furt calificat. Jurisprudență Furt
Comentarii |
|
Judecătoria BEIUŞ Sentinţă penală nr. 118/2015 din data de 02.06.2015
Text speță
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a fost reprezentat prin procuror B C .
Pe rol fiind pentru azi judecarea cauzei penale, privind pe inculpații:
C V , trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 al.1--art.229 al.1 lit.b și d Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 Cod penal și C R G , trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1--art.229 al.1 lit.b și d Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică inculpații C V și C R G , asistați de către apărătorul lor ales, av.A G F , din cadrul Baroului Bihor și partea civilă M I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei de furt calificat, în privința inculpatului C V , din disp. art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b și d noul Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 noul Cod penal în dispozițiile art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2 lit.b noul Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 noul Cod penal și a faptei de complicitate la furt calificat, în privința inculpatului C R G , din disp. art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b și d noul Cod penal în dispozițiile art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2 lit.b noul Cod penal.
Inculpatul C R G arată că el a sărit împreună cu inculpatul C Va gardul împrejmuitor al grădinii persoanei vătămate și a rămas în grădină pentru a asigura paza și a-l anunța dacă vine cineva, iar C V a intrat până în casa persoanei vătămate. După ce C V s-a întors, au părăsit amândoi zona grădinii, sărind gardul.
Inculpatul C V arată că împreună cu inculpatul C R G au escaladat gardul împrejmuitor al grădinii persoanei vătămate, el și-a continuat drumul până a ajuns în casă, iar inculpatul C R G a rămas în grădină. Mai arată că acel gard împrejmuitor era din scândură.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune la schimbarea încadrării juridice a faptei de furt calificat, în privința inculpatului C V , din disp. art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b și d noul Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 noul Cod penal în dispozițiile art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2 lit.b noul Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 noul Cod penal și a faptei de complicitate la furt calificat, în privința inculpatului C R G , din disp. art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b și d noul Cod penal în dispozițiile art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2 lit.b noul Cod penal.
Persoana vătămată arată că este de acord cu schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de către cei doi inculpați, pentru că ei au intrat prin escaladarea gardului de la grădină și au ajuns amândoi până în curte, iar de aici inculpatul C V a intrat în casă și a sustras banii.
Apărătorul ales al inculpaților arată că lasă la aprecierea instanței schimbarea încadrării juridice a faptelor de furt calificat și respectiv complicitate de furt calificat săvârșite de către cei doi inculpați și că nu solicită nici amânarea cauzei și nici lăsarea ei mai la urmă pentru a pregăti apărarea în raport de o nouă încadrare juridică’, pentru că această încadrare vizează doar o circumstanță agravantă legată de modul de săvârșire a faptei.
Inculpatul C V arată că lasă la aprecierea instanței schimbarea încadrării juridice a faptei de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată.
Inculpatul C R G arată că lasă la aprecierea instanței schimbarea încadrării juridice a faptei de complicitate la furt calificat pentru care a fost trimis în judecată.
Instanța se va pronunța asupra schimbări încadrării juridice odată cu fondul cauzei, în condițiile în care apărătorul inculpaților nu a solicitat amânarea cauzei pentru acest motiv.
Reprezentantul Ministerului Public, apărătorul ales al inculpaților și persoana vătămată arată instanței că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța în baza art.387 C.pr.pen. consideră terminată faza de cercetare judecătorească și în baza art.388 C.pr.pen. acordă cuvântul în dezbaterea cauzei, apreciind că aceasta poate fi finalizată la acest termen de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței să rețină vinovăția inculpatului C V , pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2. lit.b noul Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 noul Cod penal și a inculpatului C R G pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2 lit.b noul Cod penal, să le aplice o pedeapsă cu închisoare cu executarea acesteia în regim de detenție, iar din pedeapsa aplicată să deducă perioada reținerii și a arestului preventiv. De asemenea solicită instanței să mențină măsura arestului preventiv luată față de acești inculpați. În ce-l privește pe inculpatul C V să dispună revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei. Inculpații să fie obligați la plata despăgubirilor civile în măsura în care a fost dovedită și la plata cheltuielilor judiciare.
Persoana vătămată arată că achiesează la concluziile reprezentantului Ministerului Public pe latura penală a cauzei. Totodată solicită instanței să rețină periculozitatea socială a inculpaților, fiind vorba de o grupare infracțională. În ce privește cererea de despăgubiri civile arată că o menține, atât în ce privește dunele morale cât și cele materiale. De asemenea solicită să nu se rețină în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante.
Apărătorul ales al inculpaților solicită instanței să le aplice inculpaților câte o pedeapsă just individualizată reducând limitele de pedeapsă cu 1/3, să rețină în favoarea acestora circumstanțele atenuante, având în vedere că sunt persoane tinere, provin din familii organizate, care își câștigă existența din muncă. Totodată solicită ca instanțe să aplice inculpaților pedepse diferențiate în ce privește cuantumul și forma de executare, ținând seama de circumstanțele personale ale inculpaților și contribuția fiecăruia la săvârșirea faptei, iar în ce-l privește pe inculpatul C R G acesta nu are antecedente penale, astfel că forma de executare a pedepsei acestuia să fie cu suspendare sub supraveghere. În ce privește latura civilă a cauzei, inculpații să fie obligați la plata despăgubirilor civile, mai puțin pentru daunele morale solicitate de către partea civilă.
Inculpatul C V , având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și solicită să-i fie aplicată o pedeapsă mai mică.
Inculpatul C R G , având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și solicită instanței să-i aplice o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și că este de acord să presteze muncă în folosul comunității, în situația în care se va impune acest lucru.
Persoana vătămată arată că dorește să i se comunice când inculpații vor fi puși în libertate, în măsura în care vor executa pedeapsa în libertate.
J U D E C Ă T O R I A
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș nr.80/P/2015 din 10.03.2015 au fost trimiși în judecată inculpații:
C V , pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 al.1--art.229 al.1 lit.b și d Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 Cod penal și
C R G , pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1--art.229 al.1 lit.b și d Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului C V că în seara zilei de 01.02.2015, în jurul orelor 20:30, pe timp de noapte, împreună cu inculpatul, C R G , a pătruns prin efracție, respectiv prin escaladarea gardului și prin forțarea plasei gardului, în locuința persoanei vătămate M I , situată -, a intrat în locuință și dintr-un dulap din dormitorul casei a sustras suma de 23.000 euro, 8.700 lei și 1.000 dolari.
În sarcina inculpatului C R G s-a reținut că acesta în seara zilei de 01.02.2015, în jurul orelor 20:30, împreună cu inculpatul C V a pătruns prin efracție, respectiv prin escaladarea gardului, în curtea locuinței persoanei vătămate M I și astfel asigurând paza locului respectiv l-a ajutat și a înlesnit ca inculpatul C V să sustragă suma de bani.
Persoana vătămată M I s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 23.000 de euro, 1.000 de dolari și 8.700 de lei, reprezentând sumele de banii sustrase de către inculpați și cu suma de 7.500 de lei, reprezentând despăgubiri civile pentru daunele morale suferite.
Inculpații au recunoscut săvârșirea faptei, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată și au solicitat ca judecata să aibă loc după procedura prev. de art.375 C.pr.pen. Cererea lor a fost admisă la termenul de judecată din 05.05.2015.
Din probele administrate în cauză instanța reține în fapt următoarele:
La data de 01.02.2015 organele de politie din cadrul Postului de Politie Lunca au fost sesizate prin plângere penală de către persoana vătămata M I , despre faptul că în seara zilei de 01.02.2015, persoane necunoscute au sustras prin efracție din locuința pe care o deține în -, suma de 23.000 euro, 8.700 lei și 1.000 dolari.
Din cercetările efectuate în cauză, au fost identificați autorii furtului în persoana inculpaților C V și C R G .
S-a reținut că în data de 01.02.2015, în jurul orelor 18:00 inculpații C R G și C V , s-au hotărât să meargă împreună să sustragă o sumă mare de bani dintr-o locuință situată în satul S , despre care cunoșteau faptul că aparține persoanei vătămate M I . Astfel, cei doi inculpați și-au făcut împreună un plan, iar în jurul orelor 19:30 s-au deplasat din locuința bunicii lor din V spre satul S .
Au ajuns în satul S lângă imobilul respectiv și s-au asigurat că nu sunt văzuți, au escaladat gardul din lemn al grădinii, au pătruns pe o ușă din plasă metalica, găsită închisă, dar neasigurată într-o curte de lângă grădina, de unde au putut observa ca persoana vătămată se afla intr-o cameră a anexei locuinței si servea masa. Inculpatul C R G a rămas de paza lângă poarta de acces in curtea locuinței imobilului, iar inculpatul C V a pătruns în locuință, de unde dintr-o camera, dintr-un dulap - corp mobilier a sustras diverse valori monetare constând în euro, dolari si lei, găsite intr-o punga de culoare albă. A ieșit din locuință având banii în mână si împreună cu inculpatul C R G , care îl aștepta, au mers până în capătul grădinii unde au escaladat gardul împrejmuitor. Au pornit înapoi spre casă prin locul pe unde au venit, peste pășune. S-au oprit la aproximativ 1 km de satul S , unde la lumina unui telefon mobil au numărat sumele de bani sustrase, rezultând 23.000 euro, 1.000 dolari si 8500 lei. După ce au ajuns la locuința inculpatului C V , acesta a ascuns banii sustrași intr-o camera de la etaj sub saltele.
Din declarația inculpatului C R G rezulta faptul ca recunoaște comiterea faptei, precizând că după comiterea faptei s-au deplasat la locuința bunicii lor, C V din orașul V , unde au numărat banii, i-au ascuns și i-au spus bunicii despre săvârșirea furtului.
Din declarațiile martorilor asistenți B M P si J C M , rezultă ca în data de 13.02.2015, la solicitarea organelor de politie, au asistat în calitate de martori la audierea inculpatului C R G , care a recunoscut ca împreuna cu vărul său inculpatul C V au sustras din locuința persoanei vătămate M I din localitatea S mai multe valori monetare. De asemenea aceștia au asistat la conducerea în teren a inc. C R G , care ajuns la locuința persoanei vătămate a indicat in ordine cronologica momentele în care au comis infracțiunea.
Din declarațiile martorilor asistenți M G C si C M , rezulta ca in data de 25.02.2015, au participat la reconstituirea infracțiunii de furt comisa la data de 01.02.2015, furt de valori monetare de la locuința persoanei vătămate M I , din localitatea S de către inculpații C V si C R G , ocazie cu care inculpații au indicat în ordine cronologica momentele săvârșirii infracțiunii recunoscându-și fiecare vinovăția.
La termenul de astăzi, instanța apus în disucția părțilro schimbarea încadrării judicice a faptrlo pentru care inculpații au fost timiși în judecată având în vedere că din expunerea realizată prin rechizitoriu, rezultăp că aceștia au săvârșita fapta de furt, respectiv de complicitate la fusrt și prin violare domiciliară, deoarece au pătruns fără drept în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependințe sau loc împrejmuit ținând de acestea fără consimțământul persoanei vătămate.
Inculpați nu au avut niciodată consimțământul persoanei vătămate de a intrat în curte și locuința sa, cu atât mai mult să accepte să i se sustragă banii.
Modul de săvârșirea al faptei inclusiv forma prin violare domiciliară a fost acceptată de către inculpați, care au recunoscut că au intrat în grădină împrejmuită a locuinței persoanei vătămate fără acordul acesteia și prin escaladarea gardului împrejmuitor, după care inculpatul C V a intrat în casă de unde a sustras banii.
I. Pentru aceste motive în baza art.386 C.pr.pen. va schimba încadrare juridică a faptei de furt calificat, în privința inculpatului C V , din disp. art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b și d noul Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 noul Cod penal în dispozițiile art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2 lit.b noul Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 noul Cod penal.
Fapta inculpatului C V care că în seara zilei de 01.02.2015, în jurul orelor 20:30, pe timp de noapte, împreună cu inculpatul, C R G , a pătruns prin efracție, respectiv prin escaladarea gardului și prin forțarea plasei gardului, în locuința persoanei vătămate Mă Iv , situată - a intrat în locuință și dintr-un dulap din dormitorul casei a sustras suma de 23.000 euro, 8.700 lei și 1.000 dolari, constituie conținutul infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2. lit.b noul Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 noul Cod penal.
La încadrarea juridică a faptei pentru care acest inculpat este condamnat, instanța are în vedere și faptul că acesta se află în stare de recidivă postcondamnatorie, el fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pedeapsă aplicat inculpatului prin sentința penală nr.63/01.03.2011 pronunțată de către Judecătoria Beiuș în dosarul nr.3972/187/2010 definitivă la data de 15.03.2011 cu suspendarea condiționată a executării acestuia și fixarea unui termen de încercare pe o durată de 4 ani.
Fapta din prezenta cauză a fost săvârșită de către inculpat în perioada termenului de încercare (termenul de încercare ar fi expirat la 15.03.2015).
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanța va avea în vedere gradul de pericol social al faptei comise, prejudiciul cauzat prin faptă și nerecuperat, persoana inculpatului care este recidivist și care a săvârșit fapta în perioada termenului de încercare stabilit printr-o hotărâre judecătorească penală de condamnare anterioară.
Va ține seama și de dispozițiile art.396 al.10 C.pr.pen. care prevede reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul judecății după procedura recunoașterii de vinovăție (limita minimă în prezent este de 1 an și 4 luni).
În baza textelor de lege mai sus arătate, îl va condamna pe inculpatul C V la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate M I pe care o va executa în regim de detenție.
Prin sentința penală nr.63/01.03.2011 pronunțată de către Judecătoria Beiuș în dosarul nr.3972/187/2010 definitivă la data de 15.03.2011, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru o faptă de furt calificat, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. S-a fixat un termen de încercare de 4 ani înăuntrul căruia inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune.
Pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală anterioară constituie primul termen al recidivei în condițiile art.41 al.1 noul Cod penal.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 83 al 1 Cod penal din 1969 - raportat la art. 15 al. 2 din Legea 87/2012 de punere în aplicarea a noul Cod penal și art.43 al.1 Cod penal nou, va revoca beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului C V prin sentința penală nr.63/01.03.2011 pronunțată de către Judecătoria Beiuș în dosarul nr.3972/187/2010 definitivă la data de 15.03.2011 și va dispune executarea acestei pedepse de către inculpat în regim de detenție alăturat pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, astfel că pedeapsa finală ce urmează să fie executată de către inculpat în detenție este de 4 (patru) ani închisoare.
Va revoca și beneficiului suspendării condiționate și a executării pedepsei accesorii prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal din 1969 dispusă prin sentința penală nr.63/01.03.2011 pronunțată de către Judecătoria Beiuș în dosarul nr.3972/187/2010 definitivă la data de 15.03.2011 și interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de către textele de lege mai sus arătate pe durata executării pedepsei.
Aceasta se impune ca urmare a faptului că prin sentința penală anterioară, inculpatului i s-a interzis exercitarea unor drepturi civile și ca urmare a suspendării executării pedepsei principale s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii.
Inculpatul a fost arestat preventiv de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Beiuș, măsura fiind activă și în prezent.
Din eroare la momentul întocmirii minutei a fost completată în mod eronată data de la care se deduce arestul preventiv, respectiv 13.02.2015 în loc de 17.02.2015, în condițiile în care acest inculpat a fost arestat în lipsă și încarcerat ulterior.
Prin încheierea penală din data de 08.06.2015 această eroare a fost îndreptată, astfel că în baza art.72 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C Va perioada arestului preventiv începând cu data de 17.02.2015 la zi și în baza art.399 C.pr.pen. va menține măsura de arestare preventivă luată față de inculpatul C V , prin încheierea penală nr.2/14.02.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Beiuș.
Se impune menținerea arestului preventiv pentru că se mențin temeiurile avute în vedere la momentul arestării inculpatului, iar în prezent instanța a dispus ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie executată în detenție.
II. Pentru considerentele arătate mai sus, în baza art.386 C.pr.pen. va schimba încadrare juridică a faptei de complicitate la furt calificat, în privința inculpatului C RA G , din disp. art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b și d noul Cod penal în dispozițiile art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2 lit.b noul Cod penal.
Fapta inculpatului C R G, care în seara zilei de 01.02.2015, în jurul orelor 20:30, împreună cu inculpatul C V a pătruns prin efracție, respectiv prin escaladarea gardului, în curtea locuinței persoanei vătămate M I și astfel asigurând paza locului respectiv l-a ajutat și a înlesnit ca inculpatul C V să sustragă suma de bani indicată în rechizitoriu, constituie conținutul infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2 lit.b noul Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce se plica inculpatului, instanța va avea în vedere gradul de pericol social al faptei comise, prejudiciul cauzat prin faptă, persoana inculpatului, care a recunoscut fapta săvârșită în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, nu are antecedente penale,
Va ține seama și de dispozițiile art.396 al.10 C.pr.pen. care prevede reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul judecății după procedura recunoașterii de vinovăție.
În baza textelor de lege mai sus arătate, instanța îl va condamna pe inculpatul C R G la o pedeapsă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în dauna persoanei vătămate M I , pe care inculpatul o va executa în regim de detenție.
Instanța va aprecia că nu se impune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului C R G , chiar dacă el nu are antecedente penale, deoarece scopul coercitiv al pedepsei nu poate fi realizat în cazul de față cu inculpatul în libertate, ținând seama de fapta comisă, de prejudiciul ridicat, care a fost produs și rămas nerecuperat până în prezent.
Inculpatul a fost reținut și apoi arestat preventiv de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Beiuș, măsura fiind activă și în prezent.
În baza art.72 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C R G perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu data de 13.02.2015 la zi și în baza art.399 C.pr.pen. va menține măsura de arestare preventivă luată față de inculpatul C R G , prin încheierea penală nr.2/14.02.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Beiuș.
Se impune acest lucru pentru că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului se mențin și în prezent, iar instanța a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție.
În baza art.25 NCPP cu referire la art.1357 cod civil și urm. va obliga pe inculpați în solidar să plătească părții civile M I sumele de 23.000 de euro, 1.000 de dolari și 8.700 de lei, reprezentând sumele de banii sustrase de către inculpați de la partea civilă și nerestituite până în prezent, cu precizarea că inculpații au recunoscut cuantumul sumelor de bani sustrase, valutele în care acestea au fost, dar au precizat că nu au putut să le restituie, pentru că la rândul lor au fost tâlhăriți de către alte persoane de acești bani.
Persoana vătămată a solicitat obligarea inculpaților și la plata sumei de 7.500 de euro despăgubiri civile pentru daunele morale suferite, precizând că în urma situației create de către inculpați a suferit o traumă psihică, deoarece și-a pierdut întreaga agoniseală de o viață.
Pe de altă parte, această stare a fost amplificată și de faptul că inculpatul C V a intrat efectiv în casă, unde putea să dea peste persoana vătămată și se putea ajunge și la o situație și mai gravă, de genul tâlhăriei sau aplicarea de violențe persoanei vătămate.
Instanța va reține că în circumstanțele date, persoana vătămată a suferit și un prejudiciu psihic și moral în urma săvârșirii faptei de furt, respectiv complicitate de furt calificat săvârșite de către inculpați.
Este evident că persoana vătămată a fost marcată psihic de fapta comisă, în urma căreia și-a pierdut o mare sumă de bani, care reprezintă pentru o persană de vârsta sa, de obicei, agoniseala de o viață.
Se impune ca acest prejudiciu moral să fie recuperat și prin echivalent bănesc, alături de despăgubirile pentru daunele materiale.
Se va aprecia că suma de 5.000 de lei este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de către persoana vătămată.
La acest cuantum, instanța are în vedere și faptul că fapta în sine nu a adus atingere în mod direct integrității corporale, sănătății și vieții persoanei vătămate, prejudiciul moral fiind produs indirect, prin starea de surescitare creată persoanei vătămate.
În baza art. 25 NCPP cu referire la art.1357 Cod civil va obliga pe inculpați în solidar să plătească părții civile M I suma de 5.000 de lei, reprezentând despăgubiri civile pentru daunele morale suferite.
În baza art.272 C.pr.pen va obliga Ministerul Justiției să plătească din fondurile sale suma de câte 100 lei onorariu parțial de avocat din oficiu pentru avocat C M R , din cadrul Baroului Bihor, având delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.453/11.03.2015 și avocat P P C , din cadrul Baroului Bihor, având delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.452/11.03.2015.
În baza art.274 al.2 Cod procedură penală va obliga pe inculpații C V și C R G să plătească statului suma de câte 1.000 lei cheltuieli judiciare fiecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
I. În baza art.386 C.pr.pen. schimbă încadrare juridică a faptei de furt calificat, în privința inculpatului C V , din disp. art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b și d noul Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 noul Cod penal în dispozițiile art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2 lit.b noul Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 noul Cod penal.
În baza art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2. lit.b noul Cod penal cu aplicarea art.41 al.1 noul Cod penal condamnă pe inculpatul C V , fără loc de muncă, recidivist, aflat în prezent în Penitenciarul Oradea în stare de arest preventiv, judecat după procedura prev. de art.375 C.pr.pen., la o pedeapsă de:
-- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate M I .
În baza art. 83 al 1 Cod penal din 1969 - raportat la art. 15 al. 2 din Legea 87/2012 de punere în aplicarea a noului Cod penal și art.43 al.1 Cod penal nou, revocă beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.63/01.03.2011 pronunțată de către Judecătoria Beiuș în dosarul nr.3972/187/2010 definitivă la data de 15.03.2011 și dispune executarea acestei pedepse de către inculpat în regim de detenție alăturat pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, astfel că pedeapsa finală ce urmează să fie executată de către inculpat în detenție este de 4 (patru) ani închisoare.
Revocă beneficiului suspendării condiționate și a executării pedepsei accesorii prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal din 1969 dispusă prin sentința penală nr.63/01.03.2011 pronunțată de către Judecătoria Beiuș în dosarul nr.3972/187/2010 definitivă la data de 15.03.2011 și interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de către textele de lege mai sus arătate pe durata executării pedepsei.
În baza art.72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C V perioada arestului preventiv începând cu data de 17.02.2015 la zi și în baza art.399 C.pr.pen. menține măsura de arestare preventivă luată față de inculpatul C V , prin încheierea penală nr.2/14.02.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Beiuș.
II. În baza art.386 C.pr.pen. schimbă încadrare juridică a faptei de complicitate la furt calificat, în privința inculpatului C R G , din disp. art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b și d noul Cod penal în dispozițiile art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2 lit.b noul Cod penal.
În baza art.48 al.1 Cod penal raportat la art.228 al.1 - art.229 al.1 lit.b, d și al.2 lit.b noul Cod penal condamnă pe inculpatul C R G fără loc de muncă, fără antecedente penale, aflat în prezent în Penitenciarul Oradea în stare de arest preventiv, fără antecedente penale, judecat după procedura prev. de art.375 C.pr.pen., la o pedeapsă de:
-- 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în dauna persoanei vătămate M I , pe care inculpatul o va executa în regim de detenție.
În baza art.72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C R G perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu data de 13.02.2015 la zi și în baza art.399 C.pr.pen. menține măsura de arestare preventivă luată față de inculpatul C R G prin încheierea penală nr.2/14.02.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Beiuș.
Obligă pe inculpați în solidar să plătească părții civile M I sumele de 23.000 de euro, 1.000 de dolari și 8.700 de lei, reprezentând sumele de banii sustrase de către inculpați de la partea civilă.
Obligă pe inculpați în solidar să plătească părții civile M I suma de 5.000 de lei, reprezentând despăgubiri civile pentru daunele morale suferite.
În baza art.272 C.pr.pen va obliga Ministerul Justiției să plătească din fondurile sale suma de câte 100 lei onorariu parțial de avocat din oficiu pentru avocat C M R , din cadrul Baroului Bihor, având delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.453/11.03.2015 și avocat P P C , din cadrul Baroului Bihor, având delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.452/11.03.2015.
În baza art.274 al.2 Cod procedură penală obligă pe inculpații C V n și C R G să plătească statului suma de câte 1.000 lei cheltuieli judiciare fiecare.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copie minutei cu inculpații, partea civilă și procurorul.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,