Înşelăciune în convenţii. Contract de împrumut în bani având clauză de garantare a restituirii împrumutului, cu un imobil. Înstrăinarea de către inculpat a imobilului obiect al garanţiei anterior împlinirii scadenţei
| Comentarii |
|
În condiţiile în care partea civilă putea să prevadă posibilitatea înstrăinării obiectului garanţiei de către inculpat, în absenţa instituirii unei ipoteci asupra imobilului, de natură să împiedice actul de înstrăinare a imobilului obiect al garanţiei convenţionale, instanţa de recurs apreciază că partea civilă a avut reprezentarea riscului înstrăinării imobilului de către inculpat şi, cu toate acestea, a acceptat încheierea contractului de împrumut, astfel că nu se poate constata în sarcina inculpatului acţiunea infracţională de inducere în eroare a părţii civile. Fapta inculpatului are natura juridică a faptei civile, iar răspunderea sa poate fi angajată doar în temeiul unei acţiuni civile, impunându-se achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C.pen.
Secţia penală, Decizia nr. 1464 din 22 octombrie 2012
Prin sentința penală nr. 155 din 18.04.2012, Judecătoria Lugoj, în baza art. 215 alin. (1) și (3) C.pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. e) C.pen., a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa de trei luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul din 8.06.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, înregistrat la Judecătoria Lugoj la data de 14.06.2011, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul P.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C.pen.
Analizând materialul probator administrat în cauză în ambele faze ale procesului penal, instanța de judecată reține următoarele:
în cursul anului 2009 martorul C.B. a prezentat pe inculpatul P.V. împreună cu soția sa P.M. părții vătămate B.D., ocazie cu care a „intermediat” un contract de împrumut între cele două părți motivat de faptul că învinuiții au o situație materială prosperă, cunoscută în oraș, că dețin multe proprietăți și că prezintă încredere din acest punct de vedere.
După această prezentare, rolul martorului a luat sfârșit, iar părțile au încheiat, la data de 24.03.2009, contractul de împrumut sub semnătură privată pentru suma de 38.000 euro, cu scadență la data de 23.03.2010.
în cuprinsul contractului de împrumut scris în întregime de către împrumutatul P.V., se oferea drept „garanție” apartamentul din Lugoj. Contractul a fost semnat de împrumutații P.V., P.M., martorii B.D. și C.P. și împrumutătorul B.D.
Din actele depuse la dosar, respectiv contract „de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere” autentificat sub nr. 310/12.03.2010, a rezultat că la data de 12.03.2010 împrumutații au înstrăinat către fiica lor P.B.M. imobilul menționat mai sus, înscris în CF, dar și un alt imobil, casă de locuit, situat în Lugoj.
Din declarațiile inculpatului și ale soției sale, P.M. - audiată ca învinuită în faza de urmărire penală și ca martoră în instanță - a rezultat că, aceleiași fiice, i-au înstrăinat un autoturism marca P.
Tot din cele relatate de către inculpat și soția sa în faza de urmărire penală a rezultat și faptul că au predat și cele trei tiruri deținute la societatea de leasing.
La data scadenței împrumutului către B.D., împrumutații nu mai dețineau în proprietate niciun bun care ar fi putut acoperi valoarea împrumutului respectiv, aspect recunoscut de aceștia în declarațiile pe care le-au dat în cursul urmăririi penale și al judecății.
Prin sentința civilă nr. 2663 pronunțată în dosarul nr. 1326/252/2010 al Judecătoriei Lugoj s-a admis acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de B.D. în contradictoriu cu pârâții P.V. și P.M., obligându-i pe aceștia din urmă să-i plătească primului menționat suma de 38.000 euro reprezentând împrumut nerestituit cu cheltuielile de judecată aferente.
Audiat în cauză, inculpatul P.V. a recunoscut existența împrumutului de 38.000 de euro - susține că în realitate suma împrumutată era 30.000 euro, iar 8.000 euro era dobânda -, însă a pretins că acesta a fost restituit înainte de termenul scadent, însă că partea civilă B.D. nu le-a emis chitanță liberatorie, după încasarea sumei spunându-le inculpatului și soției sale că merge până acasă ca să le aducă înscrisul original constatator al creanței, promisiune în care inculpatul și soția sa s-au încrezut, întrucât partea civilă B.D. locuiește la câteva minute de ei. Partea civilă nu le-a mai restituit însă celor doi soți înscrisul constatator al creanței.
Această apărare este însă de circumstanță și urmează a fi înlăturată, fiind infirmată de declarația martorului C.B.E. care arată că a însoțit-o în luna martie sau aprilie 2010 pe partea civilă B.D. la locuința inculpatului din comuna C. pentru a discuta despre restituirea împrumutului, ocazie cu care inculpatul i-a arătat părții civile că îi va restitui banii, însă că atunci nu avea de unde, fără a face vreo referire la faptul că a restituit deja banii părții civile.
Chiar dacă depoziția martorei P.M., soția inculpatului, a susținut declarația soțului său, instanța de judecată urmează a o înlătura, fiind evident că martora este direct interesată în cauză, atât sub aspect material cât și subiectiv.
Este clară intenția frauduloasă a inculpatului și a soției sale care, în mod deliberat, și-au creat o stare de insolvabilitate înainte de termenul scadent pentru restituirea împrumutului, făcând astfel imposibilă recuperarea creanței de către partea civilă B.D.
Intenția frauduloasă de a induce în eroare partea civilă în legătură cu executarea convenției rezultă fără echivoc și din modalitatea în care s-a realizat înstrăinarea bunurilor aparținând familiei P., care au fost transmise fiicei lor, sub rezerva uzufructului, fiind astfel prezumate a fi făcute cu titlu gratuit.
Fapta inculpatului P.V. care a indus-o în eroare pe partea civilă B.D. cu ocazia executării convenției de împrumut încheiate între părți la data de 24.03.2009 a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C.pen.
Instanța de judecată, consecventă principiului reparării în natură a prejudiciului, instituit de art. 14 alin. (3) lit. b), art. 170 C.proc.pen., văzând îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale și constatând că prin sentința civilă nr. 2663/02.11.2010, pronunțată în dosarul nr. 1326/252/2010 al Judecătoriei Lugoj, irevocabilă și învestită cu formulă executorie, a fost obligat inculpatul și soția acestuia P.M. la restituirea împrumutului de 38.000 euro către partea civilă B.D. - astfel că nu se mai impune o nouă obligare a inculpatului la plata acestei sume -, în temeiul art. 346 C.proc.pen. a admis acțiunea civilă formulată în cauză de B.D. și a dispus anularea contractului intitulat „Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere”, autentificat sub nr. 310/12.03.2010, contract încheiat între P.V. și P.M., pe de o parte, și P.B.M., pe de altă parte.
în sensul celor reținute de instanța de judecată, s-a avut în vedere că acest contract este lovit de nulitate absolută datorită cauzei ilicite ce a stat la baza încheierii actului, scopul urmărit prin acesta fiind fraudarea intereselor părții civile B.D.
Ca o consecință a anulării acestui contract, instanța de judecată a dispus, în temeiul art. 170 C.pen. și al art. 34 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, și rectificarea cărților funciare în care sunt înscrise cele două imobile transmise de inculpat și soția sa, părții vătămate P.B.M., în sensul revenirii la situația de carte funciară anterioară încheierii contractului amintit.
împotriva sentinței Judecătoriei Lugoj au declarat recurs inculpatul P.V. și partea civilă B.D.
Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate motivând că nu a comis infracțiunea de înșelăciune deoarece a restituit integral suma împrumutată și, chiar dacă nu ar fi așa, în speță este vorba de o neexecutare a contractului civil.
Partea civilă nu a motivat recursul, iar apărătorul ales a declarat că nu îl mai susține întrucât critica pe care intenționa să o facă a rămas fără obiect în urma pronunțării încheierii din camera de consiliu din data de 22.05.2012 a instanței de fond.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele, conform prevederilor art. 3856alin. (3) C.proc.pen., se constată că recursul inculpatului este fondat, iar al părții civile nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea, analizând întregul material probator administrat în cauză, constată că prima instanță a apreciat în mod nefondat că inculpatul a indus în eroare partea civilă cu ocazia executării contractului de împrumut.
Pentru a aprecia dacă fapta comisă constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții trebuie să se aibă în vedere în ce măsură acțiunea inculpatului a avut valențele necesare inducerii în eroare a părții vătămate, cu ocazia încheierii sau executării contractului de împrumut.
Art. 215 alin. (3) C.pen. arată că pentru a fi în prezența infracțiunii de înșelăciune în convenții se cere condiția ca inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, să fie în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul respectiv.
Această condiție nu este îndeplinită în speță întrucât, la data încheierii contractului, partea civilă putea să întrevadă posibilitatea înstrăinării de către inculpat a imobilului.
De asemenea, chiar dacă prin actul semnat de părți se stipulează că suma acordată cu titlu de împrumut este garantată cu un imobil, nu se poate afirma că partea civilă a fost în eroare întrucât avea interes și posibilitatea legală de a institui o ipotecă asupra imobilului respectiv, ceea ce ar fi făcut imposibilă înstrăinarea imobilului.
Curtea apreciază că, față de circumstanțele în care a fost încheiat contractul de împrumut, neînțelegerile dintre părți cu privire la neexecutarea acestuia se pot rezolva doar pe calea unei acțiuni civile, demers care a și fost urmat de partea vătămată, din datele de la dosar rezultând că aceasta l-a acționat în judecată pe inculpat, iar acțiunea sa a fost admisă și a fost obligat inculpatul printr-o sentință civilă, de către Judecătoria Lugoj, la plata sumei de 38.000 de euro.
Față de considerentele expuse mai sus, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., Curtea a admis recursul inculpatului, a casat sentința recurată și rejudecând cauza în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C.proc.pen., a dispus achitarea inculpatului P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C.pen.
în baza art. 346 alin. (4) C.proc.pen. Curtea a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei.
(Judecător dr. Marian Bratiș)
