EVAZIUNE FISCALA CONDAMNARE, INCETAREA PROCESULUI PENAL
Comentarii |
|
Tribunalul BRAŞOV Sentinţă penală nr. 112 /S din data de 16.04.2013
R O M A N I A
TRIBUNALUL BRASOV
-secția penală-
EVAZIUNE FISCALA CONDAMNARE, INCETAREA PROCESULUI PENAL
SENTINȚA PENALĂ NR. 112 /S
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN DATA DE 16-04-2013
PREȘEDINTE - EMT
GREFIER - GM
Cu participarea procurorului - CU - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării cauzei penale privind pe inculpatul NVA trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art 9 alin 1 lit a din Legea 241/ 2005 si prev de art 296/1 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal .
Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate conform art. 304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 04-04-2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi , care face parte integrantă din prezenta , iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 11-04-2013 apoi pentru data de 16-04-2013.
T R I B U N A L U L
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din data de 13.11.2012 în dosar penal nr. 279/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului NVA cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.l lit.a) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp. și deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri, prev. de art.2961 al.l lit.l din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, modificată prin OUG nr.54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp.
Până la primul termen de judecată inculpatul NVA a achitat prejudiciul cauzat statului român și a declarat prin înscris autentic că dorește să facă aplicarea dispozițiilor art. 320/1 Cpp.
Tribunalul constată că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 320/1 Cpp: faptele care formează obiectul inculpării, respectiv ambele infracțiuni, permit aplicarea dispozițiilor art. 320/1 Cpp, probatoriul a fost administrat în cauză în condiții de legalitate, inculpatului i-au fost respectate drepturile procesuale.
Prin urmare, instanța constată că poate proceda la soluționarea cauzei în procedura simplificată, procedură care va fi aplicată și în cazul infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit a din L 241/2005 pentru următoarele considerente:
- pentru a se constata aplicabilitatea dispozițiilor art. 320/1 Cpp instanța trebuie să constate că toate faptele care formează obiectul inculpării pot beneficia de dispozițiile legale menționate;
- dispozițiile art. 10 lit i Cpp nu presupun o veritabilă încetare a procesului penal întocmai ca și dispozițiile art. 10 lit b/1 Cpp; prin intermediul dispozițiilor art. 10 lit i Cpp se produce în fapt o înlocuire a răspunderii penale și aplicarea, potrivit art. 10 din L 241/2005 a unei sancțiuni administrative. Doar ca urmare a constatării vinovăției unei persoane se poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu o sancțiune administrativă.
- nu se poate aprecia că dispoziția art. 10 din L 241/2005 constituie o cauză de nepedepsire, întrucât dispozițiile art. 10 lit i/1 Cpp au în vedere cu totul alte aspecte juridice; în fapt, prin introducerea dispozițiilor art. 10 din L 241/2005 legiuitorul nu a intenționat să absolve de răspundere penală pe făptuitor, ci să-l determine să achite prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului.
Dacă dispoziția art. 10 din L 241/2005 ar fi fost o cauză de nepedepsire atunci s-ar aplica ori de câte ori prejudiciul ar fi achitat în cazul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală; legiuitorul dispune însă că de această prevedere se poate beneficia o singură dată, motiv pentru care , pentru faptul că prin aplicarea ei nu se dispune o iertare a inculpatului, ci o sancționare a acestuia prin înlocuirea răspunderii penale cu o sancțiune administrativă , instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 1o lit i Cpp.
Pentru a constata aplicabilitate art. 10 lit i Cpp instanța trebuie să constate că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală care se circumscrie uneia dintre infracțiunile de evaziune fiscală prevăzută de L 241/2005.
Prin urmare, instanța constată că probatoriul administrat în cauză constând în: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare(f.24 dosar u,.p.), procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 12.06.2012, f.23 dosar u.p.; adresa constituire parte civilă ANAF - DRAOV Brașov , f. 28-29 dosar u.p.; decizii de impunere și de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul fiscal, f.30-45 dosar u.p.; raportul de inspecție fiscala 11989/30.07.2012 pentru RI , f.46-58 dosar u.p; raport de inspecție fiscală nr. 11991 din 30.07.2012 , f.51-55 dosar u.p.; copii înscrisuri plată prejudiciu, f.57-67 dosar u.p.; declarații inculpat f. 79-80, 84-85 dosar u.p.;declarații martori GL, BG și CA,, f.88-110,115-116 dosar u.p.; procese-verbale de percheziție domiciliară și anexe, f. 125-199 dosar u.p.; copii note de constatare Garda Financiară Brașov , f. 201-204 dosar u.p.; buletine de analiză probe alcool ,f. 209-212 dosar u.p.; note de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice, f.238-335 dosar u.p.; procese-verbale cuprinzând rezultatul punerii în aplicare a autorizațiilor de interceptare a activității infracționale în mediul ambiental, f.337-341 dosar u.p.; proces-verbal și planșe foto cuprinzând un număr de 22 sms-uri cu referire la activitatea învinuitului NVA , f. 345-354 dosar u.p.; referat de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov și acte medicale depuse în probațiune de către inculpat după sesizarea instanței, a fost legal întocmit și permite soluționarea cauzei în procedura simplificată.
Prin raportare la probatoriul administrat în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Urmare a unor informații obținute de lucrătorii de poliție din cadrul SIF Brașov, organele de cercetare au efectuat verificări, constatând existența unor indicii cu privire la faptul că inculpatul NVA comercializează țigări cu timbru fiscal de Ucraina și alcool dublu rafinat fără marcaje fiscale, sens în care "s-a achiziționat" de la învinuit un pachet de țigări, marca V cu timbru fiscal de Ucraina, la prețul de 8,5 lei(fila 342 dosar u.p.).
La data de 14.06.2012 prin încheierea nr. 80 s-a dispus autorizarea interceptării, înregistrării și localizării convorbirilor și comunicărilor telefonice date și primite de inculpatul NVA, precum și a activității desfășurate în mediul ambiental de către acesta și soția sa, numita NM. Autorizațiile au fost reînnoite la data de 02.07.2012, dar autorizate și interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de numiții AIG și LCI. Astfel, au rezultat date în sensul că pe parcursul lunii iunie 2012 activitatea de comercializare de către NVA a produselor accizabile în condiții nereglementare s-a desfășurat organizat și continuat.
S-a constatat astfel că inculpatul poartă discuții referitoare la aprovizionarea cu produse accizabile (f.238-240), discuții telefonice explicite despre tipul de țigări dorite "cu filtru" cât și despre prețul acestora (f.242-243); inculpatul era contactat de diverse persoane care îi solicitau marfă de contrabandă (f.256-257, 273, 289-290 dosar u.p.) discuțiile având loc pe parcursul lunilor iunie și iulie. Cercetările în cauză au relevat că numitul AI este unul din furnizorii inculpatului (filele 298-300, 263, 270-272 dosar u.p.). Din convorbirile telefonice purtate de inculpat au rezultat date că acesta achiziționa și comercializa și alcool cu încălcarea normelor fiscale în vigoare (f.280, 318 dosar u.p.).
Din declarațiile martorului NG a reieșit că inculpatul ar fi depozitat mărfuri supuse accizării la domiciliul său; totodată martorul BG a declarat că a achiziționat de la inculpat țigări de contrabandă în perioada iunie-iulie 2012; aceeași depoziție o au și martorii GL și CA care au precizat că au achiziționat de la inculpatul NVA țigări de contrabandă, (f. 107-110 dosar u.p.) în perioada iunie-iulie 2012.
În baza interceptărilor convorbirilor telefonice s-a stabilit faptul că locațiile de depozitare ale mărfurilor nefiscalizate sunt: imobilul situat in mun. Făgăraș, str. Tudor Vladimirescu, --- jud. Brașov, locuința unde domiciliază învinuitul NVA, imobilul situat in mun. Făgăraș, str. Parcului ---, jud. Brașov, locuința unde domiciliază NG si NA, părinții înv. NVA;imobilul (casă și curte) din satul Luța, corn. Beclean, jud. Brașov, unde își are reședința numitul TI, socrul lui NVA, imobilul, situat pe str. Muncii nr.4, colț cu str. Nicovalei din Municipiul Făgăraș jud. Brașov, unde locuiau învinuitul RI și soția sa NF.
La domiciliul inculpatului NVA s-a efectuat în data de 12.07.2012 o percheziție (autorizație nr. 78,) ocazie cu care, în camerele apartamentului s-au găsit 10 cartușe a 10 pachete țigări și 6 pachete marca FAST cu timbru fiscal de Republica Serbia, (total 106 pachete), 8 cartușe a 10 pachete de țigări și 3 pachete marca V cu marcaj fiscal de Ucraina (83 pachete), 8 cartușe a 10 pachete și 7 pachete de țigări marca J fără timbru fiscal având mențiunea " D", 6 cartușe și 8 pachete marca M, netimbrate, 14 pachete țigări marca D, având aplicat marcaj fiscal de Rep. Moldova, 5 cartușe de țigări șil pachet țigări marca Plugaru, 3 cartușe și 6 pachete de țigări marca "LD V S", cu marcaj fiscal de Rep. Moldova, 3 cartușe a câte 10 pachete marca LD cu marcaje fiscale de Republica Serbia, 13 cartușe a câte 10 pachete marca D cu marcaj fiscal Republica Moldova. în holul locuinței au fost descoperite 3 recipiente din plastic, capacitate un litru având inscripția " A" iar într-una dintre camere 12 baxuri a câte 10 litri de plastic de un litru și 3 sticle având aplicate eticheta cu inscripția " A " un bax a câte 10 sticle cu capac de culoare maro având aplicate cu aceeași etichete.(f.l69-189). De la domiciliul inculpatului s-au ridicat 3 caiete care conțineau mai multe însemnări, cu privire la care inculpatul a declarat că se referă la vânzările de țigări "pe datorie".
Potrivit buletinului de analiză nr.93 din 19.07.2012 emis de Ministerul Sănătății DSPJ Brașov lichidul incolor depozitat în recipienții ridicații de la locuința inculpatului NVA aveau o concentrație de 80.10% alcool etilic (f.209 dosar u.p.)
Organele judiciare au descoperit la domiciliul numiților Nicolae Gabriel și Ana, părinții inculpatului cu ocazia percheziției din data de 12.07.2012, mai multe baxuri de țigări mărcile ----- cu marcaje fiscale de Serbia, Federația Rusă, sau fără marcaje, în total 4610 pachete, 92.200 țigarete. Proprietarii spațiului au precizat că țigaretele aparțin fiului lor NVA, acesta din urmă aducând la locație țigarete în mod constant. La imobilul situat în str. ---- au fost identificați martorul RI și soția acestuia NF. în garajul locuinței au fost identificate 13 sticle din plastic de capacitate 21itri, având aplicate etichete roșii care conțineau mențiunea " A". în aceeași încăpere a fost identificat autoturismul marca VW Passat cu numărul de înmatriculare BV.---- , iar cu ocazia percheziției asupra acestuia, s-au găsit 3 saci de rafie conținând fiecare câte 15 pet-uri de un litru cu lichid alb, incolor, fără vreo etichetă sau marcaj (pe bancheta din spate), 8 saci conținând fiecare câte 15 sticle, capacitate un litru, cu lichid alb, incolor, fără vreo etichetă sau marcaj și un sac de rafie conținând 16 sticle plastic de un litru cu lichid alb, incolor. Lângă autoturism au fost identificați 2 saci rafie albă conținând fiecare 20 pet-uri de un litru lichid incolor, având etichete de culoare roșie cu inscripția " A" și un sac conținând 15 pet-uri de un litru cu aceleași mențiuni. În același spațiu au fost descoperite 4 cartușe țigări Jing Ling fără timbru fiscal, având aplicată mențiunea "O" și un cartuș marca V, având timbru fiscal de Ucraina (fila 124-146 dosar u.p.) Din fiecare categorie de lichid găsit la fața locului în pet-urile susmenționate s-au luat probe în vederea expertizării.
La locuința martorului TI s-au găsit două ambalaje ale unor pachete de țigări, marca " L.D. ", având aplicat timbru fiscal cu mențiuni chirilice, pachete despre care martorul a afirmat că au fost aduse de ginerele său, inculpatul NVA, în data 01.07.2012. Într-una dintre camerele locuinței au fost identificați două recipiente din plastic transparent, capacitate un litru, unul sigilat și unul conținând cantitatea de aproximativ 0,5 litri, având aplicate etichete cu următoarele mențiuni: "L, N S ÎL, B 0,8441. Despre aceste bunuri martorul a susținut că le-a achiziționat de la o persoană necunoscută în Piața Agroalimentară din mun. Făgăraș, (f. 147-168 dosar u.p.)
Inculpatul NVA a recunoscut săvârșirea faptelor încă de la urmărire penală, iar până la primul termen de judecată a achitat în întregime suma cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Instanța constată că probatoriul administrat în cauză relevă intenția inculpatului de a desfășura activități economice cu eludarea dispozițiilor legale privind plata taxelor și accizelor.
În drept, fapta inculpatului NVA, care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie-12 iulie 2012 a deținut la domiciliul său și cel al părinților săi și comercializat produse accizabile nefiscalizate, respectiv țigări și alcool, (cu timbru fiscal de Republica Moldova, Republica Serbia, Ucraina, Federația Rusă sau fără marcaje fiscale), produse pentru care nu a achitat taxele legale (accize și taxe vamale) fiind identificat la 14.06.2012 comercializând țigări fără timbru fiscal și descoperit în data de 12.07.2012 deținând 5215 pachete țigări și 137 litri alcool etilic, realizează elementele constitutive ale infracțiunii evaziune fiscală prev. de art.9 alin.l lit. a) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 din Codul penal. Instanța constată că probatoriul de la dosar relevă cu certitudine faptul că inculpatul a comercializat și deținut în cel puțin două rânduri, la interval scurt de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mărfuri pentru care nu a achitat taxe și accize conform normelor legale în vigoare, sens în care reținerea dispozițiilor art. 41 al 2 Cp este întemeiată.
Împrejurarea că prejudiciul s-a stabilit doar cu privire la mărfurile ce au fost efectiv descoperite în posesia inculpatului nu are nici o relevanță cu privire la reținerea dispozițiilor art. 10 din L 241/2005. Prejudiciul total cauzat statului este cel calculat de organele fiscale și achitat de inculpat. Nu se poate aprecia, în mod aleatoriu, că prejudiciul cauzat este mai mare, pentru că atunci s-ar fi putut pune problema inclusiv a competenței materiale (în cazul în care prejudiciul este mai mare decât contravaloarea în lei 1 milion euro). Instanța soluționează cauza doar pentru faptele care rezultă din actele de cercetare și pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, constatând că prejudiciul cauzat statului este cel calculat de organele judiciare. Că inculpatul a comis o infracțiune continuă, că nu se poate stabili în ce perioadă de timp și în câte dăți a strâns inculpatul cantitatea de marfă descoperită de organele judiciare, rezultă cu claritate din actele de la dosar.
Instanța constată că infracțiunea de evaziune fiscală nu depinde de existența sau nu a unui prejudiciu, însă actele materiale, fapta în sine de evaziune fiscală trebuie dovedită material. Interceptările telefonice constituie doar indicii ale activității infracționale, care nu se pot reține ca acte materiale a unei infracțiuni. Prin intermediul interceptărilor telefonice se dovedește conform art. 91/1 al 1 Cpp starea de fapt, sunt identificați făptuitorii; dacă starea de fapt nu a fost identificată dispoziția de trimitere în judecată ar suferi din punct de vedere al legalității. Prin intermediul mijloacelor de interceptare se dovedește că inculpatul s-ar ocupa cu vânzarea ilicită de bunuri. Cum obiectele deținute în mod nelegal au fost identificate, doar cu privire la aceasta se poate dispune trimiterea în judecată și cercetat inculpatul.
De altfel,în cuprinsul rechizitoriului deși se indică o perioadă generică în care s-ar fi comis fapta de evaziune fiscală - perioada iunie -12 iulie 2012, Tribunalul constată că dispozițiile art. 41 al 2 Cp au în vedere faptul că inculpatul a vândut țigări fără timbru pentru prima oară la data de 14.06.2012 (fila 342 dosar u.p) și că a fost identificat în 12 iulie 2012 având în diferite locații ascunse mărfuri - țigări și alcool - pentru care nu a plătit taxe și accize.
Prin urmare, singurele fapte pentru care se poate angaja răspunderea juridică, penală, a inculpatul sunt cele din luna 14.06.2012 și cea din data de 12.07.2012. De altfel alte fapte nu sunt indicate nici în cuprinsul actului desesizare că s-ar fi comis de către inculpat, iar instanța nu poate, în lipsă de probe, să constate că odată, cândva, cu alte ocazii inculpatul ar fi putut pune în circulație sau ar fi deținut țigări sau alcool în alte condiții decât cele legale. Reamintim: împrejurarea că nu se poate stabili cu certitudine în câte rânduri a fost posibilă "achiziționarea"; unei asemenea cantități de tutun și alcool, identificarea acesteia în mai multe locații, deținerea de bunuri diferite - alcool și tutun - de către inculpat, au făcut posibilă reținerea art. 41 al 2 Cp.
Așadar, instanța constată că susținerea din rechizitoriu în sensul că dispozițiile art. 10 din L 241/2005 nu se pot reține în cauză cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală sunt neîntemeiate. In situația identificării ulterioare și a altor acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, se poate dispune potrivit dispozițiilor legale începerea urmăririi penale și pentru acele fapte. De altfel instanța constată că în ceea ce-l privește pe numitul RI, cercetat în aceeași cauză, Ministerul Public a apreciat că ar exista o cauză de nepedepsire (?) ca urmare a achitării prejudiciului și cu toate acestea aplică o sancțiune cu caracter administrativ.
Fapta aceluiași inculpat care, în data de 12.07.2012 la domiciliul său din mun. Făgăraș, str. Tudor Vladimirescu, bl.7 și la cel al părinților săi din mun. Făgăraș, --- a deținut, în vederea comercializării, cantitatea totală de 104.300 țigarete mărcile ----- cu marcaje necorespunzătoare sau nemarcate, respectiv cu timbre fiscale de Ucraina, Republica Moldova, Federația Rusă, Republica Serbia, sau fără timbre, precum și cantitatea de 137 litri alcool etilic având o concentrație alcoolică de 80,10% volum, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri, prev. de art.2961 al.l lit.l din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, modificată prin OUG nr.54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P. În considerarea faptului că au fost identificate două categorii de bunuri pentru care se calculează taxe și accize în mod diferit - țigări și alcool, instanța va păstra dispozițiile art. 41 al 2 Cp.
Instanța constată că în cauză, prin rechizitoriu, s-a dispus cu privire la învinuitul RI scoaterea de sub urmărire penală si aplicarea unui sancțiuni cu caracter administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII. Deși pentru aceste fapte, descrise în actul de sesizare, instanța nu a fost sesizată, Tribunalul va ține seama de aceste soluții la individualizarea judiciară a sancțiunilor ce se vor aplica inculpatului.
Pentru considerentele anterior expuse instanța constată că se poate antrena răspunderea penală a inculpatului pentru ambele fapte ce au permis trimiterea sa în judecată. În același timp Tribunalul constată că partea civilă - Statul Român - a constatat că prejudiciul cauzat în cauză a fost achitat de către inculpat, sens în care dispozițiile art. 10 din L 241/2005 se pot aplica cu referire la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din L 241/2005.
De altfel, o condiție esențială pentru aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ cum este indicată în cuprinsul art. 10 din L 241/2005 este tocmai constatarea existenței faptei penale, de evaziune fiscală; sancțiunea administrativă se aplică drept urmare a plății prejudiciului și nu ca urmare a constatării unei cauze de nepedepsire care presupune îndeplinirea cu totul altor condiții legale. Magistratul are în vedere dispozițiile legii generale - codul penal - ori de câte ori dispoziția specială ( cum este doar denumirea marginală a art. 10 din L 241/2005) apare ca insuficientă pentru a aprecia asupra consecințelor juridice a soluției ce se poate pronunța.
Prin urmare, instanța constată că răspunderea penală a inculpatului nu poate fi antrenată pentru infracțiunea de evaziune fiscală, aspect care se datorează nu unei cauze de nepedepsire, ci ca urmare a plății prejudiciului; această împrejurare conduce, cum rezultă din cuprinsul art. 10 din L 241/2005, la aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și, prin urmare la înlocuirea răspunderii penale potrivit art. 10 lit i Cpp. Aplicarea dispozițiilor art. 18/1 Cpp în prezenta cauză, în considerarea plății prejudiciului, este nelegală întrucât sub nici o formă nu se poate aprecia că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. nimic nu împiedica instanța să constate că în cauză s-ar fi impus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit b/1 Cpp, însă prin raportare la cuantumul prejudiciului cauzat, perioada de timp în care s-ar fi comis fapta, cantitatea și natura bunurilor care s-ar fi comercializat în alte condiții decât cele legale, exclud aprecierea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Făcând o paralelă între cele două texte legale - art. 10 lit i Cpp și art. 10 lit b /1 Cpp - prin raportare și la dispozițiile art. 10 din L 241/2005, instanța constată că: în timp ce dispozițiile art. 18/1 Cp se pot aplica oricând atunci când se constată că fapta nu prezintă pericol social al unei infracțiuni, nefiind cuprinse în cazierul judiciar, dispozițiile art. 10 din L 241/2005 se pot aplica o singură dată și se trec în cazierul judiciar. Ulterior, dacă inculpatul ar comite o nouă infracțiune de evaziune fiscală dispozițiile art10 din L 241/2005 se pot aplica doar dacă anterior inculpatul a fost achitat pentru o infracțiune de evaziune fiscală - inclusiv pentru art. 10 lit b/1 Cpp, nu și în cazul în care acestuia i s-a aplicat o sancțiune administrativă drept urmare a înlocuirii răspunderii penale sau al condamnării.
Instanța constată că nici dispozițiile art. 10 lit i/1 Cpp nu se pot reține în cauză, întrucât fapta inculpatului de evaziune fiscală se pedepsește administrativ și nu penal; în plus față de considerentele anterior expuse cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 10 lit I Cpp, instanța constată că pentru a se aprecia că există o cauză de nepedepsire trebuie să fie identificate anumite elemente de fapt anterioare descoperirii faptei de către autorități - art. 22,30 Cp. Pentru a se putea aplica însă dispozițiile art. 10 din L 241/2005 este necesar să se constate comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, să existe un prejudiciu (ceea ce presupune consumarea faptei)chiar dacă acesta a fost achitat înainte de începerea urmării penale.
La individualizarea judiciară a sancțiunilor ce se vor aplica inculpatului pentru ambele fapte pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată instanța va avea în vedere modalitatea și împrejurările în care aceasta s-a comis, persoana inculpatului.
Instanța are în vedere că faptele (atât cea de evaziune fiscală cât și cea de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile) au fost comise pe o perioadă îndelungată de timp, inculpatul a comercializat și intenționa să comercializeze atât țigări cât și alcool, cantitatea de produse descoperită de organele judiciare a fost una importantă ceea ce relevă că inculpatul a descoperit o modalitate facilă de a se întreține.
Instanța are în vedere că pentru fapte similare, în aceeași cauză, s-a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ considerându-se că fapta nu prezintă pericol social al unei infracțiuni și prin raportare la cantitatea de produse accizabile descoperite de organele judiciare. Inculpatul este la primul contact cu legea penală, a recunoscut faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Împrejurarea că acesta nu a dorit să colaboreze cu organele judiciare nu se poate reține drept o circumstanță agravantă, inculpatul - potrivit normelor penale române și internaționale - nefiind obligat să recunoască faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, fiind obligația autorităților să facă demersuri în acest sens. Instanța are în vedere că inculpatul a adoptat o atitudine procesuală corectă, a recunoscut legalitatea probațiunii, a achitat prejudiciul cauzat fapt ce va determina înlocuirea răspunderii sale penale pentru infracțiunea mult mai gravă comisă - evaziune fiscală. Potrivit referatului de evaluare, inculpatul NVA este integrat social și familial, conștientizează gravitatea faptei și o motivează de lipsa resurselor financiare; se apreciază că există perspective de reintegrare socială a inculpatului. Pentru considerentele expuse în acest paragraf instanța va reține dispozițiile art 74 al 2 Cp cu privire la infracțiunea care permite condamnarea inculpatului.
Așa fiind, în temeiul art. 11 pct 2 lit b rap la art. 10 lit i Cpp cu aplicarea art. 10 al 1 teza finală din L 241/2005 și art. 320/1 Cpp se va dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul NVA, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.l lit.a) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp și în baza art. 91 Cp se va aplica inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei.
În baza art. art.2961 al.l lit.l din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, modificată prin OUG nr.54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P cu aplicarea art. 320/1 al 7 Cp și art. 74 al 2, 76 lit e teza finală Cp se va dispune condamnarea inculpatului NVA la pedeapsa de 500 lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii de "deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri";.
Dat fiind cele două modalități diferite de sancționare a inculpatului, instanța nu va putea face aplicarea dispozițiilor art. 34 Cp.
Se constată că inculpatul a fost reținut 24 ore, sens în care , potrivit art. 88 al 2 Cp instanța va înlătura o parte din sancțiunea penală - amenda penală - aplicată.
Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63/1 Cp.
Prin fapta sa inculpatul a cauzat un prejudiciu Statului Român în cuantum de 68.209 lei, prejudiciu ce a fost acoperit în integralitate de inculpat.
În baza art. 118 alin.l lit. b din Codul penal se va confisca de la inculpatul NVA cantitatea de 5215 pachete țigări și 137 litri alcool etilic, ridicate de organele de poliție în data de 12.07.2012 și depuse la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Brașov în baza procesului verbal din data de 31.07.2012 (f.426 dosar u.p.) și depunerea acestora la camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov. Instanța constată că prin intermediul bunurilor ce au fost confiscate s-a comis infracțiunea de evaziune fiscală, motiv pentru care s-au aplicat dispozițiile art. 118 lit b Cp și nu art. 118 lit e Cp.
Prezenta hotărâre se va comunica ONRC Brașov la momentul rămânerii definitive.
În temeiul art. 189,191 Cpp inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
În baza art. 11 pct 2 lit b rap la art. 10 lit i Cpp cu aplicarea art. 10 al 1 teza finală din L 241/2005 și art. 320/1 Cpp dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul NVA, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.l lit.a) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp și în baza art. 91 Cp aplică inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei.
În baza art. art.2961 al.l lit.l din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, modificată prin OUG nr.54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P cu aplicarea art. 320/1 al 7 Cp și art. 74 al 2, 76 lit e teza finală Cp dispune condamnarea inculpatului NVAla pedeapsa de 500 lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii de "deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri";.
În baza art. 88 al 2 Cp înlătură din cuantumul pedepsei aplicate perioada reținerii preventive din 12.07.2012, respectiv 50 lei amendă penală, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 450 lei amendă penală.
Cu aplicarea art. 63/1 Cp.
În baza art. 346 Cpp constată că partea vătămată Statul Român, prin ANAF - Autoritatea Națională a Vămilor, D.R.A.O.V. Brașov a recuperat integral prejudiciul cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală.
În baza art. 118 alin.l lit. b din Codul penal confiscă de la inculpatul NVA cantitatea de 5215 pachete țigări și 137 litri alcool etilic, ridicate de organele de poliție în data de 12.07.2012 și depuse la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Brașov în baza procesului verbal din data de 31.07.2012 (f.426 dosar u.p.) și depunerea acestora la camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov.
Prezenta hotărâre se va comunica ONRC Brașov la momentul rămânerii definitive.
În baza art. 191 Cpp obligă inculpatul să plătească statului suma de 4.000 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2013.