Stabilirea competenţei în cazul unei cereri de redeschidere a procesului penal

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă penală nr. 8 din data de 24.02.2017

Art. 51, 467 Cod procedură penală

În conformitate cu art. 467 Cod procedură penală, cererea de redeschidere a procesului penal se adresează instanței care a judecat cauza în primă instanță. În conformitate cu aceste dispoziții ale legii care, având caracter procedural, sunt de strictă interpretare și de imediată aplicare se impune, deci, să se considere că numai instanța care a judecat cauza în primă instanță este competentă să soluționeze cererea de redeschidere a procesului penal, chiar dacă la data introducerii cererii, din cauza modificărilor de ordin legislativ intervenite, acea instanță nu mai are competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță. O altă interpretare ar contraveni principiului activității legii procesual penale în vigoare la momentul efectuării actului.

Prin sentința penală nr. 115/18.11.2016 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 1957/102/2016 s-a dispus:

În temeiul art. 47 C .proc. pen., art. 466 C. proc. pen. raportat la art. 14 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, declinarea competenței de soluționare a cauzei, având ca obiect redeschiderea procesului penal formulată de inculpatul S. A. cu privire dosarul penal nr. 897/233/2005 al Tribunalului Mureș, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 94 din 30 martie 2007, definitivă prin decizia penală nr. 40A din 18 mai 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie - prevăzută și pedepsită de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b), c) al. 21 lit. a), b) C. pen. din 1968, în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș, ca urmare a admiterii excepției de necompetență materială a Tribunalului Mureș.

În baza art. 50 al. 1 Noul C. proc. pen. s-a trimis dosarul, de îndată, la Judecătoria Târgu Mureș.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureș la data de 23 septembrie 2016, sub numărul de dosar 1957/102/2016, condamnatul S. A. (aflat în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, a solicitat redeschiderea procesului penal ce a format obiectul dosarului nr. 897/2005 al Tribunalul Mureș prin care acesta a fost condamnat la respectiva pedeapsă.

În motivarea cererii sale, petentul-condamnatul a învederat instanței că prin sentința penală nr. 94 din 30 martie 2007 a Tribunalului Mureș, dată în dosarul nr. 897/2005, a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, dar că el nu a fost prezent la niciunul din termenele de judecată fixate în cauză, întrucât a plecat din țară în anul 2004, când și-a găsit de muncă în Spania, unde a și rămas până la data încarcerării sale, iar de atunci nu a mai ținut legătura cu nici una dintre rudele din țară.

Cu privire la excepția invocată, instanța a reținut că la data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și ale Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Prin aceste normative au fost aduse modificări majore dispozițiilor vechiului C.pen. și vechiului C.proc.pen., astfel:

Concret, în ceea ce privește competența judecătoriei prevederile art. 35 al. 1 din Noul C. proc. pen. stipulează: "Judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.";

În economia art. 36 al. 1 lit. a) C. proc. pen. este prevăzută competența tribunalului și se arată că: "Tribunalul judecă în primă instanță:

a) infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 188-191, art. 209-211, art. 254, 263, 282, art. 289-294, art. 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 și art. 360 - 367";.

Pe de altă parte, textul de lege care reglementează procedura redeschiderii procesului penal, art. 466 C. proc. pen. - Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate:

"(1) Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.

(2) Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.

(3) Pentru persoana condamnată definitiv judecată în lipsă față de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul prevăzut la al. (1) curge de la data la care, după aducerea în țară, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare.

(4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnată a solicitat să fie judecată în lipsă.

