Distrugere art.253 alin.1 cp – aplicare măsură educativă minor
Comentarii |
|
Judecătoria TECUCI Sentinţă penală nr. 102 din data de 17.03.2016
Cuprins pe materii: Drept penal - infracțiuni - distrugere art.253 alin.1 CP - aplicare măsură educativă minor
Instanța examinând actele si lucrările dosarului retine următoarea situație de fapt :
1.La data de 14. 09. 2014 persoana vătămată P L D a reclamat faptul că,în calitate de taximetrist,în noaptea de 13/14 09 2014 a transportat un client pe raza comunei M. Când a trecut prin loc T un tânăr a aruncat cu o sticlă in parbrizul autoturismului D cu nr de înmatriculare Gl 07 000 ,distrugându-l.
Din cercetările efectuate in cauză a rezultat că în noaptea de 13/14 09 2014 în jurul orelor 00,04 ,inculpatul A A L se afla împreună cu martorii B S D și NI C pe stradă ,pe raza localității T .La un moment dat a trecut pe lângă ei un autoturism taxi ,condus de persoana vătămată, iar inculpatul A A L,fără nici un motiv a aruncat în autoturism cu o sticlă în care se afla vin ,distrugând parbrizul .Persoana vătămată a încercat să discute cu inculpatul și cu martorii ,însă aceștia au fugit,intrând fără drept în locuința persoanei vătămate P GA .Inculpatul a fost recunoscut de clientul care se afla în taxi ,respectiv numitul M C M ,ulterior inculpatul recunoscând și el fapta în faza urmăririi penale .
Persoana vătămată P L -D a solicitat trimiterea în judecata a inculpatului pentru infracțiunea de distrugere și s- a constituit parte civila cu suma de 500 lei .
2,3 .La data de 21. 11 .2014 persoana vătămata M I a sesizat faptul că inculpatul A A L i -a sustras autoturismul personal,pe care îl parcase în fața unui magazin, l-a condus pe drumuri publice și l-a avariat .
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat ca in ziua de 21 11 2014 in jurul orelor 13,30, persoana vătămată M I s-a deplasat cu autoturismul personal marca F cu nr de înmatriculare AR 00 111 la magazinul "La Doi Pași"; aparținând la acel moment SC A SRL din satul T comuna M județul G ,pentru a face cumpărători,lăsând autoturismul neasigurat și cu cheile in contact .Inculpatul profitând de faptul că persoana vătămată se afla în magazin s- a urcat în autoturism și l -a condus încercând să facă rondul din fata magazinului pentru a ieși ulterior in strada principala .La un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un foișor. Martorul C N a observat incidentul si a anunțat persoana vătămată ,care la rândul ei a alertat organele de poliție .Autoturismul a fost avariat pe partea stângă față ,respectiv capotă ,bara fata si farul si portiera stânga ,valoarea reparațiilor ridicându- se la suma de 900 lei , suma cu care persoana vătămată M I s- a constituit parte civilă .
S-a constatat ca inculpatul nu deține permis de conducere ,acest lucru rezultând din adresa nr 918104 din data de 6.04.2015 .
Inculpatul,in faza urmăririi penale a recunoscu săvârșirea faptelor și a fost de acord cu repararea prejudiciului .
Inculpatul s-a sustras cercetării judecătorești ,rezultând din adresa de la fila 62 dosar ca in prezent este plecat in G .
Vinovația inculpatului este pe deplin dovedita prin următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate,proces verbal de cercetare la fata locului ,planșe foto , Adresa IPJ Galați Serviciul Rutier, declarații de inculpat, declarațiile martorilor C N,B Ș ,N I .
In drept ,fapta inculpatului care in noaptea de 13-14.09.2014 a distrus parbrizul autoturismului marca D cu număr de înmatriculare GL -07-000 ,apartinând persoanei vatamate P L D ,cauzand acestuia un prejudiciu de 500 lei ,intruneste elementele constitutive ale infractiunii de distrugere prev de art 253 alin 1 Cp ,cu aplicarea art 113 alin 3 CP ,deoarece la data savarsirii acestei fapte inculpatul era minor.
In drept ,faptele inculpatului major ,care la data de 21.11.2014 a sustras cu scopul de a folosi pe nedrept autoturismul marca F cu numar de inmatriculare AR-00-111 ,apartinand persoanei vatamate M I ,autoturism pe care l-a condus pe drumuri publice ,fara a poseda permis de conducere ,intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt in scop de folosinta prev de art 230 alin 1 rap la art 228 alin 1 CP si art 335 alin 1 CP ,cu aplicarea art 38 alin 1 CP .
Conform fisei de cazier judiciar ,inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale ,insa a fost de mai multe ori sanctionat administrativ .
Pentru fapta savarsita in minoritate ,inculpatului i se va aplica măsura educativa a asistarii zilnice prev de art 120 CP ,pe o durata de 6 luni , ținând seama de art 114 alin 1 CP ,precum si de datele ce rezulta din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probatiune Galati -filele 58-66 dosar .
Pentru faptele savarșite in majorat ,instanța va tine seama de criteriile prevăzute de art.74 alin.1 și 2 din NCP c. p. si anume : (1) stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
(2) Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute în alin. (1) și pentru alegerea uneia dintre acestea.";
Având in vedere ca inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor în faza urmăririi penale , ca nu este cunoscut cu antecedente penale ,ca inculpatul are o imagine negativa in comunitate , dar si ca mai este cercetat in numeroase alte dosare penale ,ca este cunoscut pentru consumul de substanțe cu efect psihoactive ,instanța va aplica acestuia pedeapsa cu închisoarea cu executare efectiva cf art 60 CP .
In latura civila a cauzei ,instanța va admite acțiunile civile promovate de către părțile civile P L -D si M I .
Va obliga pe inculpat in solidar cu partea responsabila civilmente B D sa plătească părții civile P L -D suma de 700 lei cu titlul de daune materiale-contravaloarea reparațiilor la automobil, conform art 1357 CC rap la art 1372 CC .
Va obliga pe inculpat sa plătească părții civile M I suma de 900 lei cu titlul de daune materiale-contravaloarea reparațiilor la automobil , conform art 1357 CC rap la art 1372 CC .
Va dispune avansarea din fondurile MJ către SAJ Tecuci a onorariilor apărătorilor din oficiu pentru inculpatul minor la data săvârșirii faptei si anume : 260 lei pentru faza urmăririi penale pentru avocat BCRISTIAN -L , 260 lei pentru avocat CA- faza Camerei Preliminare , 260 lei pentru avocat A A-faza cercetarii judecatoresti .
Conform art 272 alin 1 NCPP,cheltuielile judiciare constând în onorariile apărătorilor desemnați din oficiu vor rămâne in sarcina statului .