Liberare provizorie sub control judiciar. Analiza faptei şi a persoanei inculpatului
| Comentarii |
|
Beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului, ci o vocaţie a acestuia, instanţa putând să acorde liberarea în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul celor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani în condiţiile în care nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate, nu va săvârşi şi alte infracţiuni. Pe de altă parte, instanţa poate să refuze acordarea liberării pe considerente de netemeinicie, refuz care trebuie să aibă la bază temeiuri care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este oportună, temeiuri care pot privi fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi de neîncredere în actul de justiţie.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Încheierea din 12 octombrie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția I penală, sub nr. 6834/2/2012, inculpatul B.M.O., prin intermediul apărătorului ales a solicitat în baza art. 1602și urm. C.proc.pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii din 27.07.2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în dosarul nr. 5071/2/2012, încheiere prin care a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., s-a casat încheierea de ședință din Camera de consiliu din data de 22.06.2012 a Curții de Apel București, Secția I penală și, în rejudecare, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A., dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C.pen.
în motivarea cererii, inculpatul a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602alin. (1) și (2) C.proc.pen., în sensul că infracțiunea reținută în sarcina sa este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani și nu există date care să justifice temerea că va săvârși o nouă infracțiune dacă va pus în libertate, sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea vreunor martori, ori prin alterarea sau distrugerea altor mijloace de probă, în contextul în care nu are interesul de a-și agrava situația și dorește să participe la corecta stabilire a situației de fapt.
Cererea a fost înaintată spre competentă soluționare Curții de Apel Galați.
Prin încheierea de ședință din 24.09.2012 pronunțată în dosarul nr. 6834/2/2012, Curtea de Apel Galați a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul B.M.O.
împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs.
Prin decizia penală nr. 3061/27.09.2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul inculpatului, s-a casat în totalitate încheierea din 24.09.2012 și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se în esență că, prin neascultarea inculpatului, instanța a încălcat principiul contradictorialității, aducând astfel o gravă încălcare intereselor legitime ale inculpatului.
în rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 6834/2/2012, inculpatul, atât personal, cât și prin apărătorul său ales, după admiterea în principiu, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, susținând, în esență, că nu există date din care să rezulte că, odată pus în libertate, va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor ori prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, dovedind o conduită corectă timp de 35 de zile până la arestarea sa, perioadă în care, deși cunoștea acuzațiile care i-au fost aduse, nicicum nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.
Cererea a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1601C.proc.pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța putând acorda liberarea provizorie dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602alin. (1) și (2) C.proc.pen., respectiv cele prevăzute de art. 1604alin. (1) C.proc.pen.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului, ci o vocație a acestuia, instanța putând, pe de o parte, să acorde liberarea în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani în condițiile în care nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate, nu va săvârși și alte infracțiuni.
Pe de altă parte, instanța poate să refuze acordarea liberării pe considerente de netemeinicie, refuz care trebuie să aibă la bază temeiuri care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este oportună, temeiuri care pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
Astfel cum a statuat I.C.C.J. - Secțiile Unite prin Decizia nr. 17/2011 dată într-un recurs în interesul legii, aprecierea asupra oportunității dispunerii acestei măsuri presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea învinuitului ori inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
în cauza de față, prin rechizitoriul nr. 151/P/2012 din 18.09.2012 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - DNA - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de serviciu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.M.O., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C.pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
în esență, în sarcina inculpatului B.M.O. s-a reținut că, prevalându-se de calitatea sa de inspector la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Mun. T., jud. G., a pretins, în primăvara anului 2012, atât direct cât și prin intermediul lui L.V., suma de 70.000 lei, din care a primit în data de 21.06.2012, suma de 50.000 lei, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor persoane din sistemul judiciar (magistrați și polițiști), pe care poate să le determine să rezolve în mod favorabil (să restituie bunurile sechestrate, să ridice măsurile preventive, să dea soluții de achitare/ de netrimitere în judecată etc.) dosarele penale în care denunțătorul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Datele care circumstanțiază fapta, astfel cum a fost reținută de acuzare în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor și a comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate, procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor audio ambientale, declarațiile denunțătorului S.M. și cele ale martorilor, coroborate în parte cu declarațiile coinculpatului L.V., pun în evidență aspecte concrete care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună, cel puțin la acest moment, atât prin natura și gravitatea concretă a infracțiunii de corupție reținută în sarcina sa, cât și a riscului ca acesta, odată pus în libertate, să nu încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor, neputându-se anticipa în mod pozitiv asupra comportamentului său viitor, cât timp inculpatul nu și-a asumat săvârșirea faptei, iar cercetarea judecătorească încă nu a fost declanșată.
Dacă datele care caracterizează persoana inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu un statut socio-profesional bine structurat, fiind căsătorit, având în întreținere copii minori, studii superioare și postuniversitare, cu o carieră care a culminat cu trimiterea în trei misiuni internaționale) pot constitui elemente care să conducă la concluzia că liberarea provizorie poate fi dispusă, în urma evaluării faptei pretins săvârșite, Curtea constată că nu poate acorda liberarea provizorie, atât timp cât circumstanțele cauzei impun în continuare privarea de libertate pentru buna desfășurare a procesului, iar garanțiile de ordin personal nu sunt de natură să înlăture (cel puțin la acest moment procesual) pericolul concret care se regăsește în însăși natura și gravitatea faptei pentru care a fost trimis în judecată (aceasta fiind de altfel și interpretarea dată de CEDO).
Este adevărat că, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și dacă garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea provizorie poate fi acordată.
Cum la acest moment al procedurilor nu se poate susține că s-ar fi depășit termenul rezonabil în accepțiunea dată acestei sintagme prin jurisprudența CEDO, iar garanțiile de ordin personal oferite de inculpat sunt insuficiente ținând cont că tocmai în aceste circumstanțe - familie bine structurată, nivel de instrucție superior, cu o carieră meritorie, necunoscut cu antecedente penale - ar fi săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, cererea privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar apare ca nefondată.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 160^8a#, cu referire la art. 1602alin. (2) C.proc.pen., Curtea a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M.O.
(Judecător Mița Mârza)