(5) Dispozițiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător persoanei față de care s-a pronunțat o hotărâre de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.";

Iar potrivit prevederilor art. 467 C. proc. pen. - Cererea de redeschidere a procesului penal: "(1) Cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulată de către persoana judecată în lipsă și se adresează instanței care a judecat cauza în primă instanță.";

Totodată, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale: "(1) Rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată ori de către instanța competentă, dispusă după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, se desfășoară conform legii noi.";

Astfel, această instanță reține că în cauza pendinte, infracțiunea de tâlhărie sub aspectul comiterii căreia inculpatul S.A. a fost deferit justiției, fiind condamnat, în prezent, este reglementată în Capitolul al VIII-lea, de prevederile art. 233- art. 234 Noul C.pen., infracțiune care nu se regăsește printre cele înserate în art. 36 al. 1 lit. a) din Codul de procedură penală care enumeră, în mod expres și limitativ, infracțiunile date în competența de judecată a tribunalului în primă instanță, astfel încât, în prezent, competența soluționării în prima instanță a unei astfel de acuze revine judecătoriei.

Pe de altă parte, mutatis mutandis dispozițiile Deciziei nr. LXXXIII/2007 a Înaltei Curte de Casație și Justiție dată în Recurs în interesul legii sunt în continuare actuale și deși se referă la soluționarea unor cereri de reabilitare, ele sunt aplicabile și în cauza de față: "Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 494 teza I din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că: În caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.";

În opinia acestei instanțe, prin prisma celor anterior expuse, în acest moment procesual, competentă material și teritorial să soluționeze cauza pendinte, este Judecătoria Târgu Mureș și nu Tribunalul Mureș, întrucât normele procedurale în vigoare, la care fac trimiterea dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2013, stabilesc în competența judecătoriei, iar nu a tribunalului, soluționarea cauzelor având ca obiect infracțiunea de tâlhărie, chiar și în situația redeschiderii procesului penal care este, în fapt o rejudecare a procesului penal, pentru un motiv singular și expres prevăzut în C.proc.pen., invocat de persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă și care poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.

Pentru aceste considerente, această instanță sesizată în prima instanță a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Mureș și în temeiul art. 47 C. proc. pen., art.466 C. proc. pen., raportat la art. 14 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect redeschiderea procesului penal formulată de condamnatul-petent S. A. cu privire dosarul penal nr. 897/233/2005 al Tribunalului Mureș, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 94 din 30 martie 2007, definitivă prin decizia penală nr. 40A din 18 mai 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie - prevăzută și pedepsită de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b), c) al. 21 lit. a), b) C.pen. din 1968, în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș și, în baza art. 50 al.1 C.proc.pen., a trimis dosarul, de îndată, la Judecătoria Târgu Mureș.

Prin sentința penală nr. 115/18.11.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. 1957/102/2016 s-a dispus:

Admiterea excepției competenței materiale a Judecătoriei Târgu Mureș.

În baza art. 467 al. 1 C.proc.pen. și art. 47 C.proc.pen. cu aplicarea art. 50 C.proc.pen., declinarea cererii de redeschidere a procesului penal formulată de petentul condamnat S. A. cu privire dosarul penal nr. 897/233/2005 al Tribunalului Mureș, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 94 din 30 martie 2007, definitivă prin decizia penală nr. 40A din 18 mai 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie - prevăzută și pedepsită de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b), c) al. 21 lit. a), b) C.pen. din 1968, în favoarea Tribunalului Mureș.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Târgu Mureș și Tribunalul Mureș.

În baza art. 51 al. 2 C.proc.pen. a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureș în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reținut următoarele:

În fapt,

Prin sentința penală nr. 94 din data de 30 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 897/2005, petentul (inculpat) S.A. în baza art. 211 al. 1, al. 2 lit. b), c) al. 21 lit. a), b) C.pen. din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen. din 1968, a fost condamnat la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 C.pen. din 1968 i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.pen. din 1968, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C.pen. din 1968, a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de la

data de 12 aprilie 2004 până la data de 13 aprilie 2004.

Prin decizia penală nr. 40/A din data de 18 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. 536/43/2007, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul S. A., precum și pentru inculpatul S. D., fiind menținută sentința penală nr. 94/2007 a Tribunalului Mureș. Pe parcursul judecății în prima instanță cât și în apel, inculpatul Stoica Adrian nu a fost prezent la nici unul din termenele de judecată, din cuprinsul procedurilor de citare și al proceselor-verbale de neexecutare a mandatelor de aducere dispuse de judecători, reieșind că acesta este plecat din țară, în Spania.

Pe cale de consecință, la data de 5 iunie 2007 a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 107/2007 al Tribunalului Mureș, în baza căruia ulterior a fost emis mandatul european de arestare nr. 6 din data de 12 decembrie 2007 al Tribunalului Mureș, precum și mandatul de urmărire internațională nr. 1 din 15 martie 2011 al Tribunalului Mureș. Pe baza acestora, condamnatul a fost prins și arestat în Spania, la data de 25 iulie 2016, în vederea predării lui către România, astfel că inculpatul a fost adus în țară la data de 26 august 2016.

În drept,

Magistratul-judecător a reținut că potrivit art. 466 C.proc.pen. (1) persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa. (2) Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul. (3) Pentru persoana condamnată definitiv judecată în lipsă față de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul prevăzut la al. (1) curge de la data la care, după aducerea în țară, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare.

De asemenea, potrivit art. 469 din același act normativ, (1) instanța, ascultând concluziile procurorului, ale părților și ale subiecților procesuali principali, examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen și de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 466;

b) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal;

c) motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.

Potrivit art. 467 alin 1 C.proc.pen., cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulată de către persoana judecată în lipsă și se adresează instanței care a judecat cauza în primă instanță.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate mai sus, judecătorul constată că redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate este, sub imperiul reglementării actuale, o cale extraordinară de atac, de retractare, al cărei scop este garantarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO al persoanei condamnate în lipsă, prin respectarea principiilor contradictorialității, al egalității armelor, al exercitării dreptului la apărare prin propria persoană, al nemijlocirii, oralității și aflării adevărului, precum și a dreptului de a interoga martorii sau părțile din proces.

Noua procedură este în conformitate cu cele statuate de Curtea EDO în jurisprudența sa, în interpretarea art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, "când legislația națională permite judecarea unei persoane in absentia [art. 364 al. 2 - 4 C.proc.pen.] acea persoană trebuie, din momentul în care află de procedură, să poată determina ca o instanță, după ce o va audia, să dispună din nou asupra fondului acuzațiilor care i-au fost aduse"; (cauza Colozzo c. Italiei, Hotărârea din 12 februarie 1985, par.26).

Astfel, cum s-a arătat mai sus, Judecătoria Târgu Mureș a ridicat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei din următoarele motive:

a) redeschiderea procesului penal, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, prin care se urmărește rejudecarea cauzei, competența de judecată aparține instanței care a judecat cauza în primă instanță, indiferent dacă la momentul soluționării cererii aceasta nu ar mai fi competentă material sau personal de a judeca infracțiunea care face obiectul cauzei, întrucât rațiunea instituției redeschiderii procesului penal este asigurarea prezenței persoanei condamnate în lipsă la rejudecarea procesului său, altfel spus, procesul trebuie rejudecat în aceeași competență ca cea originară, singurul element de noutate fiind prezența inculpatului. Judecarea de către o altă instanță ar avea practic elemente de noutate față de procesul la care inculpatul a lipsit. Drept urmare, s-a considerat că nu sunt aplicabile prevederile art. 35 al. 1 din Noul C.proc.pen..

b) Dispozițiile Deciziei nr. LXXXIII/2007 a Înaltei Curte de Casație și Justiție dată în Recurs în interesul legii nu sunt aplicabile în cauză.

Astfel, deși, așa cum a arătat Tribunalul Mureș, dispozițiile acesteia sunt în continuare actuale și deși se referă la soluționarea unor cereri de reabilitare, s-a considerat că ele nu sunt aplicabile și în cauza de față: "Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 494 teza I din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că: În caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.";

Dispozițiile enumerate mai sus au fost date de către ÎCCJ într-o procedură specială și anume procedura reabilitării. Tot o procedură specială este și redeschiderea procesului penal în cazul persoanei condamnate, iar un RIL dat într-o procedură specială nu poate folosit într-o altă procedură specială, întrucât nu există nici un raport de general-special, iar deciziile date de ÎCCJ în RIL sunt de strictă interpretare și nu pot fi folosite prin analogie, mai ales în condițiile în care competența este reglementată diferit (competență alternativă în cazul reabilitării). Pe de altă parte, cele două proceduri vizează obiecte total diferite și cu altă finalitate, astfel încât cele două proceduri speciale nu se pot confunda.

c) Prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale: "(1) Rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată ori de către instanța competentă, dispusă după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, se desfășoară conform legii noi"; nu sunt aplicabile în cauză.

Întrucât legiuitorul nu precizează, articolul mai sus menționat nu poate viza căile extraordinare de atac, mai ales cele de retractare, ci vizează procedura de judecare a cauzei în rejudecarea căilor ordinare. Argumentele soluției sunt date de interpretarea literală a textului și de prevederile alin 2 ale art. 14 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Astfel, din interpretarea literală a textului, cu precădere a termenilor - rejudecare, desființare, se desfășoară - rezultă că se au în vedere căile de atac ordinare și ipoteza în care instanța superioară admite calea de atac și dispune trimiterea cauzei instanței competente - expresie existentă și în textul legal - sau o reține spre rejudecare. Articolul nu poate fi privit extensiv având în vedere că face parte din dispozițiile tranzitorii care trebuie în mod obligatoriu interpretat restrictiv.

Mai apoi, prevederile alin 2 ale art. 14 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative arată că în cauzele în care rejudecarea s-a dispus anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală, dispozițiile art. 5-10 se aplică în mod corespunzător.

Privind conținutul acestor articole (5-10 din Legea nr. 255/2013), s-a remarcat că ele fac vorbire de procesul penal în procedură obișnuită de la urmărire penală până la judecarea în apel, și astfel nu se poate reține că judecarea cererii de redeschidere poate fi inclusă în acest articol.

Față de aceste motive, constatând că Judecătoria Târgu Mureș nu este competentă material s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Mureș și a constatat ivit conflictul de competență negativ ivit între Judecătoria Târgu Mureș și Tribunalul Mureș și a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureș pentru emiterea regulatorului de competență.

Analizând conflictul negativ de competență dintre Tribunalul Mureș și Judecătoria Târgu Mureș, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, în baza art. 51 C.proc.pen., Curtea de Apel a stabilit competența în favoarea Tribunalului Mureș pentru motivele care vor fi expuse în continuare:

În conformitate cu art. 467 C.proc.pen., cererea de redeschidere a procesului penal se adresează instanței care a judecat cauza în primă instanță. În conformitate cu aceste dispoziții ale legii care, având caracter procedura, sunt de strictă interpretare și de imediată aplicare se impune, deci, să se considere că numai instanța care a judecat cauza în primă instanță este competentă să soluționeze cererea de redeschidere a procesului penal, chiar dacă la data introducerii cererii, din cauza modificărilor de ordin legislativ intervenite, acea instanță nu mai are competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță. O altă interpretare ar contraveni principiului activității legii procesual penale în vigoare la momentul efectuării actului.

Prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2013 nu sunt aplicabile nu pentru că se referă numai la judecarea căilor ordinare de atac, ci pentru că nu suntem în prezența unei situații în care hotărârea a fost desființată pentru a se dispune rejudecarea conform legii noi. Desființarea sentinței penale nr. 94/30.03.2007 a Tribunalului Mureș, definitivă prin decizia penală nr. 40/A/18.05.2007 a Curții de Apel Târgu Mureș are loc de drept, în temeiul art. 470 al. 7 C.proc.pen., numai în momentul admiterii cererii de redeschidere a procesului penal.

Cheltuieli judiciare

În temeiul art. 275 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 al. 6 C.proc.pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 de lei a rămas în sarcina statului și au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Stabilirea competenţei în cazul unei cereri de redeschidere a procesului penal