Drept procesual penal. Participarea procurorului militar la soluţionarea unei cauze în faza judecăţii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia penala Decizie nr. 483 din data de 15.10.2015
Participarea procurorului militar la soluționarea unei cauze, în care sesizarea instanței a fost dispusă de parchetele militare, este obligatorie până la începerea judecății, iar de la acea dată este facultativă, fiind lăsată la aprecierea procurorului militar.
Prin încheierea nr. 336 din 08.10.2015 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr.2503/104/2015/a3, în baza art.362 C.p.p. rap. la art. 208 alin.2 C.p.p., s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților: N.I.R., F.M.A., I.F.C. și I.V.I.
În baza art.208 alin. 3 și 207 alin 4 C.p.p., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.
S-au respins cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații N.I.R. , F.M.A. , I.F.C. și I.V.I., ca nefondate.
În baza art.275 alin. 2 C.p.p., au fost obligați inculpații la plata a câte 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestații inculpații N.I.R., I.V.I., I.F.C. și F.M.A.
Prin decizia penală nr. 483/15 Octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 2503/104/2015/a3, s-au respins contestațiile formulate de contestatorii N.I.R., F.M.A. , I.F.C. și I.V.I. , împotriva încheierii nr. 336 din 08.10.2015 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 2503/104/2015/a3, ca nefondate.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut următoarele:
Cu privire la excepția nulității, pe considerentul că la ședința, în care s-a pronunțat încheierea atacată, a participat procurorul militar deși acesta nu poate participa într-o cauză decât cel mai târziu până la finalizarea procedurii camerei preliminare, se constată că este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 6 din Ordinul 342/13.11.2014, modificat și completat prin Ordinul 3/19.01.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii din secția judiciară a parchetului de pe lângă instanța competentă vor participa la judecarea cauzei în fond și în căile de atac în cauzele în care sesizarea instanței a fost dispusă de parchetul militar.
Potrivit art. 7 lit. a din același ordin, procurorii militari participă la judecarea cauzelor prevăzute la art. 6, numai atunci când necesită cunoștințe cu specific militar, precum și ori de câte ori apreciază necesar.
Potrivit art. 7 lit. b din același ordin, procurorii militari participă la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor procurorului din cadrul parchetelor militare și al secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și la procedura camerei preliminare și la soluționarea contestației în cadrul procedurii în toate cauzele în care sesizarea instanței a fost dispusă de acestea.
În atare situație, se constată că participarea procurorului militar la soluționarea unei cauze, în care sesizarea instanței a fost dispusă de parchetele militare, este obligatorie până la începerea judecății, iar de la acea dată este facultativă, fiind lăsată la aprecierea procurorului militar, nefiind interzisă, așa cum au susținut contestatorii.
Referitor la excepția nulității încheierii pe considerentul că ședința ar fi avut loc în camera de consiliu, nu în ședință publică, se constată că nici aceasta nu este întemeiată.
Astfel, din observarea încheierii, rezultă că ședința a avut loc și soluția a fost pronunțată în ședință publică.
Împrejurarea că într-un aliniat din partea introductivă, s-a trecut că apelul nominal s-ar fi făcut în ședință nepublică, este considerată de instanța de control judiciar o eroare materială, atât timp cât, în antet, dar și în dispozitiv s-a menționat ca fiind ședință publică.
Nici excepția nulității întemeiată pe considerentul că inculpaților nu li s-au luat declarații cu privire la cererea de revocare, ci numai cu privire la cererea de înlocuire, nu poate fi primită.
Astfel, instanța de control judiciar constată că art. 281 din Codul de procedură penală nu prevede un asemenea caz ca fiind un caz de nulitate absolută, iar față de dispozițiile art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. b Cod procedură penală prin care s-a precizat expres că nu se poate dispune rejudecarea cauzei decât dacă nu au fost respectate dispozițiile legale privind citarea, normele de procedură penală fiind de strictă interpretare, nu se poate dispune rejudecarea cauzei sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât inculpații au fost audiați de instanță în prezența apărătorilor, iar ulterior, odată cu acordarea cuvântului asupra cererilor, apărătorii au pus concluzii în legătură cu această cerere de revocare, iar inculpații au susținut concluziile apărătorilor lor.
Trecând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpați, Curtea constată următoarele:
La dispunerea măsurii arestării preventive față de inculpați s-au respectat dispozițiile legale în materie, avându-se în vedere incidența dispozițiilor art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.
Totodată, Curtea constată că în speță continuă să fie incidente aceste dispoziții.
Astfel, din probatoriul administrat până în acest moment la urmărirea penală (declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, conținutul mesajelor scrise expediate de partea vătămată în ziua comiterii faptei și concluziile raportului de expertiză criminalistică și răspunsul IML), rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii faptelor de către inculpați.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt trimiși în judecată este închisoarea mai mare de 5 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților continuă să prezinte pericol pentru ordinea publică.
Starea de pericol pentru ordinea publică în sensul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, așa cum corect a menționat și instanța de fond, presupune o rezonanță a acestor fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o reacție colectivă față de aceste stări de fapt negative.
În speță, în concret, pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea faptei de care sunt acuzați inculpații (viol în formă agravată), faptă care creează în mod cert o stare de insecuritate socială în comunitate, având în vedere și împrejurările reale, modul și mijloacele concrete de săvârșire a faptei, urmările produse, precum și numărul relativ mare de participanți la săvârșirea faptei, ceea ce demonstrează și o periculozitate sporită a inculpaților.
Toate aceste aspecte reținute, nu s-au modificat și nu au încetat, neexistând nici un argument de fapt sau de drept pentru a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate și astfel, orice altă măsură preventivă, cu excepția arestării, nu este oportună în cauză.
Împrejurările invocate de inculpați, că declarațiile martorei T.D. ar fi contradictorii sau că raportul de expertiză criminalistică ar exclude existența faptei și astfel se impune revocarea măsurii arestării preventive întrucât temeiurile arestării nu mai există, nu pot fi reținute.
Astfel, pentru menținerea arestării trebuie să existe probe cu privire la existența unei suspiciuni rezonabile de săvârșire a faptei, suspiciune care există în cauză în continuare, contrar opiniei inculpaților. Aceasta, întrucât, chiar dacă în raportul de expertiză inițial s-a menționat că profilul genetic al presupușilor autori nu se regăsește în secreția vaginală a victimei, prin răspunsul ulterior al aceleiași instituții s-au indicat care ar fi situațiile în care acest profil nu poate fi regăsit, una din posibilitățile respective fiind relevată de declarațiile părții vătămate cu privire la modul în care s-a săvârșit fapta, iar martora T.D., din cauza minorității și a evenimentului traumatic la care a fost nevoită să asiste, dar și a lipsei experienței de viață, este posibil să nu aibă o relatare corespunzătoare unei martor obiectiv, neimplicat în evenimentele respective. De altfel, nu numai declarațiile acestei martore confirmă susținerile persoanei vătămate, ci și celelalte probe administrate în cauză, arătate mai sus.
În altă ordine de idei, aceste aspecte nu sunt noi, mai fiind invocate și analizate și cu ocazia verificării legalității măsurii arestului preventiv din data de 24.09.2015 de către Curtea de Apel Craiova, iar de la acea dată și până în prezent nu a intervenit nici un alt element de fapt sau de drept care ar conduce la concluzia că arestarea este nelegală ori s-ar impune înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă mai blândă.
Totodată, apărările inculpaților privind situația lor familială, profesională sau școlară, nu pot fi primite deoarece se apreciază că nu constituie motive care să justifice punerea lor în libertate și că, dimpotrivă, când au comis aceste fapte, inculpații și-au asumat riscul de a fi descoperiți, de a fi cercetați penal chiar cu privare de libertate și astfel desfășurarea unei vieți de familie ori sociale normale să fie perturbată.
Se mai constată că inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptei pentru care sunt cercetați și, astfel, Curtea consideră că măsura arestării este necesară și pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal, conform art. 223 alin. 1 lit. b și c Cod procedură penală, existând posibilitatea ca, în libertate, inculpații să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori, în vederea retractării declarațiilor sau a dării unor declarații favorabile pentru inculpați.
Cu privire la durata arestării, se constată că, în raport de gravitatea faptei, complexitatea cauzei și a probatoriilor ce s-au impus a fi administrate, aceasta este relativ scurtă (2 luni) și astfel nu se poate considera că s-ar fi stins acea rezonanță socială negativă a faptelor pentru care sunt cercetați inculpații sau că lăsarea lor în libertate nu ar mai crea, în prezent, în opinia publică un sentiment de insecuritate.
Astfel fiind, se constată că în mod corect prima instanță a respins cererile inculpaților de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive și a menținut măsura arestării preventive față de inculpați.
În consecință, Curtea, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală, a respins contestațiile formulate de inculpați, ca nefondate.
