Instigarea, formă a participaţiei penale; condiţii în care poate fi reţinută la infracţiunea de omor calificat.
| Comentarii |
|
Criterii de diferenţiere între infracţiunea de omor calificat şi uciderea din culpă
C. pen., art. 25, art. 74 lit. a), art. 76 lit. a), art. 174, art. 174 lit. i), art. 178 alin. (2)
Instigarea presupune o relaţie specială de la instigator la instigat şi se prezintă ca un comportament criminal, eminamente moral-intelectual, particularitatea sa constând în aceea că, deşi instigatorul este persoana care ia cea dintâi hotărârea săvârşirii unei infracţiuni, el nu trece la înfăptuirea acesteia, ci recurge la intermediul unei alte persoane, căreia îi transmite, printr-un proces intelectual de determinare, hotărârea săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală.
Prin conţinutul său psihic specific şi mai ales atunci când se referă nemijlocit la actele de executare, instigarea reprezintă o formă de participaţie morală, iar instigatorul prezintă toate trăsăturile unui autor moral, ca unul care face să se nască şi să se transfere conştient asupra altei persoane, denumită executant
sau autor material, latura subiectivă a infracţiunii.
Distincţia între infracţiunile de omor calificat şi ucidere din culpă se situează exclusiv la nivel subiectiv, ambele având ca rezultat moartea unei persoane.
Vinovăţia, ca element constitutiv al infracţiunii, deşi ţine de resorturile interioare psihologice ale persoanei, în ceea ce priveşte mobilul şi scopurile acţiunilor individuale, ea se exhibă prin conduita exterioară a făptuitorului.
Decizia penală nr. 212 din 21 decembrie 2010
Prin sentinţa penală nr. 33 din 19.01.2010 Tribunalul Iaşi, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpaţilor S.N. şi I.C. la pedepse de câte 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de: omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., şi respectiv de instigare la omor calificat prevăzută şi pedepsită
de art. 25 raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. a) C. pen. faţă de victima L.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
în noaptea de 9/10.09.2006, inculpatul I.C. şi martorul A.B.-N., având fiecare în mână o bâtă de lemn, au început să urmărească în fugă victima şi partea vătămată, iar inculpatul S.N. s-a deplasat cu autoturismul înspre aceştia şi printr-o manevră a vehiculului spre dreapta a lovit victima L.M. care, din proiectare, a ajuns în apa iazului. Ulterior, autoturismul şi-a continuat deplasarea, partea vătămată S.F. îndreptându-se la rândul său spre iaz, pentru a evita impactul cu autovehiculul. Autoturismul condus de inculpatul S.N. a atins pe partea vătămată S.F. în zona şoldului drept.
Victima L.M. a decedat în data de 11.09.2006, iar conform concluziilor raportului de autopsie medico-legală, moartea a fost violentă, datorându-se comei ccrcbrale consecutive fracturii de calotă şi bază craniană, contuzie cu dilacerare cerebrală gravă, hematom intracerebral, leziunile putându-se produce prin lovire proiectare, dacă aceasta va fi dovedită pe cale de anchetă. Potrivit certificatului medico-legal, partea vătămată S.F. a prezentat hematom coapsă dreaptă şi echimoză, leziunile putând fi produse prin lovire în cadrul unui accident rutier, putând data din 10.09.2006, necesitând 7-9 zile îngrijiri medicale.
Pe parcursul procesului penal, inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor de care au fost acuzaţi.
Împotriva sentinţei au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpaţii S.N. şi I.C.
Curtea a reţinut că apelul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi este întemeiat.
In considerentele hotărârii, instanţa dc fond a reţinut că faptele inculpatului I.C. care, în noaptea de 09/10.09.2006, în loc public, a determinat cu intenţie pe inculpatul S.N. să săvârşească infracţiunile de omor calificat şi tentativă la omor calificat, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 25 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în dauna victimei L.M. şi ale infracţiunii prev. de art. 25 raportat la art. 20 şi cu referire la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în dauna părţii vătămate S.F.
Cu toate acestea, prin dispozitivul hotărârii, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului I.C. pentru săvârşirea unei infracţiuni de instigare la omor calificat, faţă de victima L.M. şi a unei tentative la infracţiunea de omor calificat, faţă de partea vătămată S.F.
Aşa fiind, curtea a constatat că există o neconcordanţă între considerentele şi dispozitivul sentinţei pronunţate, iar sub acest aspect apelul promovat de parchet este fondat, fiind admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a) raportat la art. 382 alin. (2) C. proc. pen.. A fost desfiinţată în parte
sentinţa penală nr. 33 din 19.01.2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, numai în latură penală, în sensul că a fost completată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului I.C., în raport cu partea vătămată S.F., prin reţinerea şi a dispoziţiilor art. 25C. pen.
S-a opinat a fi întemeiat şi cel de-al doilea motiv de apel invocat de parchet şi anume, cel vizând cuantumul redus al pedepselor aplicate şi lipsa lor de eficienţă în planul reeducării inculpaţilor.
întreaga derulare a evenimentelor din noaptea de 09/10.09.2006, modul de acţiune, stăruinţa depusă în realizarea scopului propus, declaraţiile contradictorii şi încercarea de a scăpa de răspundere penală după ce au cauzat prin fapta lor suprimarea vieţii unui tânăr în vârstă de 22 de ani, nu justifică reţinerea în favoarea celor doi inculpaţi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen., cu efectul coborârii pedepselor principale aplicate sub minimul special.
Materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi reconfirmat în faza cercetării judecătoreşti relevă că în seara de 09/10.09.2006 victima L.M., împreună cu partea vătămată S.F. şi cu martorii B.-N.V. şi
B.-N.C., au venit la discoteca organizată de I.S., fiul inculpatului I.C., într-un imobil proprietatea familiei.
Lucrătorii postului de poliţie i-au cercetat pe tinerii care provocaseră scandal în discotecă, audiindu-1 şi pe inculpatul I.C. în calitate de martor, însă acesta nu a declarat nimic în legătură cu fapta comisă şi nici cu starea gravă în care se afla victima abandonată pe malul iazului.
Inculpatul nu a cerut ajutorul lucrătorilor de poliţie pentru a anunţa salvarea şi nici nu le-a adus la cunoştinţă fapta comisă de inculpatul S.N. în cursul acelei nopţi.
Mai mult, autoturismul inculpatului I.C. era parcat la discotecă şi dacă ar fi dorit să acorde ajutor victimei, ar fi transportat-o cu maşina sa, aşa cum a făcut în dimineaţa aceleiaşi zile, dar după ce inculpatul S.N. îşi tractase maşina din iaz şi o dusese la domiciliul său, iar el se culcase.
Abia dimineaţă, inculpatul I.C. s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală, pe malul iazului unde lăsase victima L.M. l-a luat şi l-a dus la domiciliul său şi nu la dispensar. Inculpatul era însoţit de fiul său I.S.
Inculpatului I.C. i-au trebuit trei ore să ridice victima din locul în care a fost lovită şi încă 2-3 ore până a apelat telefonic serviciul de urgenţă, la orele 6,20.
Aşa fiind şi urmare a admiterii apelului declarat de parchet în baza art. 379 pct. 2 lit. a); art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a fost înlăturată dispoziţia vizând reţinerea în favoarea celor doi inculpaţi a dispoziţiilor art. 74 lit. a), 76 lit. a) C. pen.
Au fost majorate pedepsele principale aplicate celor doi inculpaţi la câte 16 ani închisoare, fiind menţinute toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Motivele invocate de inculpaţi în apelurile promovate au fost apreciate ca neîntemeiate.
In ceea ce priveşte apelul promovat de inculpatul I.C. şi prin care acesta a susţinut că în mod greşit prima instanţă i-a reţinut calitatea de instigator la săvârşirea faptelor comise de inculpatul S.N., Curtea a constatat netemeinicia acesteia, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 25 C. pcn., instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Or, materialitatea faptelor, aşa cum ele au avut loc înainte de săvârşirea infracţiunilor, coroborată cu declaraţiile inculpatului S.N., conduc la concluzia că asupra lui s-a exercitat o acţiunea de determinare la săvârşirea acestora, din partea inculpatului I.C.
Instigarea presupune o relaţie specială de la instigator la instigat şi se prezintă ca un comportament criminal, eminamente moral-intelectual, particularitatea sa constând în aceea că, deşi instigatorul este persoana care ia cea dintâi hotărârea săvârşirii unei infracţiuni, el nu trece la înfăptuirea acesteia, ci recurge la intermediul unei alte persoane, căreia îi transmite, printr-un proces intelectual de determinare, hotărârea săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală.
Prin conţinutul său psihic specific şi mai ales atunci când se referă nemijlocit la actele de executare, instigarea reprezintă o formă de partici-paţie morală, iar instigatorul prezintă toate trăsăturile unui autor moral, ca unul care face să se nască şi să se transfere conştient asupra altei persoane, denumită executant sau autor material, latura subiectivă a infracţiunii.
Instigarea ca formă de participaţie morală se deosebeşte esenţial de complicitatea morală, prin aceea că, în timp ce prima presupune determinarea cu intenţie a unei persoane la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, fiind astfel, întotdeauna anterioară şi esenţială în însăşi trecerea autorului material la executare, complicitatea morală intervine pe terenul unei hotărâri infracţionale deja luate şi îndeplineşte doar funcţia de a o întări sau întreţine.
Analizând acelaşi material probator administrat în cauză, curtea a constatat că nici apelul promovat de inculpatul S.N. nu este fondat.
Solicitarea făcută prin apărătorul ales şi vizând schimbarea încadrării juridice a situaţiei de fapt din omor calificat în ucidere din culpă, nu este fondată.
Distincţia între infracţiunile de omor calificat şi ucidere din culpă se situează exclusiv la nivel subiectiv, ambele având ca rezultat moartea unei persoane.
Vinovăţia, ca element constitutiv al infracţiunii, deşi ţine de resorturile interioare psihologice ale persoanei, în ceea ce priveşte mobilul şi scopurile acţiunilor individuale, ea se exhibă prin conduita exterioară a făptuitorului.
Cu toate că vinovăţia reprezintă, din punct de vedere juridic, atitudinea psihică subiectivă a făptuitorului în raport cu fapta şi urmările ei, totuşi aceasta se obiectivează în plan material prin conduita exterioară a persoanei şi permite stabilirea gradului şi a formei de vinovăţie.
In cauză, inculpatul S.N. a acceptat solicitarea inculpatului I.C. de a-i urmări pe cei doi tineri, în scopul de a le aplica o corecţie pentru scandalul provocat în discotecă, cu ceva timp în urmă.
Ca formă a vinovăţiei, intenţia presupune potrivit art. 19 alin. (1) C. pen., ca făptuitorul să prevadă rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui (în cazul intenţiei directe) şi să prevadă rezultatul faptei sale pe care, deşi nu-1 urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui (în cazul intenţiei indirecte).
In cauză, inculpatul S.N. a acţionat cu intenţie indirectă, iar fapta comisă de el întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat şi tentativă la omor calificat, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.
Atâta timp cât inculpatul S.N. i-a urmărit cu maşina pe cei doi tineri care alergau pe malul iazului, iar el a accelerat şi, pentru a-1 lovi pe L.M., a virat dreapta, iar apoi, în scopul de a-1 lovi şi pe S.F., a părăsit acel drum care avea o lăţime de 6 m şi a intrat în iaz cu roţile laterale dreapta, nu se poate susţine că aceste fapte au fost comise din culpă.
