Dreptul la un proces echitabil. Aprecierea directă a declaraţiilor făcute personal de inculpat. Recursul procurorului care vizează condamnarea inculpatului ce a fost achitat de prima instanţă şi de instanţa de apel
| Comentarii |
|
C. proc. pen., art. 69 Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 6
Conform jurisprudenţei C.E.D.O., în situaţia în care instanţa de recurs este prima instanţă care condamnă inculpatul în procedura cu privire la decizia asupra temeiniciei acuzaţiei în materie penală îndreptate împotriva lui, este încălcat art. 6 parag. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Dacă o instanţă de apel este chemată să statueze asupra unei cauze de fapt şi de drept şi să studieze în totalitate chestiunea vinovăţiei sau a nevinovăţiei, aceasta se poate, ca urmare a echităţii procesului, să decidă asupra acestor chestiuni fără aprecierea directă a declaraţiilor făcute personal de acuzatul care susţine că nu a săvârşit fapta calificată drept infracţiune.
Decizia penală nr. 713/R din 24 noiembrie 2005 - L.P.
Curtea a constatat că, prin sentinţa penală nr. 1643 din 2 iulie 2003 a Judecătoriei Braşov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., s-a achitat inculpatul V.I. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a),
g) şi i) C. pen., şi inculpatul L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de flirt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen.
Faţă de oscilantele declaraţii ale celor trei inculpaţi şi de lipsa altor mijloace de probă care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie pentru inculpaţii L.C. şi V.I., prima instanţă a apreciat că există un dubiu cu privire la săvârşirea de către cei doi inculpaţi a faptei de furt din 27/28 octombrie 1999.
Prin decizia penală nr. 259 din 10 mai 2003 a Tribunalului Braşov, a fost desfiinţată sentinţa de mai sus cu privire la drepturile interzise ca pedeapsă accesorie inculpatului B.O.G., în sensul că a fost înlăturată pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale şi a deciziei penale sub aspectul soluţiei de achitare a inculpaţilor V.I. şi L.C., la rejudecare dispunând condamnarea lor pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen.
La stabilirea stării de fapt în cauză, instanţele au avut în vedere, printre alte mijloace de probă, declaraţiile inculpaţilor B.O.G., L.C. şi V.I., faptul că declaraţiile acestora sunt contradictorii, în sensul că, în cursul desfăşurării procesului, inculpaţii au adoptat o poziţie oscilantă, revenind în mai multe rânduri asupra declaraţiilor anterioare.
Curtea a apreciat ca fiind necesară audierea inculpaţilor, având în vedere declaraţiile oscilante şi cu atât mai mult cu cât recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov vizează condamnarea inculpaţilor L.C. şi V.I. în contextul achitării acestora de către instanţele de fond.
Or, prin hotărârea din 27 iunie 2000 privind cauza Constantinescu c. România, C.E.D.O. a statuat că există o violare a art. 6 parag. 1 din Convenţie în situaţia în care instanţa de recurs este prima instanţă care condamnă inculpatul în procedura cu privire la decizia asupra temeiniciei acuzaţiei în materie penală îndreptate împotriva lui. S-a apreciat că dacă o instanţă de apel este chemată să statueze asupra unei cauze de fapt şi de drept şi să studieze în totalitate chestiunea vinovăţiei sau a nevinovăţiei, aceasta se poate, ca urmare a echităţii procesului, să decidă asupra acestor chestiuni fară aprecierea directă a declaraţiilor făcute personal de acuzatul care susţine că nu a săvârşit fapta calificată drept infracţiune.
Drept urmare, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., necesitatea audierii inculpaţilor, curtea a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi a casat decizia atacată, desfiinţând şi sentinţa, şi a reţinut cauza spre rejudecare, stabilind un termen pentru când au fost citaţi inculpaţii.
<Vezi şi alte speţe de drept penal:
