Luarea măsurilor preventive. Propunerea de arestare a inculpatului
| Comentarii |
|
În cazul în care procurorul, la întocmirea rechizitoriului, apreciază că se impune luarea măsurilor preventive prevăzute în art. 145 şi 1451, dispune aceasta prin rechizitoriu. Dacă consideră necesară arestarea inculpatului, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege, înaintează instanţei, în termen de 24 de ore, rechizitoriul şi propunerea de arestare a inculpatului.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 862 din 18 octombrie 2012
Prin încheierea penală nr. 191 din 12 octombrie 2012, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 139 alin. (1) și 2 C.proc.pen., a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive și respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulate la termenul de judecată din data de 12.10.2012, de către inculpatul P.I., prin apărător ales.
în baza art. 3002C.proc.pen., raportat la art. 160 b alin. (3) C.proc.pen., s-a constatat temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive și în consecință s-a menținut arestarea preventivă față de inculpatul P.I., în prezent deținut preventiv în Penitenciarul Oradea, arestat prin mandatul de arestare preventivă nr. 1/20.09.2012 emis de Curtea de Apel Oradea în baza deciziei penale nr. 753/20.09.2012 pronunțate în dosar nr. 7687/111/2012/a1, pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. și complicitate la contrabandă cu produse supuse accizelor, în formă calificată și continuată prevăzută de art. 26 C.pen. raportat la art. 270 alin. (1) și alin. (2) lit. a), comb. cu art. 274 teza 2 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 37 lit. a) C.pen.
în baza art.192 alin. (2) C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
în baza art. 192 alin. (3) C.proc.pen. s-a dispus ca restul cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea sesizării să fie lăsate în sarcina statului.
Potrivit dispozițiilor art. 1403 alin. (1) teza II C.proc.pen. s-a constatat că dispoziția privitoare la respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă nici unei căi de atac.
A reținut tribunalul că, prin cererea formulată de către inculpatul P.I., prin apărător ales, la termenul de judecată din data de 9.10.2012, s-a solicitat instanței revocarea arestării preventive a inculpatului sau înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de inculpat, cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Procedând la examinarea cererilor de revocare si respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive prin prisma situației juridice și procesuale a inculpatului, a argumentelor prezentate în cererea adresată instanței, a probatoriului administrat în cauză până în prezent, precum si a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul a apreciat că motivele invocate de acesta nu se circumscriu sferei de reglementare a art. 139 alin. (1) și (2) C.proc.pen., de natură a justifica revocarea sau înlocuirea arestării preventive.
Astfel, s-a reținut că, potrivit art. 139 alin. (1) C.proc.pen., „măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii”.
Conform alin. (2) al aceluiași articol măsura preventivă trebuie revocata când a fost luata cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai exista vreun temei care sa o justifice.
în acord cu normele procesuale amintite, s-a constatat că măsura arestării preventive poate fi revocată doar dacă luarea acesteia s-a realizat cu nesocotirea prevederilor legale în materie sau daca au dispărut temeiurile ce au constituit fundamentul măsurii sau care să justifice menținerea acesteia. De asemenea, s-a reținut că măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu o altă măsură numai dacă temeiurile arestării preventive s-au modificat.
Cum în speță, temeiurile nu s-au schimbat și nici nu au intervenit elemente noi de natura a justifica revocarea sau înlocuirea măsurii arestării cu altă măsură preventivă, s-a constatat că solicitările inculpatului sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Asupra sesizării din oficiu privind verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive instanța a reținut următoarele:
în cursul judecății, în baza art. 3002C.proc.pen., raportat la art. 160 b alin. (3) C.proc.pen., instanța din oficiu verifică periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.
în cadrul acestei proceduri, procedând la verificarea temeiurile avute în vedere cu ocazia luării acestei masuri, instanța a constatat că acestea nu s-au schimbat, subzistând în continuare, astfel ca măsura dispusa față de inculpat se impune a fi menținută.
Astfel, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 3002 coroborate cu art. 160 b alin. (2) C.proc.pen. măsura arestării preventive poate fi revocată doar în cazul în care instanța constată că arestarea preventiva este nelegală ori că temeiurile care au determinat luarea acesteia au încetat, sau poate fi înlocuită cu o altă măsură dacă temeiurile arestării preventive s-au schimbat.
în raport de situația procesuală concretă a cauzei, instanța a apreciat că în cauză cercetarea judecătorească se impune a fi continuată cu inculpatul în stare de arest preventiv, în condițiile în care nu s-au schimbat și nici nu au încetat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I., solicitând casarea acesteia, în principal în sensul revocării măsurii arestării preventive, iar în subsidiar în sensul înlocuirii acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
în ceea ce privește cererea principală, s-a invocat nelegalitatea propunerii de arestare preventivă, în raport de faptul că a fost formulată de procuror după întocmirea rechizitoriului, precum și în raport de faptul că deși procurorul a sesizat Tribunalul Bihor, acesta și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Satu Mare, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 30 alin. (3) C.proc.pen., fiind încălcate astfel dispozițiile privind competența teritorială.
Nelegalitatea măsurii arestării preventive a fost invocată și în raport de faptul că față de inculpatul recurent s-a dispus într-un alt dosar, pentru fapte concurente dar ulterioare celor deduse judecății în prezenta cauză, liberarea provizorie sub control judiciar, care nu a fost revocată.
în ceea ce privește cererea subsidiară, sub aspectul temeiniciei, s-a invocat faptul că inculpatul recurent a respectat obligațiile ce i-au fost impuse în sarcină pe durata liberării provizorii sub control judiciar, este integrat social, are o familie și își câștigă existența prin mijloace licite, iar măsura obligării de a nu părăsi țara ar fi de natură să asigure buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât în speță vorbim despre o cauză complexă, care se va soluționa într-un termen mai lung.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3856 și art. 385 14 C.proc.pen., sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 3859C.proc.pen., curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Cât privește cerea principală, respectiv nelegalitățile invocate, se va reține că, într-adevăr, în cauză, prin rechizitoriul din 2 august 2010, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura centrală, a sesizat, prin rechizitoriul din 2 august 2012 dat în dosarul penal nr. 93/D/P/2010 Tribunalul Bihor, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților P.I., K.A.J., B.P.C. și S.D.
Aceeași instanță a fost sesizată și cu propunerea de arestare preventivă a inculpatul P.I.
Actul de sesizare a instanței și propunerea de arestare preventivă a inculpatul P.I. au fost înregistrate la Tribunalul Bihor sub dosarul nr. 7687/111/2001, iar prin sentința penală nr. 152 din 29 august 2012, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe inculpații P.I., K.A.J., B.P.C. și S.D., precum și a propunerii de arestare preventivă privind pe inculpatul P.I. în favoarea Tribunalului Satu Mare.
A reținut tribunalul în considerentele sentinței că, deși, potrivit art. 30 alin. (3) C.proc.pen., parchetul dispune prin rechizitoriu cu privire la stabilirea uneia din instanțele prevăzute la alin. (1) al art. 30 C.proc.pen., ținând seama ca, în raport de împrejurările cauzei să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal, în speță nu s-a respectat această ultimă condiție imperativă.
S-a apreciat că, în raport de faptul că din cuprinsul rechizitoriului rezultă că faptele ar fi fost comise pe teritoriul județului Satu Mare, toți cei patru inculpați trimiși în judecată au domiciliul pe raza județului Satu Mare, ca de altfel și toți martorii, o bună desfășurare a judecății se poate realiza în mod obiectiv de către Tribunalul Satu Mare.
Or, dacă competența materială reprezintă o garanție substanțială de justiție, cea teritorială privește interese secundare și mai mult formale decât substanțiale.
Câtă vreme excepția necompetenței teritoriale a fost invocată din oficiu, cu respectarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) C.proc.pen., respectiv limine litis, nu se poate susține că în cauză am fi în prezența unei nulități, respectiv că instanța care s-a pronunțat în primă instanță cu privire la propunerea de arestare preventivă a inculpatului P.I. nu ar fi fost legal sesizată.
în ceea ce privește propunerea de arestare preventivă a inculpatului P.I., curtea a reținut că aceasta a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 267 alin. (1) C.proc.pen., contrar celor susținute de către inculpatul recurent prin apărătorul său ales, solicitarea de a se dispune luarea față de inculpat a unei măsuri preventive se face prin rechizitoriu doar în cazul în care procurorul consideră că se impune luarea uneia dintre măsurile prevăzute în art. 145 și art. 1451C.proc.pen.
Astfel, așa cum rezultă din textul articolului de lege mai sus arătat, în cazul în care procurorul, la întocmirea rechizitoriului consideră că este necesară arestarea inculpatului, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege, înaintează instanței rechizitoriul și propunerea de arestare a inculpatului.
împrejurarea că inculpatul recurent era liberat provizoriu sub control judiciar într-o altă cauză nu împiedica procurorul să propună, în prezenta cauză, arestarea preventivă a acestuia, în raport de datele cauzei.
Astfel cum a arătat și apărătorul ales al inculpatului recurent, infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză sunt într-adevăr concurente cu cele săvârșite ulterior și deduse judecății în dosarul în care s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar, prin decizia penală nr. 62/R din 29 martie 2011 a Tribunalului Satu Mare.
Or, în aceste condiții, în cauză, nu suntem în prezența condițiilor cerute de art. 160 10 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., pentru a se putea dispune revocarea liberării provizorii sub control judiciar, ca de altminteri, nici în prezența cazului prevăzut de lit. b) a acestui alineat.
în ceea ce privește temeinicia măsurii, curtea a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului recurent subzistă și impun continuarea privării de libertate a acestuia, în vederea asigurării bunei desfășurării a procesului penal.
Curtea a constatat totodată că, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului recurent este legală, fiind dispusă cu respectarea dispozițiilor substanțiale și procedurale din dreptul intern și este conformă cu scopul art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor omului, de protejare a persoanei împotriva arbitrariului.
Modalitatea concretă în care se reține prin actul de sesizare a instanței că au fost comise infracțiunile, urmările acestora, complexitatea activității infracționale, persoana inculpatului recurent, respectiv antecedentele penale ale acestuia, duc la concluzia că există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, justificând o detenție provizorie a inculpatului recurent, detenție care, în niciun caz nu a depășit un termen rezonabil și care este de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Celelalte aspecte invocate de către inculpatul recurent în circumstanțiere, respectiv împrejurarea că are o familie, este integrat social, își câștigă existența prin mijloace licite, a respectat pe durata liberării provizorii obligațiile ce i-au fost impuse în sarcină, nu pot duce la concluzia că o măsură mai puțin restrictivă de libertate ar fi în măsură, în această fază procesuală a etapei cercetării judecătorești, să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Față de cele ce preced, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., curtea a respins ca nefondat recursul inculpatului care, în baza art. 192 alin. (2) C.proc.pen., a fost obligat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
