LOVITURI CAUZATOARE DE MOARTE – ART. 183 CP. Jurisprudență Infracţiuni; Loviri şi alte vătămări; Provocare
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă penală nr. 245 din data de 03.06.2013
Asupra cauzei penale de față, tribunalul constată următoarele:
Prin rechizitoriu nr. 42/P/2013 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatei B.M. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cp.
În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 01.12.2012, în jurul orelor 19.30, victima C. C., fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-a deplasat la locuința numitei B. D.. Aceasta din urmă nu a fost găsită acasă, la locuința acesteia fiind găsită fiica sa, inculpata B.M.. Văzând-o pe victimă sub influența băuturilor alcoolice, inculpata i-a cerut să părăsească locuința, însă victima a refuzat să se conformeze solicitării inculpatei. Potrivit susținerii inculpatei, victima i-a solicitat acesteia întreținerea de raporturi sexuale, lucru cu care inculpata nu a fost de acord, ci dimpotrivă această solicitare a fost de natură să o irite pe inculpată, motiv pentru care a început să o îmbrâncească pe victimă pentru a o scoate în afara curții locuinței.
Potrivit declarației inculpatei, victima a fost scoasă în afara curții locuinței inculpatei, însă în momentul în care intenționa să asigure poarta, victima a intrat din nou în curte, cerându-i din nou inculpatei întreținerea de raporturi sexuale.
În această situație, inculpata s-a deplasat lângă locuință, de unde a luat un ciocan, a revenit în locul în care se afla victima, a reușit să o scoată în afara curții și apoi a lovit-o cu acel ciocan în zona feței, după care a continuat să o lovească cu palmele și picioarele. In urma loviturilor primite, victima a căzut pe sol, moment în care inculpata a continuat să o lovească cu ciocanul, atât peste mâini cât și peste picioare. In timp ce inculpata o agresa pe victimă cu ciocanul, pe la locul conflictului, a trecut martorul F.D., care i-a solicitat inculpatei să înceteze agresiunea asupra victimei. Mai mult, acest martor a încercat să ridice victima de pe sol, însă nu a reușit dat fiind faptul că inculpata continua să lovească victima cu coada ciocanului.
Văzând că nu reușește să salveze victima din conflictul în care fusese prinsă, martorul a abandonat-o în acel loc, inculpata continuând să o lovească.
In apropierea locului conflictului, la o distanță de aproximativ 30-40 metri se află un bar, în fața căreia se găseau mai multe persoane, între acestea fiind și martorii M. N. și M.G.; o parte din aceste persoane au venit către locul agresiunii, moment în care inculpata a intrat în curte, a luat un topor și a venit cu acest topor în fața persoanelor care se apropiau de locul conflictului. Inculpata le-a cerut acestor persoane să plece, pentru că în caz contrar vor fi și ele lovite.
La un moment dat inculpata a încetat agresiunea asupra victimei, a abandona-o în drumul public și a intrat în curtea locuinței mamei sale.
Martorul P. C., administratorul barului din apropierea locului conflictului, a apelat ambulanța și poliția. În aproximativ 15-20 minute, la fața locului au venit un echipaj de poliție și ambulanța; victima a fost urcată în ambulanță în prezența martorilor menționați mai sus și a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în vederea acordării îngrijirilor medicale. S-a stabilit că victima a suferit mai multe leziuni traumatice osoase (fractură ale membrelor inferioare și superioare) care au necesitat internarea acesteia în perioada 02.12.2012-07.01.2013.
In perioada 07.01.2013-17.01.2013 victima a fost externată și s-a aflat la locuința sa din localitatea Giurgița. La data de 17.01.2013 victima a fost internată din nou la Spitalul Clinic județean de Urgență Craiova, unde la data de 22.01.2013 a survenit decesul. Cu ocazia necropsiei s-a stabilit că moartea victimei CC a fost una violentă, ea datorându-se trombembolismului pulmonar, complicații în evoluția unui politraumatism cu fracturi de diafiză cubitală dreapta, carp radial dreapta, fractură 1/3 medie, diafiză tibie dreapta și fractură incompletă metafiză și metacarpiene 1 și 5 stânga; între traumatism și deces există legătură de cauzalitate secundară(în acest sens este raportul medico legal de necropsie cu nr. 290/A3/2013 al IML Craiova .
Cu ocazia audierii sale la poliție la data de 01.12.2013, inculpata a recunoscut agresarea victimei, susținând că aceasta ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu ea prin constrângere. Fiind audiată la parchet, inculpata a declarat că lovit-o pe victimă deoarece aceasta i-a solicitat întreținerea de raporturi sexuale lucru cu care inculpata nu a fost de acord. Susține că agresarea victimei s-a produs în curtea locuinței inculpatei,în fața casei,dat fiind faptul că victima a refuzat să părăsească curtea inculpatei.
In cauză, la data de 24.01.2013 s-a dispus efectuarea unui raport de examinare medico-legală a victimei CC, pe baza actelor medicale întocmite cu ocazia spitalizării acesteia (FOC 61002 din 02.12.2012 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova) în vederea stabilirii naturii leziunilor suferite de victimă în seara zilei de 01.12.2012, precum și numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea acestora.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 355/Al din 13.02.2013 al IML Craiova, în urma examinării copiei FOC 61002, s-a concluzionat că victima CC a prezentat leziuni traumatice ce se puteau produce în data de 01.12.2012, prin lovire cu corp dur și care au necesitat pentru vindecare 70-80 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor. Leziunile traumatice nu au fost de natură a-i pune în primejdie viața victimei.
Având în vedere declarația dată de inculpata B.M. la data de 23.01.2013, prin care și-a manifestat acordul pentru efectuarea unei expertize psihiatrice, în vederea stabilirii existenței discernământului asupra faptelor săvârșite de aceasta, prin ordonanța din data de 01.02.2013 s-a dispus expertizarea medico-legală psihiatrică a inculpatei.
Prin raportul de expertiză medico legală psihiatrică cu nr. Al/1433/2013, întocmit de INML București, s-a concluzionat că inculpata are discernământul păstrat în raport de fapta săvârșită.
Instanța mai reține că prin ordonanța nr. 42/P/2013 din data de 23.01.2013 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea inculpatei B.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C.pen., pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 23.01.2013 orele 14:00 până la data de 24.01.2013, orele 14:00 , iar prin ordonanța cu același număr din 23.01.2013 a pus în mișcare acțiunea penală față de aceasta.
Prin încheierea de ședință nr. 17 din data de 24 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr. 1866/63/2013, Tribunalul Dolj a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatei B.M., pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 24.01.2013 până la data de 21.02.2013 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 5 din 24 ianuarie 2013.
Măsura arestării preventive a fost prelungită o singură dată, prin încheierea din data de 18 februarie 2013 a Tribunalului Dolj, în dosarul penal nr. 4075/63/2013 și va expira la data de 23.03.2013, inclusiv.
Pentru reținerea acestei situații de fapt, pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, declarații martori, raportul de constatare medico-legală de necropsie, raport de constatare medico-legală de examinare a FOC, raport de expertiză medico-legală psihiatrică; declarațiile inculpatei.
Pe parcursul cercetării judecătorești, în baza art. 323 Cpp a fost audiată inculpata, în baza art. 326 Cpp a fost audiat partea civilă, iar în baza art. 327 Cpp au fost audiați martorii F. D., M. N., M. G. și P. C., din rechizitoriu.
Pe parcursul cercetării judecătorești Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 11202,86 lei, actualizată în raport de coeficientul de inflație de la data producerii prejudiciului până la data plății efective.
De asemenea, fratele victimei, C.T., a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 101 RON, reprezentând daune materiale.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 01.12.2012, victima CC, fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-a deplasat la locuința numitei B. D., unde a găsit-o pe fiica acesteia, inculpata B.M. căreia i-a solicitat întreținerea de raporturi sexuale, lucru cu care inculpata nu a fost de acord, ci dimpotrivă această solicitare a fost de natură să o irite pe inculpată, motiv pentru care a început să o îmbrâncească pe victimă pentru a o scoate în afara curții locuinței. Pentru faptul că victima a refuzat să plece, inculpata s-a deplasat lângă locuință, de unde a luat un ciocan, a revenit în locul în care se afla victima, a reușit să o scoată în afara curții și apoi a lovit-o cu acel ciocan în zona feței, după care a continuat să o lovească cu palmele și picioarele. In urma loviturilor primite, victima a căzut pe sol, moment în care inculpata a continuat să o lovească cu ciocanul, atât peste mâini cât și peste picioare. La un moment dat inculpata a încetat agresiunea asupra victimei, a abandona-o în drumul public și a intrat în curtea locuinței mamei sale.
Martorul P. C., administratorul barului din apropierea locului conflictului, a apelat ambulanța și poliția. În aproximativ 15-20 minute, la fața locului au venit un echipaj de poliție și ambulanța; victima a fost urcată în ambulanță în prezența martorilor menționați mai sus și a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în vederea acordării îngrijirilor medicale. S-a stabilit că victima a suferit mai multe leziuni traumatice osoase (fractură ale membrelor inferioare și superioare) care au necesitat internarea acesteia în perioada 02.12.2012-07.01.2013.
In perioada 07.01.2013-17.01.2013 victima a fost externată și s-a aflat la locuința sa din localitatea Giurgița. La data de 17.01.2013 victima a fost internată din nou la Spitalul Clinic județean de Urgență Craiova, unde la data de 22.01.2013 a survenit decesul. Cu ocazia necropsiei s-a stabilit că moartea victimei CC a fost una violentă, ea datorându-se trombembolismului pulmonar, complicații în evoluția unui politraumatism cu fracturi de diafiză cubitală dreapta, carp radial dreapta, fractură 1/3 medie, diafiză tibie dreapta și fractură incompletă metafiză și metacarpiene 1 și 5 stânga; între traumatism și deces există legătură de cauzalitate secundară(în acest sens este raportul medico legal de necropsie cu nr. 290/A3/2013 al IML Craiova) .
Situația de fapt reținută rezultă din declarația inculpatei care a recunoscut săvârșirea faptei, menționând că lovit victima pentru că acesta a încercat să aibă raport sexual cu ea și a refuzat să părăsească locuința sa, declarație care se coroborează cu împrejurările rezultate din ansamblul probelor existente respectiv proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, declarații martori, raportul de constatare medico-legală de necropsie nr. 290/A3/2013 al IML Craiova, raport de constatare medico-legală de examinare a FOC nr. 355/A1/13.02.2013 al IML Criaova, raport de expertiză medico-legală psihiatrică mr. A1/1433/2013 al INML București.
Astfel, martorii M.G., P.C., F. D. și M. N. au arătat că au văzut-o pe inculpată lovind victima cu un obiect din lemn, iar când martorul F. D. a încercat să intervină, inculpata s-a îndreptat către ei cu un topor în mână și, de frică, au fugit de la fața locului, chemând organele de poliție.
În drept, fapta inculpatei a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 183 Cp.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material este reprezentat de acțiunea lovire a victimei, urmare imediată constă în decesul acesteia, iar raportul de cauzalitate dintre acțiune și rezultatul socialmente periculos rezultă ex re din modul de comitere al acesteia.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu praeterintenție, fiind provocată de victimă, care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a încercat să întrețină cu aceasta relații sexuale, refuzând să părăsească locuința inculpatei. , motiv pentru care, la individualizarea pedepsei, instanța va reține și dispoz. art. 73 lit. b Cp.
Față de aceste considerente, instanța va proceda la individualizarea pedepsei la care va fi condamnat inculpata pentru infracțiunea săvârșită, ținând cont de criteriile prevăzute de art. 72 Cp respectiv dispozițiile părții generale a Codului penale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cauză, ținând cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de contextul săvârșirii acesteia (pe fondul unei tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea victimei), de urmărea produse (decesul victimei), de persoana inculpatei care nu are antecedente penale, are un copil minor în întreținere, a recunoscut săvârșirea faptei, instanța apreciază că se impune reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b Cp și aplicarea pedepsei de 4 ani închisoare cu modalitatea de executare în detenție, ca fiind o pedeapsă suficientă pentru realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei instituit de art. 52 Cp.
În speță, instanța nu va reține circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a CP constând în lipsa antecedentelor penale, deoarece aceasta presupune o anumită conduită în familie și societate, nu doar o simplă lipsă a antecedentelor penale și nici circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit. c Cp, deoarece săvârșirea faptei a rezultat din ansamblul probelor existente, recunoașterea acesteia fiind una pur formală.
De asemenea, instanța având în vedere dispozițiile art. 65 alin. 1 Cp precum și natura infracțiunii săvârșite instanța apreciază că se impune și aplicarea unei pedepse complementare astfel că în baza art. 65 alin. 1 Cp va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b Cp pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Totodată, se va face aplicarea art. 64 lit. a, teza II și lit. b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal. Astfel, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța apreciază având în vedere cauza Sabou și Pîrcălab contra României că pentru a se interzice drepturile accesorii prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Instanța reține că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpată a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71 Cp - 64 lit. a teza a II-a lit.b. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat vor fi interzise pe durata executării pedepsei. În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpată, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.
În baza art. 88 Cp va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 23.01.2013 la zi.
În baza art. 350 alin. 1 Cpp va menține măsura arestării preventive a inculpatei.
În baza art. 118 alin. 1 lit. b Cp va dispune confiscarea de la inculpată a unui ciocan și a 3 bucăți de lemn rupte din coada acestuia, folosite la săvârșirea faptei.
În baza art. 109 alin. 5 C.p.p. va dispune restituirea către inculpată a unui topor, unei geci și a unei perechi de papuci, aceasta având obligația să le păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpata B.M. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
Sub aspectul laturii civile instanța apreciază că acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este întemeiată în parte, având în vedere că în raport cu probele cauzei, împrejurările de săvârșire a faptei și cu urmarea produsă, tribunalul stabilește o culpă de 70% - inculpatei și de 30% - victimei , ceea ce este de natură să determine reducerea proporțională a daunelor.
În acest sens, în cazul prejudiciului reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală, cauzat prin culpa comună a autorului și a victimei se aplică principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, dispunându-se obligarea inculpatului la despăgubiri în raport cu întinderea culpei sale, acest principiu rezultând atât din dispoz. art. 1357 și 1385 Cod civil, cât și dispoz. art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 care, stabilind că persoanele răspund "potrivit legii" și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală, nu derogă de la principiul enunțat.
Cum în speță prejudiciul total cauzat Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova este de 11.202,86 lei, răspunderea inculpatei este doar de 70% din această sumă, respectiv pentru suma de 7842 lei.
În consecință, în baza dispozițiile art. 14 alin. 3 Cpp și 346 Cpp va admite în parte acțiunea acestei părți civile și o va obliga pe inculpată la plata sumei de 7842 lei actualizată în raport de coeficientul de inflație de la data producerii prejudiciului până la data plății efective.
Pentru aceleași considerente legate de întinderea culpei inculpatei, instanța mai apreciază că acțiunea civilă formulată de partea civilă C.T. este întemeiată doar în parte, respectiv pentru 70% din suma de 101 lei solicitată de partea civilă (respectiv 70,7 lei), astfel că va dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 70,7 lei reprezentând daune materiale.
În baza art. 191 alin. 1 Cpp îl va obliga inculpata la plata sumei de 2300 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 400 lei reprezentând onorarii avocați din oficiu în faza de urmărire penală și în faza de judecată va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.