încetarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul româniei
Comentarii |
|
Judecătoria TURNU MĂGURELE Sentinţă penală nr. 11 din data de 17.01.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr…../329/2016, la data de 28 octombrie 2016, petentul condamnat D. R., domiciliat în T. M., strada P., nr.77, județul T., a solicitat instanței să-i permită să părăsească teritoriul României, pentru a merge la muncă, în Spania.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin sentința penală nr.62/22.04.2016, pronunțată de J. T. M., a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, în dauna persoanei vătămate A. N. de Î. F.(ANIF) F. T., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 4 ani.
În baza art.93 alin 1 Cod penal, i-a fost impusă obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.
Înainte de a fi adus în România, în luna iunie 2015, pentru executarea pedepsei dispuse prin sentința nr.223/18.12.2012, a J. T. M., desființată prin decizia penală nr.1636/A din 27 noiembrie 2015, a C. de A. B., el locuia în S., împreună cu familia sa și lucra cu contract de muncă.
În prezent, este în România, nu are un loc de muncă și nici locuință, astfel că se află într-o situație dificilă, pentru că nu realizează venituri pentru a se întreține.
Petentul a mai arătat că el și familia sa sunt înscriși în Registrul de evidență a persoanelor de la P. H.-O., A., locuiesc cu chirie, într-un imobil din localitatea respectivă, și au calitatea de rezidenți comunitari permanenți în S., din 20.02.2009. Totodată el are și un contract de muncă cu normă întreagă, astfel că îndeplinește toate condițiile pentru a munci și locui în S.
Pentru aceste motive, petentul a solicitat admiterea cererii sale , susținând că acordarea permisului de a părăsi teritoriul României nu afectează, cu nimic, îndeplinirea măsurilor de supraveghere și, totodată, îi sunt respectate și dreptul la muncă și dreptul la viață privată și de familie, garantate de C. R. și C. E. D.O.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.93 alin 2 Cod penal.
Pentru dovedirea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
A anexat cererii: sentința penală nr. 62/22.04.2016, pronunțată de J. T. M., act de identitate, contract de muncă temporar, certificat de înregistrare pentru cetățenii U. E., contract de închiriere, certificat de înscriere în registrul de evidență a persoanelor(în copii certificate) și împuternicire avocațială.
La termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2016, în urma precizărilor apărătorului ales al petentului, cererea acestuia a fost calificată ca cerere de încetare a obligației de a părăsi teritoriul R., întemeiată în drept pe dispozițiile art.95 Cod penal, rap. la art.48 din Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor, măsurilor educative și a altor măsuri neprivate de libertate dispuse de organele judiciare, în cursul procesului penal.
S. P. T. a comunicat instanței reportul de evaluare privind pe condamnatul D. R..
Analizând cererea petentului-condamnat, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.
Instanța reține că, prin sentința penală nr.62/22.04.2016 pronunțată de J. T. M., în dosarul nr.1059/329/2015*, definitivă prin decizia nr.1247 din 15 septembrie 2016, a C. de A. B., petentul D. R. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, în dauna persoanei vătămate A. N. de Î. F.(ANIF) F. T., în baza art. art.228 alin.1- 229 alin.1 lit. b), d), și alin.3 lit. b) N Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 N Cod penal, și cu aplicarea art.5 N Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală
În baza art.67 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit. a) și b) N Cod penală, a interzis inculpatului, ca pedeapsa complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art.65 alin.1 raportat la art.67 alin.1 lit. a) și b) N Cod penală,a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau orie alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.91 N Cod penală, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a pedepsei de 3 ani închisoare.
În baza art.92 alin.1 N Cod penal, a fost stabilit un termen de supraveghere de 4 ani.
În baza art.93 alin.1 N Cod penală, a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la S. de P. T., la datele fixate de acesta;
b).să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c).să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d).să comunice schimbarea locului de muncă;
e).să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 N Cod penal a, impus inculpatului să execute următoarea obligație: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
În baza art.93 alin.3 N Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, la o unitate desemnată de S. P. T., pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
Din raportul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., reiese că petentul condamnat este căsătorit, locuiește și lucrează în S., cu contract de muncă ,și are trei copii care frecventează cursurile școlare, în S.
Pe perioada cât s-a aflat în supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., condamnatul D. R. s-a prezentat la sediul serviciului, la datele fixate și s-a angajat ca, în situația în care se va admite cererea, întâi să finalizeze executarea obligației de a presta numărul de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei T. M., apoi să meargă la familia sa, în S., urmând să se prezinte la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T. și să facă anunțurile necesare pe celelalte măsuri de supraveghere.
În prezent, petentul condamnat locuiește în casa proprietatea bunicii paterne și se întreține din sumele de bani, trimise de soția și tatăl său, din Spania.
În aceste condiții, s-a apreciat că încetarea măsurii obligației de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței, este o măsură corespunzătoare.
Instanța apreciază că modificarea sau încetarea obligațiilor impuse pe durata termenului de supraveghere a persoanei condamnate sunt măsuri ce pot fi dispuse doar în cazul în care, ulterior punerii în executare a hotărârii de condamnare, se constată intervenția ulterioară a unor noi factori de natură a justifica, în mod obiectiv, reconfigurarea setului de obligații impuse inițial.
În acest sens, se apreciază că, în funcție de datele concrete ale cauzei, evoluția pozitivă a persoanei condamnate, în executarea obligațiilor stabilite pe durata termenului de supraveghere , poate constitui un temei nu doar necesar, ci și suficient pentru a se putea dispune în sensul restrângerii sau a încetării unor obligații impuse, conform art.95 Cod penal. În analiza conduitei persoanei condamnate sunt esențiale concluziile consilierului de probațiune, desemnat cu supravegherea acestuia, în acord cu prevederile art.48 alin 2 din Legea nr.253/2013.
În ceea ce privește cererea petentului condamnat, instanța reține că aceasta este argumentată de posibilitățile acestuia de a presta o muncă în S., asigurând petentului venituri net superioare celor pe care ar putea să le realizeze în prezent și , implicit, un nivel de trai mai bun familiei, precum și posibilitățile sporite de îndeplinire a celorlalte obligații civile, impuse de instanța de judecată.
Obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței, constituie o măsură ce poate afecta nu doar dreptul fundamental la libera circulație, ci și dreptul la muncă și dreptul la viața privată și de familie, garantate de Constituția României și C.E.D.O.
Dacă măsura impusă de către instanța de judecată este prevăzută de lege și are un scop legitim-asigurarea programului de supraveghere instituit - analiza proporționalității acestei măsuri cu finalitatea urmărită trebuie să se realizeze nu doar la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, ci și ulterior, pe parcursul executării acesteia, legiuitorul instituind, în acest sens, mecanismul prevăzut la art.48,57 din Legea nr.253/2013.
Instanța apreciază că datele existente la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a contura opinia că persoana supravegheată prezintă suficiente garanții pentru respectarea, și pe viitor, a obligațiilor impuse, chiar și fără menținerea interdicției de a părăsi teritoriul României, și , drept urmare, obligația impusă de instanța de fond nu mai apare ca fiind proporțională cu scopul urmărit de către stat, nemaifiind astfel necesară.
Beneficiul încetării obligației de a nu părăsi teritoriul României va fi însă oferit persoanei supravegheate, sub rezerva reiterării prevederilor art.96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere.
Pentru aceste considerente în baza art.95 Cod penal cu aplicarea art.48 alin (2) din Legea nr.253/2013, instanța va admite cererea condamnatului D. R. și va dispune încetarea obligației de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței, impusă inculpatului D. R., prin sentința penală nr.62/22.04.2016, pronunțată de J. T. M., în dosarul nr……../329/2015*.
În baza art.275 alin 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare, avansate de stat,rămân în sarcina acestuia.