Proporţionalitate între atac şi apărare, în contextul art. 44 alin. (3) C. pen.
| Comentarii |
|
C. pen., art. 44 alin. (3)
Pentru a fi reţinută legitima apărare ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei este necesar ca între atac şi apărare să existe o anumită proporţionalitate, în sensul că rezultatul produs în urma apărării să nu fie mai grav decât cel ce reprezintă urmarea atacului.
în speţă, deşi partea vătămată a declanşat incidentul şi starea conflictuală, lovind cu piciorul în zona bărbiei pe inculpat, acesta din urmă nu era îndreptăţit să lovească partea vătămată cu securea, mai întâi peste picioare şi apoi în cap, producându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie.
Decizia penală nr. 1 din 5 ianuarie 2010
Prin sentinţa penală nr. 248 din 29 mai 2009 Tribunalul Vaslui a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, respectiv înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. Pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pe durata executării pedepsei fiindu-i interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului C.N. care, după ce a surprins partea vătămată în vagonul din parchetul unde el era paznic şi fiind lovit de acesta cu piciorul în zona bărbiei, i-a aplicat lovituri cu securea, peste membrele inferioare şi în zona capului, cauzându-i astfel leziuni care i-au pus acestuia viaţa în primejdie, a realizat conţinutul infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. Inculpatul a negat permanent săvârşirea faptei, susţinând că partea vătămată s-a dezechilibrat şi căzut lovindu-se cu capul de părţile metalice ale vagonului. Declaraţiile inculpatului au fost contrazise însă de declaraţiile părţii vătămate, care a susţinut că inculpatul a lovit mai întâi în zona picioarelor, după care i-a aplicat o lovitură cu securea în zona capului, cauzându-i astfel leziunea ce a necesitat intervenţia chirurgicală şi care i-a pus în primejdie viaţa.
Pentru infracţiunea comisă, de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., prima instanţă i-a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general prevăzut de art. 52 şi 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului, starea de provocare.
In termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea a fost apelată de inculpat şi criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, inculpatul solicitând reaprecierea probelor, reţinerea dispoziţiilor art. 44 C. pen. şi exonerarea sa de răspundere penală, în subsidiar invocând circumstanţele reale şi personale şi solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Curtea de apel a reţinut că în motivele de apel prezentate în scris şi susţinute oral, inculpatul nu a contestat faptic situaţia reţinută în actul de inculpare, nici acţiunea de lovire exercitată, invocând legitima apărare în variantele prevăzute de art. 44 alin. (2)1 şi respectiv art. 44 alin. (3) C. pen.
Dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen. nu sunt incidente, fapta fiind comisă în condiţiile provocării din partea victimei.
Pentru a fi reţinută legitima apărare ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, astfel cum a solicitat inculpatul, era necesar ca între atac şi apărare să existe o anumită proporţionalitate, în sensul că rezultatul produs în urma apărării să nu fi fost mai grav decât cel ce a reprezentat urmarea atacului.
In speţă, deşi partea vătămată a declanşat incidentul şi starea con-flictuală, lovind cu piciorul în zona bărbiei pe inculpat, acesta din urmă nu era îndreptăţit să lovească partea vătămată cu securea, mai întâi peste picioare şi apoi în cap, producându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, situaţia de fapt atestând că nu exista nici un fel de echivalenţă între fapta inculpatului şi atacul care a determinat-o. Prin întregul său comportament, partea vătămată nu a creat vreun pericol pentru viaţa inculpatului.
In aplicarea art. 44 C. pen., s-a ţinut seama de ansamblul împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta şi nu doar de momente sau acte izolate ale agresiunii.
Deşi la începutul conflictului, inculpatul s-a aflat în faţa unui atac imediat, pe parcursul desfăşurării faptelor raportul de forţe s-a schimbat şi în situaţia nou creată atacul nu a mai prezentat pericol pentru persoana inculpatului. Relevantă în acest sens este împrejurarea că inculpatul a aplicat părţii vătămate lovituri cu securea în cap - ce au produs ccle mai grave consecinţe - în momentul în care victima era aplecată, chiar în cădere, imediat după ce a fost lovită de inculpat cu securea peste picioare, astfel că în nici un caz nu s-a putut reţine că inculpatul a lovit-o aflându-se în legitimă apărare.
