Infractiuni pe drumurile publice. Jurisprudență Circulaţie rutieră; Infracţiuni

Judecătoria CARACAL Sentinţă penală nr. 72 din data de 23.04.2015

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr.3452/P/2012 din 13.01.2015, înregistrat pe rolul Judecătoriei Caracal la data de 11.02.2015 sub număr de dosar …./207/2015, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul F. G., trimis în judecată în stare de arest în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, faptă prev.și ped.de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 R și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o concentrație alcoolică peste limita legală, faptă prev.și ped.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, ambele cu aplic.art.37 lit.a V.cp, art.33 lit.b V.c.p, și art.5 NCP.

In actul de sesizare al instanței, s-a reținut în esență că, la data de 16.10.2012, în jurul orei 7,40 , lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Olt, au oprit pentru control pe raza com. Dobrosloveni, jud.Olt, un autoturism marca Fort Mondeo, cu nr.de înmatriculare DJ-07-…., fiind depistat în prezența martorilor A. F. și C. G., inculpatul F. G., care la ora 7,40 a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultînd o alcoolemie de 1,35 mg/l aclool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost ulterior condus la Spitalul mun. Caracal, unde i-au fost recoltate două probe de sânge pentru stabilirea nivelului alcoolemiei.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr.1484/1485/23.10.2012 eliberat de Serviciul Județean de medicină Legală Olt, proba I recoltată la ora 8,30 a indicat un nivel de alcoolemie de 2,35 gr%o, iar proba a II-a recoltată la interval de o oră a indicat 2,20 gr.%o.In urma impactului, au rezultat doar pagube materiale produse celor două autovehicule implicate în accident.

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul F. G., a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice din seara zilei de 15.10.2012 și pînă dimineața zilei de 16.10.2012, în jurul orei 4.00, după care s-a urcat la volanul autoturismului, marca Ford Mondeo, cu nr.de înmatriculare DJ-07-….. din com.Osica de Jos pînă în com.Dobrosloveni, jud.Olt, unde a fost oprit de organele de poliție.

Inculpatul a mai declarat că avea cunoștință despre faptul că are permisul de conducere anulat din luna august 2012 întrucît condusese autoturismul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu se întemeiază pe următoarele mijloace de probă : procesul verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile martorilor A. F. și C. G., buletinul de analiză toxicologică nr.1484/1485/23.10.2012, declarația inculpatului F. G..

De asemenea din adresa nr.401994/13.02.2013 emisă de Serviciul Poliției Rutiere Olt, reiese că inculpatul la data de 16.10.2012, nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

S-a mai învederat că, prin sentința penală nr.400 din 11.12.2008 pronunțată de Judecătoria Caracal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, cu suspendarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani.

Prin rezoluția din data de 14.02.2013 a fost începută urmărirea penală față de inculpatul F. G., sub aspectul infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 R și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană avînd în sînge o concentrație alcoolică peste limita legală, prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.

Prin rezoluția din 22.02.2013 a Parchetului de pe lîngă Judecătoria Caracal, a fost confirmată începerea urmarii penale față de inculpatul F. G., sub aspectul infracțiunilor de conducere drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 R și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană avînd în sînge o concentrație alcoolică peste limita legală, prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.

Prin ordonanța din 3.03.2014 emisă de organele de poliție s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului F. G., din infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 R și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană avînd în sînge o concentrație alcoolică peste limita legală, prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, în infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, prev.de art.335 alin.2 cp, și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană avînd în sînge o concentrație alcoolică peste limita legală, prev.de art.336 alin.1 Cp.

Prin ordonanța din 5.12.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului F. G., din infracțiunile de de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, prev.de art.335 alin.2 cp, și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană avînd în sînge o concentrație alcoolică peste limita legală, prev.de art.336 alin.1 Cp.în infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 R și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană avînd în sînge o concentrație alcoolică peste limita legală, prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, ambele cu aplic.art.37 lit.a V.C.penal, art.33 lit.b V.C.penal și art.5 N.c.penal.

Prin ordonanța din 5.12.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul F. G. sub aspectul infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 R și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană avînd în sînge o concentrație alcoolică peste limita legală, prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, ambele cu aplic.art.37 lit.a V.C.penal, art.33 lit.b V.C.penal și art.5 N.c.penal.

Pe rolul Judecătoriei Caracal dosarul a fost înregistrat la data de 11.02.2015 sub nr…../207/2015.

La termenul de judecată din data de 17.04.2015, fiind prezent, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată prin actul de sesizare al instanței și regretă săvîrșirea acestor infracțiuni..

Instanța la termenul de judecată din data de 17.04.2015 având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea rezultatului dezbaterilor la data de 23.04.2015.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt :

În ziua de 16.10.2012, în jurul orei 07:40, cu ocazia controlului efectuat de către agenții de poliție din Cadrul Serviciului Poliției Rutiere Olt, a fost oprit pe raza comunei Dobrosloveni, autovehiculul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare DJ-07-…., condus de către inculpatul F. G..

Ca urmare a testării inculpatului la ora 07:40, cu aparatul etilotest Dragner în prezența martorilor asistenti A. F. și C. G., a reieșit că acesta din urmă prezenta o alcoolemie de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat la testul nr. 7410 fapt ce reiese din buletinul etilotest fila 23, procesul verbal întocmit în cauză fila 6 precum și din depozițiile martorilor A. F. și C. G., audiați în cursul urmăririi penale filele 15-19.

Ulterior inculpatul a fost transportat la Spitalul Municpiului Caracal, fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge, prima la ora 08:30 iar cea de-a doua la orele 09:30. Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr-1746/E din data de 16.10.2012(fila 12 d.u.p), întocmit în urma testării inculpatului, reiese că inculpatul a prezentat la prima probă recoltată o alcoolemie de 2,35 gr0/00 iar la cea de-a doua probă recoltată a avut o alcoolemie de 2,20 gr.0/00.

De asemenea instanța reține că în ceea ce îl privește pe inculpatul F. G., acesta din urmă a circulat pe drumurile publice deși avea permisul de conducere anulat, aspect ce reiese din adresa nr.401094 din data de 13.02.1994 înaintată de Serviciul Rutier-Compartimentul Cercetări Penale al IPJ OLT.

I În drept, fapta inculpatului care, având o concentrație de 2.35% mg/l alcool pur în aerul expirat, s-a aflat la volanul autoturismului marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare DJ-07-….., circulând pe raza comunei Dobrosloveni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din O.U.G.195/2002 potrivit căruia Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, elementul material al faptei constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, cerința esențială impusă de norma de incriminare fiind aceea ca inculpatul să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În cauză, din coroborarea probelor analizate rezultă că fapta săvârșită de inculpat se circumscrie cerinței cuprinse în verbum regens, acesta aflându-se la volanul autoturismului marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare DJ-07-….., ce rula pe raza comunei Dobrosloveni, drum public prin natura sa (fiind totdeauna accesibil publicului) deși avea o concentrație de cca. 2,35 g/l alcool pur în sânge.

Urmarea imediată a realizării elementului material al acestei fapte constă în crearea unei stări de pericol pentru toți participanții la trafic prin posibilitatea producerii de accidente rutiere iar legătura de cauzalitate rezultă, în cazul acestei infracțiuni, care este o infracțiune de pericol, ex re.

Instanța apreciază că cerințele textului incriminator sunt întrunite și sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, atitudinea psihică a inculpatului îmbrăcând forma intenției indirecte, așa cum aceasta este definită de art. 19 alin. 1 lit. a. Astfel, deși inculpatul nu a urmărit producerea vreunui rezultat socialmente periculos, împrejurarea că s-a urcat la volanul autoturismului după ce a consumat băuturi alcoolice atestă prevederea și acceptarea posibilității producerii acestuia.

În aceste condiții, constatând că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, prezentând pericol social, fiind săvârșită cu vinovăție și fiind prevăzută de legea penală - art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ținând cont și de dispozițiile art. 17 alin. 2 C.p. potrivit căruia infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale, instanța apreciază că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului, fapta fiind pedepsită de cu închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni prin aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 Cod pr.pen.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului F. G. (fila 19 d.u.p.) rezultă că, prin sentința penală nr.400/11.12.2008 pronunțată de Judecătoria Caracal și rămasă definitivă la data de 26.12.2008, acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind stabilit un termen de încercare de 4 ani. Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile atât ale primului termen al recidivei postcondamnatorii cât și cel de al doilea termen al recidivei, noua infracțiune de conducere sub influența băuturilor alcoolice fiind săvârșită în cursul termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate, instanța va reține pentru inculpat starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C.p.

Astfel instanța constată că sunt întrunite în cauză atât condițiile primului termen al recidivei postcondamnatorii, pedeapsa în curs de executare, fiind închisoarea mai mare de 6 luni cât si condițiile celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, noua infracțiune de conducere sub influența băuturilor alcoolice fiind sâvărșită cu intenție iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 1 an.

La individualizarea judiciara a pedepsei instanța va avea în vedere, în temeiul art. 72 alin. 2 C.p., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. 1 C.p., respectiv circumstantele reale, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de savarsire a infractiunii, cât și de importanța valorilor sociale încălcate precum și circumstanțele personale in care s-a săvârșit infracțiunea, limitele de pedeapsa prevăzute de lege pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului care a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.

Astfel, instanța are în vedere că gradul de pericol social concret al infracțiunii, determinat în condițiile art.18 indice 1 alin.2 C.pen., este destul de ridicat, având în vedere faptul că așa cum reiese din fișa de cazier judiciar depusă la dosarul cauzei inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 din OUG 195/2002 ceea ce denotă, ignorarea de către inculpat a normelor prevăzute de lege în ceea ce privește circulația pe drumurile publice și de asemenea faptul că acesta nu a înțeles importanța socială a normelor încălcate și periculozitatea faptelor sale.

Instanța constată că infracțiunea de conducere a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală este o infracțiune de pericol a cărei urmare imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru toți participanții la trafic, indiferent că s-a produs sau nu un incident rutier.

Instanța observă că în ceea ce privește atitudinea procesuală manifestată de inculpat acesta a colaborat cu organele judiciare recunoscând și regretând săvârșirea faptei, manifestându-și totodată atitudinea de regret în ceea ce privește fapta săvârșită.

Față de modalitatea de săvârșire a infracțiunii, alcoolemia ridicată a inculpatului și circumstanțele personale ale acestuia instanța apreciază că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum moderat, având în vedere și faptul că în prezent inculpatul se află încarcerat, aspect ce a contribuit deja la reeducarea inculpatului și conștientizarea de către acesta din urmă a importanței normelor încălcate aspect ce reiese și din atitudinea inculpatului care în fața organelor judiciare a învederat că regretă săvârșirea faptei .

Față de aceste aspecte potrivit art.87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea și art. 33 lit.b Cod penal și art.37 lit a Cod penal, art.5 Cod penal adoptat prin Legea 286/2009 si art.396 alin.10 Cod pr.pen, va condamna inculpatul F. G., la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală.

În baza art.71C.pen va interzice inculpatului drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a si art 64 lit b. II .

II In drept fapta inculpatului care la data de 16.10.2012, a condus autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare DJ-07-…. pe raza comunei Dobrosloveni având permisul de conducere anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de dispozițiile art.86 alin.2 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal.

La individualizarea pedepsei pentru această infracțiune instanța se va raporta la aspectele anterior învederate relative la comportamentul sincer al inculpatului pe durata procesului penal dar și la existența antecedentelor penale ale acestuia, motiv pentru care în temeiul art.86 lin.2 din OUG 195/2002. cu aplicarea și art. 33 lit.b Cod penal și art.37 lit a Cod penal, art.5 Cod penal adoptat prin Legea 286/2009 si art.396 alin.10 Cod pr.pen, condamnă pe inculpatul F. G., la pedeapsa închisorii de 2 ani și 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat.

În baza art.71C.pen va interzice inculpatului drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a si art 64 lit b. II .

Instanța are în vedere că infracțiunile pentru care inculpatul F. G., a fost trimis în judecată au fost săvârșite la data de 26.10.2012, motiv pentru care instanța observând fișa cazier judiciar a inculpatului precum și sentința penală nr.194 din data de 04.07.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr…../207/2013, constată că aceste infracțiuni au fost săvârșite în concurs real cu infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 Cod penal pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și infracțiunea prevăzută de art.85 alin.1 cod penal pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală anterior menționată, motiv pentru care instanța apreciază că se impune aplicarea în prezenta cauză a dispozițiilor art.36 alin.1 Cod penal în ceea ce privește infracțiunile savârșite în concurs real.

De asemenea instanța observă că infracțiunile ce formează obiectul prezentei cauze penale au fost săvârsite în cursul termenului de încercare de 4 ani stabilit ca urmare a condamnării inculpatului, prin sentința penală nr.400/11.12.2008 pronunțată de Judecătoria Caracal și rămasă definitivă la data de 26.12.2008, la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Totodată instanța constată că prin sentința penală nr.194 din data de 04.07.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr…./207/2013 a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, motiv pentru care intrând sub autoritatea de lucru judecat, instanța nu se va mai pronunța asupra revocarii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, urmând a face exclusiv aplicarea dispozițiilor art.36 alin1 și art.83 Cod penal.

Fată de aceste aspecte, instanța va descontopi pedeapsa rezultanta de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penala nr.194/2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul 2773/207/203 definitiva prin decizia penală 1804 din data de 27.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova si repune in individualitatea lor pedepsele componente de:

- de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.400 pronunțată de Judecătoria Caracal la data de 11.12.2008:

- de 2 ani închisoare aplicată inculpatului de Judecătoria Caracal prin sentința penală nr.194/2013 pronunțată în dosarul …../207/2013 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute art.87 alin.1 din OUG195/2002;

- de 1 an închisoare aplicată inculpatului de Judecătoria Caracal prin sentința penală nr.194/2013 pronunțată în dosarul …../207/2013 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute art.85 alin.1 din OUG195/2002.

În baza art.36 alin.1 Cod penal coroborat cu art.33 lit.a și art.34 lit. b Cod penal va contopi pedeapsa - de 2 ani închisoare aplicată inculpatului de Judecătoria Caracal prin sentința penală nr.194/2013 pronunțată în dosarul ……/207/2013 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute art.87 alin.1 din OUG195/2002, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului de Judecătoria Caracal prin sentința penală nr.194/2013 pronunțată în dosarul …../207/2013 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute art.85 alin.1 din OUG 195/2002, cu pedeapsa de 2 ani și 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat prev. de art.86 alin.2 din OUG195/2002 și cu pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 2 luni închisoare.

În baza art.71C.pen va interzice inculpatului drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art.64 lit.a teza a II a si art 64 lit b.

Având în vedere faptul că infracțiunile anterior menționate, ale căror pedepse au fost contopite, s-au săvârșit în cursul termenului de încercare de 4 ani stabilit prin sentința penală nr.400/11.12.2008 pronunțată de Judecătoria Caracal și rămasă definitivă la data de 26.12.2008, iar prin sentința penală nr.194 din data de 04.07.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr……/207/2013 a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, potrivit art.83 alin.1 Cod penal va cumula pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.400 pronunțată de Judecătoria Caracal la data de 11.12.2008 cu pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare, inculpatul urmând a executa o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare.

În baza art.71C.pen va interzice inculpatului drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității e stat prevăzute de art.64 lit.a teza a II a si art 64 lit b.

Va deduce din pedeapsa aplicată 3 ani și 8 luni închisoare, durata detenției de la 03.10.2013 la zi.

Va anula mandatul de executare a pedepsei nr. 273 din 30.09 2013 și va dispune emiterea unui nou mandat de executare.

În ceea ce privește legea penală aplicabilă în prezenta cauză, instanța are in vedere ca potrivit art. 5 Noul Cod Penal, în cazul in care de la săvârșirea infracțiunii pana la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea penală mai favorabila.

Totodată instanța are în vedere si Decizia 265 din 6 mai 2014 a Curtii Constitutionale a Romaniei care a concluzionat ca, in ceea ce priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, "aceasta vizeaza aplicarea legii si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art.61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze"

În prezenta cauză instanța a reținut ca fiind mai favorabile dispozițiile Codului Penal adoptat prin Legea 15/1968 pentru următoarele considerente:

Infracțiunea de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este prevăzută de dispozițiile art.335 alin.2 din Codul penal adoptat prin Legea 286/2008, cele două infracțiuni având același conținut constitutiv și aceleași limite de pedeapsă în ambele reglementări.

De asemenea infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o concentrație alcoolică peste limita legală, prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 este prevăzută de dispozițiile art.336 alin.1 din Codul penal adoptat prin Legea 286/2008, ambele dispoziții legale prevăzând aceleași limite de pedeapsă și același conținut constitutiv pentru ambele infracțiuni.

Având în vedere că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au fost săvârșite în concurs real cu alte două infracțiuni instanța are în vedere că dispozițiile noului Cod penal în materia tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni sunt mai severe, deoarece potrivit art.38 alin.1 lit. b atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Instanța observă așadar că în situația săvârșirii unui concurs de infracțiuni aplicarea sporului de pedeapsă este obligatorie și nu facultativă, motiv pentru care instanța apreciază că față de situația particulară a inculpatului, respectiv săvârșirea în concurs a patru infracțiuni, îi sunt mai favorabile dispozițiile Codului Penal anterior.

Reținând culpa procesuală a inculpatului, în baza art.274 alin.1 Cod pr.pen. va obliga inculpatul, la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 400 lei din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu doamna avocat Belu Crina rămânând în sarcina statului.

Postat 29.05.2015

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni pe drumurile publice. Jurisprudență Circulaţie rutieră; Infracţiuni