Infracţiunea prevăzută de art. 140 lit. g din Legea nr. 8/1996. Elemente constitutive.
| Comentarii |
|
Conform art.140 alin.1 lit.g din Legea nr.8/1996 constituie infracţiune fapta de a prezenta într-un loc public înregistrări sonore ale unui producător fără autorizare sau după caz, fără consimţământul titularilor drepturilor recunoscute de lege.
Din conţinutul textului incriminator rezultă, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii că modalitatea de comitere a acesteia este constă în prezentarea într-un loc public de înregistrări sonore. Pentru întrunirea acestei situaţii este însă necesar ca cel trimis în judecată să fi prezentat el însuşi în public înregistrările sonore, nefiind suficient ca acesta să fi fost proprietarul sau administratorul imobilului în care înregistrările au fost prezentate de către o altă persoană.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia nr. 22/A din 5 februarie 2007
Prin sentinţa penală nr.435/2006 a Tribunalului Maramureş, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c C.pr.pen. s-a dispus achitarea inculpatului R.L.S. pentru infracţiunea prevăzută de art.140 lit.g din L.8/1996 - privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
S-au respins pretenţiile civile formulate de Uniunea Producătorilor de Fonograme România şi CREDIDAM faţă de inculpat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 7 febr.2004, într-un imobil aparţinând SC J.C. SRL a cărui administrator este inculpatul R.L.S., s-a organizat o discotecă.
Cu ocazia controlului efectuat de către lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Maramureş, în acea seară, s-a constatat că martorul T.M. care asigura muzica ambientală nu poseda licenţa de difuzare a operelor fonografice.
S-au ridicat de la martor cu acea ocazie un număr de 64 CD-uri care-i aparţineau şi care conţineau diverse compoziţii muzicale.
Doar 8 din cele 64 de CD-uri purtau marcaje holografice restul fiind contrafăcute.
Centrul Român pentru Administraţia Drepturilor Artiştilor Interpreţi sesizat de organele de poliţie despre cele constatate cu ocazia controlului a formulat plângere penală şi a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000.000 ROL daune.
In aceeaşi manieră a procedat şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, care s-a constituit parte civilă cu suma de 17.010.684 lei ROL.
Potrivit art.140 alin.1 lit.g din Legea nr.8/1996 constituie infracţiune fapta de a prezenta într-un loc public înregistrări sonore ale unui producător fără autorizare sau după caz, fără consimţământul titularilor drepturilor recunoscute de lege.
Din analiza textului legal mai sus menţionat a rezultat în mod evident că nu inculpatul R.L.S. a fost cel care a difuzat nemijlocit într-un loc public muzica ambientală fără autorizaţie.
Este adevărat că localul în care a fost difuzată muzica aparţine inculpatului, însă cel care a comis nemijlocit acţiunea şi a prezentat şi difuzat operele ocrotite de legiuitor este o altă persoană decât cea trimisă în judecată şi faţă de care părţile vătămate constituite părţi civile au formulat plângere penală.
Pe cale de consecinţă, tribunalul în temeiul art.10 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c C.pr.pen. l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art.140 lit.a din L.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile anexe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, criticând hotărârea ca nefiind temeinică şi legală.
În motivarea apelului său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a învederat faptul că, în cauză s-a pronunţat o hotărâre nelegală întrucât, inculpatul, în calitatea pe care o deţinea şi anume aceea de administrator la SC J.C. SRL avea obligaţia obţinerii consimţământului din partea titularilor drepturilor de autor şi plata unor remuneraţii către organismele de gestiune colectivă, acesta fiind autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată, mai ales că potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.8/1996, administratorul este considerat ca fiind utilizator.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor legale în materie, curtea reţine următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş întocmit la data de 27.10.2005 a fost trimis în judecată inculpatul pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.140 lit.g din Legea nr.8/1996, constând în aceea că, la data de 7.02.2004, acesta în calitate de administrator al SC J.C. SRL Ulmeni a difuzat muzică ambientală în discoteca din Ulmeni, fără autorizare din partea titularilor drepturilor de autor.
Analizând starea de fapt reţinută ca urmare a administrării probatoriului constând din: procesul-verbal încheiat de SIF din cadrul IPJ Maramureş, plângerile formulate de CREDIDAM şi UPFR, procesul verbal de constatare tehnico-ştiinţifică,
declaraţiile inculpatului, declaraţia martorului T.M., curtea apreciază că hotărârea pronunţată este temeinică şi legală.
Astfel, se constată că inculpatul este administrator la S.C. J.C. SRL iar discoteca din Ulmeni aparţine acestei unităţi.
La data de 7.02.2004 în cadrul discotecii, inculpatul a organizat o petrecere pentru a sărbători ziua de naştere a fiului său. În acest scop a fost chemat martorul T.M. pentru a asigura muzica .
Din declaraţiile inculpatului coroborate cu depoziţia martorului arătat mai sus, a fost vorba de o petrecere privată, aparatura muzicală aparţinând inculpatului iar o parte din CD-urile folosite au fost înregistrate de către martor din calculatorul său, cealaltă parte fiind cumpărate, fără însă a îndeplini cerinţele legii.
Conform art.140 alin.1 lit.g din Legea nr.8/1996 constituie infracţiune fapta de a prezenta într-un loc public înregistrări sonore ale unui producător fără autorizare sau după caz, fără consimţământul titularilor drepturilor recunoscute de lege.
Din conţinutul textului incriminator rezultă, în ceea e priveşte latura obiectivă a infracţiunii că, modalitatea de comitere a infracţiunii este aceea de a prezenta într-un loc public înregistrări sonore.
Ori, din probele de la dosar, rezultă cu certitudine că nu inculpatul a fost persoana care a prezentat înregistrările sonore ci martorul amintit mai sus şi aceasta în sensul stabilit de Metodologia privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, care în art. 1 defineşte noţiunea de comunicare publică ca fiind comunicarea în spaţii publice a fonogramelor, indiferent de modalitatea realizării comunicării, fiind discutabilă, în speţă şi noţiunea de „spaţiu public”.
Concluzionând, subiectul activ al infracţiunii descrise mai sus este persoana care săvârşeşte nemijlocit acţiunea de prezentare a operei de creaţie intelectuală ce aparţine altcuiva.
Faţă de cele de mai sus, în baza art.379 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul formulat.
În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
