Tulburarea de posesie săvârşită prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar. condiţii de existenţă a infracţiunii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 79 din data de 23.01.2018
Rezumat:
Cerința ca semnele de hotar să aibă un caracter licit, rezultat din învoiala părților, sau dispoziția autorității, cerință care este cu atât mai valabilă în situația în care între inculpat și persoana pretins vătămată există un litigiu cu privire la legitimitatea delimitărilor imobilului.
Or, în speță, caracterul licit al semnelor de hotar preexista, atitudinea inculpaților neputând fi justificată de pretinsa cumpărare de la foștii proprietari vecini a unei suprafețe de teren, care nici nu a fost dovedită cu un înscris autentic, nici prin prisma faptului că, chiar și reală dacă ar fi cumpărarea, cei doi, împreună cu pretinșii vânzători, nu și-au făcut la vremea respectivă o nouă delimitare a proprietăților în raport de acel pretins antecontract, deși aveau posibilitatea să o facă, inculpații alegând să strice gardul și să smulgă țărușii amplasați pe terenul peroanei vătămate de un specialist topo, lângă gardul construit anterior chiar de aceștia.
(Decizia nr. 79 din 23 ianuarie 2018, dosar nr. 318/285/2017)
Hotărârea:
Prin sentința penală nr. 615 din 20 septembrie 2017, Judecătoria Rădăuți în baza art. 396, alin. 1 și 2 din Noul Cod de procedură penală, raportat la art. 61 Cod penal, a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută și pedepsită de art. 256, alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 2.000 (două mii) lei amendă penală, persoană vătămată/ parte civilă fiind B., cu domiciliul în orașul D, nr.....
În temeiul art. 61 al. 2, 4 lit. c Cod penal, a constatat că amenda aplicată inculpatului A., corespunde unui nr. de 200 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă, fiind de 10 lei.
În baza art. 396, alin. 1 și 2 din Noul Cod de procedură penală, raportat la art. 61 Cod penal, a condamnat pe inculpata C., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută și pedepsită de art. 256, alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 2.000 (două mii) lei amendă penală, persoană vătămată/ parte civilă fiind B.
În temeiul art. 61 al. 2, 4 lit. c Cod penal, a constatat că amenda aplicată inculpatei C., corespunde unui nr. de 200 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă, fiind de 10 lei.
A pus în vedere inculpaților dispozițiile art. 63 și 64 din Codul penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii penale.
În baza art. 19, 20 și 25 și art. 393 alin. 3 și 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 și art. 1382 din Codul civil, a admis acțiunea civilă formulată de persoană vătămată/parte civilă B., și în consecință a obligat, în solidar, inculpații A. și C., să plătească părții civile menționate, suma de 1.000 lei, cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin. (1) din Cod procedură penală, a obligat fiecare inculpat, să plătească către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, câte 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut, în esență, că în fapt, numiții B. și E. în data de 21 octombrie 2015 au cumpărat conform contractului de vânzare, încheiere de autentificare nr. 4... din 21 octombrie 2015, suprafața de 1495 mp la locuința nr. ... din or. D., teren pentru care s-a eliberat de ANCPI extras de carte funciară x, cât și Plan de amplasament, după cumpărare intrând în posesia efectivă a acestuia și în primăvara anului 2016 a cultivat terenul în cauză. Conform procesului verbal din data de 23 octombrie 2015, rezultă că terenul a fost măsurat și delimitat prin 10 țăruși din lemn de 1 m, teren delimitat de către inginerul cadastral F., persoana vătămată intrând efectiv în posesia terenului.
Din fotografiile depuse la dosar de către persoana vătămată, se pot observa țărușii din lemn, ce delimitează proprietatea sa, de cea a inculpaților, cât și gardul despărțitor, format din leațuri de lemn. După delimitarea proprietății și intrarea efectivă în posesie asupra terenului de către persoana vătămată B., în luna noiembrie 2015, inculpații au smuls semnele de hotar, constând în țărușii din lemn, ce delimitau proprietățile lor și au construit un nou gard, pe care l-au amplasat pe terenul persoanei vătămate, ocupând în parte, fără drept, din terenul persoanei vătămate.
Pentru clarificarea situației în teren s-a deplasat inginerul G. din cadrul Primăriei Orașului D. care efectuând verificări la fața locului în urma consultării documentelor puse la dispoziție de persoana vătămată, a constatat că bornele prin care s-a făcut trasarea hotarului în momentul intabulării au fost scoase iar gardul dintre cele două proprietăți a fost demontat. În urma măsurătorilor s-a constatat că atât pe latura de la drumul comunal în loc de 26,05 m liniari se regăsesc doar 24 m, iar între locuințele părților care sunt apropiate A. și C. au turnat o placă de beton până la temelia casei cumpărate de B., cât și pe latura din spate grădinii în loc de 22 m se regăsesc 20,60 m, astfel s-a concluzionat că o parte din suprafața de teren proprietatea lui B. a fost ocupată fără drept de către inculpați.
Audiat, martorul H., vecin cu imobilul în discuție, a declarat că în toamna anului 2015, i-a văzut pe inculpați cum au mutat gardul dintre proprietățile părților spre interiorul terenului deținut de persoana vătămată.
Martorul I. confirmă existența gardului înainte ca persoana vătămată să cumpere proprietatea în cauză, acesta delimitând proprietățile încă din vechime aceea fiind linia de hotar și cunoaște că inculpații au mutat gardul ocupând o parte din terenul persoanei vătămate.
Fiind audiată, martora E. a declarat că numiții A. și C., în cursul lunii noiembrie 2015 au smuls bornele și mutat gardul ocupând în parte terenul ce aparține soțului său B.
De asemenea, martorul J. a declarat faptul că la data de 03 august 2016, s-a deplasat la locuința ce aparține socrului său B. intenționând să monteze plasele de la gardul despărțitor, pe linia de hotar, fără a le distruge, acestea fiind demontate.
Instanța a mai constatat, conform probelor administrate, că gardul construit de inculpați a fost demontat de persoana vătămată în primăvara anului 2016, persoana vătămată cultivând întregul teren, iar ulterior inculpații au reconstruit gardul și au turnat o placă de beton, pe o mică suprafață din terenul aparținând persoanei vătămate, aflat în spatele locuinței acesteia.
Faptul că inculpații au ocupat, o parte din terenul persoanei vătămate, rezultă și din procesul verbal din data de 02 august 2016, întocmit de reprezentanți din cadrul Primăriei D. și ai Poliției or. D..
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, apreciind că și o pedeapsă de natură pecuniară constând într-o amendă penală, în limitele prevăzute de lege și-ar atinge scopul prevăzut de lege, creând o constrângere materială pentru inculpați, atingând totodată și scopul preventiv al săvârșirii de noi fapte penale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța a reținut că potrivit art. 1357 cod civil în vigoare la data comiterii faptelor "orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara";.
Din textul anterior menționat, se desprind elementele răspunderii civile delictuale și anume: fapta ilicită comisă cu vinovăție, existența unui prejudiciu cauzat prin aceasta și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și acțiunea ilicită.
Persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă împotriva inculpaților, cu suma de 1.000 lei, daune morale.
Instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele legale citate mai sus, astefl că, în baza art. 19, 20 și 25 și art. 393 alin. 3 și 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 și art. 1382 din Codul civil, a admis acțiunea civilă formulată de persoană vătămată/parte civilă B., și în consecință a obligat, în solidar, inculpații A. și C., să plătească părții civile menționate, suma de 1.000 lei, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații A. și C., criticând-o pentru motivele arăatte în scris și reiterate cu ocazia dezbaterilor din 10.01.2018, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, care face parte integrantă din decizia de față.
Apelurile sunt întemeiate pentru motivele ce vor fi expuse mai jos:
Reexaminând ansamblul probator administrat în cauză, respectiv: declarația persoanei vătămate B. filele, declarația martorului H., declarația martorului I., declarația martorului E., declarația martorului L., declarațiile inculpaților care au recunoscut smulgerea țărușilor, înlăturarea gardului și construirea altuia, pe terenul perosanei vătămate, curtea constată, dincolo de orice îdoială rezonabilă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că faptele de care inculpații sunt acuzați există, constituie infracțiune și au fost comise de aceștia, fapte constând în aceea că au desființat semnele de hotar, respectiv țărușii montați cu ocazia intabulării și au strămutat gardul construit anterior tot de inculpați, și care definea linia de hotar spre interiorul proprietății persoanei vătămate B., ocupând fără drept o parte din terenul aflat în posesia acestuia din urmă, intersectându-se în acest mod cu sfera ilicitului penal, respectiv cu disp. art. 256 alin.(1) Cod penal care definește și sancționează infracțiunea de tulburare de posesie.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută și pedepsită de art. 256 alin. (1) Cod penal, curtea constată că elementul material a constat în acțiunea inculpaților de a desființa semnele de hotar, constând în țărușii de lemn, montați de inginerul cadastral și de înlăturare a gardului existent și construirea unui alt gard pe proprietatea persoanei vătămate, ocupând în acest mod, o parte din suprafața de teren aparținând persoanei vătămate, Sub acest aspect, curtea constată, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că inculpații, indiferent de drepturile pe care le invocă asupra acelei suprafețe de teren, cunoșteau că nu au dreptul de ocupa acea suprafață de teren, fără a avea o hotărâre judecătorească, prin care să se stabilească drepturile lor, cât și linia de hotar.
Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3, lit. b din Codul penal, întrucât ei au prevăzut rezultatul faptei lor și, deși nu l-au urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpații au știut că au obligația de a respecta posesia asupra unui imobil pe care o exercită o altă persoană în mod legal, și că nu pot ocupa acest imobil sau o parte din acesta, decât în baza unei hotărâri judecătorești, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind dreptul asupra unui imobil.
Curtea nu poate reține apărările inculpaților, care au recunoscut scoaterea țărușilor ce fuseseră amplasați chiar lângă gardul vechi, pe terenul persoanei vătămate, în urma măsurătorilor făcute de un specialist, și construirea altui gard spre interiorul proprietății persoanei vătămate, motivând fapta prin aceea că ar fi cumpărat de la vechiul proprietar, printr-un înscris de mână, neautentificat ulterior, suprafața de un ar teren. Chiar dacă ar fi real acest fapt, inculpații tot nu aveau dreptul să desființeze și să strămute un hotar licit și preexistent cumpărării de către persoana vătămată a terenului învecinat cu al lor, hotar stabilit de însăși cei doi inculpați care au construit la vremea respectivă gardul despărțitor al terenului lor de cel al foștilor proprietari.
Alta ar fi fost situația dacă cele două proprietăți nu ar fi fost niciodată delimitate de un gard sau alt semn despărțitor, întrucât, în acea situație, chiar dacă părțile nu ar fi ajuns la un acord și și-ar fi construit, respectiv, mutat semnele de hotar, atunci s-ar fi pus prolema existenței laturii subiective ca element constitutiv al infracțiunii de tulburare de posesie. Aceasta întrucât cerința ca semnele de hotar să aibă un caracter licit, rezultat din învoiala părților, sau dispoziția autorității, este cu atât mai valabilă în situația în care între inculpat și persoana pretins vătămată există un litigiu cu privire la legitimitatea delimitărilor imobilului.
Or, în speță, atitudinea inculpaților nu poate fi justificată de pretinsa cumpărare de la foștii proprietari vecini a unei suprafețe de teren, care nici nu a fost dovedită cu un înscris autentic, nici prin prisma faptului că, chiar și reală dacă ar fi cumpărarea, cei doi, împreună cu pretinșii vânzători, nu și-au făcut la vremea respectivă o nouă delimitare a proprietăților în raport de acel pretins antecontract, deși aveau posibilitatea să o facă, inculpații alegând să acționeze de maniera arătată și în disprețul legii, ulterior cumpărării suprafeței învecinate de către persoana vătămată.
În ce privește individualizarea pedepselor, curtea constată că sub acest aspect apelurile inculpaților sunt întemeiate, constatând că alegerea făcută de instanța de fond în privința instituțiilor aplicabile în materie este una greșită, în sensul că în cauză nu se impune condamnarea lor, fiind incidente disp.art. 83 Cod penal.
Astfel, curtea apreciază că aplicarea disp. art. 83 Cod penal este în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei și reeducarea inculpaților, fiind îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute la acest text de lege, referitoare la amânarea aplicării pedepsei, și anume: pedeapsa stabilită prin sentința apelată nu depășește 2 ani închisoare, inculpații nu au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii (de fapt nu are deloc antecedente penale), și-au manifestat acordul de a presta o muncă în folosul comunității (obligație pe care instanța nu o apreciază însă că ar fi necesară raportat la împrejurările concrete ale speței), iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de față este mai mică de 7 ani.
Așadar, curtea apreciază că, în raport de persoana inculpaților, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile favorabile pe care aceștia le au de a se îndrepta, aplicarea imediată a pedepsei stabilite prin decizia de față nu este necesară.
Așa fiind, curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, va admite apelurile formulate de inculpații A. și C. și va desființa în parte sentința apelată, în sensul că va stabili în sarcina acestora câte o pedeapsă de 2.000 lei amendă fiecare, reprezentând 200 zile-amendă a 10 lei/zi-amendă, conform art. 61 alin.(2), (4) lit. c) Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de tulburare de posesie, prev. art. 256 alin.(1) Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal, va amâna aplicarea pedepselor de câte 2.000 lei amendă stabilite inculpaților prin decizia de față, termenul de supraveghere fiind de 2 ani, conform art. 84 Cod penal.
În baza art.85 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpaților respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Totodată, curtea le va atrage atenția inculpaților asupra prevederilor art. 88 Cod penal, referitoare la cazurile în care amânarea aplicării pedepsei va fi revocată, și anume: dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpații, cu rea-credință, nu vor respecta măsurile de supraveghere arătate mai sus, ori până la expirarea termenului de supraveghere nu vor îndeplini integral obligațiile civile stabilite prin sentința de față, sau dacă în interiorul termenului de supraveghere vor săvârși o nouă infracțiune.
Cât privește celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei de față, curtea le va menține ca fiind legale și temeinice, inclusiv acelea referitoare la acțiunea civilă.
Astfel, curtea constată, așa cum a reținut și instanța de fond, că prin modul de săvârșire a faptei, prin reconstruirea în mod repetat a gardului pe proprietatea persoanei vătămate și ocuparea în parte a unei suprafețe de teren, în condițiile în care persoana vătămată îl demonta, pretinderea unor drepturi, după intrarea în posesie a persoanei vătămate, drepturi pe care trebuia să le valorifice pe care unei acțiuni civile și nu prin săvârșirea unei fapte penale, suma de 1.000 lei acordată prin sentința apelată cu titlu de daune morale este pe deplin justificată.
Dată fiind soluția de admitere a apelurilor, curtea constată incidența disp. art. 275 alin.(3) Cod procedură penală, care prevăd că, în această situație, cheltuielile judiciare din apel avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
