Furt. Jurisprudență Furt
Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă penală nr. 948 din data de 23.10.2017
SENTINȚA PENALĂ Nr. 984/2017
Ședința nepublică din data de 23 Octombrie 2017
Completul compus din:
PREȘEDINTE:
GREFIER:
Ministerul public este reprezentat de procuror T.. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O
Pe rol, soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul trimis în judecată pentru comiterea a cinci infracțiuni de furt calificat în scop de folosință prevăzute de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal, raportat la art. 230 alin. (1) Cod penal și a cinci infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin. (1) Cod penal și art. 113 alin. (2) Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 20.10.2017, când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a amânat pronunțarea la data de 23.10.2017, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria O.. la data de 09.08.2017 în dosarul nr. ../P/2017 și înregistrat pe rolul Judecătoriei O.. sub nr. dosar ../271/2017 la data de 10.08.2017 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului minor pentru săvârșirea în concurs a cinci infracțiuni de furt calificat în scop de folosință prevăzute de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal, raportat la art. 230 alin. (1) Cod penal și a cinci infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin. (1) Cod penal și art. 113 alin. (2) Cod penal.
În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut în esență că în perioada 19 iulie - 26 iulie 2017 inculpatul a comis un număr de cinci infracțiuni de furt de folosință având ca obiect autovehicule precum și cinci infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere după cum urmează:
1. în noaptea de 19/20.07.2017 inculpatul a sustras, prin folosirea cheilor de pornire ce se aflau în contact, autoutilitara marca Iveco, cu numărul de înmatriculare, de culoare albă, aparținând persoanei vătămate, ce se afla parcată în mun. O.., str. M.., în fața imobilului cu nr., aceasta fiind închisă dar neasigurată, pe care apoi a condus-o pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, până pe un teren viran, situat în mun. O., între CET, firma P.. și fabrica de BCA, vis-a-vis de podul CFR de pe str. U…;
2. în noaptea de 19/20.07.2017 inculpatul, prin folosirea cheilor de pornire ce se aflau în contact, a sustras autoutilitara marca Ford Transit, cu numărul de înmatriculare, aparținând persoanei vătămate, care era parcată în mun. O…, str. I…, nr.., jud. B.., aceasta fiind închisă dar neasigurată, pe care apoi a condus-o pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, până pe DJ797, km 17+300m, între loc. T.. și C.., jud. B..;
3. în noaptea de 25.07.2017 inculpatul a sustras, prin folosirea cheilor de pornire ce se aflau în contact, autoturismul marca Daewoo Matiz de culoare roșie, cu numărul de înmatriculare, aparținând persoanei vătămate, care era parcat în mun. O.., str. T.., nr…, jud. B.., pe care apoi l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, până pe str. C…, în spatele imobilului nr…,;
4. în noaptea de 25/26.07.2017 inculpatul a sustras, prin folosirea cheilor de pornire ce se aflau în contact, autoturismul marca BMW 318D, cu numărul de înmatriculare, proprietatea SC M… SRL, autoturism ce se afla parcat închis, dar neasigurat în mun. O.., str. C..i, în fața imobilului cu nr…, jud. B… pe care apoi l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, până pe partea carosabilă a străzii N… din mun. O.., în zona Parcului Industrial la aproximativ 100 de metri față de sensul giratoriu cu Șos. B..;
5. în noaptea de 26/27.07.2017 inculpatul a sustras, prin folosirea cheilor de pornire ce se aflau în contact, autoturismul marca Seat Cordoba, cu numărul de înmatriculare, proprietatea numitului, autoturism ce se afla parcat închis, dar neasigurat în mun. O…, str. P., în fața imobilului cu nr. . jud. B, pe care apoi l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, până în sat S, com. C, pe terenul viran din fața imobilului cu nr., jud. B, unde a fost găsit abandonat.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanelor vătămate; procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto; rapoarte de constatare criminalistică; raport de expertiză medico-legală; anchetă socială; declarații de martori; proces verbal de vizionare imagini; suporturi optice; procese-verbale; proces-verbal de verificare permis conducere; dovezi de predare-primire; declarațiile suspectului și inculpatului; fișă de cazier judiciar.
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei O nr. 1 din data de 15.09.2017 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
În faza de judecată s-a procedat la întocmirea referatului de evaluare privindu-l pe inculpatul minor.
La termenul de judecată din data de 06.10.2017, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 Cod procedură penală a actului de sesizare, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală iar în urma răspunsului pozitiv al acestuia cu încuviințarea reprezentatului legal, a audierii inculpatului care a recunoscut în integralitatea acuzațiile formulate de procuror și a însușit probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța a încuviințat ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
Inculpatul a uzat de procedura abreviată a recunoașterii învinuirii recunoscând integral acuzațiile formulate de procuror și însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale.
Din ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că în perioada 19 iulie - 26 iulie 2017 inculpatul a comis un număr de cinci infracțiuni de furt de folosință având ca obiect autovehicule precum și cinci infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere după cum urmează:
1. în noaptea de 19/20.07.2017 a sustras, prin folosirea cheilor de pornire ce se aflau în contact, autoutilitara marca Iveco, cu numărul de înmatriculare, de culoare albă, aparținând persoanei vătămate, ce se afla parcată în mun. O.., str. Matei Corvin, în fața imobilului cu nr.301, aceasta fiind închisă dar neasigurată, pe care apoi a condus-o pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, până pe un teren viran, situat în mun. O.., între CET, firma Proges și fabrica de BCA, vis-a-vis de podul CFR de pe str. Uzinelor;
2. în noaptea de 19/20.07.2017 a sustras, prin folosirea cheilor de pornire ce se aflau în contact, autoutilitara marca Ford Transit, cu numărul de înmatriculare, aparținând persoanei vătămate, care era parcată în mun. O.., str. Ion Păun Pincio, nr. 36, jud. B.., aceasta fiind închisă dar neasigurată, pe care apoi a condus-o pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, până pe DJ797, km 17+300m, între loc. Toboliu și Cheresig, jud. B..;
3. în noaptea de 25.07.2017 a sustras, prin folosirea cheilor de pornire ce se aflau în contact, autoturismul marca Daewoo Matiz de culoare roșie, cu numărul de înmatriculare, aparținând persoanei vătămate, care era parcat în mun. O.., str. Thomas Morus, nr. 8, jud. B.., pe care apoi l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, până pe str. Coriolan Hora, în spatele imobilului nr.151D,;
4. în noaptea de 25/26.07.2017 a sustras, prin folosirea cheilor de pornire ce se aflau în contact, autoturismul marca BMW 318D, cu numărul de înmatriculare, proprietatea SC MADSEB SRL, autoturism ce se afla parcat închis, dar neasigurat în mun. O, str. C, în fața imobilului cu nr. 67B, jud. B.., pe care apoi l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, până pe partea carosabilă a străzii N.. din mun. O.., în zona Parcului Industrial la aproximativ 100 de metri față de sensul giratoriu cu Șos. B..;
5. în noaptea de 26/27.07.2017 a sustras, prin folosirea cheilor de pornire ce se aflau în contact, autoturismul marca Seat Cordoba, cu numărul de înmatriculare, proprietatea numitului, autoturism ce se afla parcat închis, dar neasigurat în mun. O.., str. Paltinului, în fața imobilului cu nr. 2, jud. B.., pe care apoi l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, până în sat S.., com. C.., pe terenul viran din fața imobilului cu nr. 6, jud. B.., unde a fost găsit abandonat.
Situația de fapt descrisă mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale [declarațiile persoanelor vătămate; procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto; rapoarte de constatare criminalistică; raport de expertiză medico-legală; anchetă socială; declarații de martori; proces verbal de vizionare imagini; suporturi optice; procese-verbale; proces-verbal de verificare permis conducere; dovezi de predare-primire; declarațiile suspectului și inculpatului; fișă de cazier judiciar] cu declarația inculpatului care a recunoscut comiterea infracțiunilor de care a fost acuzat, optând pentru judecarea potrivit procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului care, în perioada perioada 19 iulie - 26 iulie 2017 inculpatul a comis un număr de cinci infracțiuni de furt de folosință având ca obiect autovehicule precum și cinci infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere instanța apreciază că acestea întrunesc conținutul constitutiv al unei infracțiuni de furt calificat în scop de folosință săvârșite în formă continuată prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal raportat la art.230 alin.(1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și al unei infracțiuni de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 113 Cod penal.
Reținerea unității legale de infracțiuni sub forma infracțiunii continuate presupune comiterea de către inculpat la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale de acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 368/30.05.2017 instanța constată că reținerea formei continuate a infracțiunii nu mai implică comiterea tuturor actelor materiale împotriva unui unic subiect pasiv.
Instanța constată că din modul de comitere a faptelor de furt de folosință rezultă existența unei rezoluții infracționale unice, inculpatul sustrăgând la un interval de 7 zile 5 autovehicule, acționând în realizarea aceluiași scop de a le conduce.
În evaluarea unicității rezoluției infracționale instanța va avea în vedere intervalul scurt de timp scurs între actele materiale dar și existența unui modus operandi comun, inculpatul acționând în mod similar, folosind la comiterea faptelor de furt de folosință cheile aflate în contactul autovehiculelor, precum și aspecte ce țin de locul și timpul comiterii faptelor.
Față de aceste considerente, în baza art. 386 alin. (1) Cod procedură penală, cu aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 368/30.05.2017 instanța va admite cererea formulată de inculpatul și va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestuia prin actul de sesizare a instanțe din cinci infracțiuni de furt calificat în scop de folosință prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal raportat la art.230 alin.(1) Cod penal și cinci infracțiuni de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal în infracțiunea de furt calificat în scop de folosință săvârșită în formă continuată prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal raportat la art.230 alin.(1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 113 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective instanța reține că elementul material al infracțiunii de furt calificat în scop de folosință constă în acțiunea de luare a unui autovehicul din posesia sau detenția altuia. Luarea este o formă a sustragerii, care constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenția căreia se află acel bun și trecerea sa în sfera de stăpânire a făptuitorului. Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la posesia și detenția bunurilor mobile. Legătură de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).
Instanța reține că infracțiunea de furt de folosință săvârșită în formă continuată este calificată, fiind comisă în timpul nopții precum și prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, fiind incidente dispozițiile art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal raportat la art.230 alin.(1) Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective instanța reține că elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal constă în conducerea repetată pe drumurile publice de către inculpatul a unor autovehicule fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relațiile sociale privind siguranța circulației rutiere. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului față de faptele săvârșite îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, întrucât inculpatul a prevăzut și a urmărit deposedarea persoanei vătămate, respectiv imposedarea acestuia.
În ceea ce privește infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul activității sale, neurmărindu-l însă acceptând urmarea imediată a activității sale constând în periclitarea siguranței circulației rutiere.
La stabilirea și individualizarea măsurii educative aplicabile minorului instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (inculpatul comițând o infracțiune continuată de furt de folosință calificat constând în 5 acte materiale), natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii (cauzarea unui prejudiciu patrimonial persoanelor vătămate), motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit (inculpatul acționând pe fondul unor tulburări de conduită și emoționale, având discernământul mult diminuat însă păstrat la momentul comiterii faptelor), natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale), conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (atitudinea de recunoaștere și regreta faptei, colaborarea cu organele de urmărire penală) precum și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (inculpatul în vârstă de 14 ani la data comiterii faptelor, cetățean român, studii 6 clase, elev la Școala Ion Bogdan, nr.11, din O..).
În procesul de individualizare a măsurii educative ce urmează a fi stabilită inculpatului instanța va avea în vedere pe de o parte cauza specială de atenuare prevăzute de art. 395 alin 10 Cod procedură penală iar pe de alta cauza de agravare constând în săvârșirea infracțiunilor în formă continuată conform art. 36 Cod penal.
Nu în ultimul rând instanța va avea în vedere la individualizarea măsurii educative pluralitatea de infracțiuni care îmbracă forma concursului real de infracțiuni, instanța urmând să aplice o unică măsură educativă pentru întreaga activitate infracțională a inculpatului
În raport de aceste criterii, reținând perseverența inculpatului în nesocotirea măsurilor impuse de organele judiciare, măsura arestului preventiv fiind dispusă ca efect al nerespectării măsurii preventive a arestului la domiciliu inițial dispuse apreciază că se impune stabilirea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice pe o durată de 4 luni, impunându-se observarea îndeaproape a conduitei inculpatului.
Astfel, reținând vinovăția inculpatului, în baza art. 396 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 120 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală instanța va dispune luarea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice pe o durată de 4 luni față de inculpat pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de furt calificat în scop de folosință săvârșită în formă continuată prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal raportat la art.230 alin.(1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 113 Cod penal.
În baza art.121 alin. (1) lit. a),e) Cod penal instanța va impune inculpatului următoarele obligații pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice:
- să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională;
- să se prezinte la Serviciul de probațiune B.. la datele fixate de acesta.
Instanța va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice, respectiv asupra posibilitții de a se dispune înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate cu o măsură privativă.
Instanța va lua act că persoanele vătămate nu s-a constituit părți civile în cauză.
În baza art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 23 alin. (2) și (3) Cod procedură penală și art. 1372 Cod civil, luând act de recunoașterea pretențiilor persoanei vătămate constituie parte civilă precum și de acordul exprimat în acest sens de partea responsabilă civilmente, instanța va admite acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată constituită parte civilă Raț Iosif în măsura recunoașterii.
Astfel, va dispune obligarea inculpatului în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1000 euro, în echivalent lei la data plății cu titlu de daune materiale în favoarea persoanei vătămate constituite parte civilă Raț Iosif.
În baza art. 399 alin. (3) lit. d) Cod procedură penală, raportat la măsura educativă dispusă în cauză, instanța va constata încetată de drept măsura arestului preventiv dispusă prin încheierea din data de 11.08.2017 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei O.. și va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă acesta nu este privat de libertate în altă cauză.
Instanța ia act că inculpatul a fost privat de libertate pentru o perioadă 24 de ore prin ordonanța de reținere din data de 03.08.2017 ora 14:00.
Prin încheierea nr.34/DL/2017 Judecătorul de drepturi si libertăți din cadrul Judecătoriei O.. a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile , inculpatul aflându-se în stare de arest la domiciliu de la data de 04.08.2017 până la data de 08.08.2017, inclusiv.
Prin încheierea din data de 11.08.2017 Judecătorul de cameră preliminară din cadrul judecătoriei O.. a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv, în data de 13.08.2017 inculpatul fiind depus în arestul IPJ B.. până la data pronunțării prezentei sentințe.
În baza art. 274 alin. (1) și (3) Cod procedură penală instanța va obliga pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 386 alin. (1) Cod procedură penală, cu aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 368/30.05.2017 admite cererea formulată de inculpatul și dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestuia prin actul de sesizare a instanțe din cinci infracțiuni de furt calificat în scop de folosință prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal raportat la art.230 alin.(1) Cod penal și cinci infracțiuni de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal în infracțiunea de furt calificat în scop de folosință săvârșită în formă continuată prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal raportat la art.230 alin.(1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 113 Cod penal.
În baza art. 396 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 120 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală dispune luarea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice pe o durată de 4 luni față de inculpatul pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de furt calificat în scop de folosință săvârșită în formă continuată prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal raportat la art.230 alin.(1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 113 Cod penal.
În baza art.121 alin. (1) lit. a),e) Cod penal impune inculpatului următoarele obligații pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice:
- să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională;
- să se prezinte la Serviciul de probațiune B.. la datele fixate de acesta.
Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
Ia act că persoanele vătămate nu s-a constituit părți civile în cauză.
În baza art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 23 alin. (2) și (3) Cod procedură penală și art. 1372 cod civil admite acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată constituită parte civilă Raț Iosif.
Obligă pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1000 euro, în echivalent lei la data plății cu titlu de daune materiale în favoarea persoanei vătămate constituite parte civilă
În baza art. 399 alin. (3) lit. d) Cod procedură penală constată încetată de drept măsura arestului preventiv dispusă prin încheierea din data de 11.08.2017 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei O.. și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă acesta nu este privat de libertate în altă cauză.
Ia act că inculpatul a fost privat de libertate pentru o perioadă 24 de ore prin ordonanța de reținere din data de 03.08.2017 ora 14:00.
Prin încheierea nr.34/DL/2017 Judecătorul de drepturi si libertăți din cadrul Judecătoriei O.. a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile , inculpatul aflându-se în stare de arest la domiciliu de la data de 04.08.2017 până la data de 08.08.2017, inclusiv.
Prin încheierea din data de 11.08.2017 Judecătorul de cameră preliminară din cadrul judecătoriei O.. a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv, în data de 13.08.2017 inculpatul fiind depus în arestul IPJ B.. până la data pronunțării prezentei sentințe.
În baza art. 274 alin. (1) și (3) Cod procedură penală obligă pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2017.
PREȘEDINTE, GREFIER,