infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prev. de art.180 alin. 2 Cod penal din 1969

Judecătoria ORADEA Sentinţă penală nr. 383 /2014 din data de 28.03.2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 383 /2014

Ședința publică din 28 martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: ……

GREFIER : …………

Ministerul Public este reprezentat de procuror ……., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod de procedură penală.

Pe rol, pronunțarea hotărârii în cauza penală privind pe inculpatul ……. trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 alin. 2 Cod penal din 1969.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care :

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 21.03.2014 când procurorul și părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru 28.03.2014, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

J U D E C Ă T O R I A

DELIBERÂND:

Constată că la data de 12.04.2013 s-a înregistrat la Judecătoria Oradea rechizitoriul din 09.04.2013 emis în dosarul nr. 8303/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiuni penale și trimiterea în judecată a inculpatului .., sub acuzația comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 al. 2 Cod penal din 1969.

În esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului ……… faptul că la data de 16.11.2012 l-a lovit cu pumnul în zona feței pe persoana vătămată …., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul … a fost audiat în cursul cercetării judecătorești declarând, printre altele, că în ziua incidentului, după ce a coborât din mașină, s-a apropiat de persoana vătămată iar în urma unor discuții contradictorii s-au îmbrâncit și s-au tras de haine. Susține că persoana vătămată l-a prins de gât, inculpatul precizând că este foarte sensibil întrucât are o operație la gât, că s-au prins de haine reciproc, s-au scuturat și s-au lovit de mașina acesteia. Inculpatul a mai arătat că nu a lovit persoana vătămată cu pumnul în față și că a declarat asta la poliție întrucât i s-a dictat declarația, că nimeni nu a dat acolo cu pumnii și cu picioarele și că a fost doar o îmbrânceală. Nu are nicio explicație cu privire la fractura de piramidă nazală suferită de persoana vătămată, în condițiile în care susține că după incident persoana vătămată nu avea nimic, inculpatul observând doar puțin sânge în zona nasului (filele 40-41 dosar inst.).

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătorești, instanța reține în fapt următoarele:

La data de 19.11.2012 persoana vătămată ….. a depus la Poliția mun. Oradea o plângere prealabilă împotriva inculpatului …….., solicitând tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, arătând că în data de 16.11.2012 acesta i-a aplicat lovituri cu pumnul și picioarele, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale, anexând certificatul medico-legal nr. …/Ia/1321 din 17.11.2012 , din care rezultă că leziunile de la nivelul piramidei nazale s-au produs prin lovire repetată cu corp dur contondent.

Instanța reține că persoana vătămată …. 1-a cunoscut pe inculpat în împrejurarea în care i-a efectuat acestuia o lucrare la instalația electrică de la casa personală din com. Sântandrei, jud. Bihor.

Întrucât au apărut niște neînțelegeri privind lucrarea, părțile au stabilit telefonic o întâlnire pentru data de 16.11.2012, în stația de carburanți ….. pentru a lămuri aspecte legate de actele necesare branșamentului, fiecare deplasându-se la locul întâlnirii cu mașina. Când au coborât din mașini și s-au apropiat unul de altul, persoana vătămată ….. având în mână o copie a contractului, inculpatul i-a adresat cuvinte jignitoare și 1-a înjurat, apoi 1-a lovit cu pumnul în zona feței.

Martorul ….., care se afla în mașina părții vătămate, a declarat în cursul urmăririi penale că el a rămas în mașină când inculpatul și persoana vătămată s-au apropiat unul de altul, fiind amândoi la circa un metru de mașină. A observat că în timp ce persoana vătămată i-a întins mâna, ca să-l salute, inculpatul 1-a lovit cu pumnul în zona feței, că numitul …..1-a apucat de mâini pe inculpat, ca să-l oprească, dar acesta a continuat să dea cu picioarele. A mai arătat martorul că după incidentul care a durat 3-4 minute, persoana vătămată a revenit în mașină, iar martorul a observat că îi curgea sânge din zona feței și că, alertați de incident, au ieșit și lucrătorii stației de carburanți pentru a aplana conflictul.

În fața instanței de judecată, martorul …….. și-a mai nuanțat declarația, arătând, printre altele, faptul că a observat că au fost îmbrânceli între cei doi, că s-au prins de haine, nu a observat lovituri concrete, a confirmat că au fost discuții contradictorii între părți, care s-au înjurat, iar inculpatul …., voia să îl lovească pe …tot timpul iar D…..ș se apăra să nu îl lovească spunându-i să stea calm și să discute,, -fila 48 dosar inst. Acest martor a mai declarat în fața instanței că, având în vedere urmele de sânge pe care le-a observat pe fața părții vătămate, explicația martorului este că numai inculpatul …putea să o lovească pe persoana vătămată …. pentru că între ei a fost altercația.

La rândul său martorul …, șef de stație la SC E………SRL, care era de serviciu în ziua incidentului, a declarat că din biroul său a observat două persoane care se îmbrânceau. Până să ajungă să-i despartă, aceștia au fost despărțiți de alte persoane, care se aflau în trecere. Martorul declară că nu a văzut pe nici unul din participanții la altercație să aplice lovituri cu pumnii sau picioarele.

În fața instanței de judecată, martorul …… …… și-a menținut, în esență, declarația dată în faza urmăririi penale, susținând că nu a văzut incidentul de la început, că a văzut cele două părți îmbrâncindu-se în stația peco, că a mers să îi despartă iar persoana vătămată avea sânge în zona feței, îi curgea sânge din nas sau din gură-fila 47 dos. inst.

De menționat că în prezența acestuia martor au fost vizionate de către organul de cercetare penală înregistrările camerei de supraveghere din incinta stației. Pe înregistrare se vede cum niște persoane s-au întâlnit în perimetrul stației, dar, din cauza unui stâlp de susținere, nu se observă când acestea s-au îmbrâncit.

Martora ………, concubina inculpatului și care se afla în mașina acestuia la data incidentului, a declarat că persoana vătămată le-a făcut o lucrare de branșament la rețeaua electrică a locuinței, dar nu le-a dat acte justificative nici pentru suma plătită și nici pentru lucrare. În ziua incidentului inculpatul și-a dat întâlnire cu persoana vătămată pentru a clarifica aceste aspecte, martora rămânând în mașină. A observat cum persoana vătămată i-a aruncat în față inculpatului o hârtie și 1-a împins cu mâinile, inculpatul a ripostat, împingându-l și el, apoi cei doi s-au apucat de haine și s-au tras. Din locul în care era, martora susține că nu a observat tot ce s-a întâmplat între cei doi, arătând că nu a văzut ca inculpatul să-l fi lovit cu pumnul în față pe …………

Declarația acestei martore, dată în fața instanței de judecată, este situată în aceleași coordonate, martora confirmând existența unei certe ,,mai aprinse,, între părți, dar că nu s-au bătut, ci doar s-au prins reciproc de haine și de gât.-fila 56 dosar inst.

Deși în fața instanței de judecată nu a recunoscut lovirea efectivă a victimei cu pumnul în față, în cursul urmăririi penale inculpatul ….. a recunoscut că a lovit o singură dată cu pumnul în față persoana vătămată, însă arată că aceasta 1-ar fi provocat, în primul rând pentru că nu i-a făcut la timp lucrarea și nu i-a dat documentele necesare la Electrica și în al doilea rând acesta a pornit incidentul, vorbindu-i urât și jignindu-l. Când au început să se îmbrâncească reciproc, persoana vătămată 1-a prins cu mâinile de gât, zonă în care a suferit în trecut o intervenție chirurgicală, astfel că el s-a apărat, aplicându-i o lovitură cu pumnul în zona feței.

Din probele administrate în cauză, instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul există, constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe, fiind săvârșită de inculpat în condițiile descrise mai sus.

Aceste aspecte rezultă din coroborarea declarațiilor părții vătămate, ale martorilor .., concubina inculpatului, martori care deși susțin că nu au văzut efectiv momentul loviturii, au observat îmbrânceala reciprocă dintre părți, iar martorul ……. a constatat urmele de violență pe fața persoanei vătămate imediat după ce a revenit la mașină, cu concluziile certificatului medico-legal nr. 3246/Ia/1321 din 17.11.2012 emis de SML Bihor, din care rezultă că leziunile de la nivelul piramidei nazale s-au produs prin lovire repetată cu corp dur contondent, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale.

Față de împrejurările concrete în care s-a comis fapta de către inculpat și urmările produse sau care s-ar fi putut produce, instanța va înlătura apărările inculpatului, în principal că fapta nu ar prezenta în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind aplicabile prev. art. 18/1 Cod penal din 1968, respectiv că inculpatul ar fi acționat în stare de provocare, sub acest ultim aspect nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a fi reținută scuza provocării ca circumstanță atenuantă legală.

Astfel, pentru a-și justifica apărarea, inculpatul a depus la dosar un certificat medico-legal care atestă că în data de 16.11.2012 a suferit leziuni la nivelul frunții și supraclavicular (gât), produse prin zgâriere cu unghia, leziuni care însă nu necesită îngrijiri medicale, (fila 11 dosar u.p.). Cu toate acestea instanța constată că nu s-a dovedit cu putere de certitudine că persoana vătămată l-ar fi lovit/agresat prima pe inculpat în cadrul altercației dintre părți, dimpotrivă probele demonstrează că inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feței și că, după ce a fost lovit, …… 1-a apucat de mâini pe inculpat, ca să-l oprească, cerându-i în mod repetat să se calmeze și să discute.

Cu privire la aplicabilitatea legii penale mai favorabile în cauză, instanța constată că sub aspectul limitelor de pedeapsă, sunt mai favorabile dispozițiile legii penale vechi, art. 180 al. 2 Cod penal din 1969, față de prev. art. 193 al. 2 Cod penal în vigoare.

În drept, fapta inculpatului ……, care la data de 16.11.2012 l-a lovit cu pumnul în zona feței pe persoana vătămată ……, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 al. 2 Cod penal din 1969.

Constatând vinovăția inculpatului, …….., cunoscut cu antecedente penale față de care s-a împlinit termenul de reabilitare, instanța, în baza art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, îl va condamna pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la o pedeapsă de 7 luni închisoare.

Infracțiunea reținută în cauza de față, comisă la data de 16.11.2012, este concurentă cu infracțiunea prev. de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002, republicată, pentru care inculpatul ……. a fost condamnat prin s.p. nr. 1013/2013 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin dec. pen. nr. 797/R/29.10.2013 a Curții de Apel Oradea -filele 60-67 dosar inst., la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81-82 Cod penal din 1969.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012 măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal iar regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

În consecință, instanța, în baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 Cod penal din 1969, va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin s.pen. nr. 1013/2013 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin dec. pen. nr. 797/R/29.10.2013 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 34 al. 1 lit. b) Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal (sunt mai favorabile dispozițiile vechiului cod penal în ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni) instanța va contopi pedeapsa de 7 luni închisoare, aplicată în cauză cu pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 1013/2013 a Judecătoriei Oradea, va aplica pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 4 luni închisoare, la care va mai adăuga un spor de 2 luni închisoare, astfel că inculpatul ……… va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, instanța va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului ……….. instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, fapta comisă de inculpat și pericolul social concret al acesteia, fiind vorba de o infracțiune îndreptată împotriva integrității corporale a persoanei, comisă cu violență, împrejurările în care a fost săvârșită, pe fondul unor discuții contradictorii dintre părți, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, respectiv 15 zile de îngrijiri medicale pentru persoana vătămată. S-a mai avut în vedere persoana inculpatul, cunoscut cu antecedente penale față de care s-a împlinit termenul de reabilitare, atitudinea oscilantă a acestuia în cursul procesului penal.

În urma contopirii pedepselor instanța apreciază că nu se impune executarea pedepsei rezultante în regim privativ de libertate, ci suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, conform Codului penal din 1969, aceste dispoziții legale fiind mai favorabile decât cele ale art. 91 și următ. Cod penal în vigoare, sub aspectul măsurilor de supraveghere și a obligațiilor ce pot fi impuse inculpatului.

Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului, ci doar o supraveghere atentă a conduitei acestuia pe perioada termenului de încercare, instanța, în baza art.86/1 Cod penal din 1969, art.71 alin. 5 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, stabilit conform art.86/2 Cod penal din 1969.

În baza art.86/3 alin. 1 lit. a) Cod penal din 1969, instanța va obliga inculpatul ….. ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu, care va verifica respectarea de către inculpat a următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin.1 lit. b)-d) Cod penal din 1969, pe care instanța le impune inculpatului: să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 404 al. 2 Cod procedură penală, instanța va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4, art. 83 și 84 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau în cazul neexecutării obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța constată faptul că la termenul din 10 mai 2013 Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea a depus la dosar o precizare în sensul că nu se constituie parte civilă în cauză pe motivul că asistența medicală de care a beneficiat persoana vătămată …… a fost suportată din bugetul asigurărilor de sănătate.

De asemenea, constată că la același termen s-a depus la dosar constituirea de parte civilă formulată de persoana vătămată ………., cu suma de 1500 RON daune materiale, respectiv costuri investigații medicale și alte cheltuieli și suma de 5000 Euro daune morale-fila 8 dosar inst. Ulterior a depus la dosar înscrisuri-contracte încheiate de societatea comercială la care partea civilă este asociat, cu diferiți beneficiari, privind lucrări pe care susține că nu le-a putut onora din cauza agresiunii inculpatului-filele 31-37 dosar inst.

În ce privește suma de 1500 RON, solicitată cu titlu de daune materiale, respectiv costuri investigații medicale și alte cheltuieli, cuantificate la o medie de 100 lei/zi de îngrijiri medicale, instanța reține ca fiind dovedite doar cheltuielile cu taxa privind eliberarea certificatului medico-legal, în cuantum de 39 lei, restul pretinselor cheltuieli neputând fi reținute din declarațiile martorilor audiați. Nu au fost dovedite nici pretinsele pierderi suferite prin ,,neonorarea contractelor,, în condițiile în care declarația martorei ….. (care face referire la pierderi de cca. 10.000 euro) nu se coroborează pe deplin cu contractele depuse la dosar, contracte în care nu apare trecută nicio sumă de bani la rubrica , ,,Prețul contractului,, făcându-se trimitere la facturile emise de executant și care nu sunt depuse la dosar.

Cu privire la daunele morale, instanța reține că suferințele fizice și psihice ale părții civile în urma agresiunii inculpatului, justifică acordarea sumei de 1500 lei cu titlu de daune morale, restul pretențiilor fiind nejustificate în raport de circumstanțele concrete ale cauzei.

Astfel, în baza art. 19 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, instanța va obliga inculpatul ….. să plătească părții civile ……. suma de 39 lei cu titlu de daune materiale și suma de 1.500 lei daune morale și va respinge ca nedovedite respectiv ca nejustificate restul despăgubirilor materiale și morale solicitate de persoana civilă.

Va constată că Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea nu se constituie parte civilă în cauză.

În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală, instanța va obliga inculpatul să plătească părții civile ………. suma de 200 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței de la fila 71 dosar inst.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanța va obliga inculpatul să plătească statului 1.000 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul …….., cu antecedente penale față de care s-a împlinit termenul de reabilitare, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la o pedeapsă de:

7 luni închisoare

În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 Cod penal din 1969 anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 1013/2013 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin dec. pen. nr. 797/R/29.10.2013 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 36 al. 1 rap. la art. 34 al. 1 lit. b) Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, contopește pedeapsa de 7 luni închisoare, aplicată în cauză cu pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 1013/2013 a Judecătoriei Oradea, aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, astfel că inculpatul ……… execută pedeapsa rezultantă de:

2 ani și 6 luni închisoare

În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art.86/1 Cod penal din 1969, art.71 alin. 5 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, stabilit conform art.86/2 Cod penal din 1969.

În baza art.86/3 alin. 1 lit. a) Cod penal din 1969 obligă inculpatul ……..…… ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu, care va verifica respectarea de către inculpat a următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin.1 lit. b)-d) Cod penal din 1969, pe care instanța le impune inculpatului:

-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 404 al. 2 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4, art. 83 și 84 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau în cazul neexecutării obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În baza art. 19 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, obligă inculpatul ….. să plătească părții civile ……., dom. în com. …….. jud. Bihor, suma de 39 lei cu titlu de daune materiale și suma de 1.500 lei daune morale și respinge ca nedovedite respectiv ca nejustificate restul despăgubirilor materiale și morale solicitate de persoana civilă.

Constată că Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea nu se constituie parte civilă în cauză.

În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească părții civile ………..suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 1.000 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28.03.2014.

Președinte, Grefier,

. ………….

……

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prev. de art.180 alin. 2 Cod penal din 1969