în cazul infracţiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 cod penal, inculpatul nu beneficiază în mod automat de prevederile art. 83 cod penal.

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 24/A din data de 31.01.2017

Art. 338 Cod penal, art. 83, 91 Cod penal.

În ceea ce privește amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă formal sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 Cod penal, infractorul nu beneficiază în mod automat de această măsură, iar instanța nu este ținută să amâne fără rezerve aplicarea pedepsei, ci, dimpotrivă, trebuie să evalueze dacă, în raport cu gravitatea concretă a infracțiunii și personalitatea subiectului activ, amânarea aplicării pedepsei este sau nu suficientă pentru îndeplinirea funcțiilor pedepsei.

În speța de față, atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, raportat la circumstanțele personale ale acestuia constând în lipsa antecedentelor penale și în împrejurarea că este integrat în societate, în contextul prezentat, nu sunt însă suficiente pentru a trage concluzia că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară în cauză, aceasta întrucât gravitatea concretă a infracțiunii săvârșite imprimă necesitatea ca pedeapsa stabilită în prim grad să fie aplicată, numai în acest fel putându-se realiza reinserția socială a inculpatului și prevenția generală.

În prezența acestor realități, pentru îndeplinirea funcțiilor sancțiunii penale, în particular a funcției de reeducare și a celei de exemplaritate, este necesară aplicarea imediată a pedepsei.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, văzând atitudinea de căință manifestată de acuzat, raportat la faptul că inculpatul și-a asumat răspunderea pentru fapta comisă, regretă cele întâmplate și a conștientizat efectele pe care le generează adoptarea unui comportament antisocial, împrejurări care conduc la ideea că reeducarea acesteia a și început, coroborat cu faptul că în aprecierea noastră scopul sancțiunii penale poate fi atins în modalitatea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Prin sentința penală nr. 139 din 05 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul penal nr. 1.019/308/2016, instanța de fond a dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală a stabilit pedeapsa de 1 an si 7 luni închisoare în sarcina inculpatului P. B., fiul lui xxx, fără antecedente penale, domiciliat în com. xxx, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificare și ștergerea urmelor acestuia prevăzute de art. 338 alin. 1 din Codul penal.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mureș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Mureș.

În baza art. 404 alin. (3) C.proc.pen. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. Pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 250 lei sunt cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 25 aprilie 2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, întocmit în dosarul nr. 745/P/2015, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 28.04.2016, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului P. B. pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului sau modificarea sau ștergerea urmelor acestuia faptă prev. de art. 338 al. 1 Cod penal.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 02.05.2015, ora 07.05, ofițerul de serviciu din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mureș a fost sesizat cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Tg. Mureș s-au prezentat două persoane de sex masculin care prezentau leziuni corporale posibil suferite în urma unui accident rutier. În baza sesizării, lucrătorii de poliție care s-au deplasat la unitatea sanitară i-au identificat pe cei doi răniți în persoana numiților P. B. și M.I., iar în urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit, ca stare de fapt că, la data de 02.05.2015, în jurul orei 03.30, inculpatul P. B. a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare xx pe DC 48, pe raza loc. Dumitreni, com. Bălăușeri, jud. Mureș, având ca pasager pe locul din dreapta - față pe numitul M. I., iar la un moment da, numitul P. B. a pierdut controlul asupra mașinii care a derapat și a intrat în coliziune cu un gard metalic, aflat pe partea dreaptă a sensului său de mers. În urma accidentului, ambii ocupanți ai autoturismului au fost răniți, dar nu au sunat la numărul de urgență 112, ci au plecat de la locul accidentului, deplasându-se la locuința numitului M. I. din satul Dumitreni. Ulterior, în jurul orei 04.30, deoarece numitul M. I. sângera abundent de la rana suferită în zona capului, au sunat la salvare, iar o ambulanță i-a luat pe cei doi răniți și i-a transportat la SMURD Tg. Mureș, unde li s-au acordat îngrijiri medicale și s-a constatat că aceștia nu au suferit leziuni corporale grave.

Inițial, cei doi au ascuns faptul că au fost implicați într-un accident rutier, afirmând că au căzut cu bicicleta. Apoi, în fața organelor de poliție au recunoscut și au descris modul cum s-a produs accidentul, aspectele relatate fiind consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Inculpatul P. B., în calitate de conducător auto, a fost testat cu un aparat etilotest, rezultând la ora 07.23 o concentrație de 0,40mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1823/340/A-12/04.05.2015 emis de Institutul de Medicină Legală Tg. Mureș, inculpatul avea, la ora 07.25, o alcoolemie de 0,80 g %0 , iar la ora 08.25, o alcoolemie de 0,60 g %0.

În continuare, organele de poliție s-au deplasat la locul producerii accidentului, respectiv pe DC 48, pe raza loc. Dumitreni, com. Bălăușeri, jud. Mureș, la km 3+200m, stabilindu-se că accidentul a avut loc pe un sector de drum pietruit, carosabil umed cu

denivelări. În acest loc a fost găsit și autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare xxx, cu avarii însemnate în partea din față. De asemenea, la fața locului au fost identificate și trei urme de derapaj, care posibil au fost create de autoturismul avariat.

Cu ocazia audierii în calitate de persoană vătămată, numitul M. I. a declarat că a fost pasager pe scaunul din partea dreaptă - față în autoturismul condus de prietenul său, inculpatul P. B. Din cauza faptului că drumul era pietruit, inculpatul a pierdut controlul autoturismului care a derapat și a intrat în coliziune cu gardul de fier de pe marginea drumului.

În urma impactului, numitul M. I. a lovit cu capul în parbriz, iar inculpatul s-a lovit cu gura de volan, însă cei doi s-au înțeles să nu meargă la spital. Întrucât numitul M. I. sângera abundent au fost nevoiți să cheme salvarea.

Persoana vătămată M.I. a precizat că nu a știut că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a arătat că nu formulează plângere prealabilă împotriva lui pentru leziunile corporale suferite.

Fiind audiat în calitate de suspect și inculpat, în prezența avocatului ales și a unui interpret, numitul P. B. nu a vrut să dea declarații, arătând că își menține declarațiile făcute la SMURD Tg. Mureș în fața organelor de poliție și consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului. Aspectele relatate cu acea ocazie se coroborează cu cele susținute de numitul M. I., rezultând fără dubiu că inculpatul P. B. a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare xxx pe DC 48, pe raza loc. Dumitreni, com. Bălăușeri, jud. Mureș, fiind sub influența băuturilor alcoolice, și întrucât nu a adaptat viteza de circulație la condițiile de drum a pierdut controlul autoturismului, intrând în coliziune cu gradul de fier de pe marginea drumului, accident în urma căruia cei doi au suferit leziuni corporale ușoare.

Inculpatul P. B. a încălcat prevederile art.77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, potrivit cărora: " (1) Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei.";

Obiectul juridic al infracțiunii prev. de art. 338 alin. 1 C. penal, îl constituie relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice a căror existență și derulare normală presupun incriminarea faptelor de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulație soldat cu victime, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei. Această obligație impusă conducătorilor de autovehicule - de a rămâne la locul accidentului - se justifică prin necesitatea stabilirii cauzelor ce au provocat accidentul, a identificării persoanelor vinovate de producerea lui și, pe cale de consecință, a tragerii la răspundere a acestora. De asemenea, prin săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului sunt lezate și relațiile sociale privitoare la înfăptuirea justiției, deoarece este împiedicată sau îngreunată activitatea de aflare a adevărului, precum și cele referitoare la acordarea primului ajutor victimelor accidentelor de circulație.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost întemeiată pe următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșa foto; procesul-verbal de recoltare a probelor biologice și buletinul de examinare clinică; buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1823/340/A-12/04.05.2016 emis de IML Tg. Mureș; rezultatul etilotest seria ARZF nr. 0435/02.05.2015 ora 07.23, copia permisului de conducere și copia certificatului de înmatriculare autoturism, copie poliță de asigurare RCA; declarațiile inculpatului; declarațiile martorului Molnar Istvan.

La termenul de judecată fixat în procedura de cameră preliminară pentru data de 13 iunie 2016 inculpatul s-a prezentat cu avocat ales, domnul D. E. I., fiind depusă la dosar împuternicire avocațială ( f. nr. 67).

Prin încheierea nr. 105/P/C/13.06.2016, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, a constatat competența materială și teritorială a Judecătoriei Sighișoara și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din 03.10.2016 inculpatul a recunoscut fără rezerve învinuirea ce i-a fost adusă, însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale și totodată, a solicitat să-i fie aplicate prevederile art. 375 C pr.pen. privitoare la procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției. Declarația acestuia cu privire la aceste aspecte a fost consemnată și atașată la dosar, fila 68.

După luarea concluziilor, instanța a apreciat că prezenta cauză se poate judeca conform procedurii simplificate, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 349 alin. 2 C procedură penală, în conformitate cu care "instanța poate soluționa cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, dacă inculpatul solicită aceasta și recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și dacă instanța apreciază că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, cu excepția cazului în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață";.

Nu s-a mai solicitat proba cu înscrisurile în circumstanțiere, formulate inițial de inculpat, respectiv o caracterizare de la locul de muncă.

Analizând coroborat actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 2 mai 2016 orele 3,30 inculpatul P. B. a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare xxx, pe DC 48 pe raza localității Dumitreni comuna Bălăușeri județ Mureș, având ca pasager pe locul din dreapta față pe numitul M. I. La un moment dat conducătorul auto P. B. a pierdut controlul mașinii care a derapat și a intrat în coliziune cu un gard metalic aflat pe partea dreaptă a sensului său de mers.

In urma accidentului ambii ocupanți din autoturism au fost răniți dar au plecat de la locul accidentului până la locuința martorului M. I.

După orele 4,30 având în vedere că martorul sângera din cauza rănii suferite la nivelul capului, cei doi au sunat la ambulanță și au fost transportați la SMURD Tg. Mureș unde li s-au acordat îngrijiri medicale și s-a constatat că nu au suferit niciunul leziuni corporale grave. În fața organelor de poliție cei doi au recunoscut că au avut accidentul de circulație recunoaștere consemnată în procesul verbal de cercetare de la fața locului. Inculpatul avea o concentrație de 0,40 mg/l alcool în aerul expirat la ora 7,23 când a fost testat cu aparatul etilotest, iar potrivit buletinului de analiză toxicologică -alcoolemie nr. 1823/340/A-12/4 mai 2016 inculpatul avea la ora 07.25 o alcoolemie de 0,80g%0 iar la 08,25 de 0,60%0.

Organele de politie s-au deplasat la fața locului producerii accidentului pe DC 48 pe raza localității Dumitreni comuna Bălăușeri la KM 3+200m și au stabilit că accidentul a avut loc pe un sector de drum pietruit, carosabil umed cu denivelări. În acest loc a fost găsit autoturismul inculpatului cu avarii în partea din față și au fost identificate trei urme de derapaj posibil create de autoturismul condus de inculpat.

Cu ocazia audierii persoana vătămată Molnar Istvan a arătat ca a fost pasager in autoturismul condus de inculpat in noaptea de 2 mai 2016 și ocupa scaunul din dreapta față, că nu a cunoscut că inculpatul a consumat alcool, că inculpatul a pierdut controlul volanului și autoturismul a derapat intrând in coliziune cu gardul .

Atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, inculpatul P. B. a recunoscut săvârșirea faptei respectiv că a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare xxx, pe raza localității Dumitreni, având pasager pe scaunul din dreapta pe martorul M. I. și la un moment dat autoturismul a derapat și a intrat în coliziune cu gardul de metal aflat pe partea dreapta sensului său de mers. După accident s-au deplasat ambii la locuința martorului fără să anunțe accidentul, iar pe timpul nopții s-au înțeles să solicite salvarea pentru a fi transportați la spital pentru îngrijiri medicale, înțelegându-se să declare că au avut accidente cu bicicleta nu cu autoturismul, dar în fața organelor de poliție sesizate de ofițerul de serviciu din cadrul IPJ Mureș despre faptul că la unitatea de primiri urgențe SMURD Tg. Mureș s-au prezentat două persoane de sex masculin care prezintă vătămări corporale posibil rezultate ca urmare a unui accident rutier, au recunoscut faptele așa cum s-au petrecut.

În contextul celor expuse anterior, instanța a constatat că declarația inculpatului se coroborează cu declarația martorului M. I., cu aspectele consemnate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracțiunii, cu rezultatul testării cu aparatul alcooltest, cu rezultatul analizei toxicologice a alcoolemiei precum și cu mențiunile buletinului de examinare clinică, iar vinovăția acestuia este stabilită dincolo de orice dubiu.

În drept, potrivit art. 338 alin. 1 Cod penal, părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului (…) implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Potrivit disp. alin. 3 lit. b ale aceluiași text de lege, nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistența medicală necesară și la care a declarat datele de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului.

Fapta reținută în sarcina inculpatului a fost comisă la data de 02.05.2016, așadar după intrarea în vigoare a noului Cod penal, astfel încât nu intră în discuție aplicarea legii penale mai favorabile, care ar presupune intervenirea unei succesiuni de legi de la momentul comiterii faptei și până la judecarea definitivă. Prin urmare, instanța a constatat întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 338 alin. 1 Cod penal.

Pentru început, s-a constatat că noua reglementare a adus modificări elementului constitutiv al infracțiunii de părăsire a locului accidentului, deși denumirea marginală este identică. Astfel, în reglementarea art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., dată fiind și Decizia I.C.C.J.-S.U. nr. 66/15.10.2007, pentru a se putea reține săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului se impunea ca accidentul rutier sã fie soldat cu uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, adică producerea unor vătămări corporale care necesită pentru vindecare mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale sau celelalte urmări prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal 1969, ori producerea accidentului ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.

Prevederile art. 338 alin. 1 și 3 Cod penal nu mai fac trimitere la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ci cuprind sintagmele "accident rutier"; și "persoane rănite";, fără a condiționa deci existența infracțiunii de o anumită gravitate a leziunilor suferite de persoanele vătămate. Martorul M. I. a declarat ca în urma impactului autoturismului cu gardul metalic s-a lovit cu capul de parbriz iar inculpatul cu gura de volan, că pe timpul nopții el a sângerat abundent fapt pentru care au sunat la ambulanță, însă nu a înțeles să formuleze plângere prealabilă împotriva inculpatului pentru leziunile corporale suferite.

Noțiunea de "accident rutier"; este definitivă în mod expres de dispozițiile art. 75 din OUG nr. 195/2002, rep., constând în evenimentul care întrunește mai multe condiții: s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc, a avut ca urmare decesul, rănirea și nu vătămarea corporală în sensul cuprins în infracțiunea prev. de art. 196 Cod penal, astfel cum este prevăzut în mod expres în varianta asimilată a infracțiunii, prev. de art. 338 alin. 2 Cod penal) uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale și în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.

Dată fiind starea de fapt reținută mai sus, rezultă că evenimentul rutier provocat de inculpatul B.P. este un accident de circulație, în accepțiunea disp. art. 75 din OUG nr. 195/2002 rep., în condițiile în care s-a produs pe un drum public deschis circulației DC 48 pe raza localității Dumitreni com. Bălăușeri județ Mureș și a avut ca urmare rănirea unei persoane, așa cum rezultă din mențiunile înscrisurilor filele 23și 24 în care pentru martorul M. I. s-a consemnat un diagnostic prezumtiv de contuzie umăr drept, traumatism cranio-facial minor, iar în cazul inculpatului de plagă tăiată în condiții de accident rutier.

Prin urmare, situația premisă a infracțiunii prev. de art. 338 alin. 1 Cod penal există.

Din probatoriul administrat, rezulta că imediat, ulterior producerii accidentului rutier, inculpatul a plecat împreună cu martorul pasager, ambii răniți în urma accidentului, fără a anunța organele de poliție de producerea evenimentului și fără a avea încuviințarea acestora, încălcând astfel obligațiile impuse de art. 77 din OUG nr. 195/2002 rep, foarte probabil din motivul cunoscut de inculpat, respectiv că a consumat băuturi alcoolice și se afla sub influența alcoolului.

În considerarea celor expuse, raportat la starea de fapt rezultată prin prisma probelor administrate în cursul procesului penal și recunoscută de inculpat, fapta inculpatului B. P. care, în data de 02.05.2015, în jurul orei 03.30, a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare xxx pe DC 48, pe raza loc. Dumitreni, com. Bălăușeri, jud. Mureș și a produs un accident de circulație în urma căruia numitul M. I. și același inculpat, au suferit leziuni corporale ușoare, și apoi, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și fără a sesiza producerea evenimentului rutier, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului sau modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. 1 C. penal.

În ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii, astfel cum s-a reținut anterior, instanța constată că, sub aspectul laturii obiective, fapta inculpatului s-a realizat prin acțiunea de părăsire, îndepărtare de la locul accidentului, fapt ce a avut ca urmare îngreunarea stabilirii cauzelor care au dus la producerea acestuia, fiind o infracțiune de pericol.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție, în accepțiunea art. 16 alin. 3 Cod penal. Astfel, el a prevăzut sau cel puțin a acceptat rezultatul faptei sale, respectiv că nu v-a fi descoperit faptul că traumatismele cu care s-au prezentat ulterior după accident la serviciul urgente SMURD nu vor fi recunoscute ca fiind dintr-un accident rutier

La individualizarea judiciară a tratamentului sancționator pentru infracțiunea pentru care era judecat inculpatul, instanța a tinut cont cu prioritate de prevederile art. 374 alin 4 raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., care instituie reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și respectiv, reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii, raportate la disp. art. 338 al.1 Cod penal, potrivit cărora pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea între 2 și 7 ani.

Cum inculpatul a recunoscut în întregime învinuirea care i se aducea și a solicitat să i se facă aplicarea art. 374 alin. 4 C.pr.pen., instanța i-a aplicat beneficiile care decurg din cauza de atenuare a răspunderii penale mai sus indicată.

Totodată, în vederea unei juste individualizări judiciare a tratamentului sancționator ce a fost stabilit în cauză, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de disp. art. 74 C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita acestuia după comiterea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate și situația familială și socială a acestuia.

Astfel, pe de o parte, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost puse în pericol (infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat fiind o infracțiune de pericol, iar nu de rezultat). Fiind descoperit și testat cu aparatul alcooltest la aproximativ 1 ora si 30 minute de la producerea evenimentului rutier, plecarea inculpatului de la locul accidentului a fost în măsură să îngreuneze activitatea organelor judiciare și să influențeze rezultatul analizelor ulterioare, fapt prevăzut și urmărit de inculpat.

Pe de altă parte, s-a reținut și împrejurarea că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, regretând și recunoscând săvârșirea faptei. Totodată, va lua în considerare și conduita inculpatului reliefată prin atitudinea sa procesuală concretizată în prezentarea în fața organelor judiciare, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Toate aceste aspecte pozitive cu referire la persoana inculpatului, reliefate anterior, au fost valorificate cu prioritate pentru stabilirea modalității de individualizare a executării pedepsei.

Văzând toate aceste împrejurări, instanța a constatat că o pedeapsă de un an și 7 luni închisoare, este necesară și suficientă pentru a se îndeplini rolul represiv și educativ al pedepsei.

Apreciind că scopul pedepsei, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare a condamnatului, poate fi atins fără a se executa pedeapsa în regim de detenție, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile art. 83 al. 1și 3 C. pen. cu privire la amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a dispus amânarea aplicării pedepsei și a stabilit în sarcina inculpatului măsuri de supraveghere cele prevăzute de art. 85 al.1 lit. a-e , cod penal.

Astfel a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mureș la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal, respectiv asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în posibilitatea revocării amânării și dispunerea executării pedepsei.

O copie a prezentei hotărâri se va comunica, după rămânerea definitivă, către IPJ Mureș - Serviciul Rutier.

În baza art. 274 al. (2) Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (250 lei pentru faza de urmărire penală și 150 lei pentru faza de cameră preliminară și judecată).

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA, în declarația de apel, solicitând eliminarea dispozițiilor art. 83 Cod penal, privind amânarea aplicării pedepsei și să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendare sub supravegherea executării pedepsei și să se aplice inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. i Cod penal, respectiv dreptul de a conduce autovehicule.

Examinând apelul promovat, prin prisma materialului aflat la dosarul nr. 1.019/308/2016 al Judecătoriei Sighișoara, ale motivelor invocate, precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, potrivit dispozițiilor art. 417 Cod procedură penală, instanța de control judiciar găsește calea de atac declarată a fi fondată, iar aspectele pe care le vom semnala impun admiterea acesteia, cu consecința reformării hotărârii judecătorești analizate, în următoarele limite și pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în fața primei instanțe - hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, relativ la durata pedepsei stabilite în raport de criteriile de individualizare judiciară reglementate de prevederile art. 74 Cod penal.

Pentru a face o asemenea apreciere, considerăm că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă, pe parcursul desfășurării procesului penal, acesta a și recunoscut comiterea faptei fără rezerve.

Așadar, constatăm și noi alături de instanța de fond că din materialul probator administrat se confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că acuzatul a comis infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată, constând în aceea că, în data de 02.05.2015, în jurul orei 03.30, a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare xxx pe DC 48, pe raza loc. Dumitreni, com. Bălăușeri, jud. Mureș și a produs un accident de circulație în urma căruia numitul M. I. și inculpatul, au suferit leziuni corporale ușoare, și apoi, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și fără a sesiza producerea evenimentului rutier.

În ceea ce privește încadrarea în drept a infracțiunii pentru care acuzatul a fost deferit justiției, stabilită prin actul de sesizare și menținută în primă instanță, aceasta este una corectă.

Așa cum am menționat, remarcăm că instanța de prim grad a făcut o justă apreciere și o corectă aplicare a criteriilor prev. de art. 74 Cod penal, cu privire la cuantumul pedepsei stabilite.

În ceea ce privește amânarea aplicării pedepsei, facem mențiunea că, chiar dacă formal sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 Cod penal, infractorul nu beneficiază în mod automat de această măsură, iar instanța nu este ținută să amâne fără rezerve aplicarea pedepsei, ci, dimpotrivă, trebuie să evalueze dacă, în raport cu gravitatea concretă a infracțiunii și personalitatea subiectului activ, amânarea aplicării pedepsei este sau nu suficientă pentru îndeplinirea funcțiilor pedepsei.

În speța de față, atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, raportat la circumstanțele personale ale acestuia constând în lipsa antecedentelor penale și în împrejurarea că este integrat în societate, în contextul prezentat, nu sunt însă suficiente pentru a trage concluzia că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară în cauză, aceasta întrucât gravitatea concretă a infracțiunii săvârșite imprimă necesitatea ca pedeapsa stabilită în prim grad să fie aplicată, numai în acest fel putându-se realiza reinserția socială a inculpatului și prevenția generală.

În aceeași ordine de idei, notăm că, nu lipsit de importanță este și faptul că potrivit probatoriului administrat, înainte de momentul producerii evenimentului rutier inculpatul consumase băuturi alcoolice.

În prezența acestor realități, în opinia noastră, pentru îndeplinirea funcțiilor sancțiunii penale, în particular a funcției de reeducare și a celei de exemplaritate, este necesară aplicarea imediată a pedepsei.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, văzând atitudinea de căință manifestată de acuzat, raportat la faptul că inculpatul și-a asumat răspunderea pentru fapta comisă, a regretat cele întâmplate și a conștientizat efectele pe care le generează adoptarea unui comportament antisocial, împrejurări care conduc la ideea că reeducarea acesteia a și început, coroborat cu faptul că în aprecierea noastră scopul sancțiunii penale putea fi atins în modalitatea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate.

În acest context și fiind îndeplinite toate condițiile înserate în economia art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare aplicată acuzatului, pe durata unui termen de încercare stabilit, în conformitate cu prevederile art. 92 alin. 1 Cod penal, la 2 ani și 6 luni.

Durata termenului de supraveghere a fost stabilit luând în considerare gravitarea infracțiunii săvârșite, precum și perspectivele de resocializare a inculpatului, criterii în funcție de care am determinat pedepsele complementare și accesorii, precum și măsurile/obligațiile stabilite în sarcina inculpatului.

În ceea ce privește primăriile în cadrul cărora inculpatul urmează să presteze munca neremunerată în folosul comunității menționăm că cele două primării au fost alese ca fiind cele mai apropiate de domiciliul inculpatului și care sunt înscrise, în prezent, în baza de date întocmită de Ministerul Justiției și publicată pe pagina de internet al acestui minister.

În ceea ce privește, solicitarea procurorului în declarația de apel de a se aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, în cauza pendinte, pornind de la natura infracțiunii pentru care am procedat la tragerea la răspundere penală a inculpatului, nu a fost identificat un motiv legitim care să justifice o asemenea măsură, motiv pentru care solicitarea menționată nu a fost primită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA, împotriva sentinței penale nr. 139 din 05 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul penal nr. 1.019/308/2016 și în consecință:

În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, a fost desființată parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza în limitele de mai jos:

În baza art. 396 alin.1, 2 Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul P. B., în temeiul art. 338 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 375 alin. 1 și 2, art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de:

- 1 (un) ani și 7 (șapte) luni închisoare,

pentru comiterea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare aplicată inculpatului.

În temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal, s-a stabilit termenul de supraveghere la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a, b, c, d și e Cod penal, pe perioada termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Mureș, la datele fixate de această instituție;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă, dacă va fi cazul;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penali s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

A fost stabilit Serviciul de probațiune Mureș ca organ însărcinat cu supravegherea executării măsurilor și a obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului.

În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c.) - e.) Cod penal, se comunică Serviciului de probațiune Mureș.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Bălăușeri sau Primăriei Acățari, jud. Mureș, pe o perioadă de 80 de zile.

În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penali s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 alin. 1, 2 și 4 Cod penal, respectiv;

 asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni,

 nu va respecta cu rea credință, măsurile de supraveghere sau

 nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Au fost menținute dispozițiile din hotărârea atacată referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Pornind de la soluția ce pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura soluționării prezentului apel, în sumă de 100 lei, au rămas în sarcina statului.

Pentru aceleași considerente, în temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 260, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului desemnat din oficiu în favoarea inculpatului, a rămas în sarcina statului și a fost avansa din fondul special al Ministerului Justiției, în favoarea Baroului Mureș.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre în cazul infracţiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 cod penal, inculpatul nu beneficiază în mod automat de prevederile art. 83 cod penal.