înlocuirea măsurii arestării preventive
| Comentarii |
|
- Cod procedură penală: 139 alin. 1, art. 145 alin. 1
Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără
încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 alin. 1 C. p. p.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
(Decizia nr. 629 din 04.05.2009, Secţia I-a penală)
Prin încheierea de şedinţă din 28.04.2009 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a ll-a penală, în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. 3 C. p. p., s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor S.M. şi L.G., menţinând măsura arestării preventive luată de faţă de aceştia.
în baza art. 139 alin. 1 C. p. p., au fost respinse ca nefondate cererile de
înlocuire a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţii S.M. şi L.G. cu măsura
obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv ţara.
în baza art. 139 alin. 1 C. p. p., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului F A. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Bucureşti.
A fost obligat inculpatul ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte obligaţiile prev. de art. 145 alin. 1 lit. a)-d) C. p. p.
în baza art. 145 alin. 2 C. p. p., s-a atras atenţia inculpatului, că în caz de
încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut existenţa în cauză a probelor sau indiciilor temeinice privind faptul că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată.
Sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prev. de art. 148 lit. f) C. p. p., deşi faptele reţinute în sarcina inculpaţilor sunt prevăzute cu pedepse de peste 4 ani închisoare, la acest moment nu mai există probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului F.A. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Natura şi gravitatea infracţiunilor ce se presupune că au fost săvârşite de inculpat, modalitatea şi împrejurările concrete în care au fost comise faptele, aşa cum au fost descrise prin rechizitoriul parchetului şi cum rezultă din probele de la dosar, pun amprenta asupra gradului de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor şi justificat la momentul arestării şi pericolul concret pentru ordinea publică. Acesta din urmă se apreciază însă şi în raport cu persoana şi personalitatea inculpatului.
Inculpatul F.A., în cauză, beneficiază de circumstanţe personale favorabile, rezultate şi din actele depuse la dosar, din referatul întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi din declaraţiile martorilor în circum-stanţiere, care nu denotă o personalitate antisocială generică a acestuia.
în speţă inculpatul provine din mediu familial organizat, prezintă un grad de instruire mediu spre ridicat; inculpatul F.A. este student, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut perioade de timp înaintea arestării în care a lucrat, pe parcursul urmăririi penale a adoptat o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele de anchetă şi instanţa de judecată şi nu a îngreunat în niciun fel cercetarea penală. Aşa cum rezultă din actele dosarului, a indicat persoana de la care a cumpărat drogurile şi care a fost depistată şi trimisă în judecată în stare de arest preventiv.
La acest moment, pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat, odată cu trecerea timpului, iar administrarea probelor în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.A. a fost aproape finalizată, cu excepţia audierii unui martor asistent. Administrarea probelor privind faptele celorlalţi doi inculpaţi, la care acesta nu a participat, nu poate constitui un motiv plauzibil pentru continuarea procesului cu inculpatul în stare de arest preventiv şi ar putea periclita însăşi garanţia principiului prezumţiei de nevinovăţie.
Totodată, Tribunalul a apreciat că lăsare în libertate a inculpatului nu ar periclita buna desfăşurare a procesului penal.
Privarea de libertate are ca scop principal izolarea făptuitorului pentru a evita pericolul care ar expune societatea de repetare a faptelor penale şi a producerii altor pagube şi de asemenea pentru a evita sustragerea acestuia de la urmărirea penală şi de la judecată.
Sub aceste aspecte, Tribunalul a constatat că nu există temerea ca odată eliberat inculpatul să se sustragă de la judecata cauzei sau să comită alte infracţiuni, dar pentru a avea garanţia bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti, apreciază că este necesară luarea unei măsuri restrictive de liberate, de natură a asigura prezenţa inculpatului la judecarea cauzei.
Pentru aceste motive, instanţa a admis cererea formulată de inculpatul F.A. şi, în baza art. 139 alin. 1 C. p. p. coroborat cu art. 145 alin. 1 C. p. p., a dispus înlocuirea măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi municipiul Bucureşti.
A impus inculpatului ca pe durata acestei măsuri să respecte obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. 1 C. p. p. şi i-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor ce îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
în ceea ce priveşte pe inculpaţii L.G. şi S.M., în baza alt. 3002 C. p. p. rap. la art. 160b alin. 3 C. p. p., Tribunalul a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, pe care a menţinut-o, întrucât s-a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive nu s-au schimbat, inculpatul L.G prezintă antecedente penale care denotă o periculozitate sporită, iar în cauză nu au fost administrate toate probele propuse, care ar putea să conducă la o schimbare a situaţiei de fapt prezentate prin actul de sesizare al instanţei, în plus, cercetarea judecătorească aducând noi date care definesc preocupările ilicite repetate ale inculpatului S.M. înaintea comiterii faptei.
împrejurarea şi modalitatea comiterii faptei pentru care au fost puşi sub inculpare., repetabilitatea acţiunilor infracţionale, lipsa unui loc de muncă şi a dovezii surselor licite a mijloacelor financiare, constituie probe pe baza cărora instanţa apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor L.G. şi S.M. ar prezenta pericol social concret pentru ordinea publică.
De asemenea, motivul principal al cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului L.G. nu a fost susţinut cu probe suficiente care să ateste susţinerile orale ale apărătorului ales al acestuia.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub aspectul greşitei înlocuiri a măsurii arestării preventive a inculpatului
F.A., cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Inculpatul F.A. are în antecedente săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar acum a săvârşit o infracţiune mai gravă, prev. de art. 2 din aceeaşi lege, ceea ce impune menţinerea stării de arest.
Aşa cum rezultă din referatul de evaluare, inculpatul este consumator de droguri de 13 ani şi punerea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, existând temerea săvârşirii de noi infracţiuni de acelaşi gen, iar de la ultima încheiere de menţinere a stării de arest şi până în prezent nu a apărut niciun element care să conducă la concluzia că s-au schimbat temeiurile arestării.
Verificând încheierea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea constată recursul fondat.
Inculpatul a mai fost sancţionat pentru consum de droguri şi în prezent este cercetat pentru o faptă penală de trafic de droguri, ceea ce reprezintă o perseverenţă şi, mai mult, o agravare a conduitei acestuia.
Constatând că inculpatul nu a înţeles gravitatea şi pericolul acestui gen de infracţiuni, că este consumator de heroină de o perioadă mare de timp, că nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării şi că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, a admis recursul declarat, a casat în parte încheierea şi rejudecând în fond, a respins cererea de înlocuire a arestării preventive a inculpatului F.A.
A menţinut măsura arestării preventive, precum şi celelalte dispoziţii ale încheierii.
