Lovire cu sticla bere. Leziune pe obrazul drept. Slutire. Prejudiciu estetic.
Comentarii |
|
Fapta inculpatului B.M.P. de a lovi cu o sticlă de bere pe partea vătămată N.G., cauzându-i o leziune pe obrazul drept (plagă liniară în arc de cerc, lungă de 12 cm, aşa cum rezultă din certificatul medico- legal 1440/P/8.11.1999) ce reprezintă un prejudiciu estetic, se încadrează în noţiunea de "sluţire" prev. de art. 182 alin. 1 C. pen.
Nu prezintă relevanţă faptul că acest prejudiciu estetic poate fi corectat printr-o intervenţie chirurgicală ulterioară, consumarea infracţiunii având loc în momentul când se produce consecinţa faptei de
lovire, respectiv schimbarea înfăţişării normale într-o înfăţişare neplăcută cu caracter permanent şi având în vedere şi faptul că cicatricea rezultată nu este supusă unui proces natural de regenerare.
De altfel, din expertiza efectuată la Laboratorul Exterior de Medicină Legală Iaşi nr. 702/10.02.2000, care a stat la baza încadrării juridice a faptei, rezultă că cicatricea jugulară dreaptă îi creează un prejudiciu estetic evident, iar prin tratamentul specific chirurgiei plastice se poate ameliora estetic cicatricea care va fi mai fină, dar "prezenţa" ei pe obraz nu poate fi complet anulată.
Pentru fapta comisă, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare, iar în apel, prin reţinerea de circumstanţe legale uşurătoare, pedeapsa a fost redusă la 6 luni închisoare.
Recursurile Parchetului şi inculpatului, pe motive de netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, au fost respinse ca nefondate pentru următoarele considerente: prin admiterea apelului declarat de inculpat, Tribunalul Vrancea a recunoscut acestuia circumstanţe atenuante personale, reducându-i corespunzător pedeapsa de 2 ani pronunţată de prima instanţă, la 6 luni închisoare.
Parchetul a apreciat ca netemeinică această decizie deoarece în opinia sa, faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea într-un loc public, că a produs un prejudiciu estetic părţii vătămate şi că nu i-a achitat acesteia despăgubirile materiale solicitate, îl exclude de la beneficiul circumstanţelor atenuante personale.
Acest punct de vedere este eronat deoarece nu are legătură cu cerinţele art. 74 alin. 1 lit. a şi c C. pen., reţinut de Tribunal, care se referă la cu totul alte împrejurări, şi anume:
- conduita bună a infractorului înaintea săvârşirii infracţiunii (art. 74 alin. 1 lit. a C.pen.).
- atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii (art. 74 alin. 1 lit. c C. pen.).
Este evident deci că, argumentele Parchetului nu combat cu nimic cerinţele textului, Tribunalul apreciind corect că înainte şi după săvârşirea infracţiunii, conduita inculpatului a fost ireproşabilă şi că nu există nici un impediment ca acesta să beneficieze de clemenţa legii.
Săvârşirea faptei în loc public este un element vizat de instanţă la individualizare, iar producerea prejudiciului estetic este tocmai rezultatul
material al acţiunii care atrage încadrarea juridică în dispoziţiile art. 182 C. pen., făcând parte din latura obiectivă a infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat.
A da o dublă valoare celor două împrejurări, prin extinderea lor şi asupra posibilităţii aplicării dispoziţiilor art. 74 C. pen., înseamnă a adăuga la lege şi a crea nejustificat o situaţie mai grea făptuitorului.
Neachitarea până la data promovării recursului a daunelor materiale ar putea avea legătură numai cu incidenţa dispoziţiilor art. 74 alin. 1 lit. b C. pen., text ce nu a fost reţinut de instanţa de apel şi, în consecinţă, constituie un argument de recurs nefondat.
Pretenţia inculpatului-recurent de a i se reduce cuantumul pedepsei sub cel stabilit de instanţa de apel este lipsită de realism câtă vreme au fost avute în vedere toate elementele de individualizare prevăzute de lege şi, cu maximum de clemenţă, i s-au recunoscut inclusiv circumstanţele atenuante personale.
Nu trebuie omis faptul că inculpatul se face vinovat de săvârşirea unei infracţiuni grave îndreptate împotriva integrităţii corporale a persoanei şi că, în lipsa unei reacţii punitive, s-ar atenta la siguranţa publică, la condiţia de securitate personală în care trebuie să trăiască cetăţeanul, lucru inadmisibil în condiţiile în care violenţa proliferează.
(decizia penală nr. 81/R/31.01.2001)