Imposibilitate de executare hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă penală nr. 61 din data de 14.03.2018
La data de 19.02.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat acestui tribunal, cererea formulată de petenta condamnată M.O, spre competentă soluționare, cererea fiind înregistrată sub nr. 450/101/2018.
Petenta M.O., prin Cabinetul de Avocatură "C.G.";, a formulat contestație la executare, arătând că, a fost reținută abuziv în ziua de 21.12.2017 la punctul de trecere a frontierei Mehedinți și încarcerată la Penitenciarul Craiova.
S-a arătat că, deși a formulat contestație împotriva mandatului european de arestare, iar acest mandat a fost retras, în mod abuziv statul român a pus în executare sentința penală nr. 12 din 23.01.2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți. Curtea de Apel din Milano a dispus respingerea cererii de predare către statul român și a dispus executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare în Italia.
Urmare a refuzului de predare, procuratura generală a Republicii italiene de pe lângă Curtea de Apel din Milano-Biroul Executări Penale, a dispus încarcerarea petentei prin Ordinul nr. 45/13.02.2017, precum și suspendarea executării pedepsei, cu posibilitatea petentei de a beneficia de măsuri alternative de detenție, petenta formulând o cerere în acest sens.
S-a mai arătat că, în mod nelegal, Tribunalul Mehedinți și Curtea de Apel Craiova, au respins contestația formulată împotriva sentinței nr. 113/12.06.2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 2257/101/2017, apreciind că, competența de soluționare a cauzei revenea Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de faptul că, începând cu data de 18.02.2016, petenta este rezident în Italia.
În contestația formulată, s-a mai arătat că, petenta a optat pentru măsuri alternative de detenție, însă tribunalul de supraveghere nu a stabilit un termen în acest sens.
În esență, petenta a susținut că, este reținută în mod abuziv de statul român, solicitând daune de 17.000 euro pe zi, precum și faptul că, instanțele române refuză să recunoască procedurile de executare dispuse de Curtea de Apel din Milano și Tribunalul de Supraveghere a Republicii Italiene, astfel fiind încălcate tratatele internaționale și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, s-a invocat Decizia nr. 26/2015publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 28 ianuarie 2016.
În susținerea contestației, s-au invocat și prevederile art. 124 alin. 1 lit. b din Legea nr. 302/2004.
În concluzie, s-a solicitat admiterea contestației la executare, în baza art. 598 alin. 1 lit.c teza a II-a din C.p.p., raportat la Legea nr. 302/2004, republicată, anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Mehedinți, să se constate că, statul italian a dispus procedurile de executare și de suspendare până la acordarea unui termen de judecată, astfel încât petenta ar trebui să fie liberă.
La prezenta contestație, au fost anexate în copie, următoarele acte: cartea de identitate eliberată de Republica Italiană pentru petenta M.O., adresa Curții de Apel Craiova către procurorul general al Curții de Apel din Milano-Biroul Executări Penale, privind dosarul nr. 2985/101/2017, decizia Curții de Apel Craiova din data de 24.08.2017-dosar 2257/101/2017, sentința Curții de Apel din Milano nr. 132/16 MAE în limba italiană și tradusă în limba română, Ordinul Procurorului general al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano-Biroul Executări Penale nr. N. STEP45/2017-Ordin de executare cu închisoarea și decret de suspendare al acestuia, certificat stare de executare dispus de Procurorul general al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano-Biroul Executări-07.08.2017, certificat de grefă din 13.06.2017 emis de Tribunalul Mehedinți și sentința penală nr.113/2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 2257/101/2017.
Cu ocazia dezbaterilor pe fond, dar și prin concluziile scrise, contestatoarea, prin apărător, a arătat că dorește să i se recunoască actele emise de autoritățile judiciare italiene, în special sentința Curții de Apel din Milano nr. 132/16 MAE în limba italiană și tradusă în limba română, Ordinul Procurorului general al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano - Biroul Executări Penale nr. N. STEP45/2017.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Petenta M.O., se află în executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 12/23.01.2015, emisă de Tribunalul Mehedinți, definitivă prin decizia penală nr. 1665/16.12.2015 a Curții de Apel Craiova.
În baza acestei sentințe penale, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 17/17.12.2015.
Întrucât petenta nu a putut fi încarcerată, nefiind în țară, pe numele acesteia s-a emis mandatul european de arestare nr. 3/25.01.2016 de către Tribunalul Mehedinți, iar în baza acestui mandat european petenta a fost arestată de autoritățile judiciare italiene.
Prin sentința penală nr. 100/2016 pronunțată de Curtea de Apel din Milano, la data de 29.11.2016, s-a respins solicitarea de predare, s-a revocat măsura arestului la domiciliu și s-a dispus executarea în Italia a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 12 din 23.01.2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 11606/101/2013.
Sub acest aspect, autoritățile judiciare italiene au uzat de un motiv facultativ de neexecutare a mandatului european de arestare, prevăzut de art. 4 alin.6 din Decizia - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din data de 13.06.2002
Urmare a refuzului de predare, Procuratura Generală a Republicii Italiene de pe lângă Curtea de Apel din Milano - Biroul Executări Penale a emis Ordinul nr. 45/13.02.2017 prin care a dispus încarcerarea contestatoarei - condamnate M.O. pentru executarea restului de pedeapsă (de 2 ani și 28 de zile), după scăderea duratei arestului la domiciliu.
Prin același ordin s-a mai dispus suspendarea executării acestei pedepse, condamnata fiind încunoștințată cu privire la posibilitatea de a beneficia de măsuri alternative la detenție și fiind totodată avizată cu privire la situațiile în care, conform legii execuționale italiene, se poate dispune executarea imediată a pedepsei în regim privativ de libertate.
În cauza de față, petenta a invocat în esență existența unei imposibilități de executare a hotărârii de condamnare emisă de către Tribunalul Mehedinți, sub pretextul că, în calitate de rezident al statului italian, s-ar fi preluat executarea de către din urmă stat.
Din verificările efectuate în sistemul informatic Ecris, a rezultat că, în cursul anului 2017 pe rolul Tribunalului Mehedinți și apoi al Curții de Apel Craiova s-au înregistrat 3 cauze în care, în numele petentei, s-au invocat mai multe aspecte legate, între altele, de faptul că statul român și-ar fi pierdut calitatea de stat de executare (dosar nr. 2985/101/2017, dosar nr. 2257/101/2017, dosar nr. 5116/101/2017).
Până la data de 12.01.2018, când a rămas definitivă soluția pronunțată de Tribunalul Mehedinți prin sentința penală nr. 223/15.12.2017, pronunțată în dosarul nr. 2985/101/2017, s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că statul italian nu a preluat în mod efectiv executarea pedepsei principale, ci doar a refuzat predarea în România.
În consecință, statul român nu și-a pierdut calitatea de stat de executare.
Mai mult chiar, în litigiile anterioare, petenta, beneficiind de apărare calificată, a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, solicitare respinsă în mod definitiv cu aceeași argumentație, respectiv că, statul român este în continuare stat de executare.
Cu toate acestea, la data de 21.12.2017, petenta a încercat să intre în România, ocazie în care, cum era și firesc, s-a constatat că împotriva sa era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii și s-a dispus reținerea în vederea executării.
În cauza de față, contestația la executare nu este inadmisibilă, în condițiile art. 599 alin. 5 C.p.p., întrucât trebuie analizat dacă ulterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 223/15.12.2017, pronunțată în dosarul nr. 2985/101/2017 al Tribunalului Mehedinți (respectiv, după data de 12.01.2018), statul italian a preluat în mod efectiv executarea.
La dosarul cauzei nu există însă nici un document din care să reiese acest aspect.
De altfel, inclusiv în contestația formulată, contestatoarea a arătat că a depus o cerere la Curtea de Apel din Milano, în cursul lunii martie 2017, în vederea acordării unei măsuri alternative la detenție, însă până în prezent nu s-a stabilit termen de soluționare.
Deși la dosarul cauzei a fost depus, în copie, un certificat de stare de executare (fila 43), nu se poate reține că din acel document ar rezulta că statul italian ar fi preluat în mod efectiv executarea, întrucât dobândirea și pierderea calității de stat de executare trebuie dovedită doar cu un certificat al cărui formă și conținut sunt redate în anexele Legii nr. 302/2004 și ale DECIZIEI-CADRU 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.
Certificatul de stare de executare, nu atestă că petenta este supusă pe teritoriul statului italian unei măsuri alternative la detenție, aspect care de altfel a fost reținut cu autoritate de lucru judecat în decizia penală nr. 11/12.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 2985/101/2017.
Astfel, potrivit art.4 alin.1 din sus-menționata decizie-cadru:
"Cu condiția ca persoana condamnată să se găsească în statul emitent sau în statul de executare și ca respectiva persoană să-și fi dat consimțământul atunci când acesta i-a fost cerut în temeiul articolului 6, o hotărâre judecătorească, însoțită de certificatul al cărui model figurează în anexa I, poate fi transmisă unuia din următoarele state membre:
(a) statului membru de cetățenie al persoanei condamnate, pe teritoriul căruia trăiește aceasta; sau
(b) statului membru de cetățenie, pe teritoriul căruia, deși nu este statul membru în care trăiește, va fi deportată persoana condamnată, de îndată ce este exonerată de executarea pedepsei în temeiul unui ordin de expulzare sau de deportare inclus în hotărârea judecătorească sau într-o decizie judecătorească sau administrativă sau în orice altă măsură luată ca urmare a respectivei hotărâri; sau
(c) oricărui stat membru, altul decât statele membre menționate la literele (a) și (b), a cărui autoritate competentă este de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului către statul membru respectiv.";
În ceea ce privește cererea de recunoaștere pe cale incidentală a unor acte judiciare emise de autoritățile italiene (sentința prin care s-a refuzat predarea în România și ordinul nr. 45/2017 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Milano-Biroul Executări Penale), se apreciază că și această cerere este neîntemeiată în cauza de față, întrucât, o eventuală recunoaștere (pe cale principală sau incidentală) trebuie realizată doar în vederea producerii unor efecte juridice (conform art. 140 indice 1 alin. 1 și 2 sau art. 147 din Legea nr. 302/2004).
Având în vedere că este neîntemeiată pe fond contestația la executare prin care se invocă în esență faptul că statul român și-ar fi pierdut calitatea de stat de executare, este evident că o eventuală recunoaștere pe cale incidentală a actelor judiciare străine, nu ar putea influența și nu ar putea produce efecte juridice în cauza de față, dat fiind obiectul dedus judecății.
Față de toate aceste considerente, urmează a se dispune respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
