Inadmisibilitatea acţiunii civile în cadrul infracţiunii de abandon de familie

Judecătoria LIEŞTI Sentinţă penală nr. 93 din data de 02.08.2013

La data de 07.09.2012 Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești, jud. Galați a fost sesizat cu o plângere prealabilă de către partea vătămată BN prin care solicită efectuarea de cercetări față de inculpatul TN pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie motivat de faptul că acesta nu a plătit din luna septembrie 2011 pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească în favoarea minorei GS.

În urma cercetărilor efectuate de organele de cercetare penală, s-a stabilit că fapta a fost comisă de inculpatul TN.

Din cercetări a rezultat faptul că inculpatul TN și partea vătămată BN au avut o relație de concubinaj din care a luat naștere minora GS iar pe cale judecătorească a fost stabilită paternitatea și pensia de întreținere pe care inculpatul trebuie să o plătească.

În baza art. 14, art. 44 alin. 3 și art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală și art. 1357 din Noul Cod Civil, instanța a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă ca fiind inadmisibilă, întrucât această sumă de bani reprezentând pensia de întreținere poate fi executată silit în baza sentinței civile care reprezintă titlu executoriu, evitându-se astfel pronunțarea a două hotărâri care să reprezinte titluri executorii pentru aceeași obligație

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Inadmisibilitatea acţiunii civile în cadrul infracţiunii de abandon de familie