FURT. ÎNŞELĂCIUNE. DIFERENŢIERE. UTILIZAREA UNEI CARTELE TELEFONICE FALSIFICATE
| Comentarii |
|
Fapta inculpatei care, cu ajutorul unei cartele false a efectuat mai multe convorbiri telefonice este o infracţiune de furt, Fiind o însuşire pe nedrept a unei energii care are valoare economică.
Cartela telefonică nu poate fi asimilată unei “chei mincinoase ”, câtă vreme aceasta este o fraudare intelectuală prin modificarea microcipurilorşi nu un mijloc fraudulos mecanic.
(Tribunalul Bihor, decizia penală nr. 482A din 27 iunie 2001)
TRIBUNALUL DELIBERÂND Asupra apelurilor penale de faţă;
Constată că, prin sentinţa penală nr. 360/28 februarie 2001, Judecătoria Oradea a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pentru schimbarea încadrării juridice a infracţiunii din art. 21 al. 1 şi 2 C. pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 al. 2 şi 3 C. pen.
în baza art. 334 C. pr. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 al. 1 şi 2 C. pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 208 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatei T.L.T., domiciliată în Oradea, str. L:R: nr. 4, ap. 16 şi cu reşedinţa în Oradea, str. C.C. nr. 3, et. IV, ap. 85, jud. Bihor, la pedeapsa de:
- 1 an 6 luni închisoare - pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani şi 6 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 C. pen.
I s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83, 84 C. pen. în condiţiile art. 359 C. pr. pen.
în baza art. 14 şi 346 C. pr. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.938.390 lei cu titlu de despăgubiri către partea
civilă S.C. “R.” S.A. - cu sediul în Oradea, str. R.C., jud. Bihor.
în baza art. 118 lit. b C. pen. s-a dispus confiscarea specială a cartelei de telefon falsificate folosite de inculpată la săvârşirea infracţiunii.
în baza art. 191 C. pr. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele: în cursul lunii august 1999 învinuita T.L.E., sora inculpatei T.L.T., a primit de la un student, cetăţean străin, o cartelă telefonică falsificată care permitea utilizatorului să efectueze convorbiri de la reţeaua de telefonie publică, fără plata contravalorii acestora, deoarece, prin apăsarea microcipului montat, cartela falsă îşi schimba seria şi contul, indicând în mod fals o nouă valoare de 50.000 lei.
Inculpata, în perioada august - noiembrie 1999, a efectuat cu ajutorul cartelei false mai multe convorbiri de la posturile telefonice din municipiul Oradea, apelând atât numere telefonice naţionale cât şi un nr. de telefon internaţional respectiv nr. 009257159330 din Pakistan.
în data de 16.XI.1999 în jurul orei 18.30 învinuita T.L.E. şi inculpata T.L.T. au fost prinse în flagrant în incinta Centrului de Plasament pentru minori din Oradea de către lucrătorii S.C. “R." S.A. şi angajaţii din cadrul I.P.J. Bihor în timp ce cu
ajutorul cartelei false efectuau convorbiri în Pakistan.
S-a reţinut că asupra inculpatei a fost găsit un plic pe care era înscris nr. de telefon care figura în listingul evidenţiat pe microcalculatorul montat în aparatul public şi care a fost apelat cu cartela falsă, respectiv nr. 0092571593130.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi inculpata.
Procurorul a criticat hotărârea sub aspectul legalităţii acesteia, susţinând că în mod greşit a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de furt, deoarece nu sunt îndeplinite elementele acestei infracţiuni şi susţinând că fapta inculpatei este o înşelăciune în convenţii, pentru ca inculpata-apelantă să susţină că încadrarea juridică dată de instanţa de fond este corespunzătoare, dar critică hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei, cerând reducerea acesteia.
Analizând hotărârea atacată prin prisma apelurilor declarate în cauză, cât şi din oficiu, dar în limitele şi conform dispoziţiilor art. 371 C. pr. pen. cu privire la toate motivele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute art. 378 C. pr. pen., tribunalul reţine că aceasta este legală şi fondată sub toate aspectele şi va fi menţinută în consecinţă.
Criticile aduse hotărârii sunt nefondate.
Tribunalul apreciază la fel ca şi inculpata-ape-lantă că fapta este o infracţiune de furt, fiind o însuşire pe nedrept a unei energii care are o valoare economică, neputându-se susţine că ar fi întrunite elementele înşelăciunii prin inducerea în eroare a unei persoane câtă vreme s-a folosit un aparat de telefonie, fiind clar că s-a utilizat cu o cartelă falsă o energie care a fost furată de fapt, prin folosirea impulsurilor, iar calificarea juridică a fost dată corespunzător de către judecătorie, deoarece cartela falsificată nu poate fi asimilată unei chei mincinoase câtă vreme aceasta este o fraudare intelectuală prin modificarea microcipurilor şi nu un mijloc fraudulos mecanic.
Nici cererea inculpatei formulată în apel referitoare la reducerea pedepsei nu poate fi acceptată, tribunalul apreciind că judecătoria a aplicat corespunzător criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. neimpunându-se nici o modificare.
Aşa fiind, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen. se vor respinge apelurile declarate în cauză, iar în baza art. 192 al. 2 C. pr. pen. va fi obligată inculpata-apelantă aflată în culpă procesuală la
1.000.000 lei cheltuieli judiciare în apel în favoarea statului.
NOTA
Decizia de mai sus a rămas definitivă prin nerecurare.
Instanţele au reţinut în hotărârile arătate că inculpata, efectuând convorbiri telefonice cu ajutorul unei cartele telefonice falsificate, a săvârşit infracţiunea de furt, dând o interpretare foarte largă textului alin. 2 al art. 208 C. pen., respectiv “se consideră bunuri mobile şi orice energie care are o valoare economică...”.
Această soluţie este împărtăşită, în general, de practica judecătorească în considerarea faptului că, fie energia electrică, fie energia electromagnetică, fie impulsurile electromagnetice, fie chiar impulsurile telefonice - toate acestea fiind asimilate noţiunii de energie cu valoare economică în înţelesul alin. 2 al art. 208 C. pen. - sunt bunuri sustrase de către cei ce efectuează convorbiri telefonice în mod ilegal, iar încadrarea
juridică n-ar putea fi decât art. 208 alin. 1 şi 2 C. pen. Există şi o soluţie contrară potrivit căreia “impulsurile telefonice nu pot fi considerate ca fiind energie ci un produs al acesteia” iar în speţă, conectarea ilegală la reţeaua telefonică nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt, răspunderea ce intervine fiind de natură contravenţională.
Impulsurile telefonice sunt, aşa cum s-a mai arătat, unităţi de măsură, elemente de cuantificare a preţului serviciului prestat de către operatorul de telefonie, preţ ce este stabilit ţinând cont nu numai de costul de producţie ci şi alte elemente ca programul orar sau aria geografică în cadrul cărora se efectuează convorbirile telefonice şi care depind de politica de preţuri a “R.”. Fără a intra mai mult în detalii, este evident însă, că o unitate de măsură nu poate fi considerată în nici un caz şi în nici o interpretare, oricât de largă, ca o formă de energie, astfel încât considerăm că sunt greşite soluţiile instanţelor ce reţin ca obiect al infracţiunii de furt impulsurile telefonice.
Pe de altă parte, este adevărat că cel care efectuează convorbiri telefonice în mod ilegal utilizează energia electrică existentă în reţeaua telefonică şi astfel s-ar putea susţine dintr-o perspectivă simplistă că s-a săvârşit infracţiunea de furt în modalitatea prevăzută de alin. 1 şi 2 al art. 208 C. pen., însă în opinia noastră, această încadrare este greşită. Sunetele vocale sunt transmise prin impulsuri electromagnetice generate de această energie electrică, însă prin efectuarea unei convorbiri în mod ilegal nu se utilizează numai energie electrică ci şi întreaga infrastructură a S.N.C. “R.” S.A., inclusiv aparatul telefonic, reţeaua telefonică, personalul etc., care în întregul lor furnizează un serviciu.
Poate constitui “serviciul" obiect al infracţiunii de furt?! Poate fi acuzată o persoană care călătoreşte fără drept cu un tren de călători (eventual folosind în acest scop un abonament C.F.R. sau un bilet, tichet fals) că sustrage energia electrică ce pune în mişcare o locomotivă?
Considerăm că pentru a realiza o corectă încadrare juridică în speţă se impune o scurtă analiză a unor elemente de drept comercial însă cu relevanţă penală în cauză.
S.N.C. “R.” S.A. este, conform art. 1 alin. 3 din H.G. nr. 673/97, “societate comercială pe acţiuni având ca obiect activităţi de interes public naţional” respectiv “operarea reţelelor de telecomunicaţii şi asigurarea serviciilor de telecomunicaţii” iar potrivit statutului său, art. 4, pct. 3, obiectul de activitate al societăţii constă în prestarea următoarelor servicii de telecomunicaţii: servicii de bază (telefon, telegraf) ... telefonie publică ... etc. iar obiectul său de activitate, respectiv serviciile de telecomunicaţii şi accesul la reţeaua de telecomunicaţii, se realizează, potrivit art. 24, pct. 1 din Legea nr. 74/96 pe bază de contracte, în schimbul perceperii unui tarif.
Aceste contracte pot beneficia de o reglementare expresă, ca în cazul furnizării serviciului telefonic prin atribuirea unui număr de apel şi plata unui abonament lunar,
fără însă ca lipsa unei reglementări specifice cu privire la alte categorii de contracte să afecteze valabilitatea lor, în aceste situaţii fiind aplicabil dreptul comun.
în speţă, “R.”, prin instalarea aparatului telefonic public, realizează o ofertă de contractare adresată unui număr nedeterminat de persoane - o ofertă adresată publicului. Destinatarii acestei oferte cunosc sau pot afla condiţiile în care ofertantul furnizează serviciul, deci condiţiile contractului (preţ, calitate etc.) iar prin introducerea unei cartele telefonice în aparat şi apelarea unui număr telefonic, contractul de furnizare a serviciului telefonic este încheiat, executarea sa prelungindu-se până la terminarea convorbirii.
Cartela telefonică se procură în prealabil în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare cu caracter accesoriu celui de furnizare a serviciului telefonic şi face dovada achitării unor sume ce vor constitui preţul convorbirilor telefonice. Cartela telefonică este, în realitate, un înscris imprimat electronic al cărei microcip (microcontact) conţine o serie de informaţii cu privire la suma achitată, numărul şi seria cartelei etc. Pe parcursul efectuării convorbirilor, informaţiile despre suma rămasă disponibilă sunt modificate în raport cu preţul acestor convorbiri efectuate. în speţă, cartela falsificată avea ataşat fraudulos un al 2-lea microcip conectat cu cel ce era “citit” de către aparat şi care reuşea să modifice informaţiile reale ce priveau numărul şi seria cartelei (şi implicit creditul disponibil pentru efectuarea unei convorbiri) creând aparenţa falsă că în aparat se află o cartelă neutilizată al cărei credit era integral.
în acest fel, inculpata fiind în posesia unei cartele telefonice falsificate a indus în eroare “R.” care a executat contractul deşi serviciile sale, convorbirile telefonice, nu erau plătite. Este evident că societatea nu ar fi furnizat serviciile sale inculpatei-cocontractante dacă nu ar fi fost indusă în eroare prin acest mijloc fraudulos, cartela telefonică falsificată.
Faţă de considerentele arătate, apreciem că, de lege lata, în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în modalitatea prevăzută de alin. 3 al art. 215 C. pen. în formă agravată, întrucât s-a folosit un mijloc fraudulos şi ale infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen., uz de fals, teza întâi, cartela falsificată fiind un înscris emis de o persoană de interes public.
