Lipsirea de libertate în mod ilegal. Jurisprudență Infracţiuni
Comentarii |
|
Judecătoria BOTOŞANI Sentinţă penală nr. 62 din data de 15.01.2014
R O M Â N I A
Judecătoria Botoșani
Dosar nr. XXXXX/193/2009*
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BOTOȘANI JUDEȚUL BOTOȘANI
Ședința publică din xx.xx.xxxx
PREȘEDINTE -
GREFIER -
Ministerul Public prin reprezentant
PROCUROR -
Î N C H E I E R E
La ordine judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. P. M. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de "lipsirea de libertate în mod ilegal"; prev. și ped. de art. 189 Cod penal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din xx.xx.xxxx , susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință și când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi, când:
J U D E C A T Ă,
Văzând că pentru deliberare, instanța are nevoie de un timp mai îndelungat,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
D I S P U N E :
Amână pronunțarea la data de xx.xx.xxxx .
Pronunțată în ședința publică din xx.xx.xxxx .
PREȘEDINTE, Grefier,