Loviri şi alte vătămări. Jurisprudență Loviri şi alte vătămări
Comentarii |
|
Judecătoria CARACAL Sentinţă penală nr. 289 din data de 03.12.2013
Deliberând asupra cauzei penale de față, instanța reține următoarele:
Prin rechizitoriul nr.580/P/2012 din 11.09.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis in judecată inculpatul RAI pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.180 alin.2 C.p..
S-a expus în actul de sesizare al instanței, că inculpatul RAI locuiește efectiv în Mun.Caracal, jud.Olt, având o relație de prietenie de aproximativ 1 an și jumătate cu partea vătămată SMA, până în luna februarie 2013 când, pe fondul unor neînțelegeri, a agresat-o fizic pe aceasta.
S-a arătat, astfel, că, în după amiaza zilei de 23.02.2012, aproximativ ora 16.00, inculpatul RAIi-a solicitat telefonic părții vătămate să se întâlnească, fapt pe care, însă, aceasta l-a refuzat, astfel că plecând de la locuința sa pentru rezolvarea unor probleme personale, a fost așteptată în stradă de inculpat în autoturismul căruia a urcat de bună voie, deplasându-se împreună la locuința acestuia.
S-a mai arătat că, odată ajunși în locuința inculpatului, în care se aflau la momentul respectiv mama și nepotul minor al acestuia….";am intrat in sufragerie unde A. început să țipe la mine și să mă lovească peste față și să mă muște de mână. Văzând că am început să sângerez, agresorul a început să-și ceară scuze iar când am spus că vreau să plec, a refuzat să mă lase pe motiv că mă vor vedea părinții mei bătută, apoi a început să mă amenințe cu moartea și să mă învețe să spun că am căzut" (declarația părții vătămată SMA).
În rechizitoriu s-a mai reținut că, în urma loviturilor primite de la inculpatul RAI, partea vătămată SMA a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 9-10 zile de îngrijiri medicale constatate prin certificatul medico legal nr.159/C eliberat la data de 24.02.2012 de Serviciul Județean de Medicină Legală Olt.
S-a mai arătat totodată, că în cursul cercetărilor și urmăririi penale efectuate in cauză, inculpatul RAI a avut o atitudine de recunoaștere a acțiunii violente asupra părții vătămată SMA, în ziua de 23.02.2012, pe fondul unor neînțelegeri în relația de prietenie, "… iar când aceasta mi-a spus că are alt prieten mi-am pierdut cumpătul și am lovit-o de câteva ori cu palma peste față, dar ulterior mi-am cerut scuze"; (declarația inculpatului RAI), și că acesta a revenit însă ulterior și declarând că nu recunoaște sub nici o formă faptele pentru care este cercetat și nu a lovit-o niciodată pe aceasta cu palmele în locuința sa.
În rechizitoriu s-a mai reținut că, în ceea ce privește acțiunea inculpatului RAI de a fi "luat forțat"; pe partea vătămată SMA din autoturismul în care a urcat de bună voie în apartamentul acestuia și de a fi împiedicat-o să părăsească apartamentul după ce a fost agresată fizic, așa cum este reclamată în plângerea formulată, considerând procurorul că aceasta nu poate fi asimilată unei lipsiri de libertate, în mod ilegal, în sensul art.189 C.p. în condițiile relației de prietenie a acestora, a intenției declarate de inculpat de a lămuri neînțelegerile cu partea vătămată, considerent pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru comiterea infracțiunii prev. și ped.de art. 189 al.1 C.p.
De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și pentru comiterea infracțiunii de amenințare prev. de art. 193 C.p., cu privire la care partea vătămată a făcut plângere, reținându-se că această faptă a fost reclamată tardiv și nu prin plângerea formulată în termen legal.
Starea de fapt descrisă a fost retinuta pe baza urmatoarelor mijloace de proba: plângere partea vătămată SMA, certificatul medico legal nr.159/C eliberat la data de 24.02.2012 de Serviciul Județean de Medicină Legală Olt, declarații martori: RE, TM, RM.
La termenul din data de 3.12.2013, partea vătămată a depus la dosar o cerere de constituire parte civilă cu suma de 5000 lei, reprezentând despăgubiri civile sub forma de daune morale în sumă de 3000 lei și sub forma de îngrijiri medicale în sumă de 2000 lei.
La termenul de judecată din data de 3.12.2013, înainte de citirea actului de sesizare, a fost audiat inculpatul care, invocând prevederile art.320¹ C.p.p., a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care și le-a însușit.
Analizând cererea părții vătămate referitoare la extinderea procesului penal cu privire la alte fapte, mai exact cu privire la infracțiunea de lipsire de libertate prev. de art.189 alin.1 C.p., instanța constată că referitor la această faptă reclamată de partea vătămată, s-a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale de către procurorul de caz, prin rechizitoriu, soluție împotriva căruia partea vătămată poate să facă plângere potrivit art.278 alin.3 sau art.278¹ alin.1 C.p.p.. În cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.336 C.p.p., pentru extinderea procesului penal, pe de o parte întrucât nu s-a descoperit în cursul judecății, în sarcina inculpatului date cu privire la săvârșirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, fapta fiind reclamată de partea vătămată prin plângerea inițială, iar pe de altă parte,întrucât procurorul nu a declarat că pune în mișcare acțiunea penală. Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile art.336 C.p.p., instanța urmează să respingă cererea de extindere a procesului penal pentru infracțiunea de lipsire de libertate prev. de art.189 alin.1 C.p., formulată partea vătămată.
Instanța, examinând probele administrate în cursul urmăririi penale, declaratiile inculpatilor si nr.159/C eliberat la data de 24.02.2012 de Serviciul Județean de Medicină Legală Olt, constată că situația de fapt a fost corect reținută în rechizitoriu.
Fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive a infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 C.p..
La individualizarea pedepsei care urmeaza a fi aplicată inculpatului RAI, instanța va avea în vedere dispozițiile 320¹ alin.7 C.p.p., întrucât acesta a recunoscut fără rezerve fapta săvârșită, și va scădea limitele pedepselor prevăzute pentru această infracțiune cu o treime potrivit art.320¹ alin.7 C.p.p.
Raportat la criteriile de individualizare prevăzute la art.72 C.p., instanța urmează să aplice inculpatului, pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru infracțiunea de lovire și alte violențe, prevăzuta de art.180 alin.2 C.p. săvârșită împotriva părții vătămate SMA.
Instanța, în baza art.71 C.p., urmează să interzică inculpatului drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a si art 64 lit.b C.p.
In ceea ce-l priveste pe inculpat, instanța constata ca acesta si-a manifestat regretul pentru savarsirea faptelor si apreciaza că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins chiar fără executarea acesteia, fiind indeplinite conditiile prevazute de art.81 alin.1 C.p..
Astfel, instanta, în baza art.81 alin.1 și art.82 alin.1 C.p., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, compus din durata pedepsei aplicate de 3 luni la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În baza art.71 alin.5 C.p., instanta urmeaza sa dispuna suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare iar, în baza art.83 C.p., va atrage atenția inculpatului că săvârșirea unei noi infracțiuni în perioada termenului de încercare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
În temeiul art. 191 alin 1 C.p.p., instanța va obliga pe inculpatul RAI la plata sumei de 550 lei, reprezentand cheltuieli judiciare in favoarea statului, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.
În baza art 320¹ alin.5 C.p.p., instanța, având în vedere susținerile părții vătămate în sensul administrării unui probatoriu suplimentar pe latura civilă, urmează să disjungă acțiunea civilă.
Postat 30.12.2013