Propunere de arestare preventivă. Inculpat internat în spital. Necesitatea audierii acestuia. Nulitate
| Comentarii |
|
C. proc. pen., art. 1491 alin. (5), (6) şi (7), art. 150 alin. (1), art. 197 alin. (2)
Având în vedere că instanţa, fără a mai analiza lipsa inculpatului şi necesitatea ascultării lui - în condiţiile în care inculpatul era internat în spital -, a procedat la soluţionarea propunerii de arestare preventivă, hotărârea este nelegală.
încheierea nr. 110/R din 3 noiembrie 2005 - L.P.
Prin încheierea nr. 73/2005, Tribunalul Braşov a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Departamentul Naţional Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov - şi a dispus, în baza art. 1491 alin. (9) şi (10) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului C.V. pe o durată de 30 zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă a inculpatului.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.V. a fost emisă în data de 11 octombrie 2005. în data de 6 octombrie 2005, inculpatul a fost prezent la termenul de judecată în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Timiş, iar în data de 18.10.2005 s-a aflat la Curtea de Apel Timişoara pentru soluţionarea recursului declarat şi în urma căruia s-a dispus punerea în libertate de sub puterea mandatului de arestare emis de Tribunalul Timiş.
Procurorul a dispus citarea inculpatului pentru 20, respectiv 25 octombrie 2005 la adresa din Tecuci, şi nu la cea din Bucureşti de pe str. Primăverii la imobilul cu nr. 51, deoarece, conform declaraţiei fratelui acestuia, imobilul fusese vândut, or, potrivit art. 177 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar inculpatul C.V. nu mai locuia în Bucureşti. S-a reţinut, de asemenea, că la urmărirea penală s-au întocmit procese-verbale de aducere la cunoştinţa apărătorilor aleşi ai inculpatului a faptului că, în datele de 20, respectiv 25.10.2005, urma să se procedeze la audierea acestuia în calitate de inculpat. Apărătorii acestuia au adus la cunoştinţă procurorului că inculpatul este internat, dar fără precizări, deşi au fost întrebaţi asupra unităţii spitaliceşti pentru a se uza de dispoziţiile art. 177 alin. (5) C. proc. pen.
Din faxurile aflate la dosar a rezultat că apărătorii aleşi ai inculpatului au precizat unitatea spitalicească unde se află internat inculpatul după formularea propunerii de arestare preventivă.
Tribunalul a reţinut în această situaţie că inculpatul, când a invocat prin apărătorii săi aleşi anumite vicii de procedură cu relevanţă pe planul propunerii de arestare preventivă, şi-a invocat propria culpă, astfel că nu a luat în considerare această apărare care nu a putut fi numită excepţie de inadmisibilitate a propunerii de arestare preventivă, cum a fost catalogată de apărătorii săi aleşi.
Tribunalul a reţinut existenţa indiciilor temeinice de care face vorbire art. 143 C. proc. pen. şi a apreciat că este incident cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., atât din punct de vedere obiectiv, pedeapsa fiind mai mare de 4 ani închisoare, cât şi subiectiv. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din reacţia negativă a societăţii relativ la cercetarea în stare de libertate a unei persoane acuzate de săvârşirea unor infracţiuni deosebit de grave dintre cele care fac obiectul unor dezbateri publice, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, dar în directă legătură cu România, care impun tocmai eradicarea unor asemenea fapte şi care cer o reacţie fermă din partea autorităţilor judiciare româneşti.
împotriva hotărârii a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală sub aspectul admiterii propunerii de arestare preventivă.
S-a susţinut astfel că s-au încălcat dispoziţiile art. 1491 alin. (6), art. 150, art. 237 alin. (2) C. proc. pen., cu consecinţa aplicării art. 197 alin. (2) din acelaşi cod şi a punerii de îndată în libertate a inculpatului.
Potrivit art. 1491 alin. (5) C. proc. pen., cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător. Alineatul (6) al aceluiaşi articol stipulează că, în cazul în care inculpatul se află în stare de reţinere sau de arestare potrivit art. 146 şi din cauza sănătăţii ori din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa judecătorului, propunerea de arestare va fi examinată în lipsa inculpatului, în prezenţa apărătorului căruia i se dă cuvântul pentru a formula concluzii.
Analiza dispoziţiilor legale menţionate relevă faptul că soluţionarea propunerii are loc numai în prezenţa inculpatului. Singurul caz în care propunerea poate fi examinată şi în lipsa inculpatului (dar în prezenţa apărătorului) este cel prevăzut de alin. (6) al art. 1491 C. proc. pen.
Aceste dispoziţii nu sunt însă incidente în speţă, deoarece nu sunt întrunite cumulativ condiţiile cerute de text: inculpatul să se afle în stare de reţinere sau de arestare potrivit art. 146 C. proc. pen. ori la data examinării propunerii inculpatul era în stare de libertate, iar nu arestat sau reţinut şi să nu poată fi adus în faţa judecătorului din cauza stării sănătăţii, forţei majore sau stării de necesitate. La dosar nu există dovezi cu privire la această imposibilitate de aducere, care nu poate fi prezumată. In consecinţă, prevederile art. 149 alin. (6) C. proc. pen. nefiind aplicabile, propunerea de arestare preventivă nu putea fi examinată în lipsa inculpatului.
Mai mult decât atât, potrivit art. 1491 alin. (7), raportat la art. 150 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după arestarea acestuia de către procuror şi de către instanţa de judecată. Singurul caz în care măsura arestării poate fi luată fără ca inculpatul să fie ascultat este cel prevăzut de textul legal antemen-ţionat, respectiv atunci când inculpatul este dispărut, se află în străinătate sau se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată ori se află în una dintre situaţiile prevăzute de art. 149 alin. (6) C. proc. pen.
Nici una dintre aceste ipoteze nu se regăseşte în speţa de faţă.
Inculpatul nu este dispărut şi nu se află în străinătate, ci este internat într-un spital.
Potrivit proceselor-verbale întocmite de procuror la datele de 20 octombrie 2005 şi 25 octombrie 2005 şi biletului de internare din data de 25 octombrie 2005 depus la Tribunalul Braşov, iar nu la urmărirea penală, astfel cum rezultă din rezoluţia preşedintelui Secţiei penale a Tribunalului Braşov, inculpatul se află internat la Institutul Clinic Fundeni începând cu data de 25 octombrie 2005.
Totodată, nu se poate vorbi nici despre sustragerea acestuia de la urmărire sau judecată.
Inculpatul a anunţat instanţa de judecată, prin apărătorul său ales, faptul că este internat, astfel că nu se poate afirma că se sustrage cercetărilor, internarea în spital neputând fi considerată, în lipsa altor elemente, ca o sustragere. Actele dosarului nu dovedesc intenţia inculpatului de a se sustrage, neexistând probe care să certifice reaua-cre-dinţă a acestuia.
De asemenea, nu poate fi vorba nici despre vreuna din situaţiile prevăzute în art. 1491 alin. (6) C. proc. pen., considerentele invocate anterior în cazul lipsei inculpatului de la judecată fiind valabile şi în ipoteza obligativităţii ascultării inculpatului.
Deşi aceste împrejurări au fost invocate de către apărare şi în faţa instanţei de fond, aceasta a examinat doar susţinerile vizând neascultarea inculpatului de către procuror înainte de a formula propunerea de arestare preventivă. De asemenea, analizând cazul prevăzut de art. 148 lit. c) C. proc. pen., instanţa a reţinut că până în acest moment al procesului penal nu sunt date că inculpatul a fugit sau s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată ori a făcut pregătiri pentru asemenea acte. A arătat, totodată, că faptul că inculpatul a fost citat pentru audiere în datele de 20 şi 25 octombrie
2005 la procuror şi nu s-a prezentat, ci s-a internat în spital, nu conduce automat la susţinerea tezei art. 148 lit. c) C. proc. pen.
Statuând în acest sens şi reţinând lipsa intenţiei inculpatului de sustragere de la cercetări, instanţa de fond a procedat în mod eronat la soluţionarea propunerii de arestare preventivă, fară a mai analiza chestiunea lipsei inculpatului de la soluţionarea propunerii de arestare preventivă şi necesitatea ascultării lui.
Având în vedere natura încălcărilor regulilor de procedură şi prioritatea lor, era necesar ca instanţa de fond să analizeze mai întâi chestiunea lipsei inculpatului şi a neascultării în faţa sa şi după aceea să procedeze la judecarea propunerii de arestare preventivă, examinând prioritar aspectele de procedură şi apoi existenţa sau nu a temeiurilor prevăzute de art. 148 C. proc. pen. (această ultimă analiză nu se mai impune în cazul existenţei unor neregularităţi procesuale).
Considerentele expuse anterior conduc la concluzia că în cauză s-au încălcat prevederile art. 1491 alin. (5), (6) şi (7) şi art. 150 alin. (1) C. proc. pen., încălcare ce atrage nulitatea absolută, conform art. 197 alin. (2) teza a Il-a C. proc. pen.
în consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea de Apel Braşov a admis recursul declarat de inculpat, a casat hotărârea, cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe în vederea reju-decării cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materia arestării preventive.
<Vezi şi alte speţe de drept penal:
