a rezultat că aceste bunuri existau, cel puțin parțial (chiar inculpatul arătând că a dat gratis piesele componente ale acestora colaboratorilor săi), astfel, rezulta că acestea ar fi putut fi valorificate, însă prin casarea lor și, deci, scoaterea din patrimoniul societății (fără a exista documente privind valorificarea pieselor componente), inculpatul și-a însușit contravaloarea acestor bunuri casate ilegal. Astfel, și în ceea ce privea această faptă erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, instanța a respins astfel cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, în infracțiunea de folosire cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată.

În ceea ce privea fapta reținută în sarcina inculpatului B. I. G. la paragraful 6 din capitolul IV din rechizitoriu, instanța a reținut că în mod întemeiat s-a reținut că inculpatul a săvârșit această faptă. Astfel, din factura nr. 5483899/02.12.2007, emisă la mult timp după rămânerea irevocabilă a sentinței de dizolvare a societății, rezulta că inculpatul a vândut către o altă societate administrată tot de către acesta începând din data de 12.10.2007 (inculpatul era administrator și al acestei societăți, conform extrasului de la registrul comerțului aflat la fila 1252 dosar, vol. V), respectiv către societatea M. C. S.R.L. o clădire cu centrală termică, la prețul de 25.000 de lei, fiind evident faptul că acesta a scos din patrimoniul societății acest imobil în scopul de a obține foloase materiale, respectiv de a-l deține în continuare prin intermediul celeilalte societăți administrate de inculpat, M.C. S.R.L.

Astfel, și în ceea ce privea această faptă, instanța a reținut că erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, instanța respingând astfel cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, în infracțiunea de folosire cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată.

În ceea ce privea fapta reținută în sarcina celor doi inculpați la paragrafele 7 și 8 din capitolul IV din rechizitoriu, privind scoaterea din patrimoniul societății I. P. S.R.L. a bunurilor imobile în urma procedurii de "executare silită amiabilă";, instanța a reținut următoarele:

Având în vedere acțiunile anterioare ale inculpatului Barta Ioan Gheorghe, prin care acesta a efectuat operațiuni ilegale de lichidare a patrimoniului societății dizolvate și aflate în lichidare, deși acest drept îi era interzis expres de prevederile art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990, în urma cărora și-a însușit bunuri ale societății dizolvate și și-a recuperat sume împrumutate societății, deși nu mai avea acest drept, precum și având în vedere atitudinea inculpatului I. G.(un bun prieten și partener comercial al inculpatului B. I. G.), care deși a învederat în declarația dată în faza de urmărire penală că va face dovada provenienței sumei mari împrumutate societății I. P. S.R.L. (1.800.000.000 lei), însă ulterior a dispărut, fără a produce dovezile respective, precum și declarațiile martorului S. S., din care rezulta că acesta nu își amintea ca înscrisul intitulat "Contract de împrumut"; din data de 30.04.2004 să fi fost încheiat în prezența sa (invocând motive medicale, nedovedite, privind pierderea memoriei) instanța a reținut că toate aceste aspecte conduceau la concluzia că cel mai probabil la începutul anului 2007, inculpatul a încheiat în numele societății I. P. S.R.L., împreună cu inculpatul I. G., Contractul de împrumut antedatat și care atesta o operațiune inexistentă, prin care societatea ar fi fost împrumutată de către inculpatul I. G.cu suma de 1.800.000.000 lei (ROL) - fila 37, vol. II. După cum s-a arătat, această concluzie s-a desprins și din actele contabile ale societăți I. SRL, în care nu a fost înregistrată intrarea sumei de 1.800.000.000 lei în anul 2004.

În pretinsul contract, încheiat cu complicitatea coinculpatului I. G.s-a stabilit în mod fictiv ca termen de restituire a pretinsului împrumut data de 31.12.2006 (după data la care s-a respins recursul declarat de inculpatul B. I. G. împotriva hotărârii de dizolvare a societății).

În data de 28.02.2007, dând curs notificării, inculpatul B. I. G. s-a prezentat la sediul executorului judecătoresc, în calitate de reprezentant legal al S.C. I. SRL, și, împreună cu coinculpatul I. G., au stabilit ca termen al achitării "împrumutului";, data de 06.03.2007.

În data stabilită, inculpatul B. I. G. i-a propus lui I.G. să-i transfere dreptul de proprietate asupra bunurilor societății, bunurile respective fiind evaluate conform valorii de inventar cuprinse în evidențe, încheindu-se în acest scop un proces verbal de recuperare amiabilă a creanței.

Ulterior, desfășurării procedurii descrise mai sus, prin intermediul executorului judecătoresc O. R., între numitul I. G. și SC I.P. SRL, reprezentată în continuare de către B. I. G. (deși acesta nu mai avea dreptul la momentul respectiv să încheie vreo operațiune în contul societății aflate în lichidare) s-a încheiat "Procesul verbal de custodie"; cu nr. 404 din data de 06.03.2007, în baza căruia bunurile care ar fi intrat în proprietate lui I. G. prin intermediul procedurii de "recuperare pe cale amiabilă a creanței";, au fost lăsate în continuare în custodia SC I. P. SRL "conservate fără dreptul de a le folosi, închiria sau subînchiria, deoarece din momentul semnării prezentei aceste bunuri sunt sub sechestru și aparțin de drept creditorului Ioniță Gabriel";.

Instanța a reținut că faptul că acest împrumut era fictiv a mai rezultat și din actele contabile ale societății I. P. S.R.L., aspect care s-a coroborat cu cele reținute anterior. Astfel, deși inculpații au încercat să inducă ideea că suma de bani împrumutată de inculpatul I. G. ar fi fost dată inculpatului B. I. G. în cursul anului 2003, când în contabilitatea societății au intrat sume mari de bani prin contul 4551 - împrumut asociat, instanța a reținut că în contractul de împrumut s-au specificat următoarele: "eu, debitorul S.C. I. S.R.L, reprezentat de administrator B. I. G., declar că am împrumutat de la creditorul I. G. suma de 1.800.000.000 lei, adică unmiliardoptsutemilioanelei, pe care am împrumutat-o la semnarea acestui contract și această declarație a mea are valoare de chitanță autentică de primire a acestei sume";. Or, în aceste condiții, având în vedere declarația extrem de clară a inculpatului B. I. G., prin care acesta ar fi primit suma de bani la data semnării contractului, deci în data de 30.04.2004, era evident că erau total neîntemeiate și nesusținute de nici un mijloc de probă (ci chiar infirmate de propria sa declarația din contractul de împrumut și de înregistrările din contabilitate, în care nu apare suma respectivă) apărările inculpatului de la acest moment potrivit cărora banii respectivi ar fi fost de fapt împrumutați în cursul anului 2003 (pentru a se potrivi cu înregistrările din contabilitatea societății, în susținerea ipotezei teoretice și nesusținute de vreun mijloc de probă conform căreia banii ai fi fost ulterior introduși în societate de către inculpatul B.I. G. prin creditarea de către acesta a societății).

Totodată, instanța a reținut, atât din declarațiile martorilor B. I. D., B. C.-A. și H. I. P., cât și din balanțele analitice ale societății I.P. S.R.L. că suma de 1.800.000.000 lei (ROL) nu a fost înregistrată în contabilitatea societății în anul 2004, nici în contul 4551 - împrumuturi asociați și nici în contul 462 - creditori. Or, lipsa înregistrării în contabilitate a împrumutării acesteia cu o sumă importantă de bani conduce tot spre concluzia fictivității împrumutului. Mai mult, aceasta se corobora cu faptul că, deși inculpatul I. G. a declarat că va face dovada provenienței sumei importante de bani pe care i-ar fi împrumutat-o lui B. I. G., acesta a dispărut și nu a fost în măsură să facă această dovadă până la finalizarea cercetării procesului.

Totodată, instanța a mai reținut, din mijloacele de probă administrate în cauză - înscrisurile de la filele 38-41, Vol. II dosar și din declarațiile inculpaților și ale martorului O. R. că inculpatul I. G. s-a prezentat la executorul judecătoresc, în vederea recuperării creanței. Or, analizând înscrisul intitulat "Contract de împrumut"; din data de 30.04.2004, instanța a reținut că acesta nu constituia titlu executoriu, fiind întocmit sub semnătură privată, astfel că era necesară existența unei hotărâri judecătorești care să oblige societatea la restituirea sumei, executorul neavând dreptul legal de a pune în executare un înscris care nu constituia titlu executoriu și pentru care, dacă nu ar fi intervenit așa-zisa "recuperare pe cale amiabilă a creanței";, executorul judecătoresc nu avea posibilitatea de a obține o hotărâre de admitere a cererii de încuviințare a executării silite. Mai mult, instanța a reținut că, chiar dacă s-ar fi admis, de principiu, posibilitatea înțelegerii părților unui contract de împrumut care nu constituia titlu executoriu, instanța a reținut că în situația în speță, inculpatul B. I. G. nu avea posibilitatea legală de a face o astfel de înțelegere în martie 2007, dată la care societatea era de mult dizolvată prin hotărâre irevocabilă și aflată în procedură de lichidare, inculpatului fiindu-i astfel în mod imperativ și expres interzis dreptul de a mai încheia orice operațiuni în contul societății, conform prevederilor art. 233, alin. 2 din Legea nr. 31/1990, chiar dacă avea în continuare calitatea de administrator al societății, nemaiavând astfel nici un drept de dispoziție în ceea ce privește bunurile societății.

Mai mult decât atât, instanța a reținut că existența unei înțelegeri între cei doi inculpați privind scoaterea imobilelor din societate prin încheierea așa-zisei înțelegeri de "recuperare pe cale amiabilă a creanței"; (procesul-verbal aflat la fila 41 dosar, Vol. II) rezulta și din faptul că la aceeași dată la care s-a încheiat înțelegerea, respectiv în 06.03.2007, cei doi inculpați au încheiat un proces-verbal de dare în custodie, prin care aceleași bunuri imobile care au fost date inculpatului I. G. în schimbul așa-zisei creanțe deținute de acesta împotriva societății au fost lăsate în "custodie"; aceleiași societăți I. P. S.R.L. Mai mult, conform declarațiilor martorilor audiați (C.V. F. - fila 1269), inculpatul B. I. G. s-a folosit în continuare de aceste bunuri, obținând pentru sine sume de bani provenite din închirierea lor, acesta negociind cu martorii chiar vânzarea acelorași bunuri, situație de fapt care conduce la aceleași concluzii, respectiv la faptul că împrumutul a fost fictiv și pus la cale de către cei doi inculpați pentru a scoate bunurile imobile din patrimoniul societății dizolvate și pentru a obține profit din închirierea și vânzarea lor ulterioară de către inculpatul B. I. G.

Pentru toate motivele arătate anterior, instanța a reținut că erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, în ceea ce îl privea pe inculpatul B. I. G., precum și elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal, în ceea ce îl privea pe inculpatul I. G., astfel că instanța a respins cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute la paragrafele 7 și 8 din rechizitoriu (de la capitolul IV, privind încadrarea juridică), din infracțiunile de delapidare, prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal și complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal în infracțiunile de folosire cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 272, alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată.

Examinând apelurile promovate, din prisma dispozițiilor art. 417 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar le găsește fondate pe cele declarate de procuror și de inculpați și nefondate pe cele declarate de părțile civile, pentru următoarele considerente.

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal - hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la schimbarea încadrării juridice a faptelor, la condamnarea fiecărui inculpat pentru fiecare dintre faptele pentru care au fost trimiși în judecată, la contopirea pedepselor, la admiterea în parte a acțiunii civile formulate de către societatea comercială și la respingerea acțiunii civile formulate de părțile civile persoane fizice.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar, consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că fiecare inculpat se face vinovat de comiterea fiecărei fapte penale, în modalitatea descrisă.

Hotărârea este criticabilă însă sub aspectul greșitei suspendări sub supraveghere a pedepsei rezultante de 4 ani, a aplicării sporului de pedeapsă de 1 an închisoare, precum și a modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului I. G., urmând a fi îndreptată prin admiterea apelurilor formulate de către procuror și inculpați.

În acord cu judecătorul fondului, constatăm că prin probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, este dovedită mai presus de orice dubiu, atât existența faptelor, cât și vinovăția fiecărui inculpat.

Cererile, de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate în apel, atât de către inculpați, cât și de către părțile civile sunt nefondate.

În acord cu judecătorul fondului, și Curtea a constatat că:

Fapta inculpatului B.I. G., constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăți dizolvate și aflate în lichidare a vândut în data de 21.12.2006, după rămânerea irevocabilă a hotărârii executorii de dizolvare a societății autoutilitara marca Volkswagen aparținând societății dizolvate la prețul de 2.142 lei, însușindu-și banii prin scoaterea acestora din societate în contul împrumutului acordat societății, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

Fapta inculpatului B.I. G., constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăți dizolvate și aflate în lichidare a vândut în data de 21.12.2006, după rămânerea irevocabilă a hotărârii executorii de dizolvare a societății autoturismul marca Mercedes aparținând societății dizolvate la prețul de 8.925 lei, însușindu-și banii prin scoaterea acestora din societate în contul împrumutului acordat societății, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

Fapta inculpatului B. I. G., constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăți dizolvate și aflate în lichidare a casat în data de 30.05.2007, după rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare a societății, a casat un IFRON, un TAF 650 și un autotren forestier, în valoare de 34.050 lei, deși nu avea dreptul de a face operațiuni de lichidare a societății și de a da gratuit unor terți piesele componente ale acestora, în schimbul unor avantaje, fără a valorifica în interesul societății piesele componente respective, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

Fapta inculpatului B. I.G., constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăți dizolvate și aflate în lichidare a vândut în data de 02.12.2006, după rămânerea definitivă a hotărârii executorii de dizolvare a societății clădirea cu centrală termică (atât în calitate de reprezentant al societății vânzătoare dizolvate I. P. S.R.L., cât și în calitate de administrator al societății cumpărătoare M. C. S.R.L., la prețul de 25.000 de lei, în scopul de a scoate acest bun din patrimoniul societății dizolvate și a o trece în patrimoniul celeilalte societăți administrate de inculpat, producând astfel societății I. P. S.R.L. un prejudiciu în sumă de 25.000 de lei, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

Fapta inculpatului B. I. G., constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăți dizolvate și aflate în lichidare, după data rămânerii definitive a hotărârii executorii de dizolvare a societății a participat, în baza unui înscris falsificat și uzând de o calitate pe care nu o mai deținea (cea de administrator cu dreptul de dispoziție al societății dizolvate I. P. S.R.L.), la o procedură de executare silită amiabilă, prin intermediul căreia a scos din patrimoniul societății I. P. S.R.L. mai multe bunuri imobile, pe care ulterior inculpatul le-a folosit în scop propriu, închiriindu-le către terțe persoane și negociind cu acestea vânzarea imobilelor respective și obținând sume de bani din închiriere, pe care și le-a însușit, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

Fapta inculpatului I.G., care a participat la procedura de executare silită amiabilă, împreună cu inculpatul B. Io.G., prin care l-a ajutat pe acesta din urmă să scoată din patrimoniul S.C. I. P. SRL mai multe mijloace fixe, în baza unui înscris care atesta o operațiune nereală, respectiv existența unui împrumut pe care el l-ar fi acordat societății mai sus menționate, cu scopul de a-i facilita coinculpatului B. I. G. scoaterea acestora din patrimoniul acestei societăți și a împiedica desfășurarea procedurii de lichidare, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

Ceea ce determină încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de delapidare sau în cea de folosire cu rea credință a bunurilor societății, este tocmai modalitatea aleasă de inculpat dintre cele alternative prevăzute în textele de lege.

Astfel, potrivit art. 2151 alin. 1 din vechiul C. pen, infracțiunea de delapidare poate fi săvârșită în una sau mai multe dintre cele trei modalități alternative, respectiv însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.

Infracțiunea incriminată în art. 272 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep, poate fi săvârșită într-o singură modalitate, respectiv folosirea, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Așadar, în mod corect a reținut prima instanță că faptele săvârșite de inculpatul B. I. G. în modalitatea folosirii cu rea credință (nu și însușirea) a bunurilor societății constituie infracțiunea prev. de art. 272 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep, în privința cărora a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, pronunțând o soluție de încetare a procesului penal (cele două fapte descrise la pct. 1 și 4 din rechizitoriu, respectiv casarea camionului Roman și a TAF-ului 650 în valoare totală de 14.650 lei și casarea funicularului pasager, rabotezei, motoferăstrăului 026, betonierei, motoferăstrăului 390 și fierăstrăului panglică, în valoare totală de 17.001,15 lei).

Pentru celelalte 5 fapte, săvârșite de inculpatul B. I. G. în modalitatea însușirii, încadrarea juridică este cea prev. de art. 2151 alin. 1 din vechiul C. pen, respectiv infracțiunea de delapidare.

Așadar, în mod corect a reținut judecătorul fondului că elementul material al infracțiunilor de delapidare prevăzute de art. 2151 din vechiul Cod penal din 1969 era realizat prin acțiunile inculpatului de a-și însuși sumele de bani rezultate în urma vânzării și de a beneficia de alte bunuri și servicii de la terți cărora le-a cedat gratuit piesele componente ale bunurilor casate ale societății dizolvate, precum și de a scoate din patrimoniul societății dizolvate bunuri imobile, pe care apoi le-a exploatat, în vederea obținerii de avantaje materiale în lunile decembrie 2006, martie 2007, mai 2007 și decembrie 2007.

Urmarea imediată a faptelor inculpatului a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții civile I. P. S.R.L., iar probatoriul administrat în cauză dovedea existența legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpatului și urmările produse.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, instanța a reținut că inculpatul a acționat cu intenția directă de a păgubi partea civilă și în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale injuste, constând sumele de bani însușite în modalitatea indicată, inculpatul săvârșind faptele deduse judecății cu intenție directă, conform art. 19 al. 1 lit. a din Cod penal din 1969, întrucât acesta a prevăzut rezultatele faptelor sale și a urmărit producerea acestora prin săvârșirea faptelor.

Pentru aceste considerente, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulate în apel de către inculpați și de către părțile civile urmează a fi respinse ca nefondate.

Constatând că situația de fapt reținută de prima instanță este cea reală, în mod corect a fost aplicată legea veche, cea în vigoare la data săvârșirii faptelor, ca lege penală mai favorabilă, având în vedere limitele de pedeapsă, tratamentul sancționator al concursului real de infracțiuni prevăzut de art. 34 lit. b rap. la art. 33 lit. a din vechiul C. pen, față de disp. art. 39 alin. 1 lit. b rap. la art. 38 lit. a C. pen, precum și modalitatea de executare a pedepsei, respectiv disp. art. 81 și urm. sau art. 861 și urm. din vechiul C. pen față de art. 91 și urm. C. pen.

Analizând apelul parchetului, acesta apare ca fiind întemeiat, doar sub aspectul greșitei suspendări sub supraveghere a unei pedepse rezultante de 4 ani închisoare. Văzând dispozițiile imperative cuprinse în art. 861 alin. 2 teza din vechiul C. pen, vom complini în apel această nelegalitate, însă nu vom majora cuantumul pedepselor și nici nu vom dispune executarea pedepsei rezultante în regim de detenție (așa cum solicită procurorul și părțile civile), ci vom înlătura sporul de 1 an închisoare aplicat de prima instanță, menținând pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B. I. G., precum și modalitatea suspendării sub supraveghere a executării acesteia. De asemenea, față de inculpatul I. G. vom menține pedeapsa de 1,6 ani închisoare aplicată de prima instanță, însă vom înlătura dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere și vom dispune suspendarea condiționată a executării acesteia.

Pentru a pronunța această soluție, avem în vedere și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, numărul și gravitatea infracțiunilor săvârșite.

Constatăm că, de la data faptelor (2006-2007) și până în prezent, inculpații au conștientizat implicațiile infracțiunilor comise. Chiar dacă infracțiunile deduse judecății sunt grave și reacția autorităților trebuie să fie fermă în fața unor asemenea fapte, însă pentru a fi eficientă, această reacție trebuie să intervină imediat după momentul încălcării valorii sociale ocrotite de legea penală, numai în acest fel prevenția generală și specială putând să devină eficace.

Pentru aceste considerente, apreciem că menținerea pedepselor în cuantumul stabilit de prima instanță, precum și înlăturarea sporului de 1 an închisoare aplicat inculpatului B. și suspendarea condiționată dispusă față de inculpatul I., ca urmare a reținerii circumstanțelor reale și personale, reprezintă o justă apreciere și o corectă aplicare a criteriilor prev. de art. 72 din vechiul C. pen.

A dispune executarea pedepselor rezultante în regim de detenție, după aproape 11 ani de la data comiterii unora dintre fapte, ar reprezenta o măsură excesiv de aspră, neconformă cu scopul pedepsei prev. de art. 52 din vechiul C. pen, scop care poate fi atins și fără executarea în penitenciar a pedepselor rezultante, fiind suficientă suspendarea condiționată față de inculpatul I., respectiv suspendarea sub supraveghere față de inculpatul B., obligațiile stabilite în sarcina acestuia din urmă în baza art. 861 și urm. din vechiul C. pen fiind suficiente pentru îndreptarea inculpaților.

Analizând cererea procurorului privind contopirea unei pedepse de 5 luni închisoare aplicată inculpatului B. I. G. pentru săvârșirea unei infracțiuni concurente cu cele din prezenta cauză, s-a constatat că, într-adevăr, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 165/09.04.2008 a Judecătoriei Reghin, instanța nu a dispus anularea suspendării condiționate a pedepsei de 5 luni și nici nu a dispus contopirea acestei pedepse cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, fapt ce contravine prevederilor art. 85 alin. 1 din vechiul Cod penal, fiind evident că faptele pentru care inculpatul B. I. G. a fost condamnat (cele 5 infracțiuni de delapidare) au fost descoperite înainte de expirarea termenului de încercare a pedepsei de 5 luni (respectiv la data de 09.09.2010), în condițiile în care se putea observa că urmărirea penală a fost începută față de acesta încă din data de 29.09.2009.

Însă avem în vedere Decizia LXX/2007 publicată în M. Of. nr. 539/17.07.2007 pronunțată în RIL de către ÎCCJ, potrivit căreia instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță.

Având în vedere că în fața primei instanțe nu a fost pusă în discuție și nici nu s-a pronunțat cu privire la anularea suspendării condiționate și contopirea pedepsei de 5 luni închisoare cu pedepsele stabilite în prezenta cauză, Curtea nu putea dispune în acest sens direct în apel. Procurorul sau inculpatul au posibilitatea să formuleze o nouă cerere.

Nu vom primi nici apărările inculpaților potrivit cărora inculpatului B. I.G. nu i s-ar fi ridicat dreptul de a fi administrator. În acord cu prima instanță, facem trimitere la disp. art. 233 alin. 2, 3 din Legea nr. 31/1990.

Analizând apelul formulat de părțile civile, acestea erau nefondate pe latura penală pentru considerentele expuse anterior, precum și pe latura civilă.

În mod corect a reținut judecătorul fondului că subiectul pasiv al infracțiunii de delapidare nu poate fi decât o persoană juridică, cea care a fost prejudiciată prin săvârșirea faptelor de către inculpat. Astfel, în speță, persoana prejudiciată de săvârșirea infracțiunilor de delapidare este societatea I. P. S.R.L., iar nu unul dintre asociații acestei societăți, care, într-adevăr, este prejudiciat, dar numai indirect. Astfel, asociații societății aflate în lichidare au numai dreptul de a primi cota parte din sumele rămase în urma lichidării, după plata datoriilor societății și a impozitului. În consecință, instanța a respins acțiunea civilă formulată de asociatul persoanei juridice prejudiciate prin faptele inculpaților.

Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. Penau fost admise apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REGHIN și de inculpații B.I. G. și I. G. împotriva sentinței penale nr. 130/07.07.2016 pronunțată de Judecătoria Reghin.

În baza art. 423 alin. 1 C. pr. pen a fost desființată parțial sentința atacată și rejudecând cauza:

În baza art. 34 alin. 1 lit. b din vechiul C. pen cu reținerea art. 5 alin. 1 C. pen au fost înlăturate din sentința atacată sporul de 1 an închisoare aplicat de prima instanță inculpatului B. I. G.

I s-a aplicat inculpatului B. I. G. pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 alin. 2 din vechiul C. pen, cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin prezenta decizie pe o durată de 5 ani, ce reprezintă termen de încercare stabilit în baza art. 862 din vechiul C. pen, cu reținerea art. 5 alin. 1 C. pen.

S-a înlăturat din sentința atacată aplicarea disp. art. 861 și urm. din vechiul C. pen privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1,6 ani închisoare dispusă de prima instanță în privința inculpatului I. G.

În baza art. 81 din vechiul C. pen, cu reținerea art. 5 alin. 1 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1,6 ani închisoare aplicată de prima instanță inculpatului I. G. pe o perioadă de 3,6 ani ce reprezintă termen de încercare stabilit în baza art. 82 din vechiul C. pen, cu reținere art. 5 alin. 1 C. pen.

I s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate, prev. de art. 83 și art. 84 din vechiul C. pen.

În baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen s-au respins ca nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate în apel.

s-au menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, s-a respins ca nefondat apelul declarat de părțile civile P. V. A., B.I. C. și B. M. O. împotriva sentinței penale nr. 130/07.07.2016 pronunțată de Judecătoria Reghin.

În baza art. 275 alin. 2, 4 C. pr. pen au fost obligate părțile civile la 150 lei cheltuieli judiciare parțiale în apel (fiecare câte 50 lei).

În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, restul cheltuielilor judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Diferenţa între infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 215¹ vechiul cod penal şi folosire cu rea credinţă, de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriz