Retragere mandat european de arstare şi retragere mandat de executare a pedepsei închisorii
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă penală nr. 64 din data de 19.03.2018
La data de 29.11.2017, s-a înregistrat sub numărul 4921/101/2017, sesizarea formulată de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Mehedinți.
În cuprinsul sesizării, s-a arătat că, petentul condamnat M.T., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 48/14.03.2016 de Tribunalul Mehedinți.
S-a arătat de asemenea că, întrucât condamnatul s-a sustras de la executarea pedepsei închisorii, s-a solicitat de IPJ Mehedinți-Serviciul de Investigații Criminale, emiterea unui mandat european de arestare, fiind emis de Tribunalul Mehedinți mandatul european de arestare de 3 din 22.02.2017.
Prin sentința penală nr. 16/06.07.2017 a Curții de Apel Firenze, a fost recunoscută sentința penală nr. 48/14.03.2016 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin decizia penală nr. 229/14.02.2017 a Curții de Apel Craiova, a fost refuzată predarea persoanei solicitate în baza mandatului european de arestare și a fost preluată de către statul italian executarea pedepsei pronunțate în România.
S-a mai arătat că, urmare adresei emise de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Mehedinți, la data de 27.11.2017 Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Firenze-Biroul Executări Penale, a înaintat instanței certificatul privind stadiul executării din 17.07.2017.
Totodată, s-a arătat că, din cuprinsul certificatului, reiese faptul că persoana condamnată M.T. a început executarea pedepsei, pedeapsă ce urmează să expire la data de 15.07.2021.
S-a apreciat că se impune sesizarea instanței de executare pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 94 din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la retragerea mandatului european de arestare nr. 3/22.02.2017 emis de Tribunalul Mehedinți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Petentul M.T., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, prin sentința penală nr. 48/14.03.2016 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin decizia penală nr. 229/14.02.2017 a Curții de Apel Craiova.
În baza acestei sentințe, la data de 14.02.2017, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 76/2016.
Întrucât condamnatul s-a sustras de la executarea pedepsei închisorii, s-a emis de Tribunalul Mehedinți mandatul european de arestare nr. 3 din 22.02.2017.
Prin sentința nr. 16/06.07.2017 a Curții de Apel Firenze, a fost recunoscută sentința penală nr. 48/14.03.2016 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin decizia penală nr. 229/14.02.2017 a Curții de Apel Craiova și a fost refuzată predarea persoanei solicitate în baza mandatului european, fiind preluată de către statul italian executarea pedepsei pronunțate în România.
Din certificatul privind stadiul executării din data de 18.07.2017, emis de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Firenze-Biroul Executări penale, la data de 26.10.2017, reiese faptul că persoana condamnată M.T. a început executarea pedepsei în regim de închisoare, la închisoarea din Firenze-N.C.P. Sollicciano, la data de 21.07.2017, pedeapsa urmând să expire la data de 15.07.2021.
Instanța reține că mandatul european de arestare a fost emis ca urmare a imposibilității de prindere a contestatorului pe teritoriul național, precum și ca urmare a localizării acestuia pe teritoriul Italiei.
Potrivit art. 84 din legea nr. 302/2004 "mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.";
Această Decizie - cadru a fost emisă în conformitate cu concluziile Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, în special punctul (35), potrivit cărora ar trebui să fie eliminată, între statele membre, procedura formală de extrădare pentru persoanele care încearcă să se sustragă justiției după ce au făcut obiectul unei condamnări definitive și să fie accelerate procedurile de extrădare privind persoanele bănuite că ar fi săvârșit o infracțiune.
Mandatul european de arestare nr. 3/22.02.2017 a fost emis de Tribunalul Mehedinți cu respectarea dispozițiilor art. 88 și următoarele din legea nr. 302/2004.
Instanța apreciază că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 94 din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, mandatul european de arestare se retrage în următoarele cazuri:
(1) Mandatul european de arestare se retrage în cazul în care au dispărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia ori dacă persoana solicitată a decedat.
(2) În cazul prevăzut la art. 65 alin. (4), mandatul european de arestare se retrage dacă persoana urmărită internațional a fost extrădată sau predată în România.
(3) Retragerea se solicită de instanța emitentă, care informează despre aceasta autoritatea judiciară de executare, Ministerul Justiției și, după caz, parchetul care efectuează ori supraveghează activitatea de urmărire penală sau instanța care a dispus asupra măsurii arestării preventive a inculpatului ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranță.
În ceea ce privește mandatul național de executare a pedepsei închisorii, instanța reține că, deși statul român este stat emitent (în sensul că a pronunțat hotărârea de condamnare definitivă), ulterior a pierdut calitatea de stat de executare, calitate ce a fost dobândită de statul italian cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Astfel, potrivit art. 147 din Legea nr. 302/2004:
" Atunci când România este stat emitent, punerea în executare, după caz, a pedepsei sau măsurii privative de libertate sau a restului rămas neexecutat este de competența instanței române, ori de câte ori:
a) certificatul și hotărârea sunt retrase mai înainte ca statul de executare să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate;
b) statul de executare refuză să recunoască și să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanța română;
c) statul de executare renunță în mod expres la dreptul său de executare;
d) statul de executare arată că nu mai poate executa pedeapsa sau măsura privativă de libertate, întrucât persoana condamnată a evadat și nu a fost găsită pe teritoriul său;
e) statul de executare arată că nu poate pune în executare pedeapsa sau măsura privativă, întrucât persoana condamnată nu a fost găsită pe teritoriul său.";
La dosarul cauzei nu au fost depuse probe din care să reiese că ne-am afla în vreuna din situațiile prevăzute de art. 147 din Legea nr. 302/2004.
Mai mult chiar, intimatul condamnat M.T. a depus un memoriu prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cu motivarea că este în imposibilitate de a se prezenta, întrucât se află încarcerat într-un penitenciar din Italia, respectiv Penitenciarul Mario Gonzzini, nr.8/R Scandicci Firenze.
Din actele de la dosarul cauzei, reiese că statul italian este stat de executare, astfel că, se impune retragerea actelor de executare emise de către statul român.
În acest sens, se reține că, potrivit art. 144 alin. 2 din Legea nr. 302/2004:
"Atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare, este guvernată de legea statului de executare. Amnistia sau grațierea poate fi aplicată atât de statul român, cât și de statul de executare.";
Tot în acest sens, sunt și dispozițiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.
Față de toate aceste considerente, urmează ca prin prezenta sentință, să se dispună retragerea atât a mandatului de executare a pedepsei închisorii cât și a mandatului european de arestare, emise pe numele petentului, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
