Art. 48 Noul Cod Penal Complicele Autorul şi participanţii

CAPITOLUL VI
Autorul şi participanţii

Art. 48

Complicele

(1)Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 48 Noul Cod Penal Complicele Autorul şi participanţii




Contactiv 16.04.2018
Daca ai dus cu masina pe unii care au furat bani de la ei de acasa, suma destul de mare, insa tu nu stiai ce au ei in plasa si ce vor sa faca, intrii complice cu ei?
Răspunde
Daniel 22.11.2023
Da. Dar în instanta dacă ai un avocat bun care poate dovedi ca ai făcut taxi(user, etc. ) și nu ii știai pe autori scapi . Cu o condiție, nimic din verificări sa nu rezulte ca ai avut legături cu ei sau membrii familiei în ultimele luni.contactat pe telefon, PC etc. , se foloseau de tine ca transport.expertize pe tot ce înseamnă echipamente electronice asupra ta la momentul respectiv. +_ o perioada de timp cât hotărăște procurorul.
Răspunde
Pantis Beatrice 20.06.2016
Articolul 48 NCP defineşte complicele, având corespondent în art. 26 CP 1969, preluot fârâ modificări.

Ca participant, complicele nu comite în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, ci în mod mijlocit, prin executant, sprijinind efectiv realizarea faptei de către acesta, astfel încât, pornind de la textul legal, putem defini complicitatea ca fiind forma secundară a participaţiei penale ce constă în fapta unei persoane care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte incriminate ori care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui
Citește mai mult bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, indiferent dacă după săvârşire această promisiune este sau nu onorată. Determinantă pentru reţinerea complicităţii ca act de participaţie este săvârşirea nemijlocită a faptei incriminate de către autor/ coautori, care atribuie (şi) complicităţii sens juridico-penal, în lipsa actului de executare activitatea de „complicitate" rămânând fără semnificaţie penală. Se adaugă acestei condiţii determinante contribuţia specifică constând în acte de înlesnire sau ajutor, în orice mod, la comiterea faptei, contribuţie adusă cu intenţie şi care să fi folosit efectiv executantului.

Ca act de participaţie penală, complicitatea este o formă secundară atât în raport de coautorat, cât şi de instigare. Astfel, în cazul în care complicele îşi depăşeşte rolul, trecând la acte de executare sau de instigare, el devine coautor, respectiv instigator. Complice poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale pentru a fi subiect activ al infracţiunii (persoană fizică - majoră sau minoră - ori persoană juridică).

Dezvoltările teoretice privitoare la condiţiile complicităţii, felurile (formele) acesteia - spre exemplu: anterioară, concomitentă; morală, materială; proprie, improprie; mijlocită, nemijlocită; prin acţiune, prin inacţiune ş.a. - îşi menţin valabilitatea. Amintim, în acest sens, punctual:

- existenţa unor particularităţi în privinţa complicităţii la unele infracţiuni de durată. La infracţiunea continuată, reţinerea complicităţii continuate atunci când există unitate de subiect activ la nivelul actului de executare şi unitate de subiect pasiv, în condiţiile legii, care se poate prezenta ca o complicitate totală sau parţială; în situaţia în care activitatea acestui participant se raportează la o singură acţiune sau inacţiune din structura ansamblului faptic unic, se admite, în general (opinie majoritară), că se exclude răspunderea penală cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) NCP. La infracţiunile de obicei, s-ar putea discuta în ce măsură condiţia repetabilităţii actelor până la apariţia obişnuinţei în comitere se impune sau nu şi pentru reţinerea calităţii de complice (moral sau material);

- menţinerea interesului delimitării dintre complicitatea concomitentă şi coautorat, dintre complicitatea morală şi instigare;

- menţinerea interesului delimitării între promisiunea de tăinuire/favorizare, în condiţiile legii, ca act de complicitate morală anterioară sau concomitentă (caracterizată constant în doctrină ca fiind o complicitate de natură imaterială, care reprezintă o încurajare a autorului în comiterea faptei) şi infracţiunile de favorizare a făptuitorului (art. 269 NCP), respectiv tăinuire (art. 270 NCP). în practica penală imperativă a instanţei supreme (decizie pronunţată în rezolvarea unui recurs în interesul legii), s-a statuat că, „în situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor care promite că va asigura valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt în formă simplă sau continuată, după caz, în concurs real cu infracţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită", soluţie care apreciem că îşi menţine caracterul obligatoriu.
Răspunde
defara 3.02.2014
Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969): art. 26: „Complicele. Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită”.
Răspunde
Dana Toma 29.11.2015
Definiţia complicelui din art. 48 NCP este identică cu cea din art. 26 C. pen. 1969.
Răspunde
Răducan ionut 28.09.2017
Buna ziua.! Am o întrebare la care nimeni nu i-mi da răspuns...am fost cu un băiat la fasonat material lemnos in scindura și grinzi..eu am văzut că a tăiat din pădure,ba chiar am și tras cu tractorul de ele dar nu mi-am dat seama că nu sunt marcate,nu m-am interesat ce face el...in cele din urmă am ajuns sa fiu complice,sa fiu și reținut 24 de ore.au mai fost două persoane cu noi care au avut aceeași atribuție că și mine,dar ei sunt doar martori....nu mai înțeleg nimic.. I-mi explicați se poate cineva cum stau lucrurile astea?
Răspunde
Raluca 13.03.2023
Ești complice, desigur. Sper ca nu ai fost prins
Răspunde
Rostas nicolae 1.04.2023
Bună am o întrebare...într-o seara am dus 3 băieți
Cu mașina într-o localitate ...și ei sau dus sa spargă o casa.eu numai iam lăsat și mam dus după ei.dar nu au reușit.ce se intampla mi se poate întâmpla? Nu mai am nicio fapta adică cazier curat?ma puteți informa. Menționez ca nu știam planul lor.
Răspunde