Legitimă apărare. Eroare gravă de fapt. Stare de provocare
| Comentarii |
|
Săvârşirea faptei de către inculpat s-a realizat în stare de legitimă apărare, în condiţiile art. 44 alin. (3) C.pen: „este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul”. În cauză se impunea reţinerea săvârşirii faptei de către inculpat în condiţiile legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (3) C.pen., şi nu reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C.pen., având în vedere că acţiunea ilicită a părţii vătămate de împiedicare a inculpatului să iasă din curte nu a reprezentat o provocare din partea părţii vătămate, ci un atac material în sensul art. 44 alin. (2) C.pen., care a pus în pericol grav drepturile inculpatului la libertate şi la stabilirea reşedinţei. Instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată în urma unei erori grave de fapt cu privire la reţinerea stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C.pen. în loc de starea de legitimă apărare prevăzută de art. 44 alin. (2) C.pen., acest fapt constituind cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 18 C.proc.pen., caz de casare care se ia în considerare întotdeauna din oficiu, potrivit art. 3859alin. (2) C.proc.pen.
Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Decizia nr. 293 din 6 aprilie 2011
Prin sentința penală nr. 234/18.02.2011, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr. 2851/327/2010, s-a hotărât:
„în temeiul art. 182 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) raportat la art. 76 lit. d) C.pen., condamnă pe inculpatul D.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă (fapta din data de 8.02.2008).
în baza art. 71 C.pen. și art. 3 din Protocolul adițional al Convenției europene a drepturilor omului, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și cele prevăzute la art. 64 lit. b) C.pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe durata pedepsei.
în temeiul art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în conformitate cu art. 82 C.pen.
în baza art. 71 alin. (5) C.pen., se suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei.
în baza art. 359 C.proc.pen., se atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune, se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei, urmând ca acesta să execute în întregime pedeapsa ce nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Admite acțiunea civilă promovată de Spitalul Județean de Urgență Tulcea, cu sediul în Tulcea și va obliga inculpatul, în temeiul art. 14 și art. 346 C.proc.pen. raportat la prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006, la plata către acesta a sumei de 3.794,87 lei, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Admite în parte acțiunea civilă a părții civile P. C. și va obliga inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune materiale și morale”.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
începând cu luna noiembrie 2007, P. C. și P. N. au închiriat o parte din imobilul din Tulcea str.B.nr. 21, către D.M. și concubina acestuia, P. M. în seara zilei de 8.02.2008, între P. C. și D.M. s-a iscat o altercație verbală, care avea ca obiect neplata chiriei. în jurul orelor 23:00 inculpatul a fost surprins de P. N. și P. C., cu bagaje, in dreptul porții, intenția fiind de a se muta peste noapte, la numitul C.S.I., care locuia vizavi pe str. B. la nr. 22. Cei doi, temându-se de a nu li se fi sustras bunuri din imobilul închiriat, precum și nemulțumiți de faptul că D.M. încerca să plece fără a achita chiria restantă, au încercat să-l rețină pe acesta. în conflictul spontan care s-a iscat, inculpatul l-a împins pe P. C. care s-a dezechilibrat și a căzut pe o bordură din beton aflată în curte, fracturându-și în acel moment piciorul și șoldul drept.
Din certificatul medico-legal nr. 173/20.03.2008 rezultă că P. C., în vârstă de 64 ani, prezintă leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu sau de corp/ plan dur, ce necesită îngrijiri medicale timp de cca.90 zile de la data producerii, dacă nu survin complicații.
La data de 11.10.2010 partea vătămată P. C. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei, din care 7.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare și tratamente și 3.000 lei cu titlu de daune morale.
Spitalul Județean de Urgență Tulcea s-a constituit parte civilă cu suma de 3.794,87 lei, ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată P. C.
în cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii: P. N., R.E. și C.S.I.
în privința inculpatului, cu excepția termenului de judecată din data de 13.09.2010, când nu s-au putut îndeplini acte de procedură întrucât era lipsit de apărare, acesta nu s-a prezentat în fața instanței, deși a fost citat chiar și cu mandat de aducere.
Din declarația dată de inculpat în faza de urmărire penală, rezultă că soții P. N. și C., în seara zilei de 8.02.2008, se aflau în stare de ebrietate, au iscat un scandal în curtea imobilului, fiind solicitată (de către inculpat) intervenția organelor de ordine publică, prin serviciul de urgență 112.întrucât scandalul a continuat după plecarea echipajului de poliție, inculpatul și-a făcut bagajele, fiind decis să părăsească imobilul la acea oră din noapte (ora 23:00).Deoarece poarta era încuiată, a încercat să sară gardul, însă a fost surprins de P. N., care a început să tragă de bagaje. La locul incidentului a sosit și P. C. care l-ar fi lovit pe inculpat și l-ar fi tăiat cu un cuțit în zona abdomenului. în acea altercație, P. N. l-a împins pe P. C. care a căzut deasupra unui bazin din fier. Vătămările suferite de inculpat nu sunt atestate prin niciun mijloc material de probă.
Susținerile inculpatului nu sunt coroborate cu alte mijloace de probă, fiind infirmate în parte de declarațiile martorilor audiați în fata instanței.
Astfel, potrivit declarației martorului C.S.I., luată sub prestare de jurământ, acesta a perceput în mod direct momentul în care inculpatul D.M. a împins partea vătămată, care nu s-a mai ridicat din locul unde căzuse.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunea inculpatului exercitată asupra părții vătămate, urmată de căderea acesteia din urmă și producerea leziunilor expuse anterior.
Urmarea imediată constă în producerea de leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare aproximativ 90 de zile de îngrijiri medicale, legătura de cauzalitate fiind dedusă implicit din modul de desfășurare a agresiunii, fiind evident că în absența agresiunii exercitate împotriva sa, partea vătămată nu ar fi suferit urmările constatate potrivit investigațiilor medicale.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C.pen., având reprezentarea faptelor și a consecințelor asupra integrității corporale și sănătății părții vătămate.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C.proc.pen., în sensul că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului, ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă ale infracțiunii, gradul de pericol social al faptelor, modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, persoana inculpatului, comportamentul din cursul procesului penal.
Potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul nu figurează cu antecedente penale.
întrucât din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a fost provocat de partea vătămată de a reacționa în maniera constatată, instanța de fond a reținut în privința acestuia circumstanțe atenuante, în sensul prevederilor art. 73 lit. b) C.pen.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul D.M.
în dezvoltarea motivelor de recurs ale inculpatului, s-a arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul este cel care a împins-o pe partea vătămată care s-a dezechilibrat și a căzut pe bordura din beton aflată în curtea unde s-a iscat altercația, partea vătămată împreună cu soția sa trăgând de inculpat, în încercarea de a-l mobiliza pe acesta și considerând astfel că în cauză nu se poate constata vinovăția inculpatului, întrucât nu se pot stabili cu certitudine condițiile în care a avut loc accidentul; în consecință, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de Judecătoria Tulcea și, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.proc.pen., întrucât fapta nu există; în ceea ce privește acțiunea civilă a cauzei, inculpatul a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
în recurs nu s-au administrat mijloace de probă noi.
Examinând sentința recurată în raport de motivele de recurs și de actele și lucrările dosarului, față de efectul devolutiv al recursului și limitele acestuia, potrivit art. 3856C.proc.pen., Curtea constată că recursul formulat de către inculpatul D.M. este fondat, pentru următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt, cu privire la incidentul care a avut loc în data de 8.02.2008 între inculpatul D.M. și partea vătămată P. C., încheiat prin împingerea părții vătămate de către inculpat care s-a dezechilibrat și a căzut pe o bordură din beton aflată în curte, fracturându-și în acel moment piciorul și șoldul drept, leziuni traumatice care au necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale.
în acest sens, Curtea are în vedere declarația părții vătămate care se coroborează cu declarația martorei P. N., cu declarația martorului ocular C.S.I.(care a declarat că a perceput în mod direct momentul în care inculpatul D.M. a împins partea vătămată, care nu s-a mai ridicat din locul unde căzuse) și cu certificatul medico-legal nr. 173/20.03.2008, din care rezultă că P. C., în vârstă de 64 ani, prezintă leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu sau de corp/ plan dur, ce necesită îngrijiri medicale timp de cca.90 zile de la data producerii, dacă nu survin complicații.
Față de aceste mijloace de probă administrate în cauză, Curtea constată că nu sunt întemeiate criticile recurentului inculpat, constând în faptul că nu s-ar putea stabili cu certitudine motivul pentru care partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut.
Având în vedere efectul devolutiv al recursului și limitele acestuia potrivit art. 3856C.proc.pen., raportat la probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul formulat de către inculpatul D.M. este fondat pentru un alt motiv decât cel invocat.
Astfel, Curtea constată, astfel cum instanța de fond a reținut în mod corect, că incidentul dintre inculpat și partea vătămată din seara zilei de 8.02.2008 a pornit de la o altercație verbală, care avea ca obiect neplata chiriei de către inculpat, iar în jurul orelor 23:00 inculpatul a fost surprins de P. N. și P. C., cu bagaje, în dreptul porții, intenția fiind de a se muta peste noapte, la numitul C.S.I., care locuia vizavi pe str. B. la nr. 22; P. N. și P. C., temându-se de a nu li se fi sustras bunuri din imobilul închiriat, precum și nemulțumiți de faptul că D.M. încerca să plece fără a achita chiria restantă, au încercat să-l rețină pe acesta.
Curtea constată că acțiunea părții vătămate P. C. de împiedicare a inculpatului de a ieși din curtea părții vătămate a fost o acțiune ilicită, având în vedere că neplata chiriei nu poate constitui un motiv pentru a-l împiedica pe chiriaș să părăsească locuința închiriată; nu era justificată nici temerea părții vătămate că inculpatul ar fi putut sustrage bunuri din locuință, având în vedere că putea solicita inculpatului să-i arate bunurile cu care vrea să plece.
în consecință, Curtea apreciază că partea vătămată nu avea dreptul să-l împiedice pe inculpat să părăsească locuința închiriată, pentru plata chiriei restante partea vătămată având calea licită în formularea unei acțiuni civile în pretenții, constând în plata chiriei restante.
Acțiunile părții vătămate P. C. și ale soției acestuia, P. N., de împiedicare a inculpatului D.M. să iasă din curtea părții vătămate au constat în închiderea porții (aspect care reiese din declarațiile părții vătămate și ale soției acestuia) în care au arătat că inculpatul încerca să sară poarta care era încuiată, prinderea bagajelor inculpatului și, ulterior, îmbrâncirea reciprocă, în urma căreia partea vătămată s-a împiedicat de o bordură și a căzut, suferind leziunile menționate mai sus.
Față de considerentele expuse, față de acțiunea ilicită a părții vătămate de împiedicare a inculpatului să părăsească locuința închiriată (proprietarul neavând un asemenea drept față de chiriaș), acțiune de natură a aduce atingere libertății inculpatului, Curtea apreciază că în cauză se impunea aprecierea săvârșirii faptei de către inculpat în stare de legitimă apărare în condițiile art. 44 alin. (3) C.pen.: „este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul”.
Astfel, Curtea reține că inculpatul a împins partea vătămată în încercarea de a părăsi curtea părții vătămate, acțiunea părții vătămate de împiedicare a inculpatului de a ieși din curte punând în pericol grav libertatea inculpatului și dreptul acestuia de a-și stabili reședința (inculpatul dorea să se mute la martorul C.S.I.), drepturi consacrate de art. 23 alin. (1), respectiv de art. 25 alin. (2) din Constituția României.
Acțiunea părții vătămate de prindere a bagajelor inculpatului și împiedicare astfel a acestuia să iasă din curte reprezintă un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva inculpatului și prin care s-au pus în pericol grav drepturile fundamentale ale inculpatului prevăzute de art. 23 alin. (1), respectiv de art. 25 alin. (2) din Constituția României, fiind îndeplinite astfel condițiile atacului prevăzute de art. 44 alin. (2) C.pen. care justifică reținerea legitimei apărări.
Curtea apreciază că se impune a se reține legitima apărare prevăzută de art. 44 alin. (3) C.pen., având în vedere că împingerea părții vătămate P. C.(în vârstă de 63 de ani la data săvârșirii faptei) de către inculpatul D.M.(în vârstă de 31 de ani la data săvârșirii faptei) nu a respectat cerința proporționalității dintre atac și apărare pentru a se reține legitima apărare în condițiile art. 44 alin. (2) C.pen., însă depășirea de către inculpat a limitelor unei apărări proporționale a fost determinată de tulburarea produsă inculpatului de discuțiile în contradictoriu cu partea vătămată și soția acestuia, de faptul că aceștia nu îi dădeau voie să iasă din curte și i-au prins bagajele pe care le avea.
Față de ansamblul considerentelor expuse, Curtea constată că în cauză se impunea reținerea săvârșirii faptei de către inculpat în condițiile legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (3) C.pen., și nu reținerea circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C.pen., având în vedere că acțiunea ilicită a părții vătămate de împiedicare a inculpatului să iasă din curte nu a reprezentat o provocare din partea părții vătămate, ci un atac material în sensul art. 44 alin. (2) C.pen., care a pus în pericol grav libertatea inculpatului și dreptul la stabilirea reședinței.
în consecință, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat sentința recurată în urma unei erori grave de fapt cu privire la reținerea stării de provocare prevăzute de art. 73 lit. b) C.pen. în loc de starea de legitimă apărare prevăzută de art. 44 alin. (2) C.pen., acest fapt constituind cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 18 C.proc.pen., caz de casare care se ia în considerare întotdeauna din oficiu, potrivit art. 3859alin. (2) C.proc.pen.
Față de considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b), d) cu referire la art. 3859pct. 18 C.proc.pen., Curtea va admite recursul penal declarat de inculpatul D.M. împotriva sentinței penale nr. 234/18.02.2011, pronunțată de Judecătoria Tulcea, casează hotărârea atacată și, rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. e) C.proc.pen. cu referire la art. 44 alin. (3) C.pen., va achita pe inculpatul D.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C.pen.
în consecință, se vor înlătura dispozițiile referitoare la condamnarea inculpatului.
Sub aspectul laturii civile, Curtea reține că potrivit art. 346 alin. (2) C.proc.pen., „când achitarea s-a pronunțat … pentru că instanța a constatat existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei … instanța poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale, potrivit legii civile”, iar în prezenta cauză s-a reținut săvârșirea de către inculpat a faptei în legitimă apărare, cauză prevăzută de art. 44 alin. (3) C.pen., de înlăturare a caracterului penal al faptei.
în consecință, Curtea constată că fapta inculpatului de a împinge pe partea vătămată (persoană mult mai în vârstă decât el) nu este o acțiune ilicită penală, însă este o acțiune ilicită de natură a atrage răspunderea sa civilă delictuală, în condițiile art. 998 C.civ., deoarece a depășit limitele unei apărări proporționale, astfel cum s-a arătat mai sus.
Este evident că leziunile corporale suferite de către partea vătămată (fractură pertrohanteriană dreapta, impotență funcțională șold drept) care au necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale, au cauzat părții civile suferințe psihice și fizice cauzate de leziunile traumatice suferite, fiindu-i afectate funcțiile locomotorii, însă având în vedere că fapta inculpatului a fost determinată de acțiunea ilicită a părții civile (astfel cum s-a prezentat mai sus), Curtea va reduce cuantumul daunelor morale acordate părții civile P. C. de la 3.000 lei la 2.000 lei.
în ceea ce privește daunele materiale în cuantum de 2.000 lei acordate de către instanța de fond, Curtea urmează a le înlătura, având în vedere că acestea nu au fost dovedite în niciun fel, chiar instanța de fond precizând în motivarea acordării acestora că „suma de 2.000 lei constituie o estimare rezonabilă a cheltuielilor efectuate cu tratamentele medicale”, fiind încălcate astfel prevederile art. 1169 C.civ.: „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.
Curtea nu va modifica pretențiile părții civile ale unității spitalicești, având în vedere principiul disponibilității care reglementează soluționarea acțiunii civile, iar inculpatul nu a criticat prin motivele de recurs acțiunea civilă formulată de această parte civilă, ci doar acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. C.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate în măsura în care nu contravin prezentei.
(Judecător Dan Iulian Năstase)
