Extrădare. Procedura de solicitare a extrădării. Instanţa competentă

Legea nr. 302/2004, art. 37, art. 67

în procedura de solicitare a extrădării active, dacă persoana a fost dată în urmărire internaţională, instanţa de executare se pronunţă prin încheiere motivată asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea, de îndată ce este informată cu privire la localizarea pe teritoriul unui stat străin a persoanei date în urmărire internaţională, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi, prin aceeaşi încheiere, formulează propunerea de a se solicita extrădarea, potrivit art. 67 alin. (4). Această încheiere se comunică, în cel mult 48 de ore, curţii de apel competente să solicite extrădarea, care, fără a se pronunţa asupra temeiniciei solicitării, potrivit art. 67 alin. (7) formulează cererea de extrădare şi o transmite direcţiei de resort din Ministerul Justiţiei, care examinează îndeplinirea condiţiilor de regularitate internaţională pentru a se solicita extrădarea.

Prin urmare, încheierea prin care curtea de apel respinge propunerea formulată de instanţa de executare privind solicitarea extrădării persoanei condamnate este nelegală, deoarece curtea nu are, în cadrul procedurii speciale de solicitare a extrădării, competenţa de a analiza fondul cauzei, această competenţă reve-nindu-i numai în cazul în care încheierea instantei de executare a fost atacată cu recurs.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4700 din 21 septembrie 2004

Prin sentinţa penală nr. 442 din 17 octombrie 2001, rămasă definitivă prin ncapclare, Judecătoria Făgăraş a condamnat, între alţii, pe inculpatul F.V. la pedeapsa de 3 ani închisoarc pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere şi sustragere ilegală de arbori prevăzută în art. 98 alin. (3) şi (4) C. silvic (Legea nr. 26/1996).

La 13 noiembrie 2001 s-a emis mandatul de executare a pedepsei şi, întrucât condamnatul s-a sustras de la executare, a fost dat în urmărire generală şi în urmărire internaţională, prin Biroul Naţional Interpol, fiind localizat în străinătate şi arestat provizoriu la 3 septembrie 2004. Mandatul de executare poartă menţiunea că F.V. nu beneficiază de aplicarea Legii nr. 543/2002 privind graţierea, întrucât s-a sustras de la executarea pedepsei.

Prin încheierea din 6 septembrie 2004, Judecătoria Făgăraş a propus a se solicita de către Curtea de Apel Braşov extrădarea condamnatului, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 67 alin. (4) din lege, dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Braşov, competentă să solicite extrădarea. Prin încheierea din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Braşov a respins propunerea privind extrădarea condamnatului, cu motivarea că, potrivit art. 37 din Legea nr. 302/2004, incidenţa actului de graţiere adoptat de statul solicitant face inoperantă cererca de extrădare, chiar dacă celelalte condiţii ale

extrădării sunt îndeplinite. In speţă, cercrea de extrădare este inoperantă în urma adoptării Legii nr. 543/2002, prin carc a fost graţiată pedeapsa aplicată condamnatului.

Recursul declarat de procuror împotriva acestei încheieri este fondat.

Prin încheierea din 6 septembrie 2004, Judecătoria Făgăraş a propus Curţii de Apel Braşov să solicite extrădarea condamnatului, împotriva acestei încheieri nu a declarat recurs procurorul, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Potrivit art. 67 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, preşedintele secţiei penale a Curţii de Apel Braşov trebuia să formuleze cererea de extrădare şi să o transmită, însoţită de actelc prevăzute în art. 38 alin. (2) din aceeaşi lege, direcţiei de resort din Ministerul Justiţiei.

Prin încheierea din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Braşov, respingând propunerea de solicitare a extrădării condamnatului, şi-a depăşit competenţa, întrucât a analizat pe fond cauza, cu toate că instanţa fusese învestită cu o procedură specială ce nu-i permitea acest lucru, fondul cauzei putând fi analizat numai în cadrul unui recurs împotriva încheierii Judecătoriei Făgăraş, potrivit art. 67 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, ceea ce, în speţă, nu este cazul.

In consecinţă, recursul a fost admis, s-a casat încheierea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Braşov, în vederea îndeplinirii formalităţilor prevăzute în art. 67 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Extrădare. Procedura de solicitare a extrădării. Instanţa competentă