Liberarea provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
C.A. Piteşti, nr. 428 din 15.07.2006
Potrivit art. 1602alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Folosind sintagma „se poate acorda”, legiuitorul a lăsat la latitudinea instanţei aprecierea privind acordarea sau nu a liberării provizorii sub control judiciar şi nu obligativitatea acordării acesteia.
Prin încheierea din 14 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul penal nr. 2066/2006, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, fiind obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru infracţiunile de trafic de persoane şi proxenetism şi a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, susţinând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1602C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 428/R din 15 iulie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat şi a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, curtea a constatat că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor şi a martorilor.
De asemenea, în mod corect curtea a apreciat că dispoziţiile art. 1602alin. (1) C. proc. pen., fac vorbire de facultatea instanţei de a acorda liberarea provizorie, folosindu-se sintagma „se poate acorda” şi nu de obligativitatea acordării acesteia. Această facultate a instanţei de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, se raportează şi la natura infracţiunii comise, la periculozitatea socială a acesteia, dar şi la comportamentul inculpatului în sensul încercării zădărnicirii aflării adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
