infracţiuni prev. de art. 86 al. 2, art. 87 al. 5 şi art. 89 al. 1, toate din OUG 195/2002 rep., cu aplic art. 37 al. 1 lit. a Cod penal
Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă penală nr. 384/2014 din data de 28.03.2014
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. 9052/271/2013
SENTINȚA PENALĂ NR. 384/2014
Ședința publică din 28 martie 2014
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: ……
GREFIER : …….
Ministerul Public este reprezentat de d-na procuror ….., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod de procedură penală.
Pe rol, pronunțarea hotărârii în cauza penală privind pe inculpatul ….., trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunilor prev. de art. 86 al. 2, art. 87 al. 5 și art. 89 al. 1, toate din OUG 195/2002 rep., cu aplic art. 37 al. 1 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 21.03.2014 când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru 28.03.2014, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
J U D E C Ă T O R I A
DELIBERÂND:
Constată că la data de 17.05.2013 s-a înregistrat la Judecătoria Oradea, sub nr. de dosar 9052/271/2013, rechizitoriul nr. 7839/P/2012 din 15 mai 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului ……..oan, sub acuzația comiterii infracțiunilor de: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prev. și ped. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195 din 2002, modificată și republicată - privind circulația pe drumurile publice, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969, refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. și ped. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195 din 2002, modificată și republicată - privind circulația pe drumurile publice, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969 și părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prev. și ped. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195 din 2002 modificată și republicată - privind circulația pe drumurile publice, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal din 1969.
În esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului ……. că la data de 28.10.2012, în jurul orelor 15.00, având permisul de conducere anulat, a condus autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare BH-…., fiind singur în autoturism, pe str. ….., ocazie cu care a tamponat cu partea din spate a autoturismului susmenționat, partea din față a autoturismului marca … cu nr. de înmatriculare …., aparținând martorului ………., care staționa în parcarea situată pe str. …..i, iar imediat după producerea accidentului și-a continuat deplasarea, părăsind astfel locul producerii accidentului, întorcându-se însă după aprox. 10 minute, refuzând testarea cu aparatul alcool-test, iar ulterior, fiind condus la Serviciul de Medicină Legală Bihor, în prezența dr. …. și a martorului ……., a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cursul cercetării judecătorești inculpatul ……… nu a dat declarație rezervându-și dreptul la tăcere-fila 17 dosar inst.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătorești, instanța reține în fapt următoarele:
În data de 28.10.2012, în jurul orelor 15.00, în timp ce inculpatul …… conducea autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare ……-ATV pe str. …….. din mun. Oradea, făcând o manevră de mers înapoi a tamponat cu partea din spate a autoturismului său partea din față a autoturismului marca Toyota, cu nr. de înmatriculare ……-WXD, aparținând martorului ……. Gabriel, care staționa în parcarea situată pe str. ……….. După producerea accidentului inculpatul ….. aflat la volanul autoturismului amintit, și-a continuat deplasarea, părăsind astfel locul tamponării, întorcându-se însă după aproximativ 10 minute.
Între timp, fiind anunțate de către martorul …… prin intermediul apelului de urgență 112, au sosit la fața locului organele de poliție care au procedat, în prezența martorilor …., la identificarea conducătorului autoturismului marca Opel, cu nr. de înmatriculare ……….-ATV, în persoana inculpatului ., căruia i-au solicitat să prezinte documentele pentru control.
Conform procesului-verbal de constatare a infracțiunii, încheiat la 28.10.2012, organele de poliție au constatat că în urma tamponării astfel produse, autoturismul marca Toyota, cu nr. de înmatriculare ….WXD, aparținând martorului …….., prezenta următoarele avarii: "… în partea stângă față, respectiv bara protecție față înfundată în partea stângă…";.
În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție s-a stabilit faptul că inculpatul C……….Ioan a posedat permisul de conducere auto, seria ……categoria B și că, potrivit Sentinței Penale nr. 1329/2011, pronunțată în dosarul nr. 8342/271/2011 al Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă la data de 22.10.2011 prin nerecurare, inculpatul ……. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195 din 2002 republicată.
Astfel, s-a constatat că prin dispoziția șefului Serviciului Rutier din cadrul I.P:J. Bihor, nr. 261092 din data de 09.11.2011, s-a dispus anularea permisului de conducere auto, seria …., categoria B, aparținând inculpatului ……., fapt comunicat acestuia prin adresa nr. …092 din data de 09.11.2011, anexată la dosar (filele 18-19 dosar u.p.).
Întrucât inculpatul …….. emana miros de alcool, organele de poliție i-au cerut să se supună testării cu aparatul alcool-test, însă inculpatul a refuzat acest lucru. În acest sens, se reține că, potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii, încheiat la data de 28.10.2012, pe care inculpatul a refuzat să-l semneze, în prezența martorilor …….., inculpatul ….. "a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest, respectiv în loc să sufle în aparat el încerca să tragă aerul din alcooltest și a suflat insuficient, aparatul dând eroare la circa 5 teste, după care a declarat că nu mai dorește să fie testat";.
De asemenea, în prezența martorilor .., inculpatul …. a declarat faptul că "nu a băut nimic și că nu știe ce s-a întâmplat și cum s-au tamponat cele două autoturisme și că el acum a venit și că se afla parcat";
În continuare inculpatul ….. a fost condus la sediul Serviciului de Medicină Legală al jud. Bihor în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei unde, în prezența medicului legist de serviciu, dr. ….., inculpatul a declarat faptul că refuză recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, conform procesului verbal de la fila 12 dosar u.p.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, martorul ….. a declarat că: "în data de 28.10.2012 în jurul orelor 15.00, autoturismul pe care îl folosesc eu, marca Toyota Hilux, cu nr. de înmatriculare …-….XD, proprietate a SC .. .SRL, se afla parcat în parcarea situată pe str. …. La un moment dat, uitându-mă pe geam, am observat faptul că autoturismul susmenționat era avariat în partea stângă față. Având în vedere că posed o cameră de luat vederi, proprietate personală, montată de către mine în exteriorul geamului de la camera locuinței mele, îndreptată spre parcarea unde se afla parcat autoturismul susmenționat, am vizualizat înregistrarea video și constatând că un autoturism de culoare închisă, marca Opel, în timp ce efectua manevra de mers cu spatele, a tamponat autoturismul meu.
Imediat am ieșit din locuință, intenționând să mă deplasez la autoturismul meu, avariat. Pe casa scării l-am văzut pe vecinul meu, respectiv numitul ….. care, aflându-se într-o vădită stare de ebrietate, bătea cu putere în ușa apartamentului cu nr. ……
Am coborât în parcare, ocazie cu care am recunoscut autoturismul de culoare închisă, marca Opel ca aparținând numitului ….., constatând că acesta se afla parcat în fața blocului susmenționat.
M-am îndreptat spre locul unde era parcat autoturismul meu, moment în care am observat că numitul ……….. a urcat la volanul autoturismului de culoare închisă, marca Opel, având nr. de înmatriculare …..V, oprit pe strada …………. În momentul în care am vrut să mă deplasez spre el, acesta a pornit și s-a deplasat spre strada …... După aproximativ 15 minute autoturismul Opel, având nr. de înmatriculare ………TV, condus de către numitul …., a revenit la locul unde a avut loc tamponarea. Între timp eu personal am sunat la poliție, la fața locului sosind un echipaj al Poliției Rutiere.
Organele de poliție i-au solicitat conducătorului autoturismului, marca Opel, având nr. de înmatriculare ….V, documentele personale și ale autoturismului, ocazie cu care acesta a fost identificat în persoana numitului …... Cu această ocazie am constatat faptul că autoturismul Opel, cu nr. de înmatriculare ….., prezenta avarii în partea dreaptă spate.
Fiindu-i solicitat permisul de conducere, numitul …. a declarat verbal și că nu deține permis de conducere. Deoarece numitul …… mirosea puternic a alcool, era dezorientat și nu vorbea coerent, polițiștii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul alcool-test, dar acesta în loc să sufle în respectivul aparat, nu a respectat indicațiile organelor de poliție, astfel că aparatul a indicat "eroare";. Acest lucru s-a repetat de aprox. 4-5 ori, perioadă în care numitul ……….. era foarte recalcitrant, agresând verbal organele de poliție.
Polițiștii i-au adus la cunoștință că, deoarece nu a reușit să sufle în aparatul alcool-test, va fi condus la SML Bihor în vederea recoltării probelor biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei, unde i-am urmat și eu. La SML Bihor medicul de serviciu i-a solicitat numitului ………… să se supună recoltării probelor biologice de sânge, dar acesta a refuzat categoric, deși i s-a adus la cunoștință că refuzul recoltării probelor biologice de sânge constituie infracțiune.
Susnumitul a fost condus la sediul Poliției Rutiere Bihor unde a refuzat să dea orice fel de declarație cu privire la cele întâmplate și nu a dorit să i se aducă la cunoștință conținutul procesului verbal, declarând că el vrea să meargă acasă.
Precizez faptul că pentru susținerea celor declarate de mine am depus un DVD în care sunt surprinse imagini și înregistrări cu momentul în care, la data de 28.10.2012 în jurul orelor 15.00, autoturismul marca Opel, având nr. de înmatriculare .., condus de către numitul …… a tamponat autoturismul, marca Toyota Hilux, cu nr. de înmatriculare …, aflat parcat pe str.. din mun. Oradea";.
În fața instanței de judecată martorul ……. și-a menținut declarația inițială arătând printre altele că știe aspectele legate de tamponarea autoturismului Toyota de către autoturismul Opel condus de inculpat întrucât are montată o cameră de luat vederi în exteriorul geamului, îndreptată spre parcare și că a vizualizat înregistrările observând cele întâmplate. A mai arătat că polițiștii i-au cerut inculpatului să sufle în alcooltest, însă inculpatul, care era incoerent, mirosea a alcool și amenința pe toată lumea, inclusiv pe polițiști, a încercat să sufle în alcooltest de 2-3 ori dar de fapt el nu sufla în alcooltest ci trăgea aerul.
La rândul său, martora ….., audiat fiind în cursul urmăririi penale, a declarat că: În după amiaza zilei de 28.10.2012, în timp ce mă aflam în locuință, am auzit o bubuitură, ocazie cu care m-am uitat pe geam și am văzut că autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare ……., condus de vecinul meu ……, care se afla singur în autoturism, se deplasa pe strada … cu direcția spre str. …
La scurt timp am auzit agitație pe scară și am aflat că vecinului meu …… i-a fost tamponată mașina, marca Toyota cu nr. ….XD, care se afla parcată în parcarea de pe str. ….
Am observat că numitul …… s-a urcat la volanul autoturismului său, marca T………. cu nr. ………. și a pornit în urmărirea, autoturismului, marca Opel cu numărul de înmatriculare …..TV, condus de vecinul meu ……, dar nu cred că l-a găsit pentru că a revenit singur în parcarea de pe str. ……………i, parcând autoturismul în același loc.
După aprox. 10 minute am văzut că numitul … a parcat autoturismul ..ATV în fața blocului, după care a apărut un echipaj de poliție.
Am coborât din locuință și am asistat la testarea cu aparatul alcool-test a numitului ., dar acesta nu a respectat indicațiile organelor de poliție, astfel că aparatul a indicat "eroare";. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori, perioadă în care numitul …… era foarte recalcitrant, agresând verbal organele de poliție. Astfel că agenții de poliție l-au condus pe numitul .. la SML Bihor în vederea recoltării probelor biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
Cred că era sub influența alcoolului întrucât nu avea echilibru, iar după ce au ajuns polițiștii era agitat și agresiv verbal dar nu știu dacă mirosea a alcool întrucât nu m-am apropiat la mai mult de 5 m. de el.
Am observat faptul că autoturismul marca Toyota cu nr……….XD prezenta avarii în partea stângă față, iar autoturismul, marca Opel cu numărul de înmatriculare ………..V, prezenta avarii în partea din spate.
În legătură cu tamponarea celor două autoturisme, numitul … a declarat că el nu știe ce s-a întâmplat, totodată menționând faptul că nu a băut";.
În fața instanței de judecată martora ……… și-a menținut, în esență, cele declarate inițial, relatând ceea ce a văzut și auzit în după-masa în care era acasă, respectiv împrejurările în care a aflat despre tamponarea mașinii Toyota de către inculpatul ……. pe care l-a văzut plecând de la fața locului cu autoturismul Opel, înspre str. . iar pe vecinul său I.(martorul ….) l-a auzit strigând ,, stai mă că te prind, nu fugi,,. Martora a confirmat că a fost de față când polițiștii l-au pus pe inculpat să sufle în fiolă, a observat faptul că acesta nu sufla în alcooltest ci trăgea aerul din el, spunea că nu poate să sufle și înjura. A arătat că în acele momente inculpatul era în stare de ebrietate pentru că se clătina și era incoerent (fila 25 dosar inst.).
În cauză a mai fost audiată în cursul urmăririi penale și martora L………..…….., care a declarat că este administrator al SC .. .RL Oradea, având pe firmă înmatriculat autoturismul marca …………….., că la data de 28.10.2012, în jurul orelor 14.30, acest autoturism se afla parcat în parcarea situată pe str. ……. Oradea și ajungând la adresa de domiciliu, împreună cu fiica sa în vârstă de 3 ani, martora a văzut că vecinul său .. a parcat autoturismul marca Opel în parcarea situată în fața blocului D21 de pe str. …i, cu o roată pe bordură și că în timp ce urca scările spre apartamentul său a trecut pe lângă numitul .. constatând că acesta mirosea a alcool.
A mai arătat martora că, aflându-se acasă, împreună cu familia, în jurul orelor 15.00, a aflat de la soțul său că autoturismul lor marca ….. a fost tamponat de către autoturismul marca Opel, având nr. de înmatriculare ……..V, condus de către …… și că soțul său a coborât din apartament în parcare și a urcat la volanul autoturismului trecând la urmărirea numitului …… care se afla la volanul autoturismului Opel și care părăsise locul tamponării. Martora a coborât și ea în parcarea situată în fața blocului în care locuiește, ocazie cu care a constatat că soțul său s-a întors la locul tamponării, la circa 2-3 minute a venit și numitul …… și la scurt timp poliția. Când au ajuns organele de poliție, numitul ………. se afla încă la volanul autoturismului marca Opel, mașina fiind parcată. Susține că inculpatului ……. i s-a cerut în prezența sa, a soțului său și a încă a unei vecine să se supună testării cu aparatul alcool-test, inculpatul a imitat de 3-4 ori că suflă în aparat, după care a refuzat, de fiecare dată aparatul indicând eroare. Martora a mai susținut că organele de poliție i-au cerut inculpatului ….. să îi însoțească la medicina legală în vederea recoltării probelor biologice, că soțul său a mers și el la Serviciul de Medicină Legală Bihor, iar de la acesta a aflat că ….. nu a dorit să i se recolteze probe biologice.
În sfârșit, martora a mai precizat că la data de 28.10.2012 aveau o cameră de luat vederi, montată în exteriorul geamului de la camera locuinței, îndreptată spre parcarea unde se afla parcat autoturismul Toyota Hilux și că, ulterior producerii incidentului, a vizualizat înregistrarea video constatând că un autoturism de culoare închisă, marca Opel, în timp ce efectua manevra de mers cu spatele, a tamponat autoturismul Toyota.
În esență, aceleași împrejurări de fapt au fost relatate de martora .. și în declarația dată în cursul cercetării judecătorești-fila24 dosar inst.
Așa cum rezultă din procesul verbal din data de 28.10.2012-fila 32 dosar u.p., inculpatul .., în prezența martorului asistent ….., a refuzat să consemneze orice declarație, a refuzat să i se aducă la cunoștință sau să citească procesul verbal de constatare, declarând doar că el vrea să meargă acasă.
Martorul asistent …… a confirmat aspectele susmenționate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății.
Audiat în calitate de învinuit la data de 19.02.2013, inculpatul ….. a declarat că în data de 28.10.2012 a venit din sat și deoarece autoturismul proprietate personală marca Opel cu număr de înmatriculare …, nu a fost pornit de mai mult timp, după ce și-a lăsat bagajele în apartament a coborât, a urcat în autoturism, a pornit motorul pentru a se încărca bateria și nu poate să își dea seama ce manevră a făcut, dar cert este că autoturismul său, care era în parcare, a mers în spate atingându-se de autoturismul vecinului său. A susținut că a mutat autoturismul circa 5 metri în față, a coborât jos de la volan timp în care a venit la el concubina proprietarului autoturismului, spunându-i că a lovit mașina iar el i-a spus că plătește reparația. A mai declarat că a coborât din autoturism plimbându-se pe trotuar și după ce au sosit organele de poliție i-au cerut actele, după care i-au cerut să se supună testului cu aparatul alcooltest, precizând că a suflat de două ori și aparatul de fiecare dată a indicat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A declarat că după ce i s-a anulat permisul de conducere nu a mai condus autovehicule și că a fost condus la medicina legală în vederea recoltării probelor biologice, lucru pe care l-a refuzat pe motivul că nu a condus pe drumurile publice, doar era în parcare iar aparatul a indicat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. În sfârșit a declarat că a consumat dimineața, în sat, circa 100 grame coniac.
Cu ocazia reaudierii în calitate de învinuit la data de 02.04.2013, inculpatul …. a declarat faptul că aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, că nu recunoaște infracțiunea de părăsire a locului accidentului întrucât a fost la locul presupus al accidentului când au sosit organele de poliție și nici refuzul recoltării probelor biologice deoarece a fost testat cu aparatul care a indicat valoarea de 0,14 mg/l și a considerat că este suficient.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul ……… a recunoscut săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195 din 2002 rep., însă nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 87 alin. 5 și art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195 din 2002 rep.
Așa cum s-a arătat mai sus, în cursul cercetării judecătorești inculpatul Cloboc Ioan nu a dat declarație, rezervându-și dreptul la tăcere-fila 17 dosar inst.
Cu privire la aplicabilitatea legii penale mai favorabile în speță, instanța reține că, referitor la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, tratamentul sancționator al acestei infracțiuni este același în legile penale succesive-OUG nr. 195/2002 rep. și Noul Cod penal, prin urmare apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 3 Cod penal, potrivit cărora legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare, astfel că la încadrarea juridică a faptei va reține dispozițiile OUG 195/2002 rep. și nu prevederile Noului Cod penal.
Referitor la infracțiunea de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice, instanța constată că dispozițiile art. 337 Noul Codul penal care prevăd pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, sunt mai favorabile pentru inculpat, în raport de dispozițiile art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, care prevedere limite de pedeapsă de la 2 la 7 ani iar în ceea ce privește părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, în mod evident dispozițiile Noului Cod penal sunt mai favorabile pentru că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului în rechizitoriu nu mai este prevăzută ca infracțiune în legea nouă.
În concluzie, în baza art. 5 Cod penal, instanța va reține că pentru infracțiunile prev. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, respectiv de art.89 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, reținute ca atare în actul de sesizare, sunt mai favorabile dispozițiile legii noi, art. 337 Cod penal respectiv art. 338 al. 1 Cod penal.
În drept, faptele inculpatului ………. care la data de 28.10.2012, în jurul orelor 15.00, având permisul de conducere anulat, a condus autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare …….. pe str. ……. mun. Oradea, ocazie cu care a tamponat cu partea din spate a autoturismului său partea din față a autoturismului marca Toyota, cu nr. de înmatriculare …….., aparținând martorului ……. Gabriel, care staționa în parcarea situată pe str. Liliacului, iar imediat după producerea accidentului și-a continuat deplasarea, întorcându-se însă după aproximativ 10 minute și refuzând testarea cu aparatul alcool-test, iar ulterior, fiind condus la Serviciul de Medicină Legală Bihor a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu referire la art. 3 Cod penal, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. a) Cod penal din 1969 și de art. 337 Cod penal, cu referire la art. 5 Cod penal, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. a) Cod penal din 1969.
Având în vedere faptul că, potrivit art. 338 al. 3 din Noul Cod penal, nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale, iar în urma tamponării produse de inculpat, așa cum s-a reținut mai sus, au rezultat doar pagube materiale, respectiv avarii la autoturismul Toyota, conform procesului-verbal de constatare a infracțiunii, încheiat la 28.10.2012, organele de poliție constatând următoarele avarii: "… în partea stângă față, respectiv bara protecție față înfundată în partea stângă…"; instanța constată că, potrivit legii noi, fapta de părăsire a locului accidentului comisă de inculpat la data de 28.10.2012 nu mai constituie infracțiune, astfel că în baza art.396 al. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 al. 1 lit.b) Cod procedură penală îl va achita pe inculpatul ………, sub aspectul comiterii infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 338 al. 1 Cod penal.
Pe de altă parte, din probele administrate în cauză, instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă că celelalte două fapte pentru care a fost trimis în judecată inculpatul există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpatul …… în condițiile descrise mai sus.
Aceste aspecte rezultă în principal din coroborarea mențiunilor din procesul verbal de constatare a infracțiunii din 28.10.2012, a mențiunilor din procesul-verbal din 28.10.2012 încheiat la sediul SML Bihor, cu declarațiile martorilor …… cu declarația martorului asistent ……….., cu DVD-ul în care sunt surprinse imagini și înregistrări din data de 28.10.2012 de la locul incidentului, cu dispoziția șefului Serviciului Rutier din cadrul I.P:J. Bihor, nr. 261092 din data de 09.11.2011, prin care s-a dispus anularea permisului de conducere auto, seria ……. categoria B, aparținând inculpatului …., fapt comunicat acestuia prin adresa nr. 261092 din data de 09.11.2011, precum și cu copia registrului intern de la SML Bihor din 28.102012, în care, la poziția privind pe inculpatul …….., este consemnat ,,refuză recoltarea probelor biologice (sânge), recalcitrant, violent verbal,,-filele 38-40 dosar inst.
De asemenea, trebuie reținut faptul că prin s.p. nr. 1329/2011 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă la data de 22.10.2011 prin nerecurare, inculpatul ….. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195 din 2002 republicată, fiind aplicate dispozițiile art. 81-82 Cod penal din 1969 privind suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
Infracțiunile reținute în prezenta cauză au fost comise la data de 28.10.2012, deci în cadrul termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. Sunt îndeplinite așadar condițiile recidivei postcondamnatorii, în ce privește primul termen al recidivei, atât potrivit legii penale vechi cât și noului Cod penal.
În ce privește tratamentul sancționator al recidivei, în speță se vor aplica dispozițiile art. 37 al. 1 lit. a) Cod penal din 1969, în vigoare la data comiterii faptelor, întrucât și legea penală veche-art. 83 Cod penal din 1969 și legea penală nouă, respectiv art. 43 al. 1 Noul Cod penal, instituie în acest caz același tratament sancționator al recidivei postcondamnatorii, anume cumulul aritmetic al pedepselor.
Constatând că inculpatul .. se face vinovat de comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, instanța, în baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu referire la art. 3 Cod penal, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. a) Cod penal din 1969, îl va condamna la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
Instanța reține că, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal iar regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de Codul penal din 1969.
În consecință, în baza art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, rap. la art. 83 Cod penal din 1969, instanța va dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 1329/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare la 22.10.2011 și va dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, astfel că inculpatul …….. va executa pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare.
În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, instanța va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
Cu privire la pedeapsa accesorie, este de precizat că, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Întrucât, în speță, instanța a apreciat că se impune aplicarea legii penale vechi, în vigoare la data comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, prin urmare a apreciat că se impune și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.
Constatând că inculpatul ……… se face vinovat și de comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, instanța, în baza art. 337 Cod penal, cu referire la art. 5 Cod penal, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. a) Cod penal din 1969, instanța îl va condamna la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, rap. la art. 83 Cod penal din 1969, instanța va dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 1329/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare la 22.10.2011 și va dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, astfel că inculpatul …………. va executa pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare.
În legătură cu această din urmă infracțiune, instanța a apreciat că legea nouă este mai favorabilă, situație în care a constatat, în raport de dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, că dispozițiile Noului Cod Penal nu mai impun aplicarea de drept a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi alături de pedeapsa închisorii, cu excepția situației când se aplică pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
Infracțiunile fiind în concurs, în baza art. 33 lit. a), art. 34 al. 1 lit. b) Cod penal din 1969, cu referire la art. 5 Cod penal (s-a apreciat că sunt mai favorabile dispozițiile vechiului cod penal în ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni), instanța va contopi pedepsele de mai sus, va aplica pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 10 luni închisoare, la care va mai adăuga un spor de 2 luni închisoare, astfel că inculpatul …… va executa pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare, prin privare de libertate.
În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, instanța va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului …………, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, faptele comise de inculpat și împrejurările în care au fost comise, atitudinea necooperantă și oscilantă a inculpatului raportat la acuzațiile aduse, dovedită încă de la momentul constatării faptelor de către organele poliției rutiere, împrejurarea că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale de aceeași natură, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, faptele sale ulterioare acestei condamnări demonstrând perseverență infracțională și o atitudine de lipsă de respect față de legislația rutieră, precum și încercarea sa de a minimaliza urmările acțiunilor sale ilicite.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanța va obliga inculpatul aflat în culpă procesuală să plătească statului 1.000 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 5 Cod penal reține că pentru infracțiunile prev. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, respectiv de art.89 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, sunt mai favorabile dispozițiile legii noi, art. 337 Cod penal respectiv art. 338 al. 1 Cod penal.
I.În baza art.396 al. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 al. 1 lit.b) Cod procedură penală achită pe inculpatul ……. jud. Bihor, dom. în Oradea, str. ….. jud. Bihor, C.N.P. 1……., recidivist, sub aspectul comiterii infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 338 al. 1 Cod penal.
II.În baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu referire la art. 3 Cod penal, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. a) Cod penal din 1969, condamnă pe inculpatul ……. pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, rap. la art. 83 Cod penal din 1969, dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 1329/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare la 22.10.2011 și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, astfel că inculpatul ……….. execută pedeapsa de:
2 ani și 2 luni închisoare.
În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
III. În baza art. 337 Cod penal, cu referire la art. 5 Cod penal, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. a) Cod penal din 1969, condamnă pe inculpatul ………. pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, rap. la art. 83 Cod penal din 1969, dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 1329/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare la 22.10.2011 și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, astfel că inculpatul ………. execută pedeapsa de:
2 ani și 10 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 al. 1 lit. b) Cod penal din 1969, cu referire la art. 5 Cod penal, contopește pedepsele de mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 10 luni închisoare la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, astfel că inculpatul ………. execută pedeapsa rezultantă de:
3 (trei) ani închisoare, prin privare de libertate.
În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 1.000 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu procurorul și cu inculpatul.
Pronunțată în ședința publică din 28.03.2014.
Președinte, Grefier,
…………….