Infracţiunea de omor şi cea de lovituri cauzatoare de moarte. Distincţie.

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Spre deosebire de infracţiunea de omor, care nu poate fi săvârşită decât cu intenţie, în una din cele două modalităţi la care se referă art. 19 alin.1 pct.1 lit.a şi b Cod penal, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. în art. 183 Cod penal se

săvârşeşte cu intenţie depăşită, caracterizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi prin culpă în ce priveşte rezultatul produs, moartea victimei.

Faptul de a fi aplicat victimei, în zona capului şi a toracelui, regiuni anatomice vitale, mai multe lovituri cu pumnii şi coatele, instrumente apte a produce moartea, provocându-i politraumatisme craniocerebrale, lovituri cu corpuri dure (pumnii), care i-au determinat decesul constituie infracţiunea de omor calificat, iar nu aceea de lovituri cauzatoare de moarte; procedând în modul arătat, în condiţiile în care asemenea acte de violenţă produc, de regulă, urmări dintre cele mai grave, inculpatul a prevăzut, neîndoielnic, rezultatul posibil al acţiunii sale şi chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, astfel că el a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide şi nu de a produce numai vătămări corporale cărora decesul le-ar fi urmat ca un rezultatpraeterintentionat.

DECIZIA PENALĂ NR. 77/A/09.06.2010

Tribunalul Maramureş prin sentinţa penală nr.210 pronunţată în 30 aprilie 2010, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin avocatul ales, din infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 175 lit. i C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C.pen., cu aplicarea art. 73 lit. b C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen. şi a condamnat pe inculpatul C.GH săvârşirea infracţiunilor de:

- omor calificat, prev. de art. 175 alin. 1 lit. i C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. la pedeapsa de 15 ani închisoare

- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare

În temeiul art. 33 lit. a C.pen. rap. la art. 34 lit. b C.pen. a contopit pedepsele de mai sus, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.

Cu consecinţele prev. de art. 71, 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen.

În temeiul art. 65 alin. 2 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen. pe o durată de 2 ani.

S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului în temeiul art. 350 alin. 1

C.proc.pen. şi s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 02.03.2009 la zi.

În temeiul art. 14 C.proc.pen., art. 17 C.proc.pen., art. 998 C.civ. a fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri civile după cum urmează:

- 40.000 RON - cu titlu de daune morale părţii civile B.M.P.

- 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale părţii civile D.F., domiciliată în Baia Mare str. Limpedea nr. 54 jud. Maramureş

- 40.000 RON - cu titlu de daune morale părţii civile D.F.

- 140 RON, cu titlu de rentă lunară în favoarea minorului D.D.M. prin curator

D.F., începând cu data de 01.03.2009 şi până la majorat sau noi dispoziţiuni

- 40.000 RON, cu titlu de daune morale minorului D.D.M., prin curator D.F..

În temeiul art. 14 C.proc.pen., art. 998 C.civ. a fost obligat inculpatul la

despăgubiri civile către părţile civile după cum urmează:

- 334,72 RON, despăgubiri civile plus dobânda legală calculată conform O.G. 9/2000 până la efectiva achitare a debitului către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş, cu sediul în Baia Mare str. Progresului nr. 14

- 7645,00 RON, despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.

În temeiul art. 193 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 1500 RON, cheltuieli judiciare suportate de părţile civile B.M.P.a şi D.F..

În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.GH. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, prevăzută de art.174 rap.la art. 175 alin. 1 lit. i C.pen. şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. şi art. 33 lit. a C.pen..

În cuprinsul actului de trimitere în judecată s-a reţinut că la data de 20.02.2009, în loc public, inculpatul C.Gh. a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi coatele numitului D.I.M., cauzându-i astfel acestuia leziuni traumatice cranio-cerebrale, urmare cărora a decedat ulterior la data de 01.03.2009.

La data de 20.02.2009 inculpatul se găsea la barul „Interlop” de pe str. Barajului din Baia Mare, unde a consumat băuturi alcoolice. La un moment dat în local a sosit şi victima D.M.I., care a luat loc la o altă masă împreună cu martorii Ţ.D. şi M.G., aceştia consumând de asemenea băuturi alcoolice. Întrucât victima nu a mai răspuns la telefon, în barul respectiv a venit şi prietena sa, numita B.M.P., care era însoţită de A.R. şi prietena acestuia.

La un moment dat inculpatul a oferit spre cumpărare celor din local un telefon mobil şi enervat de faptul că victima era nehotărâtă în achiziţionarea acelui telefon, inculpatul a luat un scaun pe care l-a distrus lovindu-se cu el în cap.

Acest incident l-a determinat pe patronul localului să intervină şi să-i solicite inculpatului să părăsească localul.

Din barul respectiv au ieşit însă victima D.IM., concubina acestuia şi martorii M.G., S.N.A. şi Ţ.D. Imediat a ieşit însă şi inculpatul C.Gh. şi a început să adreseze reproşuri şi injurii celor prezenţi. Auzind gălăgie, din bar au ieşit şi numiţii H.Gh.V. şi R.T.D.

Victima împreună cu persoanele care îl însoţeau au urcat în maşina numitului M.G. însă la maşină a venit unul dintre prietenii inculpatului, care i-a solicitat numitului M.G. să coboare. În acel context între M.G. şi acea persoană a avut loc o ceartă şi pentru a nu-l lăsa pe M.G. singur, existând eventualitatea ca acesta să fie bătut, din maşină a coborât şi victima.

În momentul în care victima a coborât din maşină, înspre el a venit şi inculpatul, iar între cei doi a avut loc un schimb de replici. În acel moment o persoană neidentificată a venit în fugă şi i-a aplicat victimei în ochi spray paralizant, victima luând-o la fugă ulterior înspre trecerea de pietoni.

Inculpatul a urmat victima în fugă şi ajungându-l pe D.I.M. i-a aplicat lovituri, acesta a căzut pe carosabil. Inculpatul a continuat să aplice victimei lovituri cu pumnii şi coatele la nivelul feţei, cauzându-i leziuni traumatice cranio-cerebrale urmare cărora acesta a decedat ulterior la data de 01.03.2009.

În drept, fapta inculpatului C.Gh., care, la data de 20.02.2009, în loc public, a aplicat multiple lovituri cu coatele şi pumnii, toate asupra feţei victimei, provocându-i astfel acesteia leziuni cranio-cerebrale tanatogeneratoare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. 1 lit. i C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen., pentru care tribunalul l-a condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În drept, fapta inculpatului C.Gh., care, la data de 20.02.2009, în loc public, a săvârşit acte şi a proferat cuvinte şi expresii indecente, aducând astfel atingere bunelor moravuri şi provocând scandal public, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1

C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen., pentru care l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Constatând că faptele au fost săvârşite în concurs real, instanţa, în temeiul art. 34 lit. b C.pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.

Tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin avocat din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. i C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C.pen., cu aplicarea art. 73 lit. b C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen..

În primul rând, tribunalul a reţinut că din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă că inculpatul a fost cel care a generat scandalul, agresând şi alte persoane decât victima, astfel că apărările făcute în sensul că ar fi comis fapta aflându-se sub stăpânirea unei puternice emoţii nu poate fi acceptată.

De asemenea, instanţa a reţinut că inculpatul a aplicat lovituri victimei în mod repetat, de o mare intensitate. Aceasta rezultă din concluziile actelor medico-legale întocmite în cauză în care sunt descrise leziunile grave şi care au avut rol tanatogenerator: moartea victimei s-a datorat contuziilor, dilacerării şi hemoragiei meningocerebrale. Leziunile tanato-

generatoare (leziunile cerebrale), precum şi cele descrise la examenul extern punctele 1 şi 2 s-au putut produce prin lovire cu corp contondent dur.

De asemenea, intensitatea loviturilor aplicate reiese şi din concluziile de la pct. 4 şi 5 (raportul de expertiză medico-legală nr. 197/49 din data de 21 aprilie 2009, întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Baia Mare).

Astfel, tribunalul a apreciat că intensitatea şi numărul mare al loviturilor aplicate victimei de către inculpat dovedeşte faptul că acesta a prevăzut moartea victimei ca rezultat posibil al acţiunii sale; or, săvârşind fapta, chiar dacă nu a dorit rezultatul letal, l-a acceptat în mod conştient, ceea ce înseamnă că a acţionat cu intenţia de a ucide.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost găsit vinovat, tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunilor, deosebit de ridicat, împrejurările de săvârşire a faptelor, precum şi atitudinea parţial nesinceră a inculpatului.

De asemenea, tribunalul a avut în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunile din prezentul dosar în stare de recidivă postexecutorie, prim termen al recidivei constând în condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 79 din 20.01.2004 a Judecătoriei Baia Mare, fiind arestat la 05.02.2004 şi liberat condiţionat la 05.10.2004, cu un rest neexecutat de pedeapsă de 122 zile, pedeapsă pentru care nu a intervenit reabilitarea.

Tribunalul a apreciat că faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpat, faţă de modalitatea concretă de comitere a acestora, în temeiul art. 71 C.pen., a aplicat inculpatului pedepsele accesorii de interzicere a drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a C.pen. şi lit. b C.pen..

Totodată, în temeiul art. 65 C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 350 C.proc.pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 02.03.2009 la zi.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, tribunalul a reţinut că în cauză au fost formulate pretenţii civile de către partea civilă B.M.P., logodnica victimei, aceasta solicitând obligarea inculpatului la daune morale în cuantum de 50.000 RON.

De asemenea, mama victimei D.F. a formulat pretenţii civile la nivelul sumei de 5.000 RON, cheltuieli ocazionate de înmormântarea victimei şi 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

În calitate de curator al minorului D.D.M., partea civilă D.F. a solicitat obligarea inculpatului la plata unei rente lunare în favoarea minorului D.D.M. în funcţie de venitul minim pe economie, începând cu data decesului şi, de asemenea, la 100.000 RON daune morale în favoarea minorului.

Tribunalul, examinând constituirile de parte civilă prin prisma probelor administrate, a dispus, în temeiul art. 14 C.proc.pen., art. 998 Cod civil, obligarea inculpatului la despăgubiri materiale în cuantum de 5.000 RON către partea civilă D.F., despăgubiri reprezentând cheltuieli de înmormântare.

De asemenea, având în vedere că victima contribuia la creşterea minorului

D.D.M., instanţa l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 140 RON, cu titlu de rentă lunară în favoarea minorului D.D.M., prin curator D.F., începând cu data decesului, respectiv 01.03.2009 şi până la majorat sau noi dispoziţiuni. Instanţa a avut în vedere la stabilirea sumei stabilite cu titlu de rentă lunară venitul minim pe economie, având în vedere că inculpatul nu a avut loc de muncă din care să realizeze venituri.

De asemenea, tribunalul a apreciat că părţilor civile (Bucur Mărioara -logodnica victimei, D.F. - mama victimei şi D.D.M.) le-a fost provocată o suferinţă sufletească deosebită prin decesul victimei survenit ca urmare a infracţiunii săvârşite de inculpat şi, în consecinţă, inculpatul a fost obligat la plata de daune morale către părţile civile conform dispozitivului prezentei.

În temeiul art. 14 C.proc.pen., art. 998 Cod civil, inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile către părţile civile - unităţi spitaliceşti la nivelul sumelor pretinse de acestea şi care reprezintă cheltuielile cu necesitatea acordării asistenţei medicale victimei, respectiv medicamentaţie, internare şi transportul victimei la spital.

În temeiul art. 193 alin. 1 C.proc.pen., tribunalul a obligat inculpatul la plata sumei de câte 1500 RON, cheltuieli judiciare suportate de părţile civile B.M.P. şi D.F., cheltuieli constând în onorariul avocatului ales.

În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen., tribunalul a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul C.Gh. care a solicitat admiterea căii de atac promovate, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prev.de art.174 şi 175 lit.i C.pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, reţinerea scuzei provocării prev.de art.73 lit.b C.pen., apreciind că nu el este autorul principal al morţii victimei, iar în privinţa tuturor infracţiunilor apreciază că se impune reducerea pedepsei faţă de circumstanţele personale ce-l caracterizează respectiv, are 4 copii minori în întreţinere şi a celor reale privitoare la fapte.

Curtea examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a constatat

următoarele:

Tribunalul a administrat un vast material probator pe baza căruia a reţinut judicios starea de fapt, vinovăţia inculpatului, elementele constitutive ale infracţiunii, încadrarea juridică şi pedeapsa aplicată.

Examinându-se materialul probator în raport de criticile aduse se constată că, situaţia de fapt este pe deplin concordantă cu activitatea infracţională efectiv desfăşurată de către inculpatul apelant. Gravitatea deosebită a faptei comise şi amplu analizată de instanţa fondului, demonstrează fără nici un dubiu că, inculpatul a acţionat cu mult sânge rece, aşa încât ar fi putut să ucidă şi alte părţi vătămate din cauză, dacă acestea ar fi existat.

Actele de violenţă deosebită comise de inculpat îndreptate fiind împotriva valorii sociale supreme - viaţa - atrag în numele dreptului inviolabil la viaţă, la integritatea fizică, psihică şi materială a oricărei fiinţe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.

Lovirea cu intensitate a unei persoane cu pumnii şi coatele, în zona capului de mai multe ori, agresiune comisă în public, cauzându-i acesteia leziuni cranio cerebrale, tanatogeneratoare, constituie infracţiunea de omor calificat, şi ultraj contra bunelor moravuri

şi tulburarea liniştii publice, iar nu aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, posibilitatea de a nu fi prevăzut moartea victimei fiind exclusă.

Leziuni de acest fel, ca şi numeroasele urme de violenţă de pe capul şi corpul victimei, produse prin lovituri, comprimare între planuri dure, sunt urmarea unor acţiuni deosebit de violente.

Moartea victimei este, deci, consecinţa unei agresiuni al cărei rezultat a fost prevăzut şi deşi nu l-a urmărit inculpatul, fapta apare ca săvârşită cu intenţie indirectă sub forma prevăzută în art. 19 pct.1 lit.b din Codul penal şi este susceptibilă a fi considerată ca infracţiune de omor calificat prevăzută în art.174, 175 lit.i C.pen..

Spre deosebire de infracţiunea de omor, care nu poate fi săvârşită decât cu intenţie, în una din cele două modalităţi la care se referă art.19 alin.1 pct.1 lit.a şi b Cod pen., infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev, în art.183 C.pen.se săvârşeşte cu intenţie depăşită, caracterizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi prin culpă în ce priveşte rezultatul produs, moartea victimei.

Potrivit art.175 alin.1 lit.i din Codul penal, omorul este calificat atunci când este săvârşit „în public”. Pe de altă parte, prin art.152 lit.a C.pen.fapta se consideră săvârşită „în public” atunci când a fost comisă „într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană”.

Or, din probele administrate rezultă că inculpatul a săvârşit fapta pe o stradă din Baia Mare, în faţa unui restaurant, deci într-un loc public, în accepţiunea explicaţiei date prin art.152 lit.a C.pen.

Rezultă deci, că inculpatul a săvârşit fapta în public, astfel că aceasta a fost corect încadrată în art.174, 175 lit.i C.pen.de către procuror şi prima instanţă, punct de vedere însuşit şi de către Curte.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul i-a aplicat lovituri victimei la data de 20 februarie 2009 în loc public, agresiune săvârşită cu pumnii şi coatele asupra victimei cauzându-i astfel leziuni traumatice cranio-cerebrale, urmare cărora el a decedat ulterior la data de 1 martie 2009.

Potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală de la f.14 dos.u.p., moartea victimei a fost violentă, s-a datorat contuziei şi dilacerării cerebrale, hemoragiei meningo-cerebrale iar leziunile tanatogeneratoare s-au produs prin mecanism de lovire şi cădere în cadrul unei heteroagresiuni.

La fila 61 din dosarul u.p.s-a depus raportul de expertiză medico-legală a victimei care confirmă că moartea acesteia a fost violentă şi s-a datorat contuziilor multiple, dilacerării şi hemoragiei meningo-cerebrale. Leziunile cerebrale tanatogeneratoare precum şi celelalte urme de agresiune existente pe corpul victimei, s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent dur, iar leziunile de la nivel toracal respectiv fracturile costale şi contuziile pulmonare s-au putut produce prin comprimare între două planuri dure, stabilindu-se în final legătura directă de cauzalitate între agresiunea din 20 februarie 2009 şi decesul victimei survenit la 1 martie 2009.

Intensitatea loviturilor aplicate şi rezultatul letal, confirmă intenţia indirectă de a ucide a inculpatului.

Ca atare, ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea şi rezultatul acesteia infirmă apărarea inculpatului că el nu a urmărit şi nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, care ar fi depăşit intenţia sa de a aplica o corecţie victimei.

În consecinţă, se impune concluzia că prima instanţă a reţinut judicios că, sub aspectul poziţiei sale subiective, inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide, în sensul că deşi a prevăzut rezultatul faptei sale şi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Activitatea infracţională a inculpatului se înscrie fără dubiu în dispoziţiile art.174 rap.la art.175 lit.i C.pen.deoarece aşa cum arată în mod constant şi instanţa supremă, „fapta de lovire în urma căreia s-a produs decesul victimei este susceptibilă a fi încadrată în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte numai în măsura în care rezultatul letal este consecinţa culpei infractorului, care nu a prevăzut acest rezultat, deşi trebuia şi putea să-l prevadă. Atunci când infractorul acceptă moartea victimei ca rezultat posibil al faptei sale, poziţie subiectivă ce trebuie apreciată nu numai în raport cu modul cum el a acţionat, ci şi cu precaritatea capacităţii de rezistenţă a victimei, încadrarea juridică ce trebuie dată faptei este aceea de omor, săvârşit cu intenţie indirectă”. Aceeaşi instanţă a arătat că „spre deosebire de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, care se săvârşeşte cu praeterintenţie, infracţiunea de omor se comite, sub aspectul laturii subiective, fie cu intenţie directă, fie cu intenţie indirectă, ţinând seama de caracterul vulnerant al instrumentului folosit, zona vitală vizată, intensitatea loviturii aplicate şi eventuala ei repetare”.

Din probele dosarului rezultă fără dubiu că atât victima cât şi inculpatul se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, apelantul C.Gh. susţinând că a comis fapta după ce a consumat în prealabil 30 de beri. Probele testimoniale şi ştiinţifice confirmă fără echivoc că inculpatul a lovit de mai multe ori victima în faţă cu pumnul, iar după ce a fost căzută la sol, a continuat să o agreseze şi cu coatele peste cap şi peste torace. Pumnii, coatele, zonele în care au fost aplicate loviturile, intensitatea acestora şi repetarea lor confirmă intenţia inculpatului de a ucide victima, în forma intenţiei indirecte.

Pentru motivele ce preced, nu s-a primit motivul de apel al inculpatului vizând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev.de art.183 Cod pen., fapta comisă fiind judicios încadrată în prevederile art.174 şi art.175 alin.1 lit.i Cod pen. cu aplicarea art.37 lit.b Cod pen. şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev.de art.321 alin.1 C.pen.cu aplicarea art.37 lit.b C.pen.

În faţa instanţei de apel inculpatul a încercat să-şi minimalizeze răspunderea penală, arătând în primul rând că revine asupra declaraţiilor de la parchet, prin care recunoştea şi regreta comiterea faptei, învederând că fiind analfabet, procurorul i-a citit doar anumite pasaje ale depoziţiei sale, consemnate cu mâna proprie a organului de urmărire penală şi în care s-au strecurat anumite inexactităţi. Inculpatul în faţa Curţii, a arătat că a fost provocat de victimă în incinta localului „Interlop” din Baia Mare, iar la ieşirea din restaurant a fost chiar lovit în faţă cu pumnul de către victimă, el a căzut la sol şi a fost târât de către aceasta vreo 7 metri, pe stradă.

Această apărare a fost formulată şi la fila 82 dos.u.p.cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală în care inculpatul precizează „recunosc şi regret sincer comiterea faptelor, dar doresc să se aibă în vedere împrejurarea că până să aplic loviturile victimei, acesta m-a lovit şi m-a îmbrâncit şi apoi a fugit, iar eu l-am urmărit şi l-am lovit de două ori cu pumnii şi o dată cu cotul, toate loviturile fiind aplicate de mine, asupra feţei victimei, când era căzut. Nu aş fi exercitat violenţe asupra victimei dacă nu eram băut şi dacă el nu m-ar fi provocat anterior”.

În faţa Curţii, inculpatul a încercat să plaseze vinovăţia comiterii faptei asupra numiţilor H.Gh. şi D.C. care l-ar fi agresat pe partea vătămată, cu intensitate, înainte de loviturile pe care le-a aplicat şi el acestuia, condiţii în care apreciază că decesul victimei s-a datorat activităţii infracţionale derulate de către martorii de mai sus.

Vinovăţia inculpatului este dovedită indubitabil prin declaraţiile martorilor audiaţi atât în faţa procurorului cât şi în faţa instanţei unde şi-au menţinut integral cele învederate în faza de urmărire penală: P.G.F., Ţ.D., M.G., S.N., R.T.D., D.C. şi R.C.

Astfel, martorul R.C., în declaraţia de la f. 161 tribunal, precizează „este adevărat şi menţin ceea ce am afirmat că în afară de inculpatul C.Gh. zis „Şobolanul” nu a fost implicată nici o altă persoană în agresarea victimei”. De asemenea, martorul Ţ.D. în declaraţia de la f.142 învederează că „l-am văzut pe inculpat lovindu-l pe D., cu mâinile”. Aceeaşi stare de fapt, este relevată şi de martorii M.G. în declaraţia de la f. 143 din faţa tribunalului. Şi martorul R.T.D., în declaraţia de la f. 158 tribunal arată că „inculpatul ar fi sărit pe partea vătămată şi ar fi dat cu cotul şi cu pumnul, declaraţie făcută şi în faţa procurorului la f.41, pe care o menţine. În acelaşi mod declară şi martorul D.C., f.159 tribunal. Nu în ultimul rând, partea vătămată B.M.P. a fost prezentă la scena agresării victimei şi aceasta a declarat constant, f.242 tribunal, că „prietenul meu a luat-o la fugă spre trecerea de pietoni însă datorită faptului că a fost sprayat în faţă, fugea în zig-zag. După el, s-a luat la fugă inculpatul, care în momentul în care l-a ajuns, în zona trecerii de pietoni, i-a aplicat o lovitură. Prietenul meu a căzut la pământ iar după ce era la sol, inculpatul a continuat să-l lovească. Eu l-am văzut pe inculpat, ca fiind singurul care îl lovea”.

Din vastul material probator existent la dosar, rezultă că declaraţia inculpatului

C.Gh. este nesinceră, ea necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, condiţie în care va rămâne fără valoare sub aspectul aflării adevărului.

Potrivit art. 69 C.proc.pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpatului trebuie să se

coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susţinerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.

Chiar şi în acest context, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatului sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.

Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de fond şi apel a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.

Pe de altă parte, declaraţiile acestuia date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

În speţă, se observă că dosarul a fost judicios soluţionat de către prima instanţă, avându-se în vedere şi principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanţiilor procesuale.

Tribunalul Maramureş a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situaţiei de fapt expusă în considerentele hotărârii şi a vinovăţiei inculpatului.

Curtea de Apel analizând probele administrate a constatat că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev.de art.174 rap.la art.175 lit.i C.pen.şi art.321 alin.1 C.pen.cu aplicarea art.37 lit.b C.pen.ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.

Deşi inculpatul a negat constant uciderea victimei, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susţinerile acestuia nu au suport probator, nefiind dovedite; nici provocarea acestuia de către numitul D.I.M.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Inculpatul în mod constant în faza de urmărire penală şi în faza de judecată nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, susţinând că nu a lovit cu putere victima, moartea ei datorându-se activităţii infracţionale a martorilor H.Gh. şi D.C.l, de remarcat fiind însă că declaraţiile sale nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar. Dimpotrivă, probaţiunea testimonială şi medico-legală confirmă susţinerile martorului H.Gh. şi anume, faptul că acesta a suferit leziuni vindecabile în 7-8 zile îngrijiri medicale, pe partea dorsală a mâinii drepte, leziuni care s-au produs ca urmare a agresării sale de către martorul M.G.

Pentru motivele ce preced, vinovăţia inculpatului rezultă că a fost dovedită fără dubiu în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, astfel că primul motiv de apel nu este fondat.

Referitor la critica vizând reducerea pedepsei, raportat la împrejurarea că are 4 copii minori în întreţinere, curtea reţine că nici aceasta nu poate fi însuşită.

Atitudinea inculpatului şi modul de comitere al faptei, nu pot fi omise, ele fiind corect evaluate de tribunal, în alegerea pedepsei şi a modului de executare al acesteia.

Nu se poate ca, pentru faptele săvârşite împotriva altor semeni de ai săi şi cărora a încercat să le curme viaţa, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieţii.

Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Actele de violenţă exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanţa de apel, în alegerea pedepsei.

Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la fapta comisă, este recidivist, aşa cum rezultă din fişa de cazier.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.

Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ţine seama că acţiunea violentă a inculpatului a avut drept consecinţă pierderea unei vieţi omeneşti, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că “legea penală apără...persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept”.

Atitudinea sfidătoare avută de inculpat faţă de instanţa de judecată pe întreg parcursul procesului penal unită cu împrejurarea că nu a manifestat nici cel mai mic regret faţă de fapta comisă, de neplata niciunei sume la care a fost obligat în favoarea părţilor civile îndreptăţeşte convingerea că reeducarea sa nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse de 15 ani închisoare, prin privare de libertate, pentru fapta comisă.

Aşa fiind, apelul inculpatului apare ca nefondat şi s-a respins ca atare în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen.

În baza art.350 C.proc.pen.s-a menţinut starea de arest a inculpatului, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării

executării pedepsei aplicate potrivit art.5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franţa). Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Maramureş, nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a inculpatului, în condiţiile art.5 paragraf 1 lit.a şi c din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeaşi instanţă în cauza Wemhoff contra Germaniei.

Ţinând seama de probatoriul cauzei şi soluţia pronunţată de tribunal, curtea a considerat că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, care se regăsesc în disp.art.148 lit.f C.proc.pen. şi că menţinerea acestei măsuri de către instanţa de apel este pe deplin justificată în raport cu prevederile legale invocate, coroborate cu cele ale art.5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În baza art.88 cod pen. raportat la art.381 C.proc.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv începând cu 2 martie 2009 şi până la zi.<

Infracţiunea de omor şi cea de lovituri cauzatoare de moarte. Distincţie.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracţiunea de omor şi cea de lovituri cauzatoare de moarte. Distincţie.