LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR - ADMITERE

Tribunalul BRAŞOV Sentinţă penală nr. Incheiere din data de 11.04.2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ

LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR - ADMITERE

Î N C H E I E R E

Ședința publică din 11 aprilie 2013

Președinte: MGD - judecător

Grefier: IN

Cu participarea procurorului: MR - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov

Pe rol fiind soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de către inculpatul PCI, potrivit art. 1602 Cod procedură penală.

Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate potrivit art. 304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul PCI personal (din Arestul I.J.P. Brașov) și asistat de avocat în substituire MM.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată atașate următoarele dosare: d.u.p. nr. 73D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov și dosarele: nr. 2677/62/2013 și suplimentul și nr. 2933/62/2013 și suplimentul, ale Tribunalului Brașov.

În baza art. 70 alin. 1 Cod procedură penală, instanța procedează la verificarea identității inculpatului; întrebat fiind, acesta arată că a luat legătura cu apărătorul ales.

Nefiind chestiuni prealabile de formulat, în baza art. 1608 Cod procedură penală, instanța acordă cuvântul asupra admisibilității în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. 1 Cod procedură penală și art. 49 din Legea nr. 161/2003, astfel că cererea formulată de inculpat este admisibilă în principiu.

Pentru inculpatul PCI, avocat în substituire MM, solicită admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Instanța constată ca fiind îndeplinită formal condițiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, astfel că în baza art. 1808a Cod procedură penală, procedează la ascultarea inculpatului PCI, cele declarate fiind consemnate separat și atașate la dosarul cauzei.

Nefiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de către inculpatul PCI, potrivit art. 1602 Cod procedură penală.

Pentru inculpatul PCI, avocat în substituire MM, solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Învederează faptul că măsura arestării preventive a fost dispusă pentru buna desfășurare a procesului penal, dar având în vedere că în cauză au fost efectuate perchezițiile informatice și că ieri - în data de 10.04.2013 a fost prezentat materialul de urmărire penală, la acest moment nu mai există riscul că lăsat în libertate, inculpatul ar influența bunul mers al procesului penal.

Solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale ale clientului său: locuiește împreună cu familia, iar anterior arestării sale obținea venituri licite; mai mult până la acest moment măsura arestului preventiv și-a făcut efectul educativ.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, arată că art. 1602 alin. 2 Cod procedură penală prevede anumite condiții imperative în prezența cărora nu se poate dispune o astfel de măsură.

Oportunitatea luării acestei măsuri se raportează tot la dispozițiile art. 136 Cod procedură penală; prin urmare, solicită a se avea în vedere infracțiunea pentru care este cercetat inculpat, perioada lungă de timp, ceea ce denotă perseverență infracțională și apetit pentru jocurile de noroc și împrejurarea că nu s-a făcut dovada obținerii veniturilor în mod licit.

Față de aceste aspecte, se impune menținerea stării de arest preventiv și respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

În replică, apărarea arată că la Curtea de Apel Brașov a depus la dosar înscrisuri în sensul că inculpatul este administratorul societății și copii ale facturilor din care rezultă că acesta desfășura relații comerciale cu alte firme.

Inculpatul PCI, având ultimul cuvânt, arată că nu este bine ceea ce a făcut, nu-și va schimba domiciliul, va locui cu părinții și se va prezenta ori de câte ori va fi chemat.

T R I B U N A L U L

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, inculpatul PCI a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 13 /2013 emis de Tribunalul Brașov.

În motivarea cererii inculpatul apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160/2 Cod procedură penală pentru a putea fi pus în libertate, în acest context solicită instanței a lua în considerare circumstanțe de ordin personal , cunoașterea dispozițiilor art. 160/2 Cod procedură penală.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 160/1 și 160/2 Cod procedură penală.

Examinând cauza, Tribunalul constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 11.03.2013 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului PCI reținându-se ca temei al arestării preventive dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, măsura fiind prelungită cu o durată de 30 de zile prin încheierea ședinței publice din data de 20.03.2013.

Raportat la natura juridică a cererii formulate instanța reține, față de ansamblul probelor administrate până la acest moment, că există o bănuială rezonabilă în ceea ce privește infracțiunea pentru care inculpatul a fost arestat preventiv, sub aspectul aplicabilității art.143 Cod procedură penală, instanța va avea în vedere că, până la acest moment, în cauză nu a fost administrată nici o probă care să contrazică situația de fapt reținută la momentul arestării, având în vedere totodată că instituția liberării provizorii sub control judiciar pornește de la premisa unui mandat de arestare valabil emis.

Comiterea unei infracțiuni indiferent cât de gravă ar fi, justifică inițial detenția, însă după o anumită perioadă de timp, în funcție și de circumstanțele cauzei, ea nu se mai justifică, fiind necesare și alte motive care să justifice detenția în continuare, în acest sens, s-a pronunțat și Curtea europeană cu precizarea că probele pot fi un factor relevant pentru existența și persistența unor indicii serioase de vinovăție în comiterea unei infracțiuni, dar după trecerea unui interval de timp nu pot justifica, singure, menținerea în stare de arest a celui cercetat penal.

De asemenea, Curtea Europeană a arătat în mod constant că nu este suficient ca privarea de libertate să fie executată conform dispozițiilor legale interne ci mai trebuie să fie necesară în circumstanțele cauzei, aceasta pentru că detenția unei persoane este o măsură atât de gravă încât este justificată numai în ultimă instanță atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost analizate și s-a considerat că sunt insuficiente pentru a proteja interesul public sau cel individual.

Curtea a considerat că arestarea preventivă trebuie de asemenea, să presupună cerința realizării unei proporționalități, între interesul public apărat și privarea de libertate a celui cercetat penal.

Prin prisma acestei practici , instanța va proceda la verificarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar și implicit a măsurii în care în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 160/2 alin. 2 Cod procedură penală prin examinarea circumstanțelor personale ale inculpatului.

În acest context instanța subliniază că perioada de timp petrecută în arest preventiv de către inculpat - persoană în vârstă de 27 de ani aflat la primul conflict cu legea penală , integrat în familie și societate până la momentul arestării, a îndeplinit atât rolul prevăzut de art.136 Cod procedură penală , de a asigura buna desfășurare a urmăririi penale , care la acest moment este finalizată , cat si pe acela de conștientizare a inculpatului asupra consecințelor actului infracțional dedus cercetării , inculpatul arătând instanței că la acest moment își dă seama că ceea ce a făcut este grav , regretând cele întâmplate și declarându-și intenția de identificare a unui loc de muncă în vederea asigurării de venituri din muncă licită, pentru a nu fi o povară pentru părinții săi - pensionați anticipat care o au în întreținere și pe sora sa în prezent studentă la București.

Instanța constată așadar că experimentarea detenției, dar și durata acesteia, reprezintă un avertisment serios de natură să-l împiedice pe inculpat să reitereze un eventual comportament infracțional.

Față de această atitudine a inculpatului astfel cum instanța a perceput-o la acest moment procesual, dar și de necesitatea ca inculpatul să demonstreze că reintegrarea în societate prin muncă licită nu trebuie să rămână doar un deziderat, instanța conchide în sensul că măsura arestului preventiv în cazul inculpatului Pușcaș Cătălin -Iulian-măsură legală și temeinică din perspectiva art. 143 Cod procedură penală și 148 lit. f Cod procedură penală, poate fi individualizată conform art. 136 Cod procedură penală la acest moment prin liberarea provizorie sub control judiciar, măsură care, în contextul analizat este proporțională și justificată față de aspectele evidențiate ale cauzei .

Cu privire la cel de-al doilea aspect prevăzut de art. 160/2 alin. 2 Cod procedură penală, instanța constată că dosarul se află în stare finală a urmăririi penale având în vedere că ieri 10.04.2013 s-a prezentat tuturor inculpaților materialul de urmărire penală, astfel că nu se conturează riscul ca inculpatul să încerce în vreun fel influențarea sau denaturarea probelor.

Pentru considerentele expuse, cererea inculpatului Pușcaș Cătălin-Iulian este întemeiată și va fi admisă în temeiul art. 160/8a alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În baza art. 160/8a alin. 2 Cod procedură penală, admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul PCI, deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13/2013 emis de Tribunalul Brașov.

În baza art. 160/8a alin. 3 raportat la art. 160/2 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească limita teritorială a mun. Brașov,

b) să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,

c) să se prezinte la Poliția Brașov secția nr. 4 conform planului de supraveghere sau ori de câte ori va fi chemat,

d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Tribunalului Brașov,

e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme,

f) să nu frecventeze nici un local unde se joacă jocuri electronice.

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 160/2 alin. 3/2 Cod procedură penală, arătându-i că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

Dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 160/2 alin. 4 Cod procedură penală dispune la rămânerea definitivă a prezentei efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 145 alin. 2/1 Cod procedură penală.

În baza art. 192 al. 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs în termen de 24 de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.04.2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR - ADMITERE