infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)

Judecătoria SĂVENI Sentinţă penală nr. 7 din data de 10.09.2015

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SĂVENI

Ședința publică de la 17 noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE XXXXXX

Grefier XXXXXX

Ministerul Public Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni este reprezentat prin procuror XXXXXX

SENTINȚA PENALĂ NR.

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe inculpat XXXXXX și pe parte civilă XXXXXX, având ca obiect infracțiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006).

Dezbaterile asupra fondului s-au desfășurat în ședința publică din data de 10 noiembrie 2014 când s-au pus concluzii la fond care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință penală, fiind înregistrate cu mijloace tehnice audio și când instanța văzând că pentru deliberare are nevoie de un timp mai îndelungat, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când în aceeași compunere,

I N S T A N Ț A

Asupra acțiunii penale de față,

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni nr. 853/P/2013 din data de 13.03.2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei Săveni sub nr. 518/297/2014, la data de 14.03.2014, inculpatul XXXXXX, fiul lui XXXXXX, născut la data de XXXXXX în loc. XXXXXX, cu același domiciliu, legitimat cu pașaportul simplu moldovenesc nr. XXXXXX, fără antecedente penale, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, respectiv "deținerea, transportul bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia";, faptă prev. și ped. de art. 270 alin. 3 cu aplic. art. 274 din Legea nr. 86/2006 prev. de art. 270 al. 3 din Legea 86/2006, constând în aceea că, în data de 12.07.2013, a transportat cu autoturismul având numărul de înmatriculare XXXXXX, cantitatea totală de 2800 pachete de țigarete, marca Wiston, de proveniență Republica Moldova, cauzând astfel un prejudiciu în sumă de 25056 lei.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:

- Procesul-verbal de sesizare din oficiu și proces verbal de constatare (f. 6-8 ds.);

- Adresa Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași (f. 9-13 ds.);

- Declarații suspect (f. 14-15 ds);

- Declarații martor (f. 16-17 ds);

- Proces verbal de examinare auto și planșe foto (f. 18-26 ds);

- Proces verbal de numărare (f. 28 ds);

- Proces verbal indisponibilizare (f. 27 ds).

Prin Încheierea din data 17 aprilie 2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 853/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, fiind respectate dispozițiile art. 328 C.proc.pen., a administrării probelor, precum și actelor de urmărire penală și, de asemenea, a dispus începerea judecății privind pe inculpatul XXXXXX, cetățean moldovean, pentru săvârșirea infracțiunii de "contrabandă";, respectiv "deținerea, transportul bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia";, prev. și ped. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, parte civilă fiind XXXXXX

XXXXXX s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de sumei 29.565 lei, (din care 1.779 lei taxe vamale, 21.012 accize, 6.774 TVA), reprezentând despăgubiri materiale către partea civilă, la care se adaugă dobânda de referință a BNR începând cu 12.07.2013 și până la achitarea efectivă a despăgubirilor.

Inculpatul nu a putut fi audiat după punerea în mișcare a acțiunii legale, deși a fost legal citat, nu s-a prezentat la locul indicat în citații.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a fi ascultat.

Audiat în instanță, martorul XXXXXX și-a menținut declarațiile date la urmărirea penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține ca temeinic dovedită următoarea situație de fapt:

În ziua de 12.07.2013, în jurul orei 19:30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul STPF Botoșani, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN 29, la intersecția ce face legătură dintre localitățile Ungureni, Răchiți și Gulioaia, jud. Botoșani, în locul denumit popular "La table";, a oprit în trafic pentru verificare autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXX, ce era condus de inculpatul XXXXXX, cetățean din Republica Moldova.

După examinarea amănunțită a autoturismului s-au constatat modificări ale caroseriei, fapt ce a determinat conducerea inculpatului și a autoturismului la sediul STPF Botoșani, iar la un control amănunțit au fost descoperite mai multe modificări ale caroseriei, ce conțineau țigări de proveniență Republica Moldova.

După inventarierea pachetelor de țigări transportate de către învinuit cu autoturismul amintit mai sus, a rezultat o cantitate totală de 2800 pachete de țigarete de proveniență Republica Moldova marca Winston.

Din conținutul adresei nr. 20425/BTV/17.07.2013, al Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași rezultă că valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat este de 29565 lei, din care 1779 lei - taxe vamale; 21012 lei - accize și 6774 lei - T.V.A., sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXX, cu ajutorul căruia a transportat bunurile provenite din contrabandă a fost indisponibilizat si sigilat la sediul STPF Botoșani, ca și mijloc material de probă.

Cele 2800 pachete de țigarete de proveniență Republica Moldova marca Winston au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor fiind depuse la camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Botoșani, așa cum reiese din dovada de primire seria AAA nr. 03828din 15.07.2013.

În timpul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, relatând că a împrumutat pentru scurt timp autoturismul de la proprietarul acestuia și nu avea cunoștință despre țigările descoperite în locașurile ascunse, fapt greu de crezut în situația în care contractul de comodat încheiat de către proprietarul autoturismului cu inculpatul îi dă acestuia din urmă dreptul de a-l folosi pe o perioadă de 5 ani.

Inculpatul nu a putut fi audiat după punerea în mișcare a acțiunii legale, deși a fost legal citat, nu s-a prezentat la locul indicat în citații.

În drept, fapta inculpatului XXXXXX care, în data de 12.07.2013, a transportat cu autoturismul având numărul de înmatriculare XXXXXX, cantitatea totală de 2800 pachete de țigarete, marca Wiston, de proveniență Republica Moldova, cauzând astfel un prejudiciu în sumă de 25056 lei părții civile ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "contrabandă"; prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, instanța va ține cont de criterii generale de individualizare a pedepselor, de gradul concret de pericol social al faptei relevat în modul de comitere, de cuantumul prejudiciului cauzat și nerecuperat, dar și de persoana inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptei, este în vârstă de 32 de ani, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 Cod penal, " în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă";, instanța apreciind că în cauza de față legea penală veche este mai favorabilă.

În consecință , ținând cont de toate aceste aspecte, instanța în baza art. art. 270 alin. 3 C. vamal, art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968, art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 cu aplicarea art. 5 C.pen., va condamna inculpatul XXXXXX la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pe care o apreciază ca fiind suficientă pentru atingerea rolului și scopului pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă de țigări respectiv "deținerea(…) și transportul(…) bunurilor(…) care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea(…) sunt destinate săvârșirii contrabandei";, cu aplicarea legii mai favorabile (fapta din 12.07.2013).

Având în vedere implicațiile socio-morale ale faptei săvârșite, instanța, în baza dispozițiilor art. 71 alin. 1, 2 C.pen./1968 cu aplicarea art. 16 alin. 2 din L. nr. 187/2012 și Dec. nr. 24/2007 a ÎCCJ va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a și lit. (b) C.pen./1969.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, instanța, având în vedere toate considerentele prezentate mai sus, în baza art. 81 C.pen./1968 cu aplicarea art. 15 alin. 1 din L. nr. 187/2012 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen./1968 cu aplicarea art. 15 alin. 2 din L. nr. 187/2012.

În temeiul art. 71 alin. (5) C.pen./1968 cu aplicarea art. 16 alin. 2 din L. nr. 187/2012 instanța va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C.proc.pen./1968 cu aplicarea art. 5 C.pen. va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 83 C.pen./1968 cu aplicarea art. 16 alin. 1 din L. nr. 187/2012 privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

În baza art. 359 C.proc.pen./1968 cu aplicarea art. 5 C.pen. va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 84 C.pen./1968 cu aplicarea art. 16 alin. 1 din L. nr. 187/2012 privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul neexecutării obligațiilor civile.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța va constata că XXXXXX s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de sumei 29.565 lei, (din care 1.779 lei taxe vamale, 21.012 accize, 6.774 TVA), reprezentând despăgubiri materiale către partea civilă, la care se adaugă dobânda de referință a BNR începând cu 12.07.2013 și până la achitarea efectivă a despăgubirilor.

Având în vedere situația de fapt dovedită în cauză și înscrisurile depuse la dosar de partea civilă, instanța își însușește modalitatea de calcul a prejudiciului (conform anexei aflată la fila 13 dosar u.p.) și în baza disp. art. 19 și 397 C.pr.pen. raportat la art.1357 alin.(1) Cod civil, va admite acțiunea civilă formulată de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și va obliga inculpatul la plata sumei 29.565 lei (din care 1.779 lei taxe vamale, 21.012 accize, 6.774 TVA) reprezentând despăgubiri materiale către partea civilă, la care se adaugă dobânda de referință a BNR începând cu 12.07.2013 și până la achitarea efectivă a despăgubirilor.

În temeiul art. 118 alin. 1 lit. a C.pen./1968 va dispune confiscarea de la inculpat a 2.800 pachete țigări "Winston";, cu timbru de acciză Rep. Moldova, aflate în Camera Corpuri Delicte a STPF Botoșani, conform PV seria AAA nr. 08969/15.07.2013.

În temeiul art. 118 alin. 1 lit. c C.pen./1968 va dispune confiscarea de la inculpat a autoturismului marca "Citroen"; tip "Xsara Picasso";, de culoare verde, nr. de înmatriculare XXXXXX serie șasiu XXXXXX, proprietatea numitului XXXXXX, în posesia inculpatului conform Contractului de comodat nr. 5913/11.07.2013 încheiat la BNP "Nimerenco Silvia"; din or. Edineț Rep. Moldova, aflat în Camera Corpuri Delicte a STPF Botoșani, conform PV seria AAA nr. 08969/15.07.2013, aflat în Camera Corpuri Delicte Auto a STPF Botoșani, conform PV seria AAA nr. 03828/15.07.2013.

În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. va obligă inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocat oficiu XXXXXX, de la cercetarea judecătorească, în sumă de 200 lei, deleg. nr. 48/2014, rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către B.A. Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. art. 270 alin. 3 C. vamal, art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968, art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul XXXXXX (cetățean moldovean, fiul lui XXXXXX, născut la data de XXXXXX în loc. XXXXXX, CNP XXXXXX, fără antecedente penale, cu domiciliul în loc XXXXXX) la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă de țigări respectiv "deținerea(…) și transportul(…) bunurilor(…) care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea(…) sunt destinate săvârșirii contrabandei";, cu aplicarea legii mai favorabile (fapta din 12.07.2013).

În baza art. 81 C.pen./1968 cu aplicarea art. 15 alin. 1 din L. nr. 187/2012 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen./1968 cu aplicarea art. 15 alin. 2 din L. nr. 187/2012.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 1, 2 C.pen./1968 cu aplicarea art. 16 alin. 2 din L. nr. 187/2012 și Dec. nr. 24/2007 a ÎCCJ aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a și lit. (b) C.pen./1969 iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen./1968 cu aplicarea art. 16 alin. 2 din L. nr. 187/2012 suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C.proc.pen./1968 cu aplicarea art. 5 C.pen. atrage atenția asupra dispozițiilor art. 83 C.pen./1968 cu aplicarea art. 16 alin. 1 din L. nr. 187/2012 privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

În baza art. 359 C.proc.pen./1968 cu aplicarea art. 5 C.pen. atrage atenția asupra dispozițiilor art. 84 C.pen./1968 cu aplicarea art. 16 alin. 1 din L. nr. 187/2012 privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul neexecutării obligațiilor civile.

Admite acțiunea civilă formulată de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și obligă inculpatul la plata sumei 29.565 lei (din care 1.779 lei taxe vamale, 21.012 accize, 6.774 TVA) reprezentând despăgubiri materiale către partea civilă, la care se adaugă dobânda de referință a BNR începând cu 12.07.2013 și până la achitarea efectivă a despăgubirilor.

În temeiul art. 118 alin. 1 lit. a C.pen./1968 dispune confiscarea de la inculpat a 2.800 pachete țigări "Winston";, cu timbru de acciză Rep. Moldova, aflate în Camera Corpuri Delicte a STPF Botoșani, conform PV seria AAA nr. 08969/15.07.2013.

În temeiul art. 118 alin. 1 lit. c C.pen./1968 dispune confiscarea de la inculpat a autoturismului marca "Citroen"; tip "Xsara Picasso";, de culoare verde, nr. de înmatriculare XXXXXX, serie șasiu XXXXXX, proprietatea numitului XXXXXX, în posesia inculpatului conform Contractului de comodat nr. 5913/11.07.2013 încheiat la BNP "Nimerenco Silvia"; din or. Edineț Rep. Moldova, aflat în Camera Corpuri Delicte a STPF Botoșani, conform PV seria AAA nr. 08969/15.07.2013, aflat în Camera Corpuri Delicte Auto a STPF Botoșani, conform PV seria AAA nr. 03828/15.07.2013.

În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocat oficiu XXXXXX, de la cercetarea judecătorească, în sumă de 200 lei, deleg. nr. 48/2014, rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către B.A. Botoșani.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)