încălcarea dispoziţiilor procedural-penale privind asistenţa juridică obligatorie a inculpatului. nulitatea hotărârii.
Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 73 din data de 22.01.2018
Rezumat:
În cazul în care, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de Vechiul Cod penal pentru fapta imputată, comisă anterior datei de 01.02.2014, asistența juridică a inculpatului era obligatorie, este imperativ a se desemna acestuia un apărător din oficiu, chiar dacă limitele de pedeapsă prevăzute de actuala normă penală incriminatoare nu o mai impun.
Nerespectarea acestei obligații atrage nulitatea sentinței penale astfel pronunțate.
(Decizia nr. 73 din 22 ianuarie 2018, dosar nr. 1970/237/2016)
Dispoziții legale aplicabile: art. 91 Cod procedură penală, art. 281 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, art. 281 alin. 4 Cod procedură penală.
Hotărârea rezumată:
Prin sentința penală nr. 457 din data de 6.11.2017 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr. 1970/237/2016, a fost condamnată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.244 alin.1, 2 și art.5 alin.1 C.pen. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare și a infracțiunii de uz de fals, prev. de art.323 și art.5 alin.1 C.pen. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. s-a stabilit pedeapsa finală constând în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpata urmând să execute pedeapsa finală de 1(un) an și 2 (două) luni închisoare.
În baza art. 91-92 C.pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani.
A fost condamnat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. 1, 2 C. pen. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare și a infracțiunii de instigare la complicitate la înșelăciune prev. de art.4 7 C.pen. raportat la art. 48 C.pen. raportat la art. 244 alin. 1, 2 C.pen. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 38 și art. 39 alin. 1 lit.b C.pen. s-a stabilit pedeapsa finală constând în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 1(un) an și 2 (două) luni închisoare.
În baza art.91-92 C.pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani.
A fost condamnat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art.4 8 alin. 1 C.pen. raportat la art. 244 alin. 1, 2 C.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. 1 C.pen. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
S-au anulat suspendările executării pedepselor de:
- 2 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 266 din 07.07.2014 a Judecătoriei Gura Humorului modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 260 din 19.03.2015 a Curții de Apel Suceava;
- 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 144 din 21.04.2015 a Judecătoriei Suceava.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.266 din 07.07.2014 a Judecătoriei Gura Humorului modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.260 din 19.03.2015 a Curții de Apel Suceava, în pedepsele componente de :
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la "înșelăciune";, prev. de art. 26 C.pen. 1969 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 C.pen. 1969 cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., art. 74 alin. 1 lit. c din C.pen. din 1969, art. 76 alin. 1 lit. d din C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.,
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C.pen. 1969 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 C.pen. 1969 cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., art. 74 alin. 1 lit. c din C.pen. din 1969, art. 76 alin. 1 lit. c din C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.
În baza art.38 și art.39 alin.1 lit.b C.pen. s-a stabilit pedeapsa finală constând în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din suma celorlalte pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 3 (trei) ani și 10 (zece) luni închisoare.
Pentru a hotărî astfel, a reținut prima instanță că inculpata A., în intervalul 10.08.2012 - 14.08.2012, a indus în eroare reprezentanții părții civile SC D. SA, cu ocazia întocmirii și semnării contractului de credit de consum pentru achiziții nr. 336315/14.08.2012, prin folosirea adeverinței de salariu nr. 14/16.07.2012, a fișei fiscale pentru anul 2011 și a adeverinței nr. 6895/31.07.2012 emisă de Casa Județeană de Pensii, precum și prin atestarea în fața ofițerului de credit a realității datelor înscrise în actele sus menționate, înscrisuri falsificate care atestau în mod nereal calitatea inculpatei de angajat la SC F. SRL și cuantumul salariului încasat, astfel aceasta obținând un credit în valoare totală de 18.940,84 lei.
Inculpatului C., cu intenție, a ajutat-o pe inculpata A. să o inducă în eroare pe partea civilă SC D. SA cu ocazia întocmirii și semnării contractului de credit de consum pentru achiziții nr. 336315/14.08.2012, prin aceea că a falsificat adeverința de salariu nr. 14/ 16.07.2012 pe numele A., prin care se atesta calitatea de angajat a acesteia din urmă la SC F. SRL, precum și cuantumul salariului încasat, înscris pe care ulterior l-a pus la dispoziția inculpatei, care la rândul ei l-a depus la dosarul de creditare.
Inculpatului B., cu intenție, a ajutat-o pe inculpata A. să o inducă în eroare pe partea civilă SC D. SA cu ocazia întocmirii și semnării contractului de credit de consum pentru achiziții nr. 336315/14.08.2012, prin aceea că a înlesnit ca aceasta să fie angajată în mod fictiv la SC F. SRL, cu scopul de a obține documentația care să ateste că beneficiază de un salariu, documentație ce urma să îi permită îndeplinirea condițiilor necesare acordării unui credit de consum, împrejurare în care l-a determinat pe inculpatul C. să o sprijine în activitate infracțională pe inculpata A., prin angajarea în mod fictiv a acesteia și eliberarea înscrisurilor de care aceasta avea nevoie pentru a obține un credit de consum.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului și inculpații C. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 23.01.2018 instanța de apel a pus în discuția părților nulitatea absolută a hotărârii pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă că A. și B. au avut asigurată asistență juridică obligatorie în fața primei instanțe.
Prin decizia penală nr. 73 din data de 22.01.2018 a Curții de Apel Suceava, în temeiul art. 421 pct. 2 lit.b teza a II a C.p.p., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului și de inculpații B. și C. și în temeiul art. 419 C.p.p. s-au extins efectele acestora și asupra inculpatei A.
S-a desființat în totalitate sentința penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoria Gura Humorului.
Pentru a decide astfel, a reținut curtea, printre altele, că:
"(...) la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Noul Cod penal, ducând, în acest mod, la existența unei succesiuni de legi în timp aplicabile faptelor penale săvârșite de către inculpați. În raport de această situație, instanța de fond avea obligația de a stabili legea penală mai favorabilă aplicabilă infracțiunilor care fac obiectul prezentei cauze penale și să analizeze dacă în raport de modul în care au evoluat limitele de pedeapsă ale infracțiunii de înșelăciune nu este necesară asigurarea asistenței juridice obligatorii.
Potrivit art. 215 alin.2 C.pen. din 1969, infracțiunea de înșelăciune era sancționată sub imperiul vechiului cod penal cu închisoarea de la 3 la 15 ani iar noul cod penal prevede pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. 2 o pedeapsă de maxim 5 ani închisoare.
Curtea reține că, atât timp cât nu s-a stabilit printr-o sentință definitivă care este legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaților, pentru infracțiunea de înșelăciune, inculpații A. și B. trebuiau să fie asistați de către avocați desemnați din oficiu în condițiile în care legiuitorul a statuat prin dispozițiile art. 90 lit.c C.p.p. faptul că asistența juridică a inculpatului este obligatorie în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
În aceste condiții, instanța de fond era obligată, în baza art.91 C.p.p., să desemneze câte un avocat din oficiu pentru inculpații A. și B. la primirea dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, avocați care să asigure o apărare efectivă acestora.
În prezenta cauză, Curtea reține că din actele dosarului de fond rezultă că prima instanță a omis să desemneze avocați din oficiu, limitându-se doar să comunice inculpaților rechizitoriu și să îi citeze și doar inculpatul C. a avut asigurată asistența juridică în prezenta cauză prin intermediul unui apărător ales.
Împrejurarea că Ministerul Public a înțeles să califice infracțiunile săvârșite de cei trei inculpați potrivit dispozițiilor noului cod penal nu are semnificația că instanța de fond putea să ignore faptul că, raportat la data săvârșirii presupusei activități infracționale, sub imperiul dispozițiilor vechiului cod penal limitele de pedeapsă pentru infracțiunile deduse judecății impuneau obligativitatea asigurării asistenței juridice a inculpaților.
Curtea reține că potrivit art. 281 alin. 1 C.p.p. determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: (...) f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.
Conform art. 281 alin. 4 C.p.p. încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată: (...) b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății.
Așadar, în condițiile în care în cauză asistența juridică era obligatorie pentru inculpați, prin prisma limitelor de pedeapsă, iar instanța de fond nu a luat măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu, în condițiile în care inculpații A. și B. nu și-au angajat un avocat, cercetarea judecătorească efectuată de către prima instanță, și implicit și sentința penală pronunțată, sunt nule absolut cu privire la acești doi inculpați.
Totodată, având în vedere că instanța de fond a efectuat cercetarea judecătorească fără a asigura asistența juridică obligatorie a inculpatei intimatei A., Curtea reține că în cauză sunt incidente dispozițiile referitoare la extinderea efectelor apelului prevăzute de art.419 C.p.p. potrivit cărora instanța de apel examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea.
Față de motivul de nulitate absolută constatat, Curtea apreciază că nu mai este necesar să analizeze motivele de apel expuse în cauză sau să antameze fondul cauzei, revenindu-i primei instanțe sarcina ca după readministrarea probatoriului, în condițiile respectării dreptului la apărare al tuturor inculpaților, să facă o nouă apreciere asupra vinovăției sau nevinovăției inculpaților precum și să stabilească legea penală mai favorabilă aplicabilă fiecărui inculpat.
Având în vedere legătura de conexitate care există între infracțiunile presupus a fi săvârșite de inculpații A. și B. și cu infracțiunile ce se prezumă că au fost săvârșite de inculpatul C., Curtea apreciază că se impune judecarea acestora împreună, urmând ca instanța de fond să analizeze apărările acestuia și să stabilească legea penală mai favorabilă aplicabilă și acestui inculpat.";