Furt de bunuri din apartament prin escaladare pe acoperisul blocului.
Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 1452 din 28 mai 2002 a Judecătoriei Galaţi s-a dispus condamnarea inculpatului S.G. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Conform art. 71 Cod penal, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal.
S-a dedus durata reţinerii de o zi, respectiv 13 iunie 2000.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpatul S.G. nu are ocupaţie iar în luna noiembrie 1996, cunoscând faptul că partea vătămată C.G. era plecată din ţară a luat hotărârea să fure bunuri din apartamentul acesteia, unde nu mai locuia nimeni.
In realizarea acestei rezoluţii infracţionale, într-o noapte din prima jumătate a lunii noiembrie 1996, folosind scara de incendiu, inculpatul s-a urcat pe acoperişul blocului din Micro 19 din Galaţi.
De acolo, prin escaladare, după ce a spart prin lovire cu piciorul geamul de la baie, a pătruns în apartamentul nr. 19 al părţii vătămate C.G.
Inculpatul a căutat bunuri de valoare, a răvăşit cele două camere şi a luat mai multe bunuri: un televizor Samsung, radiocasetofon Suny, un aspirator, un fier de călcat Zass, un ceas de masă, o maşină de cusut, o antenă TV., o cuvertură, mai multe articole de îmbrăcăminte şi un geamantan.
Pentru a transporta bunurile cu el, inculpatul s-a folosit de o pătură şi un geamantan.
în zilele următoare, inculpatul a valorificat lucrurile, vânzându- le unor persoane necunoscute.
împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul S.G. care a criticat-o pe motive de nelegalitate sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate prin înlăturarea, din încadrarea juridică reţinută în rechizitoriu a disp. art. 13 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 1270 din 14 noiembrie 2002, s-a admis apelul declarat de inculpatul Stoica Gheorghe şi în consecinţă:
S-a desfiinţat în parte, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, sentinţa penală nr. 1452 din 28 mai 2002 a Judecătoriei Galaţi şi în rejudecare :
S-a redus de la 5 ani închisoare, la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de disp. art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e şi g Cod penal cu aplicarea disp. art. 37 lit. b Cod penal reţinându-se în favoarea inculpatului şi disp. art. 13 Cod penal.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a se decide astfel, Tribunalul Galaţi a reţinut că instanţa de fond, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, nu a respectat dispoziţiile art. 72 Cod penal. S-a avut în vedere persoana inculpatului care este caracterizată pozitiv, este încadrată în muncă şi încearcă să se reintegreze în societate, motiv pentru care s-a dispus reducerea pedepsei aplicate de instanţa de fond.
împotriva deciziei penale nr. 1270 din 14 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Galaţi au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul Stoica Gheorghe.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul netemeiniciei susţinând că instanţa de apel în mod greşit a dispus reducerea pedepsei aplicate de instanţa de fond, avându-se în vedere fişa de cazier a inculpatului din care a rezultat că inculpatul nu este la primul impact cu legea penală şi se află în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b din Codul penal.
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia penală nr. 359/R din 18 aprilie 2003, a admis recursul declarat de Parchet reţinând că, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-a constatat că în mod greşit instanţa de apel a dispus reducerea pedepsei aplicate de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e şi g cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Potrivit disp. art. 72 Cod penal, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana sau conduita inculpatului.
în speţă, inculpatul, prin modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, împrejurările în care a acţionat, a dat dovadă de o periculozitate deosebită.
S-a avut în vedere că inculpatul o cunoştea pe partea vătămată, ştia că aceasta e plecată din ţară şi în apartamentul acesteia nu locuieşte nici o persoană şi, în aceste condiţii, a luat hotărârea sustragerii bunurilor din apartamentul părţii vătămate.
S-a urcat pe scara de incendiu pe acoperişul blocului, a spart geamul de la baie şi prin escaladare a pătruns în apartamentul părţii vătămate sustrăgând bunuri de valoare deosebită pe care le-a valorificat ulterior.
Totodată din fişa de cazier a inculpatului a rezultat că acesta nu este la primul impact cu legea penală, că a mai fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 Cod penal prin sentinţa penală nr. 1810/1991 a Judecătoriei Galaţi, la 5 ani închisoare, arestat la 28 iunie 1991 şi liberat condiţionat la 13 noiembrie 1993 având de executat un rest de 967 zile închisoare, deci inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie.
S-a apreciat că prin comiterea faptei, inculpatul a demonstrat că pedeapsa nu şi-a atins scopul educativ-preventiv, astfel încât în mod nejustificat Tribunalul Galaţi a redus pedeapsa aplicată inculpatului.
(decizia penală nr. 359/R/18.04.2003)