Lipsa de rol activ al organului de urmărire penală. Neefectuarea unei anchete imparţiale şi aprofundate în sensul art. 3 din Convenţie
| Comentarii |
|
- Codul de procedură penală: art. 202
- Convenţia europeană a drepturilor omului: art. 3
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva poliţiştilor s-a bazat exclusiv şi fără rezerve pe declaraţiile acestora, restul declaraţiilor fiind luate în copie dintr-un alt dosar al Parchetului de pe lângă judecătorie.
(Decizia penală nr. 94/R din 4 februarie 2010)
Prin sentinţa penală nr. 116 din 28 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a admis plângerea formulată de petentul B.C.A. împotriva rezoluţiei nr. 554/P/2009 din 19 august 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a desfiinţat rezoluţia atacată şi s-a trimis cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în vederea începerii urmăririi penale faţă de agenţii de poliţie N T. şi D M. din cadrul IPJ Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 250 alin. (1) şi (3) C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 27 mai 2009, organele de cercetare penală au fost sesizate cu plângere de către petent, pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă, calomnie, distrugere şi lovire săvârşite de către N.T - şeful postului de poliţie Lungeşti şi agentul D M. din cadrul aceluiaşi post de poliţie.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, susţinând că hotărârea este nelegală şi netemeinică, deoarece procurorul, prin rezoluţia desfiinţată de prima instanţă, reţinuse corect situaţia de fapt şi cronologia evenimentelor din care a rezultat că faptele reclamate cu există.
Prin decizia penală nr. 94/R din 4 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, hotărârea întemeindu-se pe următoarea argumentaţie:
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale este, aşa cum susţine petiţionarul, rezultatul lipsei de rol activ al organelor de urmărire penală. Judecătorul fondului a constatat că au fost luate declaraţii numai intimaţilor şi unor persoane din comuna unde aceştia îşi desfăşoară activitatea, cu excepţia martorului V.F., deşi petentul indicase un număr mare de persoane care asistaseră la desfăşurarea evenimentelor.
Se observă, deci, că numai audierea intimaţilor s-a efectuat în mod direct de către procuror, restul declaraţiilor fiind luate în copie din dosarul parchetului de pe lângă judecătorie, în care se făcea cercetarea pentru ofensă adusă autorităţii.
în mod evident, o astfel de instrumentare a cauzei de către procuror nu răspunde exigenţelor unei anchete efective.
Art. 4 C. pr. pen. arată că organele de urmărire penală trebuie să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal, iar art. 1 din acelaşi cod, referindu-se la scopul procesului penal, arată că finalitatea acestuia este constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel încât orice persoană care a săvârşit
o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Pentru stabilirea adevărului în cauză, este necesar ca organul de urmărire penală, conform prevederilor art. 202 C. pr. pen., să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele şi justa ei soluţionare, adunând probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea persoanei cercetate.
Din această perspectivă, nu are relevanţă faptul că sesizarea vine de la o persoană care, aşa cum rezultă din articolele depuse la dosar, nu are niciun fel de consideraţie pentru activitatea poliţiei, procurorilor şi judecătorilor şi declară că „nu va avea odihnă până nu va reuşi să desfiinţeze judecătoriile, poliţiile, barourile de avocaţi şi procuraturile”, deoarece există posibilitatea ca acesta să albă cunoştinţă de săvârşirea unor fapte penale care au existat în realitate.
în acest sens, relevantă este şi decizia CEDO în cauza Cobzaru c. României, 2007 (cererea nr. 49254/99), în care, de asemenea, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că fapta penală nu există, se baza şi pe faptul că „reclamantul, cât şi tatăl său sunt cunoscuţi de mult timp ca elemente antisociale fiind predispuşi la acte de violenţă şi de sustrageri şi se află mereu în conflict”.
Curtea europeană a stabilit că, în acel caz, autorităţile naţionale nu au efectuat o anchetă imparţială şi aprofundată cu privire la acestea: „soluţia de neîncepere a urmării penale împotriva poliţiştilor s-a bazat exclusiv şi fără rezerve pe declaraţiile acestora, în vreme ce declaraţii relevante ale martorilor oculari care contraziceau varianta poliţiştilor au fost ignorate. Martorii importanţi nu au fost audiaţi, iar unele contradicţii din dosarul de cercetare nu au fost lămurite”. în consecinţă, Curtea europeană a constatat o încălcare a art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, atât sub aspect substanţial, cât şi procedural.
Cum la evenimentul reclamat au asistat foarte multe persoane, jucătorii de la cele două echipe, arbitrii, spectatorii etc., urmează ca procurorul care va efectua cercetarea în cauză să identifice cine sunt aceste persoane şi să audieze pe acelea care au cunoscut direct felul în care s-a desfăşurat conflictul iniţial, pornit de fotbalistul V.C., felul în care s-a realizat intervenţia tatălui acestuia şi a lucrătorilor de poliţie şi implicarea petiţionarului în acel conflict, respectiv acţiunea intimaţilor împotriva cărora a făcut plângere petiţionarul.
ceara situatia din DOSARULPENAL1698/P/2012. va multumim!